SORIN CERIN

ACEASTĂ CARTE CONŢINE UN NUMĂR DE 1219 AFORISME.

ÎNVAŢĂ SĂ MORI

EDITURA PACO

Bucureşti

All right reserved.

The distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN , is strictly prohibited.

Copyright 2009 by SORIN CERIN

Toate drepturile rezervate autorului.

Nici o parte din această lucrare nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.

Moartea este reversul iluziei.

Moartea este unicul lucru care separă Destinul existenţei de propriul său sine.

Nu vei găsi niciodată moartea dincolo de tine ci numai în tine.

A înţelege moartea este ca şi cum ai înţelege viaţa cu deosebirea că fiecare există datorită celeilalte.

Moartea este zborul Iluziei Vieţii mai departe decât o ţin propriile aripi ale gândurilor.

Moartea este colosul ce nu va putea fi urnit din loc niciodată de viaţă.

Moartea este miracolul prin care există viaţa.

Cum viaţa provine din naştere, moartea provine din renaştere.

Moartea te cuprinde doar dacă vrei viaţă eternă, altfel viaţa ta poate fi o prelungire  inconştientă în propria-ţi moarte,determinată şi născută de propria ta naştere şi viaţă.

Moartea nu va fi niciodată atât de străină de viaţă precum este viaţa de moarte.Iată paradoxul existenţei.

Moartea este sufletul speranţei de a se regăsi peste timp.

Moartea este unicul neînţeles pe care-l trăim cel mai intens, determinându-l cu propria noastră viaţă.

Moartea este o frântură de clipă din anii grei ai vieţii.

Moartea este cea mai mare salvare a omului de propriul său sine.

Care este cel mai mare izbăvitor?Moartea sau Dumnezeu?

Moartea este valul eternităţii ce spală lacrima vieţii cu uitarea de sine.

Moartea este marele dor al neînţelesului iubirii prin eternitatea clipei.

Moartea este farmecul existenţei de a învinge timpul la ruletă Destinului.

Moartea este sensul  tuturor sensurilor vieţii.

Moartea este lacrima care se scurge pe obrazul eternităţii de a fi.

Moartea este visul din urmă al eternităţii.

Moartea este frumuseţea prin care iubirea poate înţelege viaţa, născând-o să poată muri.

Câtă moarte este în  fiecare clipă a vieţii care trece şi câtă viaţă în eternitatea singurei clipe a morţii?

Moartea este amintirea vieţii ce nu mai ştie să fie dureroasă.

Nu ne putem imagina viaţa fără de durere precum moartea fără de simţire în visul cu nume de viaţă cu toate că trezirea în Lumea Luminii Eterne a Iubirii prin moarte ne va arăta de că moartea nu are simţire fiindcă viaţa este o umbră în lumina adevăratei iubiri.

Oare ar mai exista moartea fără amintirea clipei celei din urmă?Dacă da, înseamnă că nu există moarte, fiind uitată în întregime viaţa, ca şi cum nici nu ar fi existat, iar dacă nu, înseamnă că moartea este adevărata viaţă!

Moartea este motivul pentru care viaţa îşi permite să doară!

Moartea va fi mereu pentru viaţă, unica vină a vieţii de a exista, născându-se.

Fără de moarte viaţa nu ar mai avea nici un sens precum fără de viaţă nici moartea nu ar mai avea nici un sens.

Să fie moartea uitarea întregii amintiri a vieţii?Nu se poate, fiindcă astfel întregul sens al lumii s-ar nărui în nonsensul său.

Trăieşte viaţa ca şi cum ai avea mereu vârsta tinereţii.Doar astfel vei intra în eternitate tânăr, sfidând ceea ce viaţa crede despre moarte şi bătrâneţe.

Niciodată nu vei putea înţelege moartea fără să înţelegi mai înainte de toate iubirea vieţii tale.

Înţelesul morţii te depăşeşte doar dacă cel al vieţii îţi pare cunoscut.

Moartea este mai mult decât o strofă dintr-un poem de dragoste,este eternitatea lui rostită în întregimea unei frânturi de clipă.

Moartea este dorul de Dumnezeu al Destinului.

Moartea reprezintă tot ceea ce nu poate fi prezent în Iluzia Vieţii.

Moartea este visul Destinului de a fi dincolo de propriul sine.

Moartea este atât de amară doar pentru cei care nu înţeleg adevăratul sens al vieţii: acela de a muri!

Câtă moarte poate cuprinde orizontul ce pentru tine rămâne de necuprins?

Absolutul morţii este viaţa precum al vieţii,moartea.

Moartea este aburul incandescent ce naşte viaţa din neantul eternităţii  visului.

Tot ce începe va muri precum tot ce moare nu se ştie dacă va mai începe vreodată.

Moartea este amintirea Lui Dumnezeu despre viitor.

Moartea este viitorul a tot şi a toate câte sunt indiferent cât de veşnice se cred acestea.

Moartea este arbitrul fără de tăgadă al Destinului.

Moartea nu greşeşte niciodată în faţa vieţii pe când viaţa greşeşte mereu în faţa morţii,fiindcă există şi doare.

Moartea este absolutul necuprinsului şi absurdul vieţii.

Moartea este dorul firii de a avea un viitor  mai necunoscut decât orice cunoscut.

Moartea se reazămă pe viaţă precum viaţa pe Destin.Cine trage greul?

Moartea este umbra liniştii.

Moartea este dorinţa neantului de a se mântui la soarele divinităţii uitând marea sa amintire de a fi neant.

Moartea este frumuseţea aştrilor care trăiesc doar cu amintirea luminii lor care nu-i va părăsi niciodată.

Moartea este frăgezimea primăverii ce înmugureşte cu uitarea vechilor frunze.

Câtă moarte poate fi în uitare?Dar  viaţă?

Amintirea este aceea care joacă un rol esenţial în faţa morţii determinând-o ca atare.

Fără amintire nu ar exista moarte fiindcă ori îţi aminteşti că ai trăit şi atunci eşti mort,ori nu îţi mai aminteşti nimic şi atunci eşti viu.

Amintirea este oglinda morţii.

Moartea este o iluzie la fel de mare precum este Iluzia Vieţii.

Moartea este sensul existenţei de a fi prin propria sa amintire.

Moartea este decorul în care amintirea simte că trăieşte mai vie ca niciodată.

Moartea este lupta dintre amintire şi Destin pe câmpul de bătălie aflat în custodia vieţii.

Moartea este mai puţin din tot ce credem noi că ar putea fi şi mai mult din tot ce ştim că este.

Moartea este jocul de-a viaţa al  existenţei atunci când escaladează muntele divin al infinitului.

Moartea este marea dezamăgire a vieţii, împlinind eternitatea, primind astfel tot ce şi-ar fi dorit viaţa.

În jurul morţii nu poate fi decât amintire iar în cel al vieţii,hazard şi iluzorie împlinire.

Ce altceva ar putea să-şi amintească moartea decât hazardul iluzoriu al vieţii?

Este logic că dincolo de Iluzia Vieţii să fie moarte tocmai fiindcă noi nu vom putea niciodată accede acolo inteligibil.

Moartea începe din momentul când nu mai gândim Iluzia Vieţii.

Moartea este pentru sinele nostru uitare,iar pentru cei din jurul nostru descompunere.Cine uită şi ce se descompune?Iluzia Vieţii despre un anume subiect.

Am privit aştrii morţi de milenii pe bolta înstelată. Trăiau mai intens ca niciodată în mine.Aceasta este moartea.

Ce este moartea?Ai să înţelegi vreodată iubirea mea cea mare că noi vom fi doar o amintire a unui vis etern despre iubire?

Poate că cel mai neînţeles şi mistuitor dor este dorul morţii din inima iubirii.

Moartea nu doare şi nici iubirea nu ar trebui să doară vreodată.De aceea  tinde mereu să evadeze dincolo de hotarul vieţii.

Moartea este aripa  iubirii ce nu poate fi frântă niciodată.

Moartea este mai întâi aşteptare, pe urmă amintire ca în cele din urmă să devină uitare pentru aşteptarea şi amintirea vieţii.

Moartea nu poate fi regăsită niciodată în sufletul care nu  iubeşte.De aceea toţi cei care trăiesc ca şi cum ar fi eterni sunt persoane ce merită întreaga noastră milă şi compasiune.

Moartea este darul vieţii pus de Dumnezeu pe masa Destinului,pe când viaţa devine oglinda morţii ştearsă de Dumnezeu cu uitarea de sine.

Moartea este sensul nonsensului de a avea un sens prin viaţă.

Moartea devine în cele din urmă unicul înţeles al vieţii.

Moartea reprezintă oceanul unde toate fluviile vieţii devin valurile unui Destin ce se sparg la picioarele infinitului care-şi va aminti că există uitarea dând astfel naşterii iluziei unei noi vieţi.

Moartea este feriga ce creşte la umbra Iluziei Vieţii.

Moartea este dorul de Dumnezeu al visului vieţii.

Numai prin moarte se poate împlini Iluzia Vieţii.

Moartea este cel mai neînţeles apropo spus de către Destin vieţii.

Inevitabil, viaţa se va împiedica de moarte căzând din turnul său de fildeş căptuşit cu vise iluzorii pentru totdeauna.

Oare ce gândeşte Dumnezeu atunci când ne credem învăţaţi sau genii în visul vieţii ce se loveşte atât de tare de moarte încât uită totul?

Moartea este lumina care s-a opintit pentru o fărâmă de clipă în întunericul vieţii.

Moartea te face mereu să înţelegi viaţa ca fiind o enigmă de care nu-şi va mai aminti niciodată eternitatea.

A te juca cu visul morţii este poate unica îndeletnicire reală din întreaga Iluzie a Vieţii.

Moartea este compromisul vieţii cu propriul său sine.

Moartea declară mereu război  oricăror altor înţelesuri în afară de cele ale iubirii,iertării şi uitării.

Moartea este pasul făcut de Iluzia Vieţii în eternitatea propriului său vis,uitând întreaga sa amintire de a fi vis.

Prin moarte orice vis devine realitate.

Moartea se substituie vieţii doar prin amintire.

Moartea uimeşte Destinul cu viaţa sa eternă care s-a întâmplat o singură dată,în momentul uitării Iluziei Vieţii,devenind ea însuşi:Destin.

Înaintea morţii doar vieţii îi mai trebuie curaj!

Moartea devine în final adevărata regăsire a omului cu propriul său sine.

Ce înseamnă viaţa privită din pragul morţii?Dar al miliardelor de aştrii ai unei singure galaxii?Nimic!

Nimic nu este mai etern decât clipă prin care treci în viaţă şi moartea prin care nu mai treci deloc.

De ce să ne fie frig de moarte odată ce nu simte frigul?

Cu toţii suntem singuri înaintea morţii şi liberi de noi înşine după aceea.

Cum moartea este un neant al vieţii tot aşa fiecare suntem un nimeni înaintea morţii.

Câte amintiri se aştern la picioarele morţii de către viaţă, ce vor deveni  uitate tocmai de către viaţă.De ce?Ce poate face moartea cu ele?

Oare ce s-ar face iubirea fără de moarte?

Câtă moarte se aşterne cu fiecare fulg de nea topit pe asfaltul negru al vieţii?

Moartea stă mereu în faţa Destinului.

Alături de moarte nici viaţa nu mai ştie cine este.

Moartea devine un înţeles abia când nimeni nu-şi mai poate înţelege viaţa.

Mult trăieşte viaţa prin  moarte dar mai mult trăieşte moartea prin viaţa ce moare.

Moartea este un simbol al neînţelesului absolut al vieţii.

Marea evadare din viaţă nu poate fi decât în moarte, în teamă provocată de aceasta.De aceea a evada în propria ta teamă înseamnă izbăvire de tine însuţi, înseamnă a deveni marele învingător al propriei tale vieţi.

Cine a încercat să înţeleagă moartea s-a iertat pe sine de propria sa viaţă.Iată cheia mântuirii de sine.

Moartea nu poate muri decât trecând prin viaţă.

Moartea ar muri dacă nu ar sta îmbrăcată în cămaşa vieţii.

Moartea este soclul prin care respiră viaţa noile sale clipe.

Fără de moarte întreaga viaţă ar muri definitiv.

Ce altceva poate să fie moartea,decât oglinda în care se poate privi visul vieţii?

Moartea reprezintă zorii în care se destramă visul vieţii.

Mă gândesc la moarte şi iubire.Oare ce ar fi viaţa fără de ele?

Unicul lucru de care nu te poţi ascunde şi nici nu poţi fugi este uitarea visului vieţii.

Oare ce s-ar face viaţa fără de amintire?Dar moartea?

Moartea nu poate înţelege decât dacă vorbeşte în limba absolutului pe când viaţa doar în cea a absurdului.

Moartea este marea teamă a vieţii de propriul său sine.

Moartea nu te îndeamnă niciodată să înţelegi  iubirea, pe când viaţa,da.De aceea viaţa este atât de absurdă.

Lacrima morţii nu va plânge niciodată cu regret ci cu uitare.

Moartea te îndeamnă să înţelegi eternitatea clipei pe când viaţa efemeritatea ei.

Ce departe e moartea de cei care uită de eternitatea sufletelor lor.

Moartea este ziua când sufletul iese la lumina adevărului după noaptea visului vieţii.

Niciodată nu vei putea înţelege moartea dacă nu vei simţi infinitul din tine însuţi.

Cu cât te vei depărta de moarte cu atât viaţa va deveni mai efemeră.

Sensul vieţii constă în moarte iar al morţii în absolutul  eternităţii clipei.

Floarea morţii nu poate veşteji niciodată, fiindcă este eternă, pe când cea a vieţii se pierde în noianul de eternităţi pe care le iroseşte cu fiecare clipă care trece.

Moartea este dorul de destin al eternităţii.

Moartea nu se poate călăuzi după principii ci numai după absolut.Pot exista principii în absolut?Cu siguranţă că nu, datorită faptului că s-ar contrazice unele pe altele determinând acelaşi absurd al vieţii.

Moartea te deprimă doar dacă uiţi că tu eşti o mare amintire a ei din care ai luat naştere, fiind prins de capcana timpului.

Moartea este muntele al cărui vârf  trece dincolo de norii vieţii, strălucind în lumina eternităţii.

Moartea învinge necuprinsul vieţii prin propriul său absolut.

Moartea doare doar în viaţă.

Cel aflat în moarte nu mai aparţine evenimentelor vieţii.Prin urmare moartea nu poate durea,plictisi,învinge,la fel ca şi viaţa.

Câtă dreptate are moartea atunci când moare faţă de viaţă.

Unde nu s-a născut moartea a murit viaţa.

Să fie atât de mult destin în moarte, încât nici viaţa să nu îl poată învinge?

Nu poate exista moarte mai îndepărtată sau mai apropiată de noi,precum nu poate exista infinit mai îndepărtat sau mai apropiat.

Să fie moartea blestemul vieţii de a se fi născut?

Nicăieri în această lume nu vei putea găsi mai multă moarte decât în fericire.

Viaţa trebuie să doară pentru a exista faţă de moarte.

Nu poate fi absurd mai mare decât naşterea datoare cu o moarte.

Abisul morţii este adevăratul sens al vieţii.

În moarte nu poţi să spui niciodată:dincolo,pe când în viaţă,da!Moartea este eternitatea.

Moartea este rugul aprins de viaţă pentru a lumina calea unei singure clipe a eternităţii în care te vei pierde pentru totdeauna.

Pentru viaţă, moartea devine o condamnare obligatorie.Iată caracterul obscen al vieţii faţă de moartea care îi dă viaţă, vieţii.

Nimeni nu poate fi singur în moarte învăluit de infinit.

Moartea este dorul străinului aflat în noi de propriul său infinit.

Niciodată nu vei şti unde începe moartea şi unde se sfârşeşte viaţa tocmai fiindcă visul tău despre lume se spulberă la ivirea zorilor eternităţii.

Doamne câtă moarte poate fi în inima care nu se regăseşte în înţelesul acestei lumi şi câtă viaţă pentru cei ce nu vor să înţeleagă pe deplin viaţa.

Niciodată nu vei găsi cel mai ascuns lucru al lumii tale dacă nu vei muri.

Cât poate fi de îndepărtat visul despre străinul din tine înainte de a muri şi cât de apropiat atunci când sensul existenţei tale derivă din marea necunoscută a nonsensului propriei tale existenţe.

Oare a oprit vreodată trenul împlinirii în lumea privirii tale condamnată la moarte?Şi dacă da, de ce?

Să fie moartea marea împlinire a crezului acestei lumi absurde?

Cât de multă moarte poate fi în surâsul plin de viaţă al tinereţii condamnată cândva să se nască?

Oare e atât de greu să mori, precum este să înţelegi sensul vieţii?

Care zbor al clipelor poate să fie moartea?Dar care clipă a eternităţii poate să alunge totul din marea amintire a lumii despre tine?

Cine poate să înţeleagă infinitul morţii dintr-o singură clipă, în finitatea uriaşă  de clipe moarte pierdute la margine de drum al simţirii tale date de naştere?

Suntem născuţi din clipă şi murim în destinul infinit al altei clipe.

Doamne, cât de departe suntem de noi atunci când vrem să înţelegem moartea.

Nu cred să existe viaţă căreia să-i fie teamă de nemurire chiar dacă aceasta ar însemna moarte.

Moartea nu va putea lua asupra ei niciodată vina de a exista a vieţii.

Nu poate exista o vină a morţii.

Niciodată nu vei putea cădea la pace cu străinul din ţine decât prin izbăvirea morţii.

Viaţa este sclava verbului a face şi de aceea vede moartea ca fiind aceea care desface.

Moartea se împlineşte doar prin despărţirea definitivă de această viaţă.

Viaţa tinde mereu către moarte,pe când moartea se depărtează mereu de la întâlnirea cu viaţa.

Celor ce le e teamă de moarte  le e teamă de calea aleasă de viaţă.

Nu moartea vrea să se lepede de noi, ci viaţa.

Moartea defineşte un neînţeles al înţelegerii propriului nostru sine.

Moartea nu poate să cuprindă nici una dintre frontierele vieţii prin care aceasta navighează naufragiind printre clipe.

Alături de moarte nu poate sta deşertăciunea, fiindcă aceasta nu mai poate fi cunoscută la fel ca şi în viaţă.

Câtă moarte poate fi într-un număr ce poate fi numărat şi câtă eternitate în tot ceea ce nu mai poate fi numărat!

Nimeni nu va putea ascunde vreodată moartea de propriul său sine.De aceea trăieşte.

Nu există adevăr mai mare în această viaţă de cât acela prin care eşti obligat să asculţi simfonia morţii odată cu trecerea fiecărei clipe.

Cel mai viu sentiment persistă doar înveşmântat în moarte pentru a nu răci de atât de multă viaţă.

Dorul de moarte este teamă de viaţă în schimb teama de moarte este sensul vieţii.

Fără de moarte ne-ar fi prea teamă de această lume.

Oare cât paradis poate ascunde moartea  care înspăimântă uneori viaţa?

Unde se termină viaţa moare moartea.

Nimeni nu ştie cât de amară este moartea, în schimb ştim suferinţa vieţii.

Viaţa este apanajul cunoaşterii şi moartea al incertitudinii.

Prin moarte până şi incertitudinea devine mister.

Ce s-ar face viaţa fără de misterul morţii?

Avem mai mare nevoie de moarte decât de viaţă tocmai fiindcă moartea trăieşte doar în viaţă.

Moartea este darul suprem pe care îl face viaţa existenţei.

Ar mai fi viaţa dacă nu ar muri?

A viaţă fără de moarte ar fi o viaţă fără de naştere.

Pentru a şti ce se află dincolo de moarte vă trebui să şti ce se află dincolo de naştere.

Viaţa survine prin naştere iar moartea se naşte prin moartea vieţii.Oare naşterea vieţii, moartea cui este?

Naşterea morţii este sfârşitul vieţii .

Cătă viaţă şi moartea se află în naştere?

Totul se reflectă în oglinda amăgitoare a instinctului.Inclusiv naşterea şi moartea.

Venim din naşterea vieţii şi mergem spre naşterea morţii,la fel de goi precum am sosit.

Tot ceea ce suntem şi realizăm se reduce la moarte,inclusiv planeta,sistemul solar,galaxia,totul.

Limita morţii este doar propria sa naştere.

Viaţa are două limite,naşterea şi moartea,noi cunoaştem la nivel dual, binele şi răul, frumosul şi urâtul,în schimb moartea are doar o singură limită cunoscută de noi,aceea prin care murim.

Dacă moartea nu s-ar limita la viaţă ar fi eternă.Faptul de a avea un început în viaţă,înseamnă că are un sfârşit,neputând fi infinită prin început!

dreaptă chiar dacă ar continua la infinit,odată ce are un început ea nu mai este infinită.La fel şi moartea.

Posibilitatea faptului  că moartea să fie finită doar la un capăt,respectiv acela al vieţii,ne demonstrează că şi aceasta începe din viaţă.

Tot ceea ce începe din viaţă, inclusiv moartea ajunge să se sfârşească în aceeaşi viaţă.De aceea există Lumea de Apoi.

Lumea de Apoi este o altă dimensiune care are ca punct de plecare dimensiunea noastră.

Tot ce are un început are şi un sfârşit, inclusiv moartea.Ce altceva poate fi sfârşitul morţii decât renaşterea în Lumea de Apoi?

Tot ce are un început posedă şi o desfăşurare a începutului respectiv.Moartea se va desfăşura în propria sa lume.

Moartea ar fi fost eternă numai dacă nu ar fi început la sfârşitul vieţii!

Adevărata eternitate nu constă în moarte ci în uitare!Uitarea este aceea care va părăsi pentru totdeauna până şi moartea.

Moartea este uitare doar pentru Iluzia Vieţii dar nu şi pentru Lumea de Apoi care începe prin părăsirea acestei Iluzii a Vieţii.

Adevărata eternitate şi linişte constă numai şi numai în uitarea de tot şi de toate şi nicidecum în moarte.

Moartea ar fi uitare deplină doar dacă nu ar avea primită în sinele ei informaţia faptului că a început din fosta viaţă ce a murit.

Prin moarte devenim eterni numai faţă de viaţă şi Iluzia Vieţii dar niciodată faţă de eternitatea nenăscută şi nemuritoare a Totului.

Faţă de infinitul Uitării Eterne întreaga moarte este doar o frântură de clipă.

Întreaga eternitate a clipei, precum eternitatea ce începe a morţii, este doar o clipire a Destinului din Uitarea Eternă.

Atât ceea ce este dinainte de naştere,cât şi viaţa sau moartea nu sunt decât nişte simple cărămizi din edificiul infinit pus la temelia Uitării Eterne.

Oare dacă am şti adevărul absolut despre moarte sau viaţă am fi mai fericiţi?

Sensul vieţii care se pierde în moarte este o mare minciună a Iluziei Vieţii.

Trăim de parcă am fi eterni în această lume trecătoare unde ne aşteaptă cu braţele deschise moartea, cum probabil ne-a aşteptat undeva cândva, naşterea.

Moartea nu este un somn adânc fiindcă nu putem vorbi de moarte adâncă.

Moartea nu este o scuză prin care viaţa îşi poate arăta faţetele ei nu tocmai frumoase.

Oare trebuie să mulţumim Unicului Întâmplător atât pentru moarte cât şi pentru viaţă?

Dacă tot ce se câştigă în viaţă se pierde în moarte cine este învingătorul?

Moartea nu va putea ascunde niciodată nonsensul existenţei.

Moartea este sinele tuturor lucrurilor şi faptelor din această viaţă.

Pe cât de departe privim moartea faţă de viaţă, pe atât de departe este şi adevărul absolut de acestea.

Alături de moarte nu poate fi decât  unicul său opus care este viaţa.

Moartea nu mai are nici un opus în afară de viaţă, dar nici ceva asemănător ei în toată lumea vieţii.

Marele paradox al vieţii constă în a ne simţi singuri alături de moarte chiar dacă ne izbăvim prin ea.

Cu cât ne simţim mai aproape de moarte cu atât viaţa din noi îşi va îndeplini ţelul propriei sale naşteri.

Teama de moarte a născut întreaga cultură.Trăim ca şi cum am fi eterni.Doar astfel uităm de moarte.

Dacă ne-am fi amintit de moarte,dacă am recunoaşte cu adevărat moartea şi am trăi ca şi nişte muritori întreaga noastră cultură ar dispărea,odată cu orgoliile vieţii.

Privesc aglomeraţia de pe acest bulevard.Fiecare aleargă fără să se gândească o clipă că de fapt aleargă spre clipa morţii.Peste un secol toată această aglomeraţie va fi ţărână uitată de mult şi dusă de vânturile deşertăciunii pe care nu a vrut să o recunoască, spre cele patru zări.

Oare şi fulgii de nea se cred eterni în căderea lor?

Ce poate fi mai măreţ decât să înţelegi cu adevărat moartea?

Menirea acestei lumi constă în moarte.Până şi cele mai îndepărtate galaxii ale gândurilor noastre vor muri într-o bună zi.

E atât de multă moarte în privirea acestei lumi încât toate religiile vorbesc despre jertfe făurite tocmai pentru a nu privi în ochi lumea.

Moartea este un festin al Destinului.

Destinul nostru constă în moarte!

Cine nu vrea să înţeleagă moartea nu va putea niciodată să-şi cunoască cu adevărat propriul său Destin.

Diferenţa dintre Moarte şi Destin este dată numai de către Iluzia Vieţii,altfel nu ar fi nici o deosebire,întrucât  destinul nostru constă numai în moartea unde se împlineşte.

Cine poate şti cât de multă nevoie avem de moarte într-o viaţă atât de străină de noi înşine.

Ceasul morţii există doar raportat la viaţă dar nu şi la moarte unde orologiile pot să nici nu existe.

Nimeni nu îşi poate înţelege propria moarte înainte de muri.

Moartea e ca şi omul nu ştie când se va sfârşi crezându-se eternă.

Ce s-ar face omul fără moarte?

Ar mai rămâne ceva din viaţă dacă nu ar fi moartea?

Câte doruri naşte moartea în această lume?

Oare cine a înţeles cu adevărat moartea vreodată?

Să fi mereu dincolo de moarte cu întreaga ta simţire. Este cel mai înţelept lucru cu putinţă din această lume.

Moartea nu va cerşi niciodată milă vieţii pe când viaţa se va prosterna mereu înaintea morţii.

Moartea este cel din urmă mare adevăr al acestei lumi!

Nimeni nu a putut vreodată să iubească viaţa şi să înţeleagă moartea în acelaşi timp.

Oare ar mai fi poezia iubirii în această lume dacă nu ar fi moartea?

Ce departe e moartea de noi în timpul acestei vieţi pe care o trăim ca şi cum ar fi eternă.

Niciodată nu te vei putea ascunde de moarte, însă de viaţă:da!

Moartea este cea mai ascuţită lamă a cuţitului cu nume de Destin.Va tăia mereu şi negreşit,viaţa.

Dacă moartea este uitarea totală de sine iar viaţa marea amintire a sinelui,înseamnă că sensul vieţii este uitarea iar al morţii,amintirea.

Niciodată moartea nu-şi va aminti viaţa decât în măsura în care ar fi şi această viaţă.

Dacă moartea este noaptea vieţii iar viaţa  noaptea morţii,înseamnă că zorii morţii constau în viaţă şi ai vieţii în moarte.

Cum ar fi această lume fără de moarte?Dar moartea fără de lume?

Dacă moartea nu are un sfârşit decât un început la terminarea vieţii,înseamnă că întreaga moarte este un etern început al vieţii.

Prietenia dintre moarte şi viaţă se numeşte existenţă.

Dacă nu ar naşte viaţa moarte şi moartea viaţă nici una dintre ele nu ar exista.

Valurile morţii nu vor sparge niciodată talazurile dorului.

Doar atunci când ninge cu viaţă se aşterne zăpada morţii.

Atunci când viaţa trece moartea petrece.

Să fie moartea unicul sens al adevărului absolut  referitor la această lume?

Dacă moartea este un sens viaţa este miracolul care îl va urma.

Moartea provoacă suferinţă doar celor care cred în viaţă.Cum aceştia sunt toţi cei care trăiesc înseamnă că sensul vieţii de a se săvârşi prin moarte este suferinţa.

Moartea este dorul ce doare viaţa acestei lumi.

Mai încolo de moarte este neantul ideatic,mai înainte de viaţă acelaşi neant.Să fim doar o scânteie aprinsă de neant pentru a se încălzi la focul suferinţei noastre?

De ce oamenii deschid ochii atunci când mor?Doar pentru a vedea moartea?Dacă aceasta este uitare de sine,de ce trebuie mai înainte de toate să o vedem?Cine a văzut vreodată uitarea de sine dar cine a înţeles-o?

Atunci când moartea devine o salvare, viaţa este întotdeauna medicul de gardă.

Moartea este cea mai adâncă tăcere din toate tăcerile strigăte de viaţă.

Sensul morţii este ajutat de viaţă să se nască.

Salvarea constă în moarte abia atunci când viaţa nu mai are nimic de spus.

Prin moarte orice Destin pare a fi împlinit.

În spatele morţii nu rămâne decât iubirea iar în faţa ei,tăcerea.

Nimic nu ascunde mai multă moarte decât iubirea, tocmai fiindcă împlinirea Destinului nostru constă în moarte.

E atât de multă moarte în surâsul acestei primăveri a vieţii noastre încât cu siguranţă toamna va părea o mare renaştere.

Fără de moarte viaţa nu ar mai fi.Deci moartea este izvorul din care se adapă viaţa pentru a exista.

Visul vieţii apare numai în somnul morţii.

Oare de ce numai somnul morţii poate visa viaţa?

A te trezi din somnul morţii care visează viaţa este ca şi cum ai renaşte în viaţa veşnică.

Nici o moarte nu poate fi mai veşnică decât propriul său vis care este viaţa.

Adevărata viaţă este atunci când te trezeşti din visul morţii care este viaţa acestei lumi.

Oare de ce ne visează somnul morţii astfel viaţa noastră?De ce întregul vis pluteşte pe oceanul suferinţei însetat de averi şi ierarhii ca şi cum ar fi etern?

A te depărta de moarte este ca şi cum te-ai depărta de propriul tău somn în care-ţi visezi viaţa.

Oare de ce nu putem fi apropiaţi morţii în visul propriului ei somn?

Cum ne va apărea moartea când ne vom trezi din visul vieţii?

A iubi moartea este ca şi cum ai realiza că-i visezi propriul său vis atunci când aceasta doarme adânc pe perna eternităţii!

Moartea ne pare înfricoşătoare  fiindcă visul vieţii nu vrea să vadă niciodată zorii eternităţii care spală cu lumina lor divină sufletul iubirii.

Nu pot să cred în viaţă fără să înţeleg mai înainte de toate moartea.

Moartea este dorul în care viaţa nu se poate împlini niciodată.

Apa morţii nu va spăla niciodată tărâmul trecător al suferinţei şi absurdului vieţii.

Între mine şi moarte nu există decât un singur pod:viaţa.

Moartea este cea mai mare minciună a vieţii.

Moartea este modul cum vede viaţa libertatea deplină.

Moartea lipseşte cu desăvârşire din sufletul care iubeşte, tocmai fiindcă acesta  trăieşte cu adevărat visul semnului morţii care este viaţa.

Cine iubeşte visul vieţii nu va putea înţelege niciodată somnul morţii fiindcă atunci când visezi uiţi că de fapt dormi.

Datoria noastră este de a ne trezi din visul vieţii în somnul morţii scăldat cu razele eternităţii.

Cine poate înţelege viaţa fără să simtă florile primăvăratice ale morţii care vor naşte noile fructe ale Destinelor ?

Uitând de moarte uiţi de tine însuţi.

Totul e trecător în afară de moarte pe această lume.

Lumea noastră este mai infimă decât un grăunte de nisip în faţa măreţiei Universului,în schimb fiecare dintre noi suntem la fel de eterni că şi Universul prin moarte.

Nimeni nu poate cunoaşte notele simfoniei propriei sale morţi.

Odată ce ne trezim din somnul morţii,visul vieţii se destramă.De aceea nu mai putem reînvia în această viaţă.

Câtă măreţie şi splendoare poate ascunde somnul morţii prin suferinţa şi absurdul visului vieţii.

Numai treziţi din somnul morţii vom putea înţelege cu adevărat visul vieţii.

Înaintea şi înapoia vieţii este somnul morţii.Nu poate exista somn fără stare de veghe cum nu poate exista moarte fără de viaţă.Ce altceva poate fi somnul morţii decât o noapte oarecare a vieţii eterne?

Cine oare ne visează viaţa din somnul morţii?Cine doarme pentru fiecare dintre noi?Cine a obosit într-atât de mult încât doarme visând propria noastră viaţă?

Universul este gigant doar pentru finitul visului vieţii şi nicidecum pentru infinitul morţii.

Fiecare viaţă are propriul ei Destin, deci propriul ei vis.Înseamnă că fiecare vis este visat de o persoană diferită pentru fiecare din noi,persoană care doarme somnul morţii noastre ca noi să ne visăm în acesta viaţa.

Cine oare îmi visează în somnul morţii viaţa mea şi de ce?Să fie propriul meu străin de mine?Alter egoul meu?Să fie tot ceea ce nici eu nu pot şti despre mine însumi?

Ce departe e moartea de mine atunci când uit că-mi trăiesc viaţa.

Nimic nu poate fi mai sfidător decât să înţelegi că moartea este unicul fenomen ce nu poate muri în această lume.

Atunci când vrei să cunoşti moartea orice raţiune devine nefolositoare.

Ce poate fi mai iraţional decât viaţa în faţa morţii?

Atunci când vorbeşti despre moarte să nu spui niciodată că de n-ar fi viaţa ar deveni eternă.Dimpotrivă,nu ar exista deloc.

Oare câtă moarte ascund ochii plânşi ai orizonturilor ce mor cu fiecare apus şi renasc cu fiecare răsărit?

Splendoarea morţii privită prin ochii vieţii constă în uitare.

Nimeni nu poate cunoaşte momentul morţii dacă moartea înseamnă uitare de tot şi de toate.

A fi în moarte înseamnă a fi în nefiinţă deci a nu fi dar a nu fi, chiar şi  în moarte înseamnă viaţă.

Niciodată nu vei găsi ceva mai înţelegător decât moartea.Orice ai face ea te va înţelege luându-te sub aripa sa ocrotitoare.

Moartea există doar atâta timp cât  conştientizezi că trăieşti.

A considera moartea în afara vieţii este ca şi cum ai considera că poţi muri fără să trăieşti!

Ce tristă  pare moartea pentru cei care-şi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi eterni.

Moartea nu poate fi nici dincolo şi nici dincoace de viaţă ci numai în viaţă.Dincolo de viaţă moartea nu mai e moarte fiindcă dispare atât binele cât şi răul.

Moartea este un fenomen la fel de natural ca şi viaţa din care se naşte.

Moartea aduce deseori suferinţă pentru cei rămaşi tocmai fiindcă viaţa nu poate accepta că a pierdut suferinţa celui plecat.

S-a reîntors cineva din moarte sau din viaţă înainte de propria sa naştere?

Nici o frunză ruginită nu poate înverzi cum nici un om nu mai poate trăi odată căzut din pomul vieţii, în schimb acelaşi pom va înmuguri primăvara următoare.

Pentru a învăţa să trăim am avut nevoie de o lume de apoi cu infernele dar şi paradisurile sale.Pentru a învăţa să murim va trebui mai înainte de toate să înţelegem de ce am avut nevoie să ne clădim o lume de apoi?

Lumea în care trăim are mai mare nevoie de moarte decât de viaţă fiindcă fără de moarte viaţa nu ar mai naşte nimic!

Niciodată moartea nu va fi îndeajuns de departe de tine pentru a te lăsa ca să-ţi trăieşti visul vieţii numai în  griji şi nevoi.Mereu va fi o izbăvire.

Fără de izbăvirea morţii viaţa şi-ar îndeplini cu prisosinţă rolul,acela de a-ţi ucide în totalitate libertatea propriului tău spirit.

Prin moarte orice sfârşit devine un început.

Dincolo de limita vieţii se află moartea dar de limita morţii ce se află?

Speranţa în viaţă se poate împlini sau nu fiindcă cunoaştem cele două contrarii,binele şi răul.În moarte unde pare să nu existe contrarii se mai împlinesc vreodată speranţele?Dă voi spune eu.O singură speranţă şi numai a celui care şi-a dorit moartea!

Norii vieţii nu vor umbri niciodată soarele morţii.

Ce altceva poate fi moartea decât ecoul surd  strigat de adevărul absolut al vieţii Destinului acestei lumi?

Nu fugi de moarte fiindcă vei fugi de tine însuţi.

Niciodată nu vei înţelege viaţa dacă nu te vei împăca cu moartea.

Rolul morţii este acela de a da strălucire vieţii iar cel al vieţii de a detesta moartea.Care dintre acestea este mai onestă?

Niciodată să nu crezi în viaţă fiindcă joacă fals prin propria sa iluzie a binelui şi răului,putând să te înşele sau să te părăsească  în orice moment. Moartea în schimb, nu te va părăsi şi nici nu te va înşela niciodată.

Cu toţii putem fi siguri de un singur lucru în această viaţă şi anume de moarte.

Cu toţii ne gândim cel puţin odată în viaţă la ceasul morţii, fără să realizăm că moartea nu are ceas neavând temporalitate.

Pentru a ajunge curat pe tărâmul morţii va trebui neapărat să-ţi ştergi mai înainte picioarele pe preşul vieţii.

Oh moarte cum ne poţi îndura ştiind că respirăm prin tine,că fiecare suflare ne apropie de braţele tale izbăvitoare iar majoritatea dintre noi te urâm?

E mai multă moarte decât viaţă în viaţă şi mai puţină ca oricând în moartea vieţii.

Moartea există atât timp cât o cunoaştem.

De orice ne-am putea lipsi în această viaţă dar niciodată de moarte.

Nebun este acela care se va ascunde de moarte dar brav cel care va învinge viaţa.

Degeaba vei iubi viaţa fiindcă aceasta tot în moarte se va împlini pe sine.

Nu visa la viaţă ci la moarte.De aceea te-ai născut doar pentru a muri.

Unicul adevăr ce poate sta în faţa morţii este naşterea.

Naşterea este prima clipă ce va curge pe râul vieţii spre oceanul iminent al morţii.

Cum ar arăta Destinul nostru dacă nu s-ar împlini în moarte ci în viaţă?Infernal.

Niciodată să nu cauţi infernul în moarte ci numai în viaţă.

Moartea există doar atât timp cât o cunoşti,la fel şi paradisul sau infernul Lumii de Apoi.Odată uitate toate acestea dispar.

Moarte este unicul lucru care dispare prin propriul său sine şi înţeles.Dacă uiţi totul odată intrat în moarte dispare şi moartea raportată la tine.

Viaţa este o amintire pe când moartea  o uitare a acestei amintiri.

Câţi dintre noi nu am vrea să uităm amintirea vieţii?Dar câtor dintre noi ne e teamă de moarte?

Viaţa ne-a zămislit o lume nedreaptă şi rea tocmai pentru a iubi moartea?

Ferice de tine cel care ai înţeles sensul morţii  din marea iubire a vieţii tale.

Pe adevăraţii morţi nu-i vei găsi decât în această lume.

Absolutul libertăţii constă în moarte.

Nicăieri nu poţi fi mai liber decât în moarte.

Adevărata înţelepciune constă în a te împăca cu propria ta moarte.

Câtă nemărginire este în moarte dar noi suntem la fel de incapabili să o cunoaştem precum nu putem realiza nimic din tot ce s-ar afla dincolo de Univers.

Moartea la fel ca şi viaţa se pot defini prin clipe.Diferenţa constă că viaţa este o lungă succesiune de clipe pe când moartea se  ascunde în eternitatea unei singure clipe.Atunci de câte ori murim oare în decursul unei singure vieţi?

Ce diferenţă este între liniştea morţii şi strigătul surd al vieţii?

Tot ce-i rămâne vieţii este ţărâna pe care a închiriat-o sufletului cândva.În schimb morţii îi rămâne sufletul.De aceea trebuie să trăim pentru moarte şi nicidecum pentru viaţă.

Învaţă să mori.Iată calea spre Lumină Divină.

Valurile oceanului vieţii oricât de învolburate ar fi nu vor putea niciodată sparge stânca impunătoare a morţii.

Cel care se ascunde de moarte în viaţă, nu realizează că străbate în fiecare clipă a vieţii, eternitatea morţii acelei clipe.

Nu există deşertăciune mai mare decât viaţa precum nu există adevăr mai mare decât moartea.

Numai prin moarte vei atinge eternul absolut.

Teama de moarte este cea mai mare înşelătorie a vieţii.Câte suferinţe ar fi avut de îndurat cel ce a murit de tânăr?

Moartea pare cufundată în beznă numai pentru viaţă.

Întotdeauna să priveşti moartea ca sursă şi susţinătoare a vieţii şi nicidecum că o distrugătoare a acestea.Ce s-ar face viaţa fără de moarte?Dar Dumnezeu fără de Diavol?Dar binele fără de rău?Care dintre aceste contrarii îi aparţin morţii sau vieţii rămâne de văzut.

Întreg oceanul  clipelor vieţii încape într-o singură picătură de clipă din apa morţii!

Dacă nu ar fi fost moartea nu s-ar fi născut dorul şi poezia lui.

Întreaga frumuseţe a vieţii poate străluci numai dacă se reflectă în oglinda morţii.

Doar în viaţă poţi fi singur dar nu şi în moarte.

Iluzia vieţii este poarta de intrare în imperiul morţii.

La fel cum ai venit în viaţă  vei merge în moarte.Tot ce ai primit în această lume vei lăsa aici.

Odată mort, pentru tine va dispare definitiv această lume dacă nu ţi-o vei putea aminti.Amintirea este esenţa vieţii şi unicul sens  dat vieţii de către moarte.

Toate vorbele şi speranţele tale,toate realizările şi iubirile tale,toate nu sunt decât  karmă în faţa morţii iminente.

Ce anume este mai de preţ în această lume?Lipsa de încredere în viaţă sau lipsă de încredere în moarte?Iată cauza deşertăciunii acestei lumi.

Toate câte sunt dar mai ales nu sunt se datorează în primul rând morţii ca opus al vieţii.

Eşti abătut, înfrânt şi debusolat în faţa vieţii?Gândeşte-te că întreaga lume este la fel ca şi tine în faţa morţii.

Cauza pentru care Lumea de Apoi a devenit o continuare al  lumii noastre constă mai înainte de toate în nevoia celor care au reuşit sub acest soare de a avea o continuitatea a reuşitei lor.

Oricât de mult s-ar spăla deşertăciunea vieţii în apa morţii ea tot murdară va rămâne.

Dacă moartea constă în uitare înseamnă că este cel mai important balsam al vieţii.Adesea trăim uitând de moarte.

Cine vrea să trăiască etern uită că o poate face numai murind etern cu fiecare clipă care trece!

Murim cu fiecare clipă prin care trecem tocmai fiindcă viaţa nu ne lasă să ne regăsim intrând odată pentru totdeauna în eternitatea acelei clipe.

Moartea este cunună de spini ai vieţii atât de necesară propriei noastre mântuiri.

Am plecat din ceea ce Iluzia Vieţii noastre defineşte neant pentru a ne trezi în acest vis cu nume de viaţă doar pentru a şti că putem să murim?

Moartea nu a fost niciodată o alegere morală pentru viaţă.

Doar dacă viaţa este morală ar putea fi dorinţa de sinucidere o cale imorală.

Nu te poţi depărta de moarte decât  de tine însuţi.

Moartea moare odată cu ea.

Viaţa nu este decât puntea dintre cele două mari necunoscute ale Iluziei sale,înainte de aceasta şi după.Venim din necunoscut şi mergem către acesta după cum venim din trecut şi mergem către viitor.Trăim doar prezentul al cărui clipă o ignorăm de fiecare dată trecând la următoarea, pentru a nu muri.

Oare ce ar mai rămâne din moarte dacă  s-ar lua vălul Iluziei Vieţii de pe faţa clipelor noastre?

Nu defăima niciodată pe cel mort fiindcă în moarte nu există vină şi nici fărădelegi ca şi în Iluzia Vieţii.

Cinsteşte pe cei morţi de câte ori poţi chiar şi pentru faptul de a fi înotat înaintea ta prin apa deşartă a vieţii spălându-se cu împlinirea propriului lor Destin.

Nu uita că în această lume toţi mugurii ce dau în floare nasc frunzele vieţii ce vor rugini.De aceea întreaga splendoare a vieţii are drept scop: moartea!

Moartea este la fel de îngăduitoare cu cel invidios,ticălos sau laş precum este cu cel ajuns,bogat sau harnic.Pe toţi îi primeşte deopotrivă în regatul ei ca împlinire a propriului lor Destin.

Toate feţele ce trec azi pe stradă mâine vor fi oase albite într-un cimitir.Tot ce rămâne după noi  în această lume este amintirea.Dacă am uita cu toţii această lume ea nu ar mai exista.

Ce depărtat ne pare Destinul faţă de moarte şi totuşi  Destinul se împlineşte de fiecare dată numai prin moarte.

Cum lumina stelelor prinde viaţă în lumea noastră cu toate că în lumea lor sunt moarte demult tot aşa Lumină Divină a sufletelor noastre va prinde viaţă într-o altă lume.

Şi amintirea noastră va dispărea într-o zi din această lume ca şi cum nici nu  ne-am fi născut vreodată dar şi amintirea acestei lumi din Univers ca şi cum nici n-ar fi existat.Atunci există?

Cum noi vedem în depărtările Universului galaxii şi stele care nu mai există demult,tot astfel altcineva ne va putea  vedea amintirea noastră în lumi despre care nici măcar nu ştim că  vor exista vreodată?

Până unde va merge lumina stelelor moarte?Dar Lumină Divină a sufletelor noastre?

Fiindcă lumina stelelor moarte demult nu se va opri niciodată traversând noi şi noi lumi ale viitorului tot aşa nici Lumină Divină a sufletelor noastre nu se poate opri.

Cum stelele prin lumina  lor duc cel mai îndepărtat trecut al Universului în cel mai îndepărtat viitor înseamnă că există un viitor cert dincolo de orice viitor al lumii noastre care poate depăna amintirile a tot şi a toate devenind etern.Să fie acest absolut  al viitorului Lumea de Apoi?

Numai prin moarte omul devine sfânt.

Sfinţenia este unica lege cedată de moarte vieţii.

Fără de moarte până şi Dumnezeu ar deveni un simplu scamator.

Dacă viaţa defineşte legitatea, moartea defineşte haosul din care trebuie ordonată această legitate.

Niciodată haosul morţii nu va fi echivalent cu cel al vieţii.

Dincolo de orice viitor  se află eternitatea viitorului ce vine din eternitatea trecutului care la rândul său trebuie să devină scopul unei alte cause temporare,  ajungând la eternitatea infinităţilor temporare.Infinitatea temporară înseamnă tocmai lipsa timpului.Astfel venim din moarte şi ne întoarcem în moarte.

Nimeni nu poate greşi în moarte decât numai în viaţă.

Să ştii că ştii cât de mult nu poţi să ştii în viaţă, este primul pas spre a înţelege moartea.

Atunci când dai pomană morţilor le transmiţi o parte din lumină sufletului tău, din iubirea de care au mereu atât de multă nevoie în Lumea de Apoi unde lumea noastră este înlocuită de Lumină Divină a iubirii.

Cu cât îi vei cinsti şi îi vei iubi pe cei morţi cu atât o părticică din Lumină Divină a sufletului tău îţi va pietrui calea pe care vei merge odată şi tu, dându-le în acelaşi timp hrana spirituală celor care nu se mai pot hrăni decât cu iubire fiindcă Dumnezeul nostru este iubire.

Cu cât vei iubi mai profund în viaţă cu atât îţi va fi mai uşor să treci pragul dintre cele două lumi. Dacă emani iubire vei fi răsplătit cu iubire.Nu degeaba Dumnezeul nostru este iubire.

Nimeni nu poate înţelege de ce există viaţa precum nu poate şti de ce există moartea.Tot ce ne e dat să ştim este să simţim într-un anume fel şi atât.

Nimeni nu va putea vreodată să-ţi arate steaua morţii tale cum nimeni în afară de tine nu o va putea vedea.

Ce diferită este viaţa de moarte şi cât de necesare îi sunt una celeilalte.

Oricât de buni jucători am fi în jocul cu viaţa tot jocul cu moartea va fi cel în care vom câştiga.

Niciodată să nu subestimezi măreţia morţii fiindcă aceasta este eternă  faţă de perenitatea vieţii.

Dumnezeu este iubire.Noi suntem parte din iubirea Lui Dumnezeu.Să fie moartea tot ceea ce îi poate fi zămislit acestei iubiri?Dă voi răspunde eu.Dar numai acea moarte considerată de către viaţă a fi moarte şi nicidecum adevărata moarte care nevăzută prin intermediul Iluziei Vieţii înseamnă cu totul altceva.

Doar celor ce nu-şi pot vedea Lumină Divină a sufletelor lor le este frică de moarte.

Teama  şi suferinţa este tot ceea ce ne dăruieşte de cele mai multe ori viaţa atunci când ne gândim la moarte.

Cred în Lumină Divină a inimii tale iubirea mea şi de aceea mi-aş dori să ne ascundem în eternitatea unei clipe de unde să nu mai trecem niciodată prin viaţa morţii cuvintelor spuse doar pentru a fi uitate.

Câtă simţire poate naşte moartea acestei lumi care îţi spune că-ţi trăieşti viaţa?

Sunt o frunză ruginită a vieţii ce îşi caută alinarea în eternitatea morţii.

Toate vorbele din lume nu pot valora cât o singură privire de a ta atunci când mă pierd în lacrima cuvântului ce-şi găseşte numai în eternitatea morţii adevărata strălucire şi acesta se numeşte:iubire.

Prin iubire moartea devine cu adevărat împlinită iar viaţa înfrântă definitiv.

Oare ce ne-am face în această viaţă dacă nu am putea să iubim şi să murim din atât de multă iubire?

Încotro se îndreaptă vântul sentimentelor ce duce fumul cuvintelor în uitare?Dar soarele iubirii ce apune după o zi a dorului ce tocmai se sfârşeşte?Către moarte sau doar către moartea acestei vieţi trecătoare?

Cel ce nu crede în moarte nu va putea iubi niciodată.

Doar cel ce iubeşte moartea alungând orice teamă, va putea renaşte în în sufletul său.

Oare fără moarte  ne-am mai putea naşte?

Cum timpul morţii este infinit tot astfel trebuie să devină şi spaţiul ei.De aceea toate stelele Universului nu sunt decât o fărâmă din măreţia morţii.

Am să cred în viaţă abia atunci când va avea curajul să ne arate acea parte a iluziei sale căreea nu-i mai e teamă de moarte.

Prin teama de moarte viaţa îşi arată mrejele propriei sale laşităţi.

Fără de moarte ar mai fi speranţa?

Nu există dor mai nimicitor decât dorul de moarte.

Unde sunt cei care au crezut în viaţă de-a lungul mileniilor?În moarte!

Unicul adevărul pe care-l poate spune viaţa celor ce o traversează este:moartea.

A sta cu spatele la moarte şi a privi în faţă doar viaţa este ca şi cum ai întoarce spatele adevărului dar şi adevăratului tău Destin care se împlineşte numai în moarte.

A înotat cineva în apa morţii pentru a şti dacă aceasta este rece sau caldă,murdară sau limpede?

Diferenţa dintre moarte şi viaţă constă numai în adevăr.Una dintre acestea mint.Să fie moartea?Mă îndoiesc.

Nu poţi spune nimic concret  atunci când trebuie să dai cu adevărat o definiţie domeniului morţii precum nu te poţi opune adevărului ei şi nici opune atunci când va veni.

Moartea este şi va rămâne cea mai mare necunoscută a acestei vieţi.

Dacă în viaţă avem necunoscutul iar moartea este opusul său,înseamnă că în moarte am avea cunoscutul?

Dacă  adevăratul cunoscut ar fi moartea şi necunoscutul viaţa prin Iluzia Vieţii, înseamnă că unicul cunoscut adevărat este că noi ştim că  nu cunoaştem.

Să fie moartea lacrimă în care se ascunde marea noastră iubire?Să fie aceasta apă morţii ce scaldă murii vieţii sufletului nostru?

Cum aş putea să nu cred în raza de lumină a ochilor eternităţii din moarte care mă desprind de această lume murdară şi meschină?

Oh moarte ajută-mă să trăiesc!

Ce-aş putea înţelege fără de moarte din această viaţă?

Departe doare dorul,departe călătoreşte lumina stelelor,departe au rămas toate câte sunt nu sunt şi vor mai fi.Departe au rămas toate acestea în inima morţii.

Moartea este unicul vers profund al acestui poem care vrea să fie viaţa.

Nimic nu poate fi mai rece pentru viaţă decât atunci când este obligată să se spele cu apa morţii la fiecare apus de Destin.

Doar moartea poate înţelege nebunia acestei vieţi,  pe care o ia sub aripa sa ocrotitoare.

Dacă nu ar fi moartea viaţa ar fi un drum etern al suspinelor.

De ce plânge viaţa din noi pe cel plecat pe drumul morţii?

Te privesc în inima mea cu fiecare bătaie de Destin,tu  marea libertate a fiinţei mele de dincolo de mine cu nume de Moarte.

Doar în moarte voi înţelege şoapta Destinului care m-a născut în această lume a suspinelor.

Să nu suferi niciodată pentru cel plecat în moarte fiindcă viaţa ta este o fărâmă de suferinţă faţă de marele ocean al liniştii care e moartea.

Teama de moarte este cea mai mare minciună pe care ţi-o poate spune viaţa.

Moartea este libertatea absolută dar şi adevărul absolut ce străjuieşte viaţa.

Există oare absolut în această viaţă?Atunci când ai totul realizezi că tot nu ai nimic.Unde altundeva poate fi acest absolut decât numai în moarte?

Nu există şi nu va exista vreodată jocul cu moartea din simplul fapt că moartea nu se va juca niciodată cu tine cum face viaţa.Nu te poţi juca decât cu viaţa şi atât.

Poate fi cineva mai mort sau mai puţin mort?În nici un caz.De aceea ai încredere deplină în moarte.Ea nu te va trişa niciodată.

Suntem suflet şi ţărână,praf stelar şi amăgire în schimb avem cel mai mare atu al acestei existenţe:Moartea!

Nu ştiam să pot învăţa vreodată moartea din mine cum se moare şi viaţa din sângele meu cum se trăieşte decât atunci când am realizat că nu pot muri fără să trăiesc şi nici să trăiesc fără să mă sprijin de moarte.

Îmi este dor de tine, mai dor decât întregul ocean al vieţii pe care-l pot ţine în pălmile morţii mele de atât de mult dor de tine.

Niciodată paşii morţii nu vor lăsa urme de neşters în această lume.

Cheia vieţii deschide uşa înţelepciunii, adevărului şi luminii spirituale doar dacă crezi în moarte.

Ce departe este moartea de mine câteodată şi cât de grea îmi pare viaţa atunci.

Nu spune niciodată nu şi nici niciodată fiindcă totul se sfârşeşte în acel odată.

Există ceva cu adevărat în faţa morţii care să nu fie deşertăciune?

Tot ce poate muri este liber de sine.

Spune-mi moarte ce contează pentru tine în această lume?

Oare ce ne-am face fără moartea din noi, care se apropie cu fiecare clipă ce trece?

Spune-mi moarte care este sensul pe care-l poţi da vieţii decât acela al deşertăciunii deşertăciunilor?

Dacă trandafirii ofiliţi ai vieţii pot durea şi suspina în faţa morţii.Niciodată moartea nu va durea şi nu va suspina în faţa vieţii.

Mulţumeşte-i morţii că exişti!

Iartă viaţa pentru tot ceea ce ţi-a făcut, pentru faptul că îţi lasă moartea ca ultimă opţiune alături de tine pe tot parcursul existenţei sale.

Suntem iertaţi să putem muri!

Te ador moarte fiindcă eşti unica ce înţelegi durerea vieţii.

Nimeni nu poate fi pregătit vreodată de moarte fără să fie lăsat de viaţă pentru aceasta.

Vei ajunge la iubirea eternă doar prin moarte.

A iubi fără de moarte este ca şi cum ai trăi fără de viaţă.

În moarte nimic nu mai poate muri.

De ce atunci când nu mai suportăm viaţa fugim în moarte?A fost cineva care nemaisuportând moartea a revenit la viaţă?

Sensul existenţei se împlineşte numai prin moarte.

A uita de moarte este ca şi cum ai uita de tine.

Nu încerca să omori moartea.

Oare a fost mai sinceră vreodată viaţa decât în faţa morţii?

Nu poţi restitui vieţii ceea ce datorezi morţii.

Moartea nu va lipsi niciodată de la numărătoarea clipelor.

De moarte nu te poţi împiedica decât o singură dată chiar dacă în viaţă ai căzut de nenumărate ori.

Fii liber de orice teamă  fiindcă poţi muri.

Înţelege moartea ca un nou început şi nicidecum că un sfârşit.

Cu toţii vorbesc despre frumuseţea vieţii cea plină de durere uitând să amintească şi de frumuseţea morţii tocmai fiindcă necunoscutul ei nu doare şi nu simte pe cel trecut dincolo?

Niciodată nu vei putea vorbi de eternitatea vieţii în schimb de eternitatea morţii da.Eternitatea nu poate muri niciodată!

Ultimul vis,ultima amintire a acestei vieţi va trece odată cu tine în eternitate pentru totdeauna.Aceea este eternitatea ta.

Fii sigur că nici o viaţă nu valorează nici măcar cât cea mai mică fărâmă de moarte.

Nu crede în viaţă ci în moarte.Trăieşti pentru a muri.

Nu existenţa moare ci toate câte sunt în ea şi se nasc mereu,precum nu moartea moare ci toate câte sunt în ea şi mor mereu.Astfel adevărata existenţă este moartea şi nicidecum viaţa.

Moartea nu se repetă niciodată.Este unica simfonie unde se cântă fără nici o repetiţie aria eternităţii.

Moartea nu te va reculege ci te va culege.

Unde poate fi mai  multă sinceritate decât în eternitate şi unde poate fi eternitatea decât în moarte?

Floarea morţii nu se va ofili niciodată fiindcă nu poate muri.

Orbirea vieţii este aceea care nu ne lasă să înţelegem moartea.

Dacă Destinul nu s-ar împlini în moarte întreaga viaţă ar fi un adevăr absolut.

Nimeni nu poate lipsi la întâlnirea sa cu moartea pe peronul unde trenul vieţii întârzie pentru totdeauna.

Deşi viaţa te cheamă de atâtea ori în fiecare clipă pe care o pierde la ruletă deşertăciunii moartea nu te va chema decât o singură dată şi atunci va trage lozul câştigător.

Cel care se sinucide alege calea propriei sale eternităţi.

Nu pot să cred în nemurirea vieţii decât în aceea a morţii.

Ştii să fi fost vreodată o iubire care să nu se piardă în moarte?

Nebun e acela căruia îi e teamă de moarte şi nu de viaţă.

A durut, a plâns,a suferit vreodată moartea?

Moartea nu minte fiindcă nu este viaţă.

Îngerul morţii nu va crede niciodată în Iluzia Vieţii.

Am fost clădiţi să fim eterni şi nemuritori prin Destinul nostru care se împlineşte numai în eternitatea morţii.

Doar în viaţă există o prăpastie între zefirul iubirii şi blestemul despărţirii.Niciodată în moarte.

În lipsa morţii viaţa ar fi prima care i-ar lua locul.

Să lupţi o viaţă întreagă pentru a muri demn!

Oare dacă nu am şti că vom muri am mai lupta pentru a trăi?

Cel învins de lupta vieţii va învăţa cum se moare mai uşor.

De nu ar fi moartea în Destinul acestei lumi am mai alerga după perfecţiune?

Te doresc mai mult decât poate dori iminenţa morţii această lume.

Sunt un ram desprins din părul privirii tale şi dus de vântul rece al amurgului vieţii către inima plină de uitare a morţii ce va bate ora unei lumi pierdute din tot ce a fost marea noastră iubire.

Multe am văzut în această lume dar niciodată nu mi-a fost dat să văd un singur lucru:Moartea.

Să fie taina morţii potirul din care îşi sorb viaţa cuvintele noastre?

Câte speranţe nu a ucis viaţa şi  câte nu a născut moartea?

Doar înţelesul morţii poate rămâne neclintit în urmele pline de uitare ale vieţii.

Moartea este o mare absenţă pentru cel dispărut şi adesea o durere insuportabilă pentru viaţa celui rămas.

Cimitirele sunt unicele locuri unde toate prezenţele  celor trecuţi de pragul vieţii, sunt marile lor absenţe.

Nicăieri nu vei întâlni o lume a absenţei decât într-un cimitir.

M-ai întrebat mirată de ce privesc absent paşii cuvintelor tale care mă rănesc adesea cu urmele lor  înfipte adânc în ţărâna corpului meu?Pentru că Destinul nostru e moartea.

Absenţa morţii tale din această lume semnifică prezenţa ta dincolo de Iluzia Vieţii.De aceea visăm.

Cel ce respiră aerul iminenţei  morţii în lumea deşertăciunii va înţelege că orizontul împlinirii nu poate fi prins niciodată de pumnii plini de sudoare ai acestei vieţi.

Nu există sfânt care să fi iubit mai mult viaţa decât moartea!

Sensul adevăratei sfinţenii este acela de a înţelege moartea iubind.

Sfinţenia morţii este idealul suprem pe care ar trebui să-l atingă orice înger fiindcă moartea este eternitate şi absolut,este infinit şi nemărginire.

Of Doamne ce grea este moartea pentru cei care nu pot înţelege perenitatea vieţii şi zbuciumul clipelor care-şi pierd eternităţile la ruletă deşertăciunii acestei lumi.

În moarte niciodată nu poţi fi singur chiar dacă eşti absent.

Marea singurătate o afli numai în viaţă şi nicidecum în moarte.

Spune-mi  doamne de ce nu ne-ai lăsat o viaţă care să poată înţelege moartea.

Niciodată  nu vei putea spune niciodată în moarte.

E atât de multă ceaţă în în privirea morţii încât şi visele se rătăcesc pentru totdeauna.

În moarte până şi absurdul îşi pierde sensul.

Nu poţi fi nici departe şi nici aproape în moarte ci doar în moarte şi atât.

De ce îi este atât de străină moartea vieţii chiar dacă nici una nu poate fi fără de cealaltă?

Oare ce s-ar întâmpla dacă viaţa ar face pace cu moartea şi moartea cu viaţa?

Oare fără de moarte, fără să moară zi după zi, am mai putea rupe câte o filă din calendarul vieţii?

Nu există cale de mijloc în moarte.

Ce poate fi mai sincer decât moartea şi mai nesincer decât viaţa?

Moartea nu aleargă niciodată după Destinul tău fiindcă acesta se împlineşte numai în ea.

Oare câtă moarte poate fi într-un Destin care se sprijină întreaga viaţă pe moarte pentru a se mântui prin aceasta în cele din urmă?

Viaţa moare cu fiecare clipă în timp ce moartea se împlineşte.

Şi dacă moartea nu s-ar hrăni cu viaţa ar mai fi Destinul bucătarul acestora?

Nu te lipsi de moarte în clipele vieţii tale fiindcă numai prin eternitatea ei vei putea da sens vieţii.

A dezamăgit vreodată pe cineva moartea?

Cine poate fi înşelat de moarte?

Moartea nu va lipsi niciodată de la împlinirea vieţii tale.

Nu există clipă de fericire care să nu aleagă moartea odată cu naşterea unei noi zile.

Şi durerea moare în cele din urmă odată cu viaţa.

Cel mai profund şi mistuitor dor este dorul de moarte.

Prin iubire până şi moartea devine viaţă.

Doar cei care învaţă să moară o viaţă întreagă pot deveni sfinţi.

Pe altarul morţii se săvârşesc toate bunele şi relele vieţii dar nu şi marile iubiri.

Moartea dă sens vieţii şi iubirii.

Marile iubiri sunt fără de moarte fiindcă traversează împreună cu steaua morţii eternitatea absolutului.

Nu există eternitate fără de moarte şi nici sfârşit fără de viaţă.

Nu moartea ucide ci viaţa.

A te lipsi de moarte este ca şi cum ai crede că viaţa este eternă.

Nu de moarte să-ţi fie teamă ci de viaţă.Moartea nu doare şi nici nu există traversând clipele ce poate să-ţi facă bine sau rău.

Moartea este marea absenţă a vieţii.

Dacă moartea nu este Marea Amintire a vieţii atunci nici Lumea de Apoi nu poate exista după tiparele vieţii.

A respins vreodată moartea pe cineva?

Niciodată moartea nu a făcut deosebire faţă de clipa ce s-a prelungit în eternitate a cuiva.

Prin moarte orice suflet neînsemnat devine creatorul propriei sale clipe eterne,propriei sale lumi.

Doar prin eternitatea morţii poţi să fi cu veşnicia Lui Dumnezeu.

În Univers sunt mai multe stele decât firele de nisip de pe toate plajele lumii acestei vieţi.Toate aceste stele intră odată cu moartea lor în amintire prin  propria lor lumină ce va călători etern sfidând spaţiile şi timpii pentru ca într-o seară să poată licări peste un „Te iubesc” scris de o mână tremurândă pe una din plajele Universului ,unde fiecare fir de nisip este o stea.

Te rog viaţă, lasă-mi moartea în pace!

Nu înţelege greşit propria ta moarte atunci când îţi este teamă de viaţă.

Nu există actor care să-şi poată juca propria moarte.

Moartea nu e un joc ci unicul lucru serios al acestei lumi.

Rolul morţii tale este unicul rol ce nu poate fi dat nimănui altcuiva.

Chiar şi panica sau disperarea pe care o încearcă unii în faţa morţii aparţine vieţii.

Nu defini moartea cu termenii vieţii fiindcă te vei înşela amarnic.

Cel ce nu ascultă de moarte săvârşeşte cel mai mare păcat faţă de el  însuşi.

Să fie moartea marea amintire a acestei lumi?

Nu încerca să te întreci cu propria ta moarte fiindcă s-ar putea să-ţi pierzi până şi ruleta propriului tău Destin.

Numărul morţii tale nu îl vei putea pune niciodată la socoteală.

Să nu te simţi niciodată stânjenit faţă de moarte.Aceasta nu are inhibiţii.

Moartea nu este o îndatorire sau o obligaţie ci o certitudine şi atât.

Cel ce va batjocori moartea  va fi cel mai mare duşman al propriului său Destin care se împlineşte numai în moarte.

lume fără de moarte este o lume care nu există.

Nici o stea nu ar fi strălucit dacă nu ar fi fost sortită morţii şi luminii ce va călători etern prin aceasta.

Doar prostul se teme de moarte şi nu de boli,bătrâneţe sau suferinţele vieţii,uitând că moartea nu poate fi bolnavă şi nici nu suferă sau  doare.

Veşnicia se conştientizează în viaţă şi se trăieşte în moarte.

Nu poate exista o deşertăciune mai mare decât să crezi în nemurirea vieţii.

Adevărata nemurire constă în eternitatea morţii.

De ce s-ar teme viaţa de moarte dacă i-ar muri moartea?

Viaţa vieţii şi moartea morţii.Iată două lucruri identice.

Care este diferenţa în cele din urmă dintre visul vieţii şi cel al morţii?

Tot ce rămâne pentru noi în această viaţă este moartea.

Nu te scălda în apa vieţii fără să ştii să înoţi către moarte.

Întotdeauna mâine va fi o nouă zi dar nu şi pentru moartea ta.

Încearcă să crezi în tine amintindu-ţi de moarte.Abia atunci vei trăi cu adevărat.

În moarte orice loz devine câştigătorul propriului său noroc.

S-a odihnit cineva în moartea care nu te oboseşte?

Roua morţii nu se aşterne niciodată peste zorii ce vor să vină ci doar peste cei care sunt eterni, care nu vor mai veni sau pleca niciodată.

Câtă moarte este în uitare şi uitare în moarte!

Cel ce uită moare odată cu propria sa uitare.

Prin moarte nu se trece fiindcă moartea te trece.

Speranţa în moarte,iată cel din urmă cadou al vieţii.

De ce trăim ca şi cum am fi eterni dacă ne e frică de moarte?

S-a rupt vreodată o filă din calendarul morţii?

Câtă moarte este în această lume şi câtă lume în moarte?

Fii sincer cu tine însuţi şi caută moartea din tine.O vei găsi în uitare,amintire,vis şi Destin.

Oriunde mergi cu inima,sufletul,mintea şi trupul te îndrepţi spre moarte, de aceea pe calea morţii nu poţi rătăci niciodată.

Cel ce caută lumina prin întunericul vieţii o va găsi la venirea zorilor unei mari iubiri ce va dori  deşertăciunea de a trece peste moartea ce nu poate trece.

Moartea ta nu va veni niciodată pentru tine ci doar pentru ceilalţi!

Doar tu vei absenta la propria ta moarte.

De ce te temi de moarte?Nimeni nu a fost vreodată prezent la propria sa moarte.

Doar marile iubiri şi sfinţii pot înţelege cu adevărat moartea.

Cel care vede moartea drept pedeapsă divină nu poate înţelege că aceasta nefiind viaţă nu poate pedepsi şi nici urî.

Nici de absenţa propriei tale morţi nu poţi scăpa în această viaţă.

Absenţa  morţii defineşte viaţa dar absenţa propriei tale morţi faţă de tine oare nu defineşte Viaţa de Apoi?

Nu moartea este cea care te judecă  ci absenţa propriei tale vieţi în Viaţa de Apoi,a deprinderilor bune sau rele, unde ai ajuns prin absenţa ta în faţa morţii tale.

Dacă moartea este uitare moartea ta va uita în primul rând de tine fiind marele absent al ceasului ce-ţi va bate marea trecere.

Lumea aceasta este o clipă frântă din eternitatea morţii.

Viaţa de Apoi este  Marea Amintire a eternităţii.

Doar eternitatea clipei unei mari iubiri poate rezista absenţei propriei tale morţi.De aceea sfinţii iubesc învăţând să moară fericiţi.

Adevărata sfinţenie constă în iubire şi în moarte.Ambele se unesc prin eternitate.

Numai prin moarte poţi învia.

Oricât de absenţi suntem la propria noastră moarte sufletul va trebui în cele din urmă să realizeze că are de trecut pragul dintre lumi, mergând către lumina eternităţii.Dar nu va realiza moartea sa ci tocmai învierea.

Doar pentru viaţa din această lume există moartea.

Sufletele care nu sunt pregătite să treacă pragul către Lumea Luminii sau Lumea Vieţii de Apoi  şi stau legate de această lume sau de Lumea Morţii Vieţii sunt cele mai nefericite.

Şi stelele trăiesc etern în Lumea Luminii lor la fel cum trebuie să trăiască şi sufletele,aceste stele ce vor lumina cu strălucirea lor alte şi alte lumi.

Nu-ţi fie teamă de Lumea Luminii de după moarte. Tot ce ai lăsat în această lume nu este nimic altceva decât moarte.

Ceea ce rămâne din tine în cimitirele acestei lumi nu eşti tu, ci moartea acestei lumi din tine.

Cei ce se leagă cu disperare de această viaţă nu înţeleg că se leagă  de moarte fiindcă moartea există numai în viaţa acestui tărâm.

Dacă viaţa nu ar trebui să ne înveţe cum să murim nu ar mai exista.

De ce să plângi această lume a plângerii?

Şi corpurile unor stele au murit mai demult aproape decât vremea dar lumina eternităţii lor străluceşte şi acum traversând şi lumea noastră.De ce să nu fii stea?De ce să nu treci pragul dintre lumi?

Tot ce rămâne din noi este iubirea fiindcă şi Dumnezeu este iubire.De aceea pentru a trece cu uşurinţă pragul către Lumea Luminii de Apoi  va trebui să fi iubit îndeajuns de mult.

Şi lumina iubirii din Lumea de Apoi poate părea întuneric pentru cei ce nu iubesc.

Lumea Luminii de Apoi poate deveni un infern întunecos pentru cei ce s-au lipsit de cel mai important dar primit de la Dumnezeu:Iubirea!

Doar iubind vei înţelege lumina din tine şi prin aceasta atunci când îţi va fi destinat şi Lumea de Apoi.

Lumea Luminii de Apoi  este o lume a iubirii.

Trăim o viaţă în această lume pentru a învăţa să iubim şi să fim iubiţi tocmai pentru a înţelege cu adevărat paradisul lui Dumnezeu din Lumea de Apoi.

Fără a şti cu adevărat ce este iubirea nu am putea cunoaşte paradisul şi nici pe Dumnezeu în Lumea de Apoi..

Nu există rău mai mare decât să nu şti, să nu poţi şi să nu înveţi a iubi ştiind că te aşteaptă Lumea Luminii de Apoi.

Moartea şi durerea înseamnă viaţă.

Nu putem  avea decât o singură moarte care să ne  cuprindă toate clipele pierdute la ruletă vieţii.

Nu îţi risipi eternitatea luminii sufletului tău în absurdităţile deşarte ale societăţii.Moartea nu iartă pe nimeni.

Lasă ţărâna din tine ierarhiilor bolnave ale acestei lumi şi nu uita că tu eşti lumina ce nu poate muri niciodată ci doar reînvia înapoi în lumina de unde a venit.

A înviat cineva fără să moară sau a murit cineva fără să se nască printre clipele absurdităţii acestei lumi?

Viaţa este cea mai mare risipă de clipe în faţa morţii ce are numai eternitatea propriei sale clipe şi atât.

Stelele căzătoare nu pot fi văzute decât în lumea vieţii care va trece şi ea odată cu propria ei viaţă.

Întreaga viaţă este o simplă respiraţie a morţii.

Drumul către moarte este pietruit cu viaţă.

Ar mai fi frumuseţea vieţii fără de moarte?

Numai prin  moarte visul vieţii devine realitate.

Ştii câte clipe s-au spart în lumina eternităţii din mine fără de tine şi fără de înţelesul morţii.

Ce s-ar face poezia acestei lumi fără de moarte?

Sunt abătut de câtă moarte trebuie să ducem cu noi întreaga viaţă.

Privind către moarte priveşti către cauza naşterii tale.

Oriunde te va duce viaţa în această lume tot către moarte vă fi destinaţia finală.

Dacă arborele vieţii nu ar avea rădăcinile în moarte nici o naştere nu ar mai fi datoare cu o moarte.

Te ştiu iubirea mea de dinainte de a fi acest timp cu nume de trecere,de moarte.

Oriunde este timp este şi moarte.

Cu fiecare clipă trecută a vieţii murim până când vom ajunge în marea clipă de unde nu vom mai trece,înviind.

Văzându-te m-am pierdut în eternitatea privirii tale la fel cum mă voi pierde în eternitatea clipei morţii mele înviind.

Doar cel ce crede în lumina sufletului  va înţelege moartea.

Toate religiile te pregătesc pentru moarte numai dacă le iubeşti.

Fără de iubire nu poţi fi pregătit să mori.

Nu moartea poartă vina acestei vieţi ci lipsa iubirii.

Nu te teme de moarte ci de iubirea pierdută din tine.

Învaţă mai întâi să iubeşti şi pe urmă să mori.

Cel ce se lipseşte de iubire va pierde trenul unei eternităţi a fericirii fiind nevoit de o nouă întrupare în infernul ţărânei.

Iubirea este unica eternitate ce trece cu noi în moarte.

Cu toţii avem nevoie de simbolul unei lumânări la ceas de moarte fiindcă nimeni nu am reuşit să iubim atât de mult cât ne-ar cere lumina eternă a Lumii de Apoi.

Nu te îndoi de viaţă ci de iubirea pierdută în timpul ei.

Vraja iubirii stă în lumina nesfârşită din ochii tăi pe care o voi întâlni doar atunci când voi învia în eternitatea morţii.

Doar iubirea este aceea care nu te lasă nici să mori şi nici să trăieşti fiind adevărata lumină a Lumii de Apoi.

Niciodată să nu porţi ochelari de soare în faţa luminii orbitoare a iubirii.

Marea amăgire a vieţii constă în tot ceea ce te îndepărtează de iubire, de a deveni un sfânt al iubirii care să dorească mai mult lumea luminii eterne de apoi decât viaţa.

Lumina acestei lumi este iubirea şi doar această va trece cu tine în moarte.

Toate bogăţiile acestei lumi de ai avea nu ţi-ar fi de nici un folos în faţa morţii care îţi cere doar iubirea din tine şi atât.

Cel ce iubeşte viaţa mai mult decât moartea este cel ce iubeşte deşertăciunea mai mult decât perfecţiunea eternităţii.

Nu moartea este cea care nu te lasă să o iubeşti ci viaţa din tine.

Nu există avere mai mare decât iubirea de aceea sfinţii o strâng uneori o viaţă întreagă uitând de bogăţii sau alte ierarhii pe care moartea nu le va accepta niciodată.

Cât timp trăieşti în această lume strânge doar ceea ce te va lăsa moartea să iei cu tine,restul este deşertăciune.

Nu fi lipsit de respect în faţa morţii fiindcă aceasta este împlinirea supremă a unui Destin.

Cauza vieţii se pierde în moarte iar a morţii în lumina eternă a iubirii.

În faţa iubirii nu există nici măcar pragul dintre lumi.

Dacă am iubi fiecare cel puţin atât cât am fost sortiţi să o facem trăind pe acest pământ nu ar mai exista societate bolnavă.

De viaţă poţi să te desparţi oricând dar nu şi de moarte.

Moartea este cel din urmă sărut al vieţii.

Cine iubeşte viaţa urăşte moartea tocmai pentru că viaţa se urăşte pe sine însuşi mai presus de orice.

Cei reveniţi din faţa pragului morţii înţeleg mai mult decât oricine importanţa iubirii.De aceea încearcă să nu te împiedici în nimic altceva decât de iubire în cursa întinsă de viaţă.

Numai moartea poate împlini sensul vieţii.

Valurile vieţii  lovesc corăbiile clipelor de talazurile morţii în speranţa de a nu mai duce amintiri către alte zări ale firii.

De câtă moarte are nevoie viaţa acestei lumi?

Toate războaiele lumii nu valorează nici cât o fărâmă de iubire.

Nu de viaţă duc adevăraţii sfinţi dorul,ci de moarte.

Cel ce a fost nepregătit de moarte trebuie ajutat cu iubire prin lumina gândurilor iubirii noastre prin pomeni, amintiri,lumânări şi toate semnele posibile ale iubirii.

Doar cel ce dă iubire va primi iubire,precum cel ce-şi dă iubirea celui mort va primi iubirea necesară propriei sale morţi.

Cu toţii ne împiedicăm zilnic de pragurile vieţii şi numai odată de cel al morţii care poate fi cel mai greu de trecut fiindcă te duce în eternitate unde fiecare greşeală primeşte conotaţia nesfârşirii.

Ne dăm seama că am murit abia când realizăm că de fapt trăim sub formă de lumină şi dincolo,când aflăm că am lipsit la propria noastră moarte.

Cu toţii lipsim la propria noastră moarte fiindcă nu există moarte ci doar viaţă veşnică.

Suntem abătuţi în faţa morţii fiindcă trăim trecerea cu fiecare clipă şi vedem moartea ca fiind o trecere definitivă şi nicidecum trecerea la adevărata viaţă a luminii.

Îmbălsămarea corpului după moarte are rolul de a nu permite altor energii ce nu pot merge spre lumină să îl locuiască şi nu pentru că acesta ar mai aparţine defunctului.Lumina sufletului  lui merge către aceea a Lui Dumnezeu.

Adevărata lumină a acestei lumi este numai iubirea ce poate străluci în moarte.

Nimeni nu poate recupera ceva după moarte tocmai fiindcă nu a avut niciodată nimic real în acest vis al vieţii.

La fel ca şi noi întreaga lume moare  transformându-se în lumina amintirii eterne ce va brăzda infinitul.

Plecăm cu ceea ce am venit,cu lumina din noi şi atât.

Numai în moarte nu vei mai găsi moartea.

Moartea este cu adevărat uitare pentru cel în cauză devenind amintire abia după ce s-a săvârşit, altfel nu ar mai avea nici un sens viaţa.

Ne îndepărtăm de viaţă doar atunci când ne e teamă de moarte uitând câtă  notabilitate îi dă moartea vieţii.

Sunt conştient de moartea ce va să vină când voi uita definitiv de viaţă dar şi de moartea ei.

Numai în moarte visul vieţii se destramă lăsând zorii noii zile a eternităţii.

Libertatea morţii constă în eternitate şi a vieţii în lacrimile trecerii.

Ne naştem fără bani de bilet pentru trenul vieţii şi muncim din greu pentru a ne plăti fiecare clipă de călătorie ca să ajungem cu toţii la destinaţia finală cu nume de Moarte.

Mă gândesc la tine dragostea mea,la moartea care ne va uni cândva în eternitatea să,la ultimul cadou de suferinţă ce ni-l va pregăti viaţa.

Câtă moarte este în frumuseţea unei femei?Câtă moarte vă aduce această prin posibile naşteri ?

Nu există naştere care să nu fie condamnată la moarte.

Naşterea în loc să fie sărbătorită ar trebui plânsă fiindcă este o sentinţă de condamnare la moarte iar moartea decizia de eliberare la viaţa  luminii eterne.

Să fi fost atât de lipsiţi de iubire încât am fost condamnaţi de a ne naşte în lumea de ţărână pentru a ne  reîntoarce în lumea de lumină cu mai multă iubire în noi?

Lumea ţărânei este în marea ei parte şi lumea iubirilor neîmplinite.Să fie această neîmplinire pildă pe care trebuie să o cunoaştem?

Ne naştem pentru a sorbi din fluviul sentimental al acestei lumi durerea şi moartea?

Dincolo de frumuseţe va sta întotdeauna moartea.

Nu există val mai distructiv ca valul vieţii tale.Te va purta întotdeauna şi negreşit spre moarte.

Nimeni nu rămâne nesărutat de moarte fiind unica ce împarte iubirea în mod egal faţă de viaţa ce face atâtea nedreptăţi.

Dacă moartea te primeşte oricând cu braţele deschise viaţa,odată mort nu te va mai accepta niciodată înapoi cu aceeaşi identitate.

Ce s-ar face viaţa fără de moarte cu societăţile ei bolnave?Întreaga lume ar fi un imens spital de nebuni.

Odată ajuns pe tărâmul morţii aceasta nu te va lăsa să cazi din nou în prăpastia vieţii.

Nebun e cel ce priveşte viaţa ca ceva etern uitând de moarte.Va ajunge în eternitatea luminii uitând că aceasta este eternitate,prelungindu-şi astfel moartea vieţii.

Doar moartea te poate vindeca de moarte.

Nu părăsi această lume cu gândul dureros al despărţirii oricât de mari avantaje ai fi avut.Toate acestea nu au fost decât vise iluzorii faţă de eternitate.

Cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omului la părăsirea acestei vieţi este să nu fie prezent la propria sa moarte, realizând doar viaţa  eternă a luminii de dincolo de  clipa morţii.

Viaţa şi moartea sunt trecătoare fiindcă una este începutul şi alta sfârşitul acelui început.Dar ceea ce denumim noi prin Lumea de Apoi este dincolo de sfârşitul începutului deci acolo unde nimic nu s-a început pentru a sfârşi fiind eternitate.

Odată trecută viaţa îi trece şi moartea sa lăsând lumea de lumină să inunde eternitatea ce a fost încătuşată cu moartea vieţii.

Nu despre moarte trebuie să vorbeşti ci despre viaţa ce moare mereu.

Avem nevoie de viaţă doar pentru a şti că există şi moarte în lumina eternităţii şi iubirii Lui Dumnezeu?

Seninul vieţii ascunde marea furtună a inevitabilei sale morţi.

Moartea este fărâma de Destin pierdută de viaţă la ruletă hazardului din cazinoul eternităţii.

Nu uita că doar viaţa te poate răni, nu şi moartea ta.

Nici o casă a acestei lumi nu va dăinui nici măcar o clipă din lumea de lumină a iubirii de după moarte.

Toate relele vieţii provin de la cei ce nu sunt îndeajuns de iubiţi şi de la cei ce nu iubesc îndeajuns.Iată cauza bolilor sociale  şi faptul pentru care nu ne putem pregăti întreaga viaţă pentru moarte.

Moartea este un rămas bun de la lumea rămasului bun.

Moartea va fi mereu nota de plata la suma socotelilor vieţii.

Moartea nu va termina niciodată nimic altceva decât Iluzia Vieţii.

Spaţiile şi timpii se transformă prin moarte în eternitate.

Celui căruia îi e frică de moarte îi e teamă de eternitate.

Nu moartea te ucide ci viaţa.

Oare ştim cu adevărat ce anume reprezentăm pentru eternitatea aşa zisei morţi?

Cum orice fiinţă sau obiect poate fi orice altceva dacă s-ar schimba Iluzia Vieţii tot aşa şi moartea poate fi cu orice altceva.

Nimeni nu se poate depărta în moarte de el însuşi precum nu poate fi străin de propriul său sine cum este în timpul vieţii.

Străinul din tine este moartea neînţeleasă din tine.

Suntem străini de moarte datorită Iluziei Vieţii.

Dacă nu am fi străini de moarte întreaga lume ar fi un paradis.

Tot ce este creat va muri pentru viaţa ce a fost creată la rândul ei.

Moartea a fost creată numai pentru viaţă murind  odată cu aceasta fiindcă tot ce este creat va muri.

De ce Iubirea care este Dumnezeu a creat viaţa şi moartea ei?

Nimeni nu se poate lipsi de moarte.

Deznodământul spaţiului şi al timpului constă în moarte.

Dacă alături de spaţiu şi timp am mai realiza şi alte dimensiuni în cadrul Iluziei Vieţii atunci am avea parte de cu totul altceva decât viaţa precum de ceva diferit de ceea ce denumim noi moarte.

Dacă nu am cunoaşte viaţa şi moartea ele nu ar exista.Dacă prin moartea noastră nu mai cunoaştem moartea vieţii aceasta nu există.

Cunoaşterea spaţiului şi timpului înseamnă viaţă şi moarte.

Vietăţile care nu-şi cunosc viaţa şi moartea nu realizează că trăiesc.

Dacă omul nu şi-ar cunoaşte viaţa şi moartea, acestea  nici măcar nu ar exista pentru el chiar dacă ar fi o fiinţă vie.Unele vietăţi nu conştientizează că s-au născut şi nici că vor muri vreodată.

Omul a făcut legământ cu moartea abia atunci când a cunoscut-o.

Nu există moarte decât pentru cel care o cunoaşte.

Pragul dintre lumi pe care trebuie să-l treacă fiecare suflet este pragul dintre două moduri diferite de cunoaştere.

Cunoaşterea este influenţată iremediabil de ţărâna acestei lumi care odată ce dispare şi nu ne mai încătuşează sufletul va primi noi valenţe şi dimensiuni,iar moartea vieţii va fi cu totul altceva.

Atunci când ne pregătim pentru moarte trebuie să fim conştienţi că energiei sufletului nostru îi vor deveni accesibile o infinitate de dimensiuni pe lângă spaţiu şi timp,  aflate în Lumea Luminii de Apoi.Depinde cât de pregătiţi suntem pentru a primi cât mai multe astfel de dimensiuni în cugetul nostru orbit de Iluzia fostei Vieţi.Acel impact este cel mai înălţător dar şi mai chinuitor dintre toate câte sunt şi au fost vreodată pentru noi.Va fi momentul desăvârşirii sufletului nostru.

Trăim în lumea sferelor care se rotesc cadenţând eternitatea luminii în noapte şi zi.

Moartea nu schimbă cu nimic ridurile vieţii în şanţurile cărora stă înscrisă deşertăciunea.

Câte petale au căzut din floarea viselor tale strivite de paşii neiertători ai vieţii ce calcă la fel de sfidători prin moarte precum au călcat şi propria ta naştere ce au acoperit-o cu moarte.

Nu există moarte pentru moarte ci doar viaţă pentru viaţă.

Moartea nu poate fi înţeleasă decât iubindu-L pe Dumnezeu.

Dumnezeu este lumina eternităţii de dincolo de viaţa morţii fiindcă prin El putem iubi iar iubirea este cu mult deasupra oricărei cunoaşteri.

Cunoaşterea prin care realizăm moartea vieţii înseamnă adesea suferinţă.De ce ne-am pierdut din Cuvântul etern al Lui Dumnezeu în această lume perenă?

Păcatul Originar constă în cunoaşterea lui şi implicit a morţii acestei vieţi.

Păcatul Originar nu poate fi depăşit decât prin iubire fiindcă mai presus de cunoaştere este iubirea.De aceea îngerii sau formele energetice superioare sufletului nostru,aceste fiinţe ale luminii ştiu să iubească iar sfinţii învaţă întreaga viaţă să iubească.

Definiţia morţii raportată la viaţă este aceea de a nu fi, de a trece în nefiinţă deoarece Dumnezeu nu te lasă să-ţi cunoşti niciodată propria moarte,adevărata viaţă veşnică.

Să fie durerea şi suferinţa şi în eternitatea Lumii de Apoi a Luminii?Nu în nici un caz.Tot ce doare şi suferă are un început  care se datorează unei cauze iar tot ce începe se va sfârşi.

Lumea de Apoi începe cu sfârşitul vieţii, deci are un început ceea ce înseamnă că va trebui să posede şi un sfârşit?Nu!Viaţa la fel ca şi moartea sunt simple vise ale  eternităţii despre finitate şi atât.Dimineaţa ne trezim din acest vis şi realizăm cât de eterni suntem.

Dacă viaţa şi moartea fac parte dintr-un simplu vis de ce atunci când ne trezim în faţa pragului dintre lumi unor suflete la este aproape imposibil să-l treacă?Oare câţi nu am dorit să văsăm în continuare la auzirea ceasului deşteptător?Această deşteptare poate fi extrem de dureroasă pentru multe suflete.

Sufletul nostru putea să viseze orice alt vis nu numai pe cel cu viaţă şi moarte sau spaţiu şi timp, dar asta depinde şi de energia lui spirituală.

Moartea este deşteptarea din visul vieţii.

Nu există vis care să nu se destrame odată cu sfârşitul somnului precum nu există vis al vieţii care să nu se destrame în moarte.

Toate au un suflet pietrele,munţii,plantele,oceanele,râurile,planetele,stelele,oamenii,îngerii şi toate cele cunoscute şi necunoscute doar că aceste suflete au o încărcătură spirituală diferită şi trăiesc în dimensiuni diferite unde viaţa şi moartea pot să nici nu existe.

Fiinţa noastră devine uneori atât de amăgită şi temătoare la trezirea din visul vieţii încât nu are curajul să înfrunte adevărul spiritual al Lumii Eterne a Luminii.

Sensul vieţii pentru visul ce-l trăim este moartea iar pentru lumina din noi este  purificarea spre a putea aspira la noi dimensiuni.

Viaţa este aceea care îi arată fiecărui suflet omenesc cât valorează la trezirea lui în moarte.

Tot ce are o denumire are un suflet.Chiar şi cuvintele au sufletele lor care te trezesc din viaţă dincolo de moartea acestora.

Orice cuvânt urât are un suflet  cu o încărcătură energetică pe măsura să.De aceea este bine ca în acest vis al vieţii care ne pregăteşte pentru trezirea prin moarte să folosim cuvinte ce au încărcături energetice cât mai benefice.

Lumile cuvintelor nu sunt cu nimic mai prejos de lumea noastră  a vieţii şi morţii cu nume de vis.

Câţi dintre noi nu ţin cu dinţii de acest vis numit viaţă fiindu-le extrem de greu să se trezească prin moarte.

Nu-ţi trăi viaţa ca fiind eternă fiindcă te vei trezi din ea prin moarte şi atunci vei fi distrus.

Cu cât vei primi şi vei da mai multă iubire cu atât vei trece mai uşor marele prag dintre lumea visului vieţii şi aceea a Luminii Eterne.

Pomenile şi comemorările sunt semne ale iubirii pentru cel ce a fost care-l vor ajuta dincolo încărcându-i lumina ce a rămas din eternitatea să cu şi mai multă iubire pentru a trece noi şi noi praguri spre perfecţiunea spirituală a dimensiunilor.

Nu fă nimic din ceea ce nu-ţi permite Destinul ce-şi aşteaptă împlinirea în deşteptarea ta în moarte.

Somnul vieţii este un vis primit în dar de la Dumnezeu pentru aţi arăta ce poate însemna umbra faţă de Lumea Luminii Eterne.

Nu încerca să te trezeşti prin sinucidere din visul vieţii fiindcă neîmplinindu-ţi somnul vei fi extenuat a doua zi a eternităţii.

Câţi dintre noi nu ne vom trezi încercănaţi şi obosiţi de păcatele acumulate în visul vieţii ce a devenit pentru atât de mulţi un coşmar.

Dă-i celui ce tocmai a murit  apă şi hrană la fereastra casei sale pentru a înţelege că nu mai este în acest vis al vieţii, că setea din visul vieţii îi poate fi potolită oriunde cu iubirea şi recunoştinţa celor rămaşi  dar mai ales că trebuie să-şi continue drumul.

Nu-l  plânge atât încât să-l opreşti pe cel plecat să treacă pragul spre Lumea Luminii Eterne fiindcă doar acolo este împlinirea lui.

Vai de cei care nu au iubit şi nu au dăruit  îndeajuns de multă iubire  în viaţă, şi stau în sala de aşteptare dintre lumi.

A iubi un suflet trezit prin moarte înseamnă a-l  îndemna să plece spre lumina eternă a stelelor ce ne aduce copilăria Vremii în timpurile noastre.

Oare ce vom mai fi unul pentru celălalt ceea ce suntem în visul vieţii după ce ne vom trezi  prin moarte în lumea adevărului?

Toate averile din lume nu valorează nimic la trezirea din visul vieţii.

Ce altceva pot fi averile acestei lumi decât ziduri din ce în ce mai înalte înaintea pragului dintre lumi pentru cei ce le deţin.

Ţărâna tot ţărână rămâne iar lumina sufletului nu va fi niciodată umbră.

De câte ori nu ţi-ai călcat în picioare  propria ta  Lume Eternă a Luminii păcătuind şi crezând în nimicniciile vieţii?

Îşi va aminti vreodată visul vieţii de tine odată ce se va destrăma  în negura nopţii prin care ai trecut trezindu-te prin moarte la lumina eternă?

Cuvintele ochilor tăi le voi simţi în lumina din mine,le voi asculta mereu dându-mi aripi să pot zbura în Lumea Eternităţii unde luminile noastre se vor contopi devenind o stea ce va răsări peste zorii altor şi altor lumi.

Toate lumile acestui Univers nu se întind pe durate mai mari decât clipa eternă a morţii.

Poate cineva rosti cuvântul moarte fără să se gândească la distrugere în această viaţă?

Dacă moartea nu ar însemna distrugere faţă de viaţă aceasta din urmă nu ar exista de aceea viaţa trebuie înţeleasă înainte de a condamna moartea.

Nu poate exista gând care să moară şi nici cuvânt fără lumea eternităţii sale.

Suntem o fărâmă de suflet ce va duce eternitatea unei amintiri renăscută prin moarte.

Nimic nu poate fi mai aproape de tine decât viaţa şi moartea ta.

Viaţa este continuarea unui început iar moartea a unui sfârşit.

Numai prin moarte sfârşitul poate începe.

Orice început are un sfârşit precum orice sfârşit un început. Cum moartea e un început al sfârşitului vieţii va trebui să posede şi un sfârşit al începutului morţii şi să se termine odată lăsând locul Lumii Luminii Eterne.

Ştie cineva de unde era cu ani şi ani de zile înainte de naştere?La naştere a uitat întreaga istorie a sufletului său.Viaţa este opusul morţii fiind definită prin uitarea a ceea ce a fost dinainte de naştere ceea ce înseamnă că prin moarte ne vom reaminti identitatea noastră spirituală.

Nimeni nu a fost sătul de moarte în schimb de viaţă,da!

Adevărata moarte este viaţa care ne-a dat uitarea ascunsă în vălul iluziilor sale.

Fără de moarte am muri definitiv fiindcă moartea vieţii nu ar mai putea muri.

Amintirea morţii este unicul balsam al vieţii.

Întreaga fericire s-ar nărui sub paşii grei ai vieţii dacă nu ar fi moartea care să o salveze.

De ce nu ne lasă viaţa să ştim de ce toate drumurile duc către moarte?

Lacrima învierii nu se prelinge decât pe obrazul Morţii.

Câte iubiri nu s-au împlinit prin moarte?

De ce marile iubiri implică şi moartea în zilele lor?

Nu există moarte a iubirii ci numai moarte a vieţii.

Doar marilor iubiri le e dor de moarte uneori fiindcă se identifică cu absolutul ei.

Unicele adevăruri pe care le cunoaştem în viaţă sunt adevărul morţii şi al iubirii..Restul sunt iluzii ale vieţii.

Adevărata înviere spre Lumea Luminii Eterne este atunci când se contopesc adevărul morţii vieţii  cu cel al iubirii într-unul singur,adevărul absolut al împlinirii.

Numai lumina morţii poate ajuta viaţa să nu rătăcească prin lumea suferinţei eterne.

Frumuseţea morţii constă în faptul că este sfârşitul vieţii ce poate muri.

Oare ce s-ar face viaţa dacă nu s-ar odihni pe aripa morţii?

viaţă întreagă stăm pe malul morţii pentru a privi eternitatea unui suflet ce-l iubim.

Orizontul morţii este unicul orizont ce poate fi cuprins de palmele bătătorite ale vieţii tale o singură dată şi pentru totdeauna.

Moartea şi iubirea sunt unicele înţelesuri ce pot da sens vieţii.

Adevăraţii morţi există numai în lumea vieţii ce moare.Sunt cei care nu pot iubi din toată fiinţa lor.

Cum viaţa te-a examinat cu fiecare clipă a sa, moartea îi va da notă vieţii tale pentru modul cum te-a pregătit.

Moartea este uitare numai pentru Iluzia Vieţii care ţi-a şters amintirea identităţii eterne a sufletului tău.

Cum dorul doare viaţa, moartea vieţii moare.

Oare există ceva mai profund decât pasiunea marii iubiri pentru care moartea este împlinirea eternităţii spre care aspiră?

Nu regreta niciodată viaţa fiindcă ţi-a dăruit naşterea în timp ce purtai cămaşa morţii  fiindu-i  datoare din mulţimea ei de clipe,cu o singură clipă.Aceasta este o clipă de eternitate.

Oare ce ne-am fi făcut fără moarte?

A înţeles cineva vreodată de ce trebuie să murim sau să trăim, să iubim?

Adevărul morţii îl va surmonta întotdeauna pe cel al vieţii.

Moartea nu poate fi văzută decât prin ochii vieţii cât timp trăim.Să vedem pe urmă viaţa numai prin ochii morţii?

Toate marile frumuseţi ale lumii sunt sculptate de moartea fără de care viaţa nu ar mai avea nici un sens.

Numai moartea va putea rupe colierul deşertăciunii de la gâtul vieţii.

Cel bolnav de prea multă iubire se poate vindeca prin moarte.

Moartea vieţii este doar un anotimp al sufletului tău.

Oricât de imens ţi se pare Universul, faţă de moarte este doar un grăunte de nisip pe ţărmul unui ocean al eternităţii.

Nu  încerca să înţelegi moartea,infinitul şi eternitatea fiindcă trăieşti şi nu ai acces la adevărul absolut.

Greşim când confundăm moartea cu moartea vieţii.În Moarte moare până şi moartea vieţii lăsând să inunde Lumină Divină a Eternităţii.

Oricât de amăgitoare ar fi orizonturile vieţii ele sunt nişte simple iluzii în faţa marelui adevăr al morţii.

Oricâte trucuri ar folosi viaţa aceasta este învinsă în cele din urmă de Lumea Luminii Eterne.

Dorul morţii doare cel mai tare în viaţă.

Esenţa vieţii se sprijină pe moarte fiindcă viaţa dacă nu ar muri nu ar mai fi.

Visul vieţii ce moare este cel ce a născut durerea.

Oare cine suntem noi cei ce dormim în Lumea Luminii Eterne pentru a ne visa viaţa?

Ce va spune Lumină Divină din noi atunci când ne vom trezi din visul vieţii?

Ar mai fi renăscut pasărea Phoenix dacă nu ar fi fost moartea?

Ce valorează în faţa morţii tale unde eşti absent?

Orice fericire sau suferinţă,durere sau extaz vor fi spălate de valurile morţii.

Nu există altă moarte decât moartea vieţii.

Moartea nu poate fi găsită niciodată de cel ce moare.

Nu există spaţii şi timpi decât între viaţă şi moartea sa.

Moartea este unica întâmplare a vieţii.

Numai viaţa îşi are vremea ei dar nu şi moartea pentru cel ce a murit.

Doar cel ce a urcat muntele vieţii până în vârf va ştii cât de departe poate fi văzut orizontul acestei lumi.

Unica împlinire a vieţii constă în propria sa moarte.

Cum nu există ploaie care să ude oceanul nu există viaţă care să cearnă moarte peste Moarte.

Marile iubiri se purifică spălându-se cu apa unde a murit moartea vieţii.

Sunt nimeni fiindcă în viaţă există moarte.

Moartea este marele neînţeles, marele necunoscut prin care viaţa  devine o pată de culoare.

Fără moarte viaţa nu ar şti încotro ar trebui să o apuce.

Care dintre cele două vămi este cea mai necesară?Cea a amintirii sau cea a uitării?Cum moartea vieţii moare prin moarte,uitarea amintirii îşi uită propria sa uitare prin Lumea Luminii Eterne.

Suntem străini de noi înşine fiindcă nu ştim să luăm de braţ Moartea ce merge alături de Viaţă.

Oricât de mult am încerca să tolerăm viaţa şi moartea nu vom reuşi decât să ajungem la un compromis cu noi înşine despre noi înşine.

Cea mai mare binecuvântare lăsată de Dumnezeu omului este să poată fi absent de la propria sa moarte a vieţii.

Ce altceva poate să fie viaţa şi moartea ei decât o alternanţă între bine şi rău,întuneric şi lumină,zi şi noapte.Dacă alături de întuneric şi lumină, bine şi rău ar mai fi şi un al treilea intrus atunci şi între viaţă şi moartea ei ar mai fi un al treilea element.

Nici cei mai mari pungaşi nu pot fura nimic acestei lumi.Tot ce este ţărână şi deşertăciune,averi,bogăţii sau onoruri toate rămân aici.

A fost vreodată mai iubită moartea decât viaţa cu toate relele ei?

Cine crede în Destin va înţelege rolul morţii mai uşor.

Niciodată nu va fi uşor să mori fiindcă gândeşte viaţa din tine şi nu moartea.

Cine îşi va mai aminti de poezia dureroasă a unui vis cu nume de viaţă?

Eşti o fărâmă de gând ce licăreşte în răceala nopţii unei lumi pline de durere.

Viaţa este o mare risipă de clipă în braţele morţii.

Să nu te îndoieşti niciodată de moarte fiindcă va veni negreşit.Îndoieşte-te de viaţă şi absurdul paşilor săi.

Nu te ruga la Dumnezeu să-ţi dea ceea ce nu ai scris în cartea Destinului tău ce te va regăsi numai în moarte.

Cât suflet trebuia să fi pus Dumnezeu în cuvântul ce ne-a creat atunci când i-a găsit o scuză vieţii în moarte.

Ce greu îi este morţii să se despartă de propria sa moarte atunci când te pierde viaţa şi alergi în Lumea Luminii Eterne.

Întreaga frumuseţe a lumii constă numai în oglindirea sa în moartea ce sălăşluieşte ca un străin fără actele de identitate ale firii din noi.

Nu am zărit niciodată mai multă lumină decât în ochii ce îşi înţeleg pe deplin rostul morţii lor.

Viaţa şi moartea morţii ei este un paradox al firii Lui Dumnezeu.

Nu există niciodată un alt  încotro al vieţii decât :Moartea!

Dacă viaţa îţi cere să te supui durerii sale, moartea nu-ţi cere nimic ci îţi dă totul.

Nu moartea este aceea care-ţi ia viaţa fiindcă moartea vieţii tale  este totodată şi moartea morţii tale.

Moartea nu îngenunchează pe nimeni cum face viaţa ci dăruieşte Lumină Divină a Iubirii Lui Dumnezeu.

Moartea este marele pas pe care trebuie să îl facem spre Dumnezeu.

Nu poţi fi în eternitatea clipei stelei tale decât lăsând în urmă deşertăciunea şi absurdul vieţii care ţi-a ros cămaşa peticită a sufletului tău cu dureri şi iluzii deşarte.

Ne naştem crezând în briza speranţelor  ce ne îmbrăţişează dorinţa de a ne regăsi sufletul pereche înaintea morţii definitive a vieţii şi morţii acestea,crezând că alături de jumătatea noastră vom fi un întreg al Lumii Luminii Eterne.

Câţi îşi găsesc sufletele pereche în această lume ce pierde mereu la ruletă  deşertăciunii în faţa morţii?

Ce poate fi mai trist decât să te reîntorci în eternitate ca o jumătate şi nu ca şi un întreg al unei mari iubiri împlinite?

Prin moarte moare până şi moartea speranţelor ce astfel vor putea îmbrăţişa eternitatea.

Şi dacă s-ar împăca viaţa cu propria ei moarte ce ar mai rămâne din noi?

Suntem străini de noi înşine fiind un produs al neînţelegerilor dintre viaţă şi moarte.

Te ador iubirea mea pentru că numai tu m-ai  determinat să fac pace între viaţa şi moartea mea regăsindu-mă în propriul nostru Destin.

Nu ştiam că şi moartea se poate învăţa la fel ca viaţa,că şcoala morţii este mult mai superioară celei a vieţii.

Doar cu tine iubirea mea voi reuşi să calc moartea acestei vieţi în picioarele eternităţii din inimile noastre.

Ştiam că inimile noastre se lovesc de moartea fiecărei clipe bătând puternic,că sunt necesare două inimi  ca să poată prinde una dintre clipe şi să o transforme în eternitatea iubirii lor.

Până şi dorul s-a născut din moarte.

Povestea fiecărei vieţi trebuie spusă morţii.

Fără de moarte nici un vis nu s-ar mai împlini.

Moartea este cea din urmă amintire a vieţii.

Moartea nu este moarte decât pentru viaţă.

Moartea şi iubirea sunt două mari neînţelesuri pe care ar trebui să le învăţăm în această viaţă.

Lumina iubirii din noi nu va muri niciodată odată cu viaţa.

Ţărâna acestei lumi nu va putea umbri la nesfârşit lumina sufletelor noastre care vor străluci odată cu moartea morţii lor.

Totul este o mare armonie chiar şi viaţa împreună cu moartea sa.

Cum viaţa are o frecvenţă a ei, la fel ca şi întregul Univers, cum în fiecare fractal vei descoperi întregul tot aşa şi moartea are frecvenţa, întregul şi fractalul ei fiind o moarte a morţii.

Dumnezeu este o armonie a conştiinţei universale din care facem şi noi parte.Doar dacă ar muri Dumnezeu am muri şi noi.

Dumnezeu ne-a dat iubirea şi viaţa teama de moarte.Suntem frică şi iubire de aceea din noi nu va rămâne decât ceea ce ne-a dat Dumnezeu atunci când nu vom mai avea viaţa:Iubirea.

Doar iubind vom înţelege eternitatea şi vom fi mai apropiaţi de Dumnezeul Iubirii noastre.

Fiecare avem parte de propria sa moarte a morţii unei vieţi ce ne-a înfăşat cu iluzia sa Destinul.

Moartea nu stă departe de tine ci în tine şi oriunde alergi, o faci împreună cu moartea ta.

Nu fugi de lumină când sufletul tău îi aparţine.

Ascultă de armonia Universului respectându-i deopotrivă viaţa şi moartea,precum viaţa vieţii şi moartea morţii acestuia.

Nu suntem nişte simpli trecători în această lume deoarece luăm întreaga lume cu noi în lumina din noi.

Întreaga lume se naşte şi moare odată cu noi, trăind prin moartea morţii noastre pe aceea a ei.

Nu putem fi solidari cu moartea în sensul de moarte a vieţii ci doar cu moartea ca fiind moarte a morţii vieţii.

Cine ar putea înţelege mai bine moartea decât grijile şi suferinţele vieţii?

Toate stelele Universului se nasc şi mor doar în mintea noastră iar dacă noi nu le-am cunoaşte acestea nu ar exista.

Nimeni nu poate exista decât dacă el sau alţii pot conştientiza propria lui existenţă.La fel nu poate muri.

Dacă  nimeni nu ştie despre naşterea şi moartea ta, nici chiar tu atunci nu te vei naşte şi nu vei muri.

Moartea este o conştientizare în cele din urmă.Dacă această conştientizare nu este cunoscută de către nimeni nu există.

Moartea la fel ca şi viaţa noastră sunt  sufletul cunoaşterii.Dispărând cunoaşterea  dispar şi ele.

Dacă ne-ar lipsi cunoaşterea am fi lipsiţi atât de viaţă cât şi de moarte.

Pentru valurile sau stâncile care nu  cunosc această lume nici noi nu existăm în schimb ele există pentru noi tocmai fiindcă cunoaştem lumea şi tot din această cauză şi ele se nasc şi mor,dar numai pentru noi.

Cel mai mare miracol dar şi blestem al acestei lumi este cunoaşterea Iluziei Vieţii prin care totul moare odată cu naşterea.

Nu vei putea simţi armonia Universului dacă nu-L vei înţelege că trebuie să moară.

A cunoaşte înseamnă în primul rând a muri încă de la naştere câte puţin până când vei trece definitiv dincolo.

Teama de moarte este teama Iluziei Vieţii de necunoscutul care o va schimba.

Fără o Lume de Apoi în care să poţi cunoaşte în continuare toate religiile acestei lumi nu  au nici un sens.

Toate inimile bat clipele ce alunecă spre moarte conştiente că la sfârşit de drum vor aluneca şi ele definitiv.

Dacă am susţine că  animalele nu conştientizează că vor muri odată şi odată   sunt mai fericite decât omul?Oare ştiu ce este fericirea?

Dacă omul nu ar conştientiza acest deznodământ final care e moartea, ar fi mai fericit?Dacă nu ar cunoaşte ar mai şti ce este fericirea?Dar mai ales dacă nu ar cunoaşte moartea?

Să fie fericirea dorul după adevărata uitare de noi, să fie moartea?

Oare atunci când omul a aflat despre cunoaşterea vieţii şi a morţii  a avut parte de cel mai mare blestem,depărtându-se pentru totdeauna de fericire sau fără cunoaşterea acestora nici fericirea nu ar fi existat?

Cel ce nu ştia despre existenţa morţii trăia etern chiar dacă existenţa lui se prelungea subit în moarte?Este posibil dar nici fericit nu era fiindcă fericirea are sens doar dacă e raportată la cel mai suprem opus al vieţii şi anume moartea.

Nu poate exista viaţă şi moarte fără cunoaştere şi nici fericire fără aceste trei.

Dacă în Univers nu ar exista cunoaşterea nici moartea nu ar mai exista.

Cel care nu respectă moartea nu-şi respectă propria sa viaţă ce într-o zi va fi găzduită de moarte.

Nu există paşi care să nu lase urme cum nu există urme care să nu ducă către moarte.

Visul vieţii se termină la ivirea zorilor morţii.

Diferenţa dintre visul nocturn şi cel diurn este că noaptea visăm în timp ce dormim iar ziua visăm Iluzia Vieţii fără să mai dormim, un vis unde putem să mai intervenim aşa zis conştient pentru ca atunci când vor veni zorii morţii să nu ne trezim că după un cumplit coşmar.

Liberul arbitru al vieţii ne lasă să intervenim conştient în acest vis.De noi va depinde dacă la trezirea finală din moarte ne vom mai aminti cu drag  acest vis al vieţii sau vom dori să-l uităm asemeni unui coşmar.

Ce poate fi mai sincer decât moartea?

Viaţa nu are nici o scuză că a născut-o moartea.

La braţul morţii nu poate merge decât viaţa.

Cine altcineva poate ajunge la Dumnezeu în afară de viaţa noastră?Moartea.

Suntem atât de plini de viaţă uneori încât moartea devine pentru noi o prelungire a vieţii ce va muri mereu şi nicidecum o renaştere în eternitate.

Cu toţii suntem şocaţi atunci când ne privim moartea dar doar atât timp cât o conştientizăm trăind.Pe urmă eternitatea şterge orice urmă de nelinişte nefiind o viaţă ce trebuie să moară.

Sunt într-o aglomeraţie pe stradă.Chipuri pestriţe la fel ca şi gândurile sau  Destinele lor.Toate acestea vor fi morminte pestriţe în cimitire la fel de pestriţe.

Moartea este icoana sufletului la care trebuie să se închine viaţa.

Doar la colţ de moarte vei întâlni adevărul.

Să nu ştie moartea cine este propria ei viaţă ce o naşte?

Doar murind vei putea învia precum doar trăind vei putea muri.

Moartea este o alternanţă la viaţă.

Cerul morţii va fi brăzdat de stelele eternităţii a căror Lumină Divină străluceşte adesea şi în sufletele noastre.

În moarte toate numerele se reduc la întregul infinit al eternităţii.De aceea prin moarte viaţa devine una singură din puzderia de suflete împărţite prin toate colţurile lumii.

Nu încerca niciodată să-ţi înţelegi viaţa fiindcă şi aceasta nu este altceva decât o fărâmă de moarte unită de întregul etern al morţii prin Destin.

Chiar dacă omul ar fi din granit tot s-ar sfărâma într-o bună zi în moarte.

Calea morţii este unicul drum ce nu mai poate fi refăcut niciodată.

Marele adevăr al morţii constă în viaţă.

Nimeni nu va putea înşela moartea nici măcar cu cea mai infimă monedă a vieţii.

În lumea noastră nu poate exista un strigăt în moarte ci numai către moarte.

Dacă viaţa este mama morţii înseamnă că şi viaţa este tot un fel de moarte.

Cine ştie cât de mare este prezentul strivit de trecut şi viitor?Atunci ce altceva să fie moartea decât suprimarea acestui prezent care şi aşa nu ştim cât de mare este.

A fost cineva la masa morţii vreodată ca să poată spune dacă îi plac sau nu bucatele ei?

Dacă viaţa şi moartea ar fi o alternanţă toate clipele s-ar repeta la nesfârşit îmbrăcate cu noi şi noi toalete.

Nimeni nu-şi vede propria moarte ci doar propria sa renaştere într-o altă lume.Moartea în sine nu poate fi conştientizată.

Prin viaţă se naşte mântuirea şi prin moarte pomenirea.

Viaţa este ruga rugului aprins de clipe pe genunchii lacrimilor roşi de suferinţe  şi speranţa de a-L găsi pe Dumnezeu în  moartea ce pare rece şi impersonală.

Marea întrebare a vieţii constă în  propria ei moarte.

Numai în moarte vei şti dacă a existat cu adevărat propria ta viaţă.

Doar cel ce-şi caută moartea şi o întreabă despre adevăr îşi poate înţelege cu adevărat viaţa.

Numai cel care se trezeşte din visul vieţii va putea şti cum arată zorii morţii.

Niciodată nu vei putea spune niciodată morţii în timpul vieţii precum morţii nu-i vei putea spune niciodată cât de mult durează.

Oare de ce întregul adevăr despre noi se reduce la moarte?

Va înţelege moartea din sufletul nostru mai mult decât viaţa adevărul despre noi?

Nu cred să fie la fel de josnică şi moartea precum viaţa cu eterna ei luptă de subzistenţă.

Cine poate fi mai sincer decât Moartea dar  mai mincinos şi perfid decât Viaţa?

Dacă ar fi ca Moartea să privească în urmă ar vedea Viaţa ce moare cu fiecare clipă care trece.

Nu spera să poţi muri etern în fiecare clipă  prin viaţa ta scăpând de moartea morţii ei.

Întreaga trudă a vieţii este pentru o strălucire iluzorie.De aceea moartea nu are nevoie de fastul şi strălucirea propriei sale vieţi care o naşte.

Mama morţii este viaţa.

Dacă viaţa nu ar naşte moarte ce adevăr ar mai înţelege-o?

Întreaga poezie şi frumuseţe a vieţii se fardează numai în oglinda morţii.

Lipsa de moarte ar fi mai înainte de toate lipsă de viaţă.

Doar cel ce nu a trăit nu poate muri.

Nimeni nu a murit fără o naştere şi nici o naştere nu va exista fără de moarte.

Sunt cu inima ta alături de moartea din noi pentru care s-a născut întreaga iubire a lumii  din eternităţile noastre.

Niciunde nu vei putea desluşi mai mult adevăr decât atunci când te vei privi în oglinda morţii pe care o şterge viaţa în fiecare dimineaţă cu sudoarea deşertăciunii.

În toată viaţa ta există doar o singură împlinire absolută:Moartea.

Nimeni nu va reuşi vreodată să-şi insulte propria moarte fiindcă nu o va cunoaşte niciodată, fiind etern o mare necunoscută.De aceea va trece de fiecare dată pe lângă strada ei, greşind mereu adresa propriului său Destin.

Sunt în măsură să-mi înving moartea?Oare ce nebun poate spune aşa ceva când moartea sa nici nu va exista vreodată pentru el ci doar pentru alţii.

Teama aparţine numai vieţii şi nicidecum morţii.

Cine a fost înşelat de moarte?Dar de viaţă?

Nu moartea este aceea care bate la uşa Destinului pentru a muri ci viaţa.

Frumuseţea morţii stă în ignoranţa vieţii de a fi ea însăşi.

Priveşte departe în largul oceanului clipelor tale părăsite.Cât sunt de neînţelese şi de triste fiindcă nu ai rămas în eternitatea nici uneia dintre ele murind pentru această viaţă definitiv.

Moartea este eternitatea şi viaţa perenitatea.Nu încerca să le înţelegi mai mult decât se pot înţelege ele la rândul lor.

Ce ar fi iubirea fără de moarte?

Nu spera în raza morţii fiindcă nu-ţi va lumina niciodată deşertăciunea gândurilor acestei vieţi.

Iubeşte ca să fi iubit şi trăieşte să poţi muri.

Cum de moartea nu se satură de atât de mult cer cât îi e dat vieţii sale să cuprindă ca să poată muri?

Sunt o fărâmă de lumină din raza eternităţii văzută de suflarea din mine drept moarte.

Care stea va învăţa să moară fără să strălucească mai întâi pe firmamentul vieţii acestui Univers?

Ce departe eşti de mine dragostea mea atunci când uit de moartea ce ne-ar putea despărţi.

Copacii nu ruginesc niciodată ci frunzele lor precum iubirile nu trec niciodată ci doar zilele lor.

Întâmplător iubirea mea am căutat cerul plin de eternitatea seninului iubirii din el, să-mi spună unde ne vom putea spăla cu orizonturile sale nepieritoare.Mi-a arătat clipa morţii în care va trebui într-o zi să ne refugiem.

Oare există altundeva decât în moarte ceasul infinitului ce bate ora împlinirii Destinului nostru?

Cum poate moartea seduce de fiecare dată viaţa?

Fiecare foc al vieţii va lumina în cele din urmă numai cerul morţii.

Nu există poveste fără de sfârşit decât pentru cel ce a murit.

Sub corola iubirii din pomul vieţii tale se află doar moartea ca ultim deznodământ.

Nu există cale care să nu ducă spre moarte şi nici viaţă fără de Destin care să nu se spele în apa morţii în cele din urmă.

La ce bun atâtea drumuri când toate duc spre moarte?

Cum cerul nu poate avea decât un singur orizont, viaţa nu poate avea decât o singură moarte.

Întreaga cunoaştere se revarsă în moarte.

Cum totul are un sens nici viaţa nu determină moartea degeaba.

De nu ar fi începutul şi sfârşitul nu ar exista nici eternitatea.Odată ce există, putem vorbi de fiinţarea eternităţii,deci despre fiinţa eternităţii ce poate fi un Cuvânt de-al Lui Dumnezeu.

Ce dor trebuie să-i fie vieţii de moarte încât de fiecare dată se împlineşte numai prin aceasta.

Ce nebun trebuie să fi ca să-ţi fie teamă de moartă pe care nu o vei cunoaşte niciodată fiindcă doar viaţa poate cunoaşte moartea.

Atunci când vei fi mort nu vei mai avea nimic de împărţit cu viaţa şi cunoaşterea ei.

Nu există moarte care să nu se înece în apa vieţii pentru totdeauna, ireversibil.

Şi moartea se naşte din viaţă la fel ca şi viaţa  din neantul de dinaintea ei, cunoscut de noi astfel.Cum tot ce se naşte trebuie să moară este cât se poate de adevărat că şi moartea trebuie să moară la rândul ei, rămânând  Lumea Luminii Eterne.

Mai departe de moarte nu poate fi decât o altă naştere, odată trecut pragul morţii ce va muri.

Ascultă de armonia Universului atunci când îţi e teamă de moarte.Întreab-o ce este perfecţiunea?Îţi va răspunde cu siguranţă că este o greşeală necesară la fel ca şi moartea fiecărei naşteri sau naştere ce aduce moartea odată cu şinele ei.

Spune-mi Dumnezeule al  iubirii mele care eşti iubire, de ce este atât de rece moartea faţă de viaţă?Cum de nu se topeşte moartea  la focul marilor iubiri?Drept răspuns privesc cerul inimii mele ce are nevoie câteodată de odihnă şi atunci trag perdeaua sentimentelor peste focurile stelelor ce îmbrăţişează eternitatea Luminii Divine în marea amintire a marilor iubiri.

Ce poate fi mai presus sau mai prejos decât moartea?Propria ei viaţă de moarte faţă de viaţa de viaţă.

Suntem prea aproape de Dumnezeul iubirii,atât de aproape încât nu-L putem găsi niciodată cu adevărat oriunde l-am căuta în această lume fiindcă se află în noi în fiecare alături de moartea ce va împlini naşterea.

L-am întâlnit pe Dumnezeul Iubirii la colţul străzii cu nume de Destin, unde se vând speranţe pe tarabă sufletului meu, roasă de ploile sentimentelor unei amintiri despre moarte.

Aripile morţii nu obosesc niciodată să ducă naşterea vieţii spre eternitatea din noi.

Străluciri sau umbre,valuri sau stânci,stele sau priviri, toate câte sunt au Destinul morţii în ele.

Marile iubiri sunt eterne fiindcă în venele speranţelor, privirilor şi cuvintelor lor curge mai presus de toate eternitatea de dincolo de orice viaţă ce ar mai reuşi să moară.

Este un dat ca viaţa să se desăvârşească în cele din urmă numai prin moarte.

Odată ce eşti mort nu ai cum să-ţi cunoşti moartea decât dacă ai trăi iar dacă exişti sub forma unei cuante de energie şi cunoşti înseamnă că nu eşti mort ci viu dar într-o altă formă de existenţă iar aşa zisa moarte ar aparţine doar rămăşiţelor tale pământeşti.Nici acestea nu mor ci se transformă.

Cel care nu-ţi cunoaşte moartea nu moare niciodată. Păcatul Originar constă în cunoaştere fiindcă doar cel care cunoaşte realizează că poate să nu cunoască, iar tot ceea ce se află dincolo de necunoaştere primeşte un sens absolut numai prin moarte.

Moartea este absolutul a tot şi toate câte sunt.

Libertatea vieţii este consens iar a morţii sens.

Nu există fericire sau suferinţă eternă fiindcă şi ele vieţuiesc  urmând calea morţii.

Păcatul originar constă în cunoaştere dar mai ales în cunoaşterea morţii.Dacă nu am fi cunoscut-o nu am fi conştientizat că vom muri niciodată.Oare animalul ştie că va muri?Pentru el moartea este o întâmplare despre care nu a auzit niciodată că va veni.

Nu pot fi alături de Iluzia Vieţii fiindcă îmi arată moartea.

Vâslele de aur ale omenirii sunt credinţa în iubire şi în sfinţenia acesteia.Doar acestea pot împinge corabia societăţii spre marea regăsire a eternului din noi ce nu este nicidecum moarte ci viaţă eternă.

Cine poate înţelege infinitul sau moartea?

Nu  există moarte decât în cunoaştere.

Cea mai mare distanţă nu se află între părţile Universului ci între viaţă şi moarte.

Moartea cuprinde întregul Univers într-un singur punct infinit al începutului.

Fără de moarte întreaga lume ar fi fără de viaţă.

Marea regăsire constă în moarte.

Sensul vieţii constă în pregătirea ei pentru moarte.

Numai cine nu a cunoscut viaţa nu vă va cunoaşte moartea.

Dacă alături de viaţă şi moarte ar mai exista şi alţi opuşi în cunoaşterea noastră nici unul dintre aceştia nu ar muri dar nici trăi.

Rădăcinile vieţii stau adânc înfipte în moarte.

Nu există val care să nu se spargă cum nu există viaţă care să nu moară,în schimb există oceanul Marelui Infinit care va dăinui mereu oricâte valuri sau vieţi se vor sparge de stânca dură a Destinului, iar numele său este Moarte.

Timpul morţii este infinit,de aceea nu va fi niciodată lipsit de el ca şi viaţa.

Nu poate exista moartea decât în cadrul existenţei.

În nonexistenţă până şi moartea dispare.

Prin moarte devenim natura propriului nostru spirit.

Doar în viaţă putem aspira la o moarte mai bună, nu şi în moarte.

Prin viaţă devenim ţărâna timpului care ne modelează iar prin moarte statuia acelui model aşezată pe strada Eternităţii.

Nimeni nu va reuşi să denumească  steaua propriei sale morţi.

Dacă viaţa este un strigăt de durere în amurgul însângerat al cuvintelor, moartea este marea nuntire cu infinitul clipei de iubire a Lui Dumnezeu.

Câte clipe a pierdut viaţa în faţa morţii  la ruletă timpului deşertăciunii?

Naşterea este poarta către moarte.

Nu există viitor în viaţă care să nu se termine în moarte.

Viaţa este o cale iar moartea destinaţia eternă a ei.

Lumina gândurilor tale nu va mai fi umbrită de Iluzia Vieţii în moartea adevărului absolut.

Cine iubeşte mai mult viaţa decât moartea nu înţelege cât de trecători suntem în această lume a tranzitului prin durere.

Ce altceva poate fi această lume decât un imens cimitir de speranţe,cuvinte,dorinţe,iubiri amăgitoare,tristeţi  ce se vor împlinit până şi în moarte?

Nu poţi excela în moarte decât murind.

Ţelul morţii este eternitatea ei iar al vieţii, moartea.Şi totuşi Iluzia Vieţii ne îndeamnă să iubim viaţa dar să trăim ca şi cum am fi eterni..

Fericirea nu-şi poate găsi împlinirea decât în timpul ce o va duce inevitabil la moarte.

Cuvântul vieţii este durere şi al morţii Destin.

Moartea nu poate minţi niciodată pe nimeni.

De ce în destinul fiecărei iubiri se află şi moartea?

A refuzat moartea vreodată să-ţi întindă mâna?

Marea fericire, împlinire, revelaţie şi desăvârşire a acestei lumi constă în moarte, indiferent că acceptăm sau nu acest adevăr.

Moartea este marea enigmă a iubirii din noi.

Nu există strigăt mai puternic în această lume decât liniştea morţii.

Nicăieri nu este mai aprins cuvântul Iubire decât atunci când este scris pe tablă neagră a morţii.

Orice vânt va bate către moarte.

Moartea este oceanul eternităţii ce nu poate seca niciodată.

De eternitatea morţii nu poţi să te ascunzi decât în eternitatea din tine unde o vei întâlni.

Oricât de amăgitoare sunt uneori clipele vieţii ele vor deveni un mare adevăr prin moarte.

Ce poţi aştepta de la viaţă în afară de trecerea sa, dar de la moarte în afară de eternitatea să?

Alături de moarte şi iubire nu poţi fi decât tu şi nimeni altul.

Chiar dacă speranţele mor ultimele să nu uităm că şi ele mor.

Doar oglinda morţii îţi va arăta viaţa în adevăratele sale culori.

Ce altceva poate fi viaţa decât un curcubeu pe cerul morţii?

Nicăieri nu vom fi mai aproape de noi decât dincolo de orice înţeles unde vom întâlni salvatoarea moarte.

Doar moartea va putea escalada în cele din urmă muntele vieţii tale.

Învaţă să mori.

Cât ar mai naufragia corabia vieţii dacă nu ar fi farul călăuzitor al morţii?

Peste adevărul morţii chiar şi ninsoarea speranţelor se topeşte.

Viaţa şi moartea sunt cunoaştere.Una aparţine înţelesului iar cealaltă neînţelesului ce ar trebui cunoscut dar nu se poate întrucât este prea mult adevăr faţă de cât poate cunoaşte Iluzia Vieţii..

Ce poate fi moartea decât iubire fără de sfârşit sau eternitate  cu început în Iluzia Vieţii?

Nu există mare iubire care să nu-şi spele faţa obosită de Iluzia Vieţii în moarte.

Sunt fără de sfârşit fiindcă mor.

Viaţa este un lung ciclu de naşteri  din eternitate şi sfârşituri în moarte.

Moartea ar fi un înţeles cunoscut doar dacă viaţa nu ar fi o mare Iluzie ce-ţi dă impresia cunoaşterii.

Nu muri fără iubire fiindcă nu ai trăit decât pentru iubire, restul e deşertăciune.

Întreaga ploaie de cuvinte ale vieţii se scurge în oceanul morţii unde-şi caută un înţeles.

Doar în viaţă poţi fi singur, nu şi în moartea tuturor înţelesurilor.

Dorul de moarte este cel mai crud adevăr al vieţii.

Pe cerul morţii nu vor fi niciodată norii durerii ce ne umbreau viaţa pentru a şti că suntem.

Toate orizonturile vieţii se pierd în nemărginirea morţii.

Prin moarte viaţa devine un înţeles al firii de a cunoaşte existenţa.

Toate inimile acestei lumi sunt deşertăciune şi ţărână fără de iubire şi moarte.

Prin moarte până şi Iluzia Vieţii capătă sens.

Oricât i-ar fi de teamă vieţii de moarte,aceasta respiră prin plămânii eterni ai morţii.

Poate cineva trăi Iluzia Vieţii sub cerul eternităţii pe care să-l poată cuprinde?

Enigma sufletului nostru arde ca o torţă pentru a lumina taina morţii în sufletul căreia îşi va găsi împlinirea iubirea din noi.

Viaţa fără de moarte este ca şi naşterea fără de viaţă.

Ce sfânt nu aleargă către marele adevăr al morţii iubind mai mult decât un muritor de rând?

Moartea devine o mare sfidare doar pentru cel care nu înţelege deşertăciunea acestei lumi.

Ce s-ar face viaţa fără de cimitire?

Aleea sufletului pietruită de clipele întâmplării duce către moartea neîntâmplătoare.

Ce înţeles poate să primească moartea în faţa vieţii odată ce sensul ei constă tocmai în moarte,iar imaginea sa în iluzie.

Te rog înţelege petalele cuvintelor acestei lumi şi nu le număra fiindcă au fost numărate mai demult decât vremea ta de către moarte.

Nu există foc al vieţii care să nu fie stins de moarte.

Adevăratul miracol al vieţii se desăvârşeşte numai în moarte.

De ce este disperată viaţa în faţa morţii odată ce toate drumurile ei duc către moarte?

Poate exista un miracol mai mare decât moartea pentru care s-a născut viaţa?

În moarte până şi cuvintele devin unite prin eternitatea înţelesurilor lor cu eternitatea înţelesului morţii.

Nu moartea este cea care sfidează viaţa ci propriul ei Destin.

Viaţa este marea sfidare a morţii prin Iluzia falsei eternităţi în care sălăşluieşte un singur mare adevăr:Adevărul Minciunii!.

Moartea devine un repaus doar pentru Iluzia Vieţii noastre.

Dacă ar exista cu adevărat moartea atunci ar trebui ca cel puţin un singur om să o trăiască!

Moartea aşa cum ne este zugrăvită de Iluzia Vieţii noastre este cea mai mare minciună pe care o poate afirma viaţa.

Prin simpla existenţă a ei, Moartea devine o altă Viaţă!

Oare de ce vede viaţa moartea ca fiind distrugere?Doar pentru că nu poate fi cunoscută niciodată de către cel în cauză sau pentru că neînţelesul vieţii este astfel faţă de Iluzia Vieţii?

Teama şi Destinul sunt unicele atuuri ale vieţii în faţa marelui adevăr al morţii.

Doar viaţa complică lucrurile atât de simplificate prin moarte.

Cine poate şti clipa în care nu va mai cunoaşte moartea decât unica Întâmplare Întâmplătoare care este Iubirea sau Dumnezeu?

Clipa în care nu mai cunoşti moartea este tocmai clipa morţii tale.

Ar mai curge fluviul Iluziei Vieţii noastre dacă nu ar fi malurile morţii care să îl limiteze?

Nu întreba niciodată viaţa cine eşti tu ci moartea!

Respiraţia vieţii este teamă de moarte.

Aleile adevărului acestei lumi se află printre mormintele cimitirelor.

Oare s-ar mai lupta viaţa cu propriul său sine dacă ar înţelege marele adevăr al morţii?

Doar faţă de viaţă moartea începe printr-o limită.

Numai viaţa poate muri, nu şi moartea!

A plâns vreodată moartea?Atunci de ce să o plângem?

Adevărata viaţă constă în moartea morţii.

Doar Iluziei Vieţii îi este teamă de moartea morţii fiindcă este adevărata moarte.Atunci când mori îţi moare şi moartea ta.

Cine eşti tu străine din mine care înţelegi moartea  morţii?Lasă-mă să-mi trăiesc viaţa care cunoaşte moartea.

Cel mai scump se plătesc în viaţă clipele de dinainte de moarte.

Lumea deşertăciunii fără de moarte?

Oricâte clipe ar cumpăra Iluzia Vieţii pe tarabă Destinului, le va vinde în cele din urmă propriei sale morţi.

Viaţa este fiica risipitoare  a morţii.

Moartea a scris cele mai nemuritoare opere.

Ceea ce desparte viaţa va uni moartea.

Moartea nu face politică.

Ţărmurile morţii există doar pentru Iluzia Vieţii.

Înţelesul iubirii în moarte este adevărul Lui Dumnezeu.

Toate furtunile vieţii se stâng în  sufletul morţii.

Moartea e rece numai faţă de Iluzia Vieţii.

Mulţumesc lui Dumnezeu că nu ne-a lăsat să ne conştientizăm propria moarte a cunoaşterii noastre.

Suntem un dar făcut morţii.

Moartea este nuntirea noastră cu infinitul.

Iarba morţii nu poate fi cosită de timp.

Moartea îi datorează vieţii, viaţa iar viaţa îi datorează morţii,moartea.

Nu există moarte care să nu existe.

Murirea este cel mai mare reazem al nemuririi.

Te iubesc fiinţă plămădită din diamantul iubirii şlefuit de viaţă pentru a fi făcut în dar morţii pe care tu nu o vei cunoaşte niciodată.

Roadele pomului vieţii hrănesc moartea.

Moartea ta o va cunoaşte doar ceilalţi de aceea ea nu poate exista pentru tine şi cum toţi ceilalţi vor avea la rândul lor morţile lor pe care nu le vor cunoaşte,înseamnă că adevărata moarte nici măcar nu există.

Întreaga cunoaştere a lumii nu valorează nici cât o clipă de moarte.

Nebun este cel care măsoară moartea.

Nu pleca urechea la bârfele vieţii despre moarte fiindcă nimic nu-i poate fi mai superior vieţii decât moartea.

Vrei să cunoşti moartea?Priveşte cerul înstelat al marilor iubiri din inima Universului.Multe şoapte pline de Lumina Divină a stelelor au fost supuse de atât de demult încât stelele şi-au pierdut corporalitatea fiind un trecut ce traversează spaţiile şi timpii spre eternul viitor.

În apa morţii nu se va putea spăla niciodată Iluzia Vieţii.

Moartea este adevărul absolut al vieţii.

Viaţa este vis şi moartea realitate.

Din viaţă nu te poţi trezi decât în moarte.

Infinitul nu are cale fiindcă în el sunt toate căile posibile.De aceea  eternitatea morţii nu poate trece în infinitul din tine.

Suntem o fărâmă visătoare din praful stelelor iubirii ce va fi dusă curând de vântul eternităţii morţii spre nicăieri.

Oare unde dormim atunci când visăm viaţa, nu în moarte?

Cerul morţii este cel mai luminat fiindcă toate căile stelelor sunt în aceeaşi eternitate a clipei.

Aminteşte-ţi că atunci când te vei trezi din visul vieţii va trebui să redevii din nou: tu.

Viaţa nu suportă moartea fiindcă moartea îi spune  vieţii adevărul în faţă cu privire la Iluzia Vieţii.

1. SORIN CERIN
2. NEMURIRE
3. EDITURA PACO
4. Bucureşti 2009
5. All right reserved.
7. The distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN , is strictly prohibited.
8. Copyright 2008 by SORIN CERIN
11. Toate drepturile rezervate autorului.
12. Nici o parte din această lucrare nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.

1. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

   CERIN, SORIN Nemurire : aforisme / Sorin Cerin. – Bucureşti : PACO, 2009 ISBN 978-606-8006-04-8 821.135.1-84

2. Nemurirea este eternitatea clipei.
3. Nemurirea este îngerul care te trezeşte din moartea propriului tău destin.
4. Nu există moarte mai adâncă decât în nemurire,atunci când a dispărut definitiv viaţa ce va muri.
5. Nemurirea se regăseşte într-o clipă, pe când viaţa se pierde în anii grei scurşi la picioarele morţii.
6. Nemurirea este libertatea destinului de a-şi recunoaşte propria sa moarte în faţa eternităţii.
7. Ce poate fi mai efemer decât timpul în faţa nemuririi?
8. Nemurirea este jocul la care viaţa pierde mereu.
9. Nemurirea este visul morţii de a deveni  viaţă eternă , deci de a muri, etern, câte puţin, cu fiecare clipă trecătoare.
10. Nemurirea este oceanul visului care şi-a pierdut ţărmurile la ruleta norocului chior al unui Destin potrivnic.
11. Nemurirea nu va toarce niciodată timpul la fuiorul eternităţii.
12. Nimic mai absurd decât expresia:”viaţă nemuritoare”, deoarece nu există viaţă fără de moarte.A fi etern în faţa morţii înseamnă a muri etern cu fiecare clipă trecătoare.
13. Nemurirea este păcatul de a fi al morţii în această viaţă.
14. Nemurirea este balanţa care nu se înclină niciodată către fluviul clipelor trecătoare.
15. Nemurirea este mai săracă decât viaţa în clipe fiindcă nu poate accepta scurgerea timpului.
16. Ce poate fi nemurirea decât lacrima destinului prelinsă din clipa eternă a ochilor tăi?
17. Nemurirea nu cunoaşte viaţa fiindcă aceasta chiar şi eternă este o trecere prin destinul atâtor şi atâtor clipe văduvite de propria lor eternitate.
18. Nemurirea este nimbul sub care se ascunde visul existenţei.
19. Ce poate fi dincolo de nemurire decât tot nemurire?Dar dincolo de existenţă?Destin!
20. Cine poate asculta aria nemuririi în această viaţă fără să cunoască moartea?
21. Nemurirea nu se poate ascunde nicăieri în această lume chiar dacă este eternitatea unei singure clipe, dar nici nu poate fi aflată vreodată de către visul nostru.
22. Nimic nu poate fi mai măreţ decât să crezi în nemurire în această lume a muririi.
23. Nemurirea nu poate fi cunoscută nicăieri în această viaţă fiindcă va fi mereu dincolo de propria sa moarte.
24. Nemurirea poate fi dobândită doar prin moarte.
25. Fără de moarte nu ar fi nemurirea.
26. Nemurirea este clipa încremenită într-o fotografie,iar viaţa filmul suprapunerii mai multor fotografii ce denotă iluzia de mişcare.
27. Nemurirea este statică prin eternitatea propriei clipe, iar viaţa dinamică,prin suprapunerea miliardelor de clipe.De aceea pentru a recunoaşte moartea trebuie să mergi înainte,trăind, iar pentru a afla nemurirea trebuie să stai în eternitatea propriei tale clipe,murind.
28. Nemurirea este trandafirul ale cărui petale nu se pot număra niciodată fiind toate în aceeaşi clipă.
29. Ce poate fi mai măreţ decât să înţelegi sensul nemuririi în această viaţă?
30. Alături de nemurire nu va mai sta niciodată nimic fiindcă aceasta este totul,este Dumnezeu.
31. De câte ori privesc în ochii inimii tale redescopăr nemurirea  propriului meu destin de dincolo de mine.
32. Doar privind în ochii morţii vei descoperi nemurirea.
33. Nemurirea este visul  prin care poţi să înţelegi sensul morţii din această viaţă.
34. Viaţa va sta mereu între două paranteze pe ţărmul nemuririi.
35. Ascult mirajul de a fi al morţii doar înţelegând nemurirea.
36. Nemurirea va crede doar în propriul său zâmbet oglindit pentru noi oamenii, în Destin.
37. Nemurirea nu poate înţelege noul, precum nici vechiul.Numai eternul.
38. Nemurirea este moartea neînţeleasă îndeajuns de viaţă.
39. Nemurirea este soclul pe care nu poate fi aşezată nici o statuie,tocmai fiindcă în nemurire nimic nu se poate naşte spre a muri.
40. Nemurirea este freamătul voinţei unui singur Destin:Eternitatea.
41. Nemurirea este răsăritul ochilor tăi din inima mea.
42. Nemurirea  înmănunchează tot ceea ce ar trebui să înţelegem din visul  acestei vieţi, dar nu vom afla niciodată.
43. Nemurirea este faţa necunoscută a cunoaşterii.
44. Nemurirea este focul la care s-a încălzit Dumnezeu când a descoperit prin noi, murirea.
45. Nemurirea este mănunchiul de raze al iubirii noastre ce nu vor putea lumina pentru nimic în lume uitarea.
46. Nemurirea este amintirea eternă despre absolut.
47. Nemurirea este cel mai măreţ adevăr ascuns în iubirea unei clipe eterne.
48. Nemurirea este farmecul amintirii de a putea iubi eternitatea ochilor tăi.
49. Nemurirea este strigătul mut al Îngerului Morţii, prin care acesta acceptă iubirea venită până şi din viaţă.
50. Nemurirea este soarta unui Destin de a fi el însuşi.
51. Nemurirea este romanţa cântată morţii de către viaţă la balconul miraculosului Dumnezeu.
52. Nemurirea este valul care se sparge pentru eternitate de stânca destinului unei mari iubiri.
53. Nemurirea este orizontul existenţei ce nu poate fi atins niciodată de timp.
54. Nemurirea este seninul pentru care nici viaţa nu poate găsi nori pe taraba unui anume Destin.
55. Nemurirea este mântuirea de sine a absurdului acestei vieţi.
56. Nemurirea este insula pe care cu toţii vom naufragia prin moarte,odată şi odată.
57. Nemurirea este  destinul unei Amintiri despre absolut.
58. Nemurirea este farmecul Lui Dumnezeu.
59. Ce anume poate să înţeleagă mai bine moartea decât nemurirea?
60. Nemurirea este moartea privită vie de către viaţă.
61. Nemurirea se închină numai propriei sale eternităţi.
62. Nemurirea este salutul rece al eternităţii pe buzele fierbinţi ale trecerii, prin care această viaţă devine vie.
63. Nemurirea fără de iubire este oarbă.
64. Nemurirea nu se aseamănă decât cu  zâmbetul tău pierdut în eternitatea din mine.
65. Nemurirea este clipa ce a încremenit de frigul acestei vieţi,îngheţând pentru totdeauna.
66. Oare de ce fugim mereu de moartea care se află în noi?Doar fiindcă ne e frică de eternitatea nemuririi sale?
67. Cine poate înţelege nemurirea din speranţa unui suflet de om?
68. A fi alături de nemurire este echivalent cu aţi înţelege propria ta moarte.
69. Nemurirea este esenţa paradoxului acestei vieţi.Ne e frică de moarte,vrem să trecem veşnic,uitând că eternitatea nemuririi se află în moarte.
70. Nemurirea este pasul făcut de Dumnezeu la facerea lumilor,uitând să lase în urma Lui viaţa.
71. Nemurirea erodează până şi moartea dacă vrea astfel Iluzia Vieţii.
72. Prin moarte, fiecare dintre noi, trecem în adevărata nemurire.
73. Nu poate fi un păcat mai mare decât să-i atribui nemuririi viaţa ce nu poate fi niciodată eternă ci doar trecătoare.
74. Alături de nemurire până şi Destinul se simte stingher,ştiind de minciuna Iluziei Vieţii.
75. Nemurirea este speranţa atâtor vieţi,tocmai fiindcă acestea cu cât fug mai tare de moarte, speră la nemurirea acesteea.
76. Nemurirea este vârful ce nu poate fi atins al absolutului vieţii cu nume de moarte!
77. Nemurirea este darul uitat de Dumnezeu la ruleta norocului  acestei vieţi care nu iese niciodată câştigătoare pentru noi.
78. Nemurirea este izvorul tămădurii tuturor clipelor acestei lumi deşarte.
79. Nemurirea te înţelege doar dacă vei recunoaşte moartea.
80. Fără moarte nu am şti ce este speranţa nemuririi.
81. Nemurirea este visul de aur al unei omeniri de tinichea.
82. Fără nemurire nu ar fi moartea iar fără moarte viaţa.Cu toate acestea ne dorim nemurirea neştiind că astfel ne dorim eternitatea morţii în pofida trecerii efemere a vieţii.
83. Nemurirea este întregul morţii,din care s-a desprins frântura de viaţă pe care o dorim eternă.
84. Nemurirea este dorul divin de a fi el însuşi etern sfidând viaţa trecătoare.
85. Nemurirea este palatul de cleştar al morţii, în care orice viaţă ar îngheţa,pentru totdeauna,nemaiputând trece niciodată dintr-o clipă în alta.
86. Nemurirea este stânca pe care nu a escaladat niciodată speranţa vieţii.
87. Nemurirea este etalonul suprem al Iluziei Vieţii:fugind de moarte, renegă tocmai eternitatea nemuririi.
88. Nemurirea este libertatea de a fi a morţii dar şi încătuşarea vieţii în propriile sale chingi ale temporalităţii.
89. Nemurirea este visul din care nimeni nu se mai trezeşte vreodată.
90. Unde poţi fi mai singur decât în nemurire?
91. Ce poate fi mai sinceră decât nemurirea  privită prin ochii morţii?
92. Nemurirea este furtuna Destinului din ochii vieţii mele.
93. Nemurirea este lacrima prin care cuvântul e obligat să tacă etern.
94. Nemurirea este viaţa morţii.
95. Nemurirea este răsăritul care nu apune niciodată peste moarte.
96. Nemurirea se ascunde numai în lumina necunoaşterii.
97. Ce-ai face cu nemurirea dacă ai vrea să trăieşti?
98. Încotro merge nemurirea dacă nu spre propria sa eternitate din moartea continuă?
99. Soarele nemuririi nu poate străluci niciodată  în viaţa definită prin murire.
100. Nemurirea este arta prin care Destinul uită de sine.
101. Nemurirea priveşte dincolo de moarte murind continuu.
102. Nemurirea reprezintă uitarea din marea amintire a Lui Dumnezeu pentru noi.
103. Nemurirea este magicianul care nu poate înţelege că jonglează cu eternitatea morţii,greşind mereu în visul propriei noastre existenţe.
104. Nemurirea nu poate crede în perfecţiunea acestei lumi atât de trecătoare.
105. Nemurirea este visul de a fi eterni în clipa iubirii noastre.
106. Nemurirea este restul uitat de Destin la masa propriei sale deşertăciuni.
107. Nemurirea este furtuna ochilor ce cad în genunchi privind perfecţiunea iubirii.
108. Nemurirea este lanţul care ţine moartea trează pentru a naşte viaţa.
109. Nemurirea este nimbul perfecţiunii al imperfectului Destin.
110. Nemurirea este jocul dea v-aţi ascunselea a Destinului cu Iubirea.
111. Nemurirea se roagă Deşertăciunii, pentru a putea înţelege sensul vieţii.
112. Nemurire?Cuvânt magic prin care putem înţelege moartea.
113. Unde este nemurirea?În magia privirii tale.De aceea te iubesc.
114. Fără amintirea nemuririi iubirea cuvântului tău,nu ar mai răsări peste  inima mea cu atât de multă viaţă, îngenunchind paşii morţii eterne.
115. Nemurirea este viaţa pierdută în cuvânt, a Destinului fiecărei iubiri.
116. Nemurirea este visul somnului etern ce devine astfel realitate, trăind!
117. Nu cred că există artist pe lumea asta care să poată zugrăvi cu adevărat nemurirea privirii tale,pierdută în eternitatea sufletului meu.
118. Nemurirea este nostalgia morţii din această viaţă.
119. Dacă vrei să găseşti nemurirea va trebui să o cauţi mai înainte de toate în  eternitatea încremenită a morţii şi pe urmă în această viaţă trecătoare.
120. Nemurire sau viaţă eternă?Cel mai mare paradox posibil.Viaţa este trecere,iar o trecere la infinit ar fi doar moartea!
121. Nemurirea este deşertul unde cuvintele însetate nu vor găsi niciodată morganatica oază unde să poată bea apa vieţii veşnice.
122. Nemurirea este Infinitul care nu-şi poate înţelege propria sa viaţă.
123. Nemurirea răscoleşte doar suflete şi nu trupuri.De aceea sufletul este etern iar trupul se descompune în eternitatea ţărânii din care provine.
124. Nemurirea este templul speranţei.
125. Nemurirea crede doar în iubire.
126. Nemurirea vine numai pe aripile morţii.
127. În nemurire se ascunde cel mai mare dar al vieţii:Speranţa.
128. Nemurirea este dorul necuprins al morţii faţă de viaţă.
129. Fără nemurire nu am putea iubi.
130. Nemurirea îi aminteşte vieţii de inerenţa morţii.
131. Nemurirea este strigătul mut al eternităţii din ochii iubirii.
132. Nemurirea este valul care se sparge etern de tâmpla deşertăciunii acestei lumi.
133. Nemurirea este marea regăsire de sine a dumnezeului iubirii noastre.
134. Izvorul nemuririi se află numai pe tărâmul eternităţii morţii.
135. Prin nemurire moartea fiinţează mereu.De aceea e eternă.
136. Nemurirea se roagă neantului acestei existenţe prin cuvintele de foc ale iubirii.
137. Prin nemurire iubirea este cuvântul morţii spus pentru eternitate în visul acestei vieţi.
138. Nemurirea se scaldă pe tărâmul morţii în apa vieţii.
139. Nemurirea este visul vieţii de a trăi etern, trecând peste clipe o eternitate,neştiind că fiecare clipă este o eternitate.A trece o eternitate peste clipe, înseamnă a te include în eternitatea unei clipe.A muri.Astfel nemurirea este moartea văzută de viaţă ca fiinţând etern.
140. Nemurirea se roagă sfinxului din cuvântul privirii tale,acela de a iubi.
141. Nemurirea nu poate regreta niciodată nimic fiindcă înţelege totul.
142. Nemurirea este sufletul care se regăseşte în eternitatea propriei sale morţi la fel de viu pe cât era în lumea deşertăciunii.
143. Nemurirea este flamura dăruită de îngerul morţii acestei vieţi.
144. Nemurirea este cerul căutat de ochii orbiţi de atâta viaţă deşartă.
145. Fără simbolul nemuririi întreaga noastră lume nu ar avea nici un sens.
146. Nemurirea este rugul aprins al viselor noastre.
147. Nemurirea este ramura pe care viaţa acestei lumi nu se va putea căţăra niciodată.
148. Nu există iubire care să nu fie nemuritoare.
149. Fiecare dintre noi devenim eterni atunci când iubim.
150. Eternitatea este sângele nemuririi iar iubirea sufletul său.
151. Nemurire fără de moarte nu poate exista.
152. Nemurirea este surâsul prin care Destinul ne arată că totul are un sens.
153. Nemurirea este darul divin al existenţei prin moarte.
154. Nemurirea  este cântecul sirenelor eternităţii din visul acestei lumi.
155. Nemurirea nu poate ascunde nimic din ceea ce ştim, tocmai fiindcă nu ştim nimic despre aceasta.
156. Nemurirea este liniştea eternităţii în tumultul acestei vieţi,
157. Nemurirea poate fi auzită numai în infinitul propriului tău suflet.
158. Prin nemurire viaţa este eternă, cununându-se pentru totdeauna cu moartea.Acest mariaj dă sens întregii noastre existenţe născând speranţa.
159. Nemurirea este zarea pătată de pescăruşii vieţii ce nu pot muri niciodată pe tărâmul morţii.
160. Nemurirea este floarea privirii tale ce nu va cunoaşte niciodată toamna unei despărţiri, de această clipă eternă.
161. Nemurirea este rugăciunea Destinului de a se regăsi pe sine însuşi în faţa morţii.
162. Cel mai mare blestem constă în nemurirea despărţirii.
163. Nemurirea are propria sa lume:Eternitatea Clipei.
164. Nemurirea este amăgirea prin care vrem să ne înţelegem propria viaţă.
165. Nemurirea este visul cuvântului tău răsărit peste timp în lumea mea, unde tu nu mai eşti demult.
166. Nemurirea este absolutul deşertăciunii de a fi ideală.
167. Nemurirea este atât de adâncă în sufletul meu,încât mă simt străin de mine însumi,într-o lume unde esenţa speranţei constă în nemurire.
168. Nemurirea este străinul la masa căruia nu avem ce căuta pe parcursul acestei vieţi.
169. Oare dacă nu am mai avea noţiunea nemuririi am mai exista?
170. Fără de nemurire nu aş putea să te iubesc atât de mult.
171. Tu eşti nemurirea existenţei mele,dragostea mea.Prin tine viaţa mea a devenit un vis împlinit.
172. Sufletul unui om nu ar putea rezista nemuririi fără de iubire chiar dacă corpul său ar trăi etern.
173. Noi oamenii suntem nemuritori.O celulă poate trăi la infinit, dar un conglomerat de celule cum sunt oamenii şi animalele îmbătrânesc şi mor fiindcă se reproduc greşit atunci când se copiază unele pe altele.Pentru a fi corpul nemuritor va trebui corectat defectul genetic prin care se copiază celulele care îl compun.Să fi survenit acest accident genetic, odată cu cel prin care gândim doar cu câteva procente din materia noastră cenuşie?
174. Iubirea este pentru om dovada propriei sale nemuriri pierdută undeva la zarurile istoriei.
175. Fără de iubire, nemurirea ar fi doar o noţiune fără de conţinut.
176. Nemurirea este visul de a fi etern al iubirii.
177. Nemurirea este sclava şi stăpâna iubirii.
178. Absolutul nemuririi este iubirea.
179. Nemurirea este speranţa ce nu poate muri iubind.
180. Care este diferenţa dintre iubire şi nemurire la nivel absolut?
181. Până şi nemurirea este muritoare în faţa iubirii nemuritoare.
182. Zborul nemuririi din inima ta naşte eternitatea iubind.
183. Paşii nemuririi nu pot lăsa urme în timp, fiind eterni.
184. Nemurirea răscoleşte amintirea oricărei inimi ce bate tangoul muririi în zâmbetul său.
185. Nemurirea respiră prin plămânii morţii aerul iubirii din noi.
186. Nemurirea va fi un absurd etern atâta timp cât nu cunoaştem adevărata iubire.
187. Nemurirea este balsamul ce poate înţelege moartea.
188. Fără nemurire întreaga moarte ar dipărea.
189. Nemurirea va îmbrăţişa etern destinele marilor iubiri.
190. Nu există suflet care să înfrunte nemurirea însă iubire,da.
191. Un suflet faţă de nemurire este o furnică faţă de un munte,în schimb nemurirea devine furnică când e vorba de iubire.
192. Pentru a deveni nemuritori va trebui să ştim iubi cu adevărat.
193. Prin nemurire omul va cunoaşte viaţa eternă a morţii.
194. Nemurirea este mai înainte de toate marea pace a sufletului cu propriul său sine prin iubire.
195. Nemurirea este adierea primăvăratică a privirii tale din eternitatea cuvântului: iubire.
196. Nemurirea nu poate fi plătită şi nici preţuită fiindcă nu se include în cadrul nici unui etalon,la fel ca şi iubirea.
197. Nemurirea este aripa de dor prin care iubirea începe să doară.
198. Atunci când iubirea doare devine nemuritoare.
199. Ce altceva poate să fie nemurirea decât lacrima unei iubiri pierdută în eternitatea clipei?
200. Doar iubind vei ajunge la izvorul nemuririi.
201. Chiar dacă corpul nostru ar fi etern,oare ar suporta sufletul plictiseala unei eternităţi fără de iubire?
202. Numai prin iubire eternitatea devine o clipă şi nemurirea o frântură din această clipă.
203. Nemurirea este vinul iubirii mai vechi decât vremea care nu se tulbură niciodată decât atunci când e băut la masa Destinului de către Cuvântul:Iubire.
204. Nu există greşeală mai mare decât să consideri nemurirea ca fiind teama ta de moarte.
205. Atunci când îţi e teamă de moarte încearcă să înţelegi nemurirea clipei în care te afli.
206. Alături de nemurire orice Destin devine invincibil.
207. Nemurirea este verdele primăvăratic din grădina eternă a iubirii.
208. Nu putem iubi fără de cunoaştere.prin urmare fără de cunoaştere nu putem fi nemuritori.
209. A cunoaşte nemurirea poate fi cel mai mare blestem dacă nu cunoşti iubirea.
210. Doar prin iubire omul va cunoaşte nemurirea  fiindcă oricât de etern ar fi trupul, fără de iubire ţi-ar muri orice speranţă,orice dorinţă,orice etalon de frumuseţe fiind un mort într-o viaţă eternă.
211. Nemurirea este stindardul prin care vei reuşi să înţelegi o fărâmă din neînţelesul iubirii.
212. Cine ar putea îndeplini vreodată condiţiile nemuririi fără de iubire?
213. Cine nu îşi doreşte nemurirea în faţa morţii neştiind că aceasta este tocmai moartea.
214. Fiindu-ţi teamă de moarte te gândeşti la nemurire, dar oare atunci nu îţi este teamă de iubire,de adevărata şi mare dragoste?
215. Ce poate fi mai fragilă dar şi mai puternică în acelaşi timp decât nemurirea?
216. Unde poate răsări soarele nemuririi decât în sufletul cuvântului iubire?
217. Am rătăcit prin ceaţa nemuririi neştiind ce este aceasta până nu  te-am întâlnit pe tine dragul meu suflet pereche.
218. Ce poate fi mai emoţionant decât să asculţi cântecul de lebădă al nemurii în această lume?
219. Nemurirea este paradisul îngerilor care au înţeles iubirea.
220. În faţa nemurii nu trebuie să te apleci niciodată fiindcă nu are preţ la fel ca şi iubirea.
221. Dumnezeul nostru este iubire şi de aceea nemurirea noastră constă în iubire.
222. Pe scena nemuririi nu vor juca niciodată actorii unui Destin rupt de iubire.
223. Nemurirea devine cea mai mare singărătate fără de iubire.
224. Nemurirea te întâlneşte acolo unde nici nu te aştepţi, fiind ceasul fără de ore al eternităţii tale.
225. Nemurirea răvăşeşte atâtea inimi doritoare de absolut încât face mai persistent aerul morţii mai tare ca niciodată fără de iubire.
226. Nemurirea este pavăza prin care Destinul se sprijină pe absolutul  singurei sale speranţe de a fi etern.
227. Nemurirea risipeşte mai mult decât orice clipele atât de trecătoare ale acestei vieţi,alegând doar una singură,aceea a iubirii.
228. Nemurirea este steaua care nu poate răsări în sufletele fără de iubire.
229. Nu va exista decepţie mai mare decât atunci când omul va realiza că deşi a obţinut corectura genetică prin care să-şi menţină corpul etern,nu va suporta tocmai eternitatea,întrucât aceasta nu constă într-o infinitate de clipe ci doar într-una singură,de unde este alungat timpul.
230. Nemurirea este rana ce nu va putea fi vindecată decât prin iubire.
231. Atunci când omul va descoperi nemurirea va trebui să descopere şi iubirea.
232. Prin nemurirea trupului omul ar putea trăi moartea eternă a acestei lumi, trecătoare.
233. Nemurirea este cel mai frumos vis al omenirii de a se depăşi pe ea însuşi.
234. Prin nemurire absolut totul şi-ar pierde orice preţ, iar societatea ar deveni de o banalitate extremă, încât membrii săi şi-ar dori mai mult decât orice pe lume moartea.Asta dacă nu ar reuşi să trăiască o eternă mare iubire.
235. Nemurirea este dorul Lui Dumnezeu faţă de propriul său cuvânt din care îi este alcătuit trupul şi anume din Iubire.
236. Calea nemurii este drumul cel mai sigur către moarte fără de iubire.
237. Nemurirea împlineşte mai mult decât orice pe această lume Destinul morţii.
238. Nemurirea este absolutul frontierei dintre acceptabil şi neacceptabil în această viaţă.
239. Paradoxal,tocmai mizeria acestei lumi meschine este cea care te ajută să înţelegi şi să îţi doreşti adevărata nemurire din moarte.
240. În viaţă nu poţi fi nemuritor oricât de etern ar fi trupul tău,tocmai fiindcă viaţa este mişcare,schimbare,transformare.Ce ar deveni toate acestea la infinit?Tot moarte!
241. Nemurirea este reversul eternităţii sau aducerea morţii în viaţă.
242. Prin nemurire înţelegem că nu putem înţelege nimic.
243. Nemurirea se trezeşte odată cu eternitatea, murind continu, în ziua speranţei Lui Dumnezeu.
244. Nemurirea?Un vis prea real pentru Iluzia Vieţii noastre.
245. Nemurirea se scaldă în apa vieţii doar pentru ochii care au înţeles ce înseamnă o lacrimă vărsată din iubire.
246. Până şi nemurirea îşi pierde orice valoare în faţa iubirii.
247. Nemurirea te face mai puternic doar dacă  înţelegi moartea.
248. Fără de moarte nemurirea ar fi un simplu cuvânt al cărui sens ar fi de o banalitate extremă.Aceeaşi banalitate va deveni viaţa când va reuşi să obţina aşa zisa nemurire a corpului uman în faţa morţii.
249. Nemurirea este versul unui poem spus de moarte acestei vieţi.
250. Adevărata nemurire va putea fi atinsă de către suflete numai pe tărâmul morţii.De aceea orice mare iubire este un refugiu în moarte.
251. Nemurirea este dominoul pe care încearcă să-l construiască viaţa sfidând moartea,fără să înţeleagă că mereu va lipsi cea mai importantă piesă din acesta:Moartea.
252. Unicul refugiu al nemuririi este în moarte.
253. Nemurirea este geniul morţii de aceea nu poate fi înţeleasă în viaţă decât de către genialitate.
254. Geniul este sufletul nemuririi şi de aceea  se refugiază alături de aceasta în eternitatea morţii sfidând viaţa pe care o trăieşte prin Destin.
255. Orice mare iubire are partea sa de genialitate,deci de nemurire.Toate trei convieţuiesc în eternitatea acelei clipe.
256. În nemurire constă esenţa dorului din această lume.
257. Ce departe este uneori nemurirea din sufletul nostru de noi înşine atunci când uităm să iubim.
258. Ce altceva poate să însemne nemurirea decât dorul  unei mari iubiri?
259. Fără nemurire orice amintire şi-ar pierde consistenţa.
260. Prin nemurire eternitatea devine dor şi amintire sfidând viaţa.
261. În nemurire nu au ce căuta ticăloşii şi meschinii fiindcă aceştia săvârşesc toate aceste mizerii conştienţi de existenţa morţii salvatoare din inconştientul lor.De aceea au hotărât să aducă nemurirea în viaţă.Rezultatul va fi că vor ridica moartea la cel mai mare preţ,devenind dorinţa cea mai acerbă a tuturor.
262. Prin nemurire moartea învinge viaţa.
263. Nemurirea este saltul Destinului către propriul său absolut.
264. Ai acorda eternităţii atributele vieţii,ceea ce este imposibil.Este o falsă nemurire.
265. Nemurirea sufletului şi nemurirea trupului.Iată două nemuriri care se opun.Care este cea adevărată?
266. Chiar dacă s-ar schimba întru totul fiinţa umană,odată descoperită nemurirea trupului,va avea o mare problemă cu sufletul ce nu va putea înţelege niciodată o astfel de nemurire,decât dacă se va refugia în clipa eternităţii de unde a venit.
267. Fără nemurire nici Dumnezeu nu şi-ar fi putut înţelege eternitatea propriei sale clipe.
268. Nemurirea este clipa eternă a Lui Dumnezeu care se oglindeşte la infinit în Cunoaştere devenind trecătoare,deci Destin.
269. Destinul este imaginea nemuririi.
270. Nemurirea este dincolo de Destin,iar orice viaţă eternă ar fi o Iluzie a Vieţii,eternă.
271. Nemurirea este sfinxul ce nu poate fi erodat de vântul timpului întrucât se află dincolo de acesta.
272. Nemurirea este zefirul primăverii eterne al iubirii Lui Dumnezeu.
273. Prin nemurire Dumnezeu iubeşte această lume.
274. Nemurirea este şansa Destinului de a vedea propria sa imagine,neştiind că sinele său este imaginea nemuririi Lui Dumnezeu.
275. Nemurirea este moartea morţii pentru Iluzia Vieţii noastre.
276. Oare cum ar arăta nemurirea fără Dumnezeu?Nu ar mai fi.
277. Nemurirea prin eternitatea sa trebuie să fie deasupra existenţei.Şi totuşi există!
278. Nemurirea este răspunsul amintirii despre propriul său sine.
279. Nemurirea răscoleşte orizontul de neatins al Iluziei Vieţii.
280. Nemurirea nu poate fi nici mai departe şi nici mai aproape de clipa propriei eternităţi a sufletului nostru, fiindcă nici ona din dimensiunile acestei lumi nu pot fi eterne ci trecătoare.
281. Nemurirea este sufletul iubirii care-şi aminteşte propria sa eternitate.
282. Nemurirea este acea parte din Destin pe care a uitat de amintirea sufletului nostru.
283. Nemurirea este cheia oricărei înţelepciuni care nu va deschide niciodată uşa vieţii eterne a morţii.
284. Nemurirea este tărâmul mântuirii de sine a cuvântului.
285. Nemurirea este dincolo de orice logică a Iluziei Vieţii.
286. Iluzia Vieţii vede nemurirea ca fiind o trecere eternă spre moarte,o viaţă eternă,pe când nemurirea este tocmai eternitatea care nu acceptă nici o trecere.
287. Nu poate exista nemurire trecătoare precum nu poate exista trecere în nemurire,deci viaţă.
288. Nemurirea este diadema de stele dăruidă de Dumnezeu,iubirii.
289. Nemurirea este frumuseţea prin care cuvântul devine etern în propria sa lume.
290. Nemurirea este astrul care străluceşte numai pe tărâmul morţii unde nu există  trecere.
291. Omul  vede în nemurire salvarea de moarte tocmai fiindcă nu înţelege moartea ca fiind adevărata nemurire.
292. Te iubesc şi dragostea noastră va fi nemuritoare tocmai fiindcă înţeleg moartea, care este cu totul altceva decât ceea ce ştie Iluzia Vieţii despre aceasta.
293. Nemurirea este  cuvântul infinitului de a fi el însuşi.
294. Nemurirea este spectrul luminii care nu se mai poate divide în nici una din culorile sale de bază, redevenind acel astru al Luminii Divine.
295. Tu eşti nemurirea inimii mele dragostea mea, fiindcă numai în ochii tăi pot privi cu respiraţia sufletului meu.
296. E atât de multă nemurire în sângele iubirii noastre încât întreaga eternitate ar putea naviga pe valurile sale.
297. Oare unde aş putea afla taina nemuririi decât în sufletul iubirii noastre.
298. Care ar putea fi diferenţa dintre nemurirea mea sau a ta în ochii iubirii noastre?
299. Nemurirea marilor iubiri izvorăşte din adevărul absolut prin care Dumnezeu a rostit cuvântul  ce a clădit întreaga lume.
300. Prin naştere ne-am trezit din visul nemuririi într-un alt vis,acel al Iluziei Vieţii.
301. Nemurirea este steaua ce nu răsare niciodată peste Destinul acestei lumi muritoare.
302. Nemurirea este marea amintire a infinitului de a fi el însuşi.
303. Nemurirea este dorinţa absolutului de a fi real în visul muritor al acestei lumi.
304. Nemurirea este libertatea de a fi etern, a cuvântului în lumile existenţei.
305. Cum destinul îşi are soarta sa şi nemurirea îşi are propria sa moarte.
306. Eternitatea poate fi o măsură a nemuririi dar nemurirea nu poate fi o măsură a eternităţii decât dacă eternitatea este însufleţită.
307. Trăim de parcă am fi nemuritori, nefiind niciodată cu adevărat pregătiţi pentru moarte.
308. Sufletul nemuririi constă tocmai în moarte.Dacă nu ar fi moartea nu ar fi nici nemurirea.
309. Înstrăinarea de sine este principala frontieră dintre moarte şi viaţă, ce nu va lăsa niciodată nemurirea să o treacă.
310. Nemurirea aştrilor constă în lumina ce va traversa infinitul dimensional  aducându-l mereu într-un prezent continuu al altor şi altor dimensiuni.
311. Lumina este amintirea eternă a nemuririi.
312. Nemurirea este palatul de cleştar al Adevărului,unde nu poate intra nici o Iluzie a Vieţii.
313. Nemurirea este gara unde nu va opri niciodată trenul Iluziei Vieţii tocmai fiindcă nu poate fi străbătută,neavând un capăt de început sau de sfârşit.
314. Nemurirea este balsamul doar acelui suflet ce are înaintea sa obligaţia morţii.
315. Nemurirea nu poate fi mărginită nici de viaţă şi nici de moarte fiind eternul infinit.Tocmai de aceea le transformă pe ambele în nemurire.
316. Nemurirea este lumina al cărui spectru este o singură culoare: eternitatea.
317. Romantismul nemuririi constă în moartea sa eternă,numită viaţă veşnică.
318. Nu există viaţă nemuritoare,fiindcă  în viaţă mori cu fiecare clipă care trece.
319. Nemurirea este zâmbetul absolutului.
320. Nemurirea trăieşte doar în inima care iubeşte.
321. Nemurirea este sufletul iubirii.
322. Nemurirea este raza de speranţă din zâmbetul tău.
323. De nemurirea omului râde până şi Dumnezeu.
324. A înţelege nemurirea cu cele câteva procente din materia cenuşie este exact ca şi cum ai înţelege infinitul.
325. Doar 0,3 procente reprezintă diferenţa dintre un ADN uman de altul,ceea ce ne face pe fiecare unici în felul său.Această unicitate ne face să nu înţelegem nemurirea, să fim marginalizaţi la finitate.Adevăratul om nemuritor este unul şi acelaşi într-o infinitate de indivizi.Poate că în acest 0,3 constă şi celălalt procent de aproximativ 80 la sută,de materie cenuşie prin care am putea procesa datele cunoaşterii,dar pe care nu îl putem folosi.
326. Nemurirea este desfrâul Universului la masa Destinului.
327. Nemurirea este splendoarea cuvântului:Te iubesc!
328. Nemurirea este râul care nu poate curge niciodată.
329. Nemurirea este răspunsul dat de Dumnezeu iubirii.
330. Nemurirea este sensul de a fi al iubirii.
331. Nemurirea este nemărginirea iubirii.
332. Fără de iubire,nemurirea ar fi o simplă minciună a existenţei.
333. Nemurirea este simbolul rătăcirii acestei lumi muritoare.
334. Nemurirea rătăceşte numai prin iubire în această lume.
335. Nimeni nu poate fi nemuritor fără să iubească.
336. Alături de nemurire eşti mereu alături de iubire,dar câţi o înţeleg cu adevărat.
337. A spune că înţelegi nemurirea fără să iubeşti este ca şi cum ai afirma că cunoşti mărimea infinitului.
338. Cine poate înţelege iubirea?Dar nemurirea ei?
339. În spatele nemuririi nu se află nimic, fiindcă niciodată nu mai rămâne loc de altceva în locul iubirii.
340. Fii nemuritor iubind, trăieşte viaţa,murind!
341. Nemurirea şi iubirea nu sunt întotdeauna fericire,precum viaţa nu are nimic de a face nici cu iubirea şi nici cu nemurirea fiindcă ambele sunt deasupra a ceea ce numim noi viaţă.De aceea nu le vom putea înţelege niciodată.
342. Nemurirea este Destinul regăsit al Iubirii.
343. Nemurirea este cântecul de lebădă al morţii sufletului ce nu poate iubi.
344. Nemurirea în afara faptului că se ascunde în simţământul iubirii nu este nimic altceva.Tocmai de aceea devine Totul.Sensul existenţei noastre atât de adesea.
345. Nemurirea este cenuşăreasa acestei existenţe, tocmai fiindcă trăim ca şi cum am fi nemuritori.
346. Nemurirea este zâmbetul unui trandafir aşezat pe inima ochilor tăi.
347. Nemurirea nu ştie să piardă nici o viaţă tocmai fiindcă nu o trăieşte niciodată ci o simte,retrăgându-se deseori scârbită din faţa ei.
348. Nemurirea este visul uitat al vieţii din sufletul care trăieşte ca un nemuritor.
349. Alături de nemurire vei fi întodeauna mai singur decât orice pe lumea asta dacă nu vei iubi.
350. Nemurirea este liniştea furtunii fiecărui suflet care iubeşte.
351. Nemurirea este culpabilitatea Destinului cu Viaţa descoperită în faţa Morţii.
352. În nemurire nici o scuză nu poate fi acceptată precum în iubire.Tocmai fiindcă există cu adevărat iertarea!
353. Nemurirea este respectul purtat de Dumnezeu, Iubirii.
354. Nemurirea este dorul fericirii de zâmbetul ochilor tăi de a fi etern.
355. Nemurirea nu poate fi prelungită în timp, fiindcă este clipa.
356. Nemurirea împărtăşeşte aceeaşi soartă ca şi Dumnezeu faţă de noi.Nu poate fi mai îndelung în noi decât prpria noastră viaţă.De aceea este bine să trăim clipa eternă a iubirii.
357. Spune Doamne,câtă nemurire se pierde în timpul vieţii noastre?
358. Unde altundeva ar putea fi nemurirea decât în zâmbetul tău?
359. Privind la tine realizez că înaintea mea se află imaginea nemuririi, dragostea mea.
360. Nemurirea rătăceşte în fiecare dintre noi naufragiind prin eternitatea fiecărei clipe din care trecem spre moarte.
361. Nemurirea este un vis pătat cu cafeaua de dimineaţă al Dumnezeului acestei lumi.Altfel nu ar mai fi moartea.
362. Nemurirea te răsplăteşte cu o moarte în această lume.
363. Nemurirea este frumuseţea zorilor de a lumina iubirile propriilor lor zile.
364. Nemurirea este lacrima ce înţelege că cu cât vei alerga spre nemurire de moarte vei alerga direct în braţele morţii,întrucât adevărata nemurire pentru această lume este moartea transformată în viaţă eternă prin clipa iubirii.
365. Nemurirea este dorul inimii de a bate ora exactă a infinitului la întâlnirea cu sufletul pereche.
366. Nemurirea este clipa eternă prin care devii întreg alături de  sufletul tău  pereche.
367. Nemurirea este tot ce a mai rămas neamăgit de Iluzia Vieţii.
368. Nemurirea este farmecul focului tandru al iubirii.
369. Nemurirea este floarea cuvântului.
370. Nemurirea începe întotdeauna acolo unde nu poate exista un sfârşit şi prin urmare nici un început.
371. Nemurirea este Totul în locul căruia s-a aşezat Dumnezeu,iar acum caută adeseori găzduire în sufletele noastre prin farmecul iubirii sale eterne.
372. Nemurirea ascultă orice gând care înţelege că moartea este un sens la fel de nemuritor ca şi oricare altul.
373. Nemurirea respectă întodeauna viaţa chiar dacă este un neînţeles la fel de mare precum devine nemurirea faţă de viaţă.De aceea ai gândit căile Tale,Doamne?
374. În nemurire nu poate fi atâta ură,greşeală şi păcat,tocmai fiindcă sufletul are timp destul să înţeleagă unde este greşeala şi să înveţe din aceasta.
375. Oare nu teama de moarte şi neînţelegerea nemuririi a născut păcatele,torturile şi crimele?
376. Nemurirea este valul care se sparge numai în inimile privirilor noastre.
377. Nemurirea este înţelesul infinitului de a fi viu.
378. Nemurirea este talazul nedesluşti al adevărului din această viaţă.
379. Nemurirea este zâmbetul morţii  care încearcă să învie pentru eternitate această viaţă.
380. Nemurirea este răsăritul neînţeles de amurgul continuu al vieţii.
381. Nemurirea nu va poposi niciodată în gara ochilor tăi fără să iubeşti cu adevărat.
382. Nemurirea este sufletul pereche al iubirii,fără de care aceasta nu va fi împlinită niciodată.
383. Cei care nu şi-au regăsit din nemărginirea eternităţii sufletul pereche şi nu au trăit o mare iubire nici nu s-au născut tocmai fiindcă nici viaţa nu poate exista fără de propria ei nemurire.
384. Nemurirea este frumuseţea sălbăticiei sufletului atunci când iubeşte.
385. Nemurirea este versul de aur cântat de harfa morţii la festinul vieţii.
386. Nemurirea este dansul etern al morţii cu viaţa.
387. Nemurirea ascunde tot atât de multă moarte pe cât de multă viaţă.
388. Nu poate exista nemurire fără moartea de care să alerge.
389. Nemurirea este darul făcut de moarte vieţii.
390. Nemurirea este amintirea  eternei iubiri reflectată în oglinda morţii.
391. Nemurirea este visul de aur al unui singur zâmbet din ochii tăi.
392. Nemurirea este marea regăsire a sufletelor pereche în eternitatea clipei din care au rătăcit în viaţă.
393. Nemurirea este sensul dat vieţii de moarte.
394. Nemurirea este izvorul apei vieţii care nu poate curge niciodată pe tărâmul Timpului.
395. Nemurirea înţelege numai o singură limită: Nemărginirea iubirii!
396. Nemurirea este steaua Lui Dumnezeu.
397. Doar Dumnezeu poate purta steaua nemuririi.
398. Fără de nemurire viaţa şi-ar fi mântuit demult propriul său păcat de a exista.
399. Nemurirea este speranţa morţii de a fi viaţă şi a vieţii de a fi la fel de eternă precum moartea.
400. Nemurirea este cel mai fericit surâs al Destinului.
401. Nemurirea este mantia ce acoperă  eternitatea morţii cu propria sa eternitate prin lumea religioasă de apoi.
402. Nemurirea este rima păcatului originar înaintea Lui Dumnezeu.
403. Nemurirea este blestem doar pentru cei ce nu înţeleg nimic din iubire.
404. Nemurirea este sabia cu tăişurile în eternitatea morţii.
405. Nemurirea este cavalerul ce călăreşte moartea ducând-o în eternitate.
406. Nemurirea este Destinul prins în braţele vieţii de Dumnezeu.
407. Nemurirea este tot ceea ce nu poate fi un Tot.
408. Nemurirea este apa în care se scaldă moartea spre a fi eternă.
409. Nemurirea este visul din urmă al vieţi de a fi egală prin eternitate cu moartea.
410. Nemurirea este cascada unde viaţa a înţeles că se înneacă dacă o va trece.
411. Nemurirea este surâsul primăvăratic al morţii.
412. Nemurirea este mai mult decât cel mai mare”mult” înţeles vreodată de viaţă.
413. Nemurirea este fantasma prin care Iluzia Vieţii devine realitate şi realitatea prin care Iluzia Vieţii devine fantasmă.
414. Nemurirea este ecoul inimii din sufletul pereche al marii iubiri.
415. Nemurirea este respiraţia morţii din propria ei eternitate.
416. Nemurirea este spectrul viitorul ascuns în trecutul eternităţii amintirii Lui Dumnezeu despre această lume.
417. Nemurirea este strigătul surd al iubirii înţeles doar de eternitatea clipei.
418. Nemurirea este un mic repaus al suferinţei timpului din această viaţă.
419. Nemurirea este dorul care doare numai în timp.
420. Nemurirea este centrul din care inima porneşte către sensul dat de ea iubirii.
421. Nemurirea este tot ce simţim din marea amintire a eternităţii sufletului nostru.
422. Nemurirea este ramul pe care nu poate odihni niciodată pasărea neagră a timpului morţii din această lume,ci doar primăvara vieţii de dincolo.
423. Nemurirea este râul ale cărui ape învolburate ale vieţii va scălda numai tărâmul eternităţii de dincolo de viaţă.
424. Nemurirea este faţa sufletului care şi-a găsit perechea, pe care se prelinge lacrima eternităţii.
425. Nemurirea este dorul drumului de a trece dincolo de păcatul originar al neînţelesei iubiri.
426. Nemurirea este trandafirul speranţei de a te mântui de tine însuţi prin înţelesul iubirii.
427. Prin nemurire, iubirea va avea mereu de spus încă ceva,la infinit.
428. Nemurirea este acel neînţeles al iubirii pe care toţi pretind că îl cunosc mai mult ca şi orice pe lume.
429. Nemurirea este răgazul dat de eternitate vieţii.
430. Nemurirea este răsplata vieţii dată morţii,,pentru toţi cei care o râvnesc.
431. Nemurirea este surâsul păcatului originar dincolo de înţelesul dat de noi iubirii.
432. Nemurirea este zborul etern al libertăţii de a fi într-o lume a Iluziei Vieţii.
433. Nemurirea este acel înţeles al iubirii pe care îl ştie toată lumea dar nimeni nu îl poate descrie.
434. Nemurirea dinaintea vieţii este neant iar după viaţă,moarte în înţelesul nostru,uitând cu totul de iubire!
435. Nemurirea este pescăruşul al cărui zbor este pierdut în largul eternităţii pentru toţi cei care nu au trecut niciodată printr-o mare iubire.
436. Nemrirea este orizontul prins de vânt în pumnii timpului vieţii noastre.
437. Nemurirea este pustiu doar pentru cei care nu iubesc.
438. Nemurirea?Ce este viaţa decât o moarte continuă a clipelor prin care trecem.Să fie nemurirea o viaţă eternă?Imposibil fiindcă ar fi o moarte eternă.
439. Nemurirea cum o imaginăm noi,va învinge moartea doar atunci când va dispare definitiv viaţa.Adevărata nemurire este clipa eternă a iubirii ce nu trebuie decât să se învingă pe sine.
440. Nimbul nemuririi nu va răsări niciodată peste moartea clipelor care este Timpul!
441. Nermurirea este departe de a fi mărul din care a muşcat păcatul, fiind tocmai păcatul etern şi binemeritat al iubirii.
442. Atât conştient cât şi subconştient la originea păcatului originar stă iubirea şi de aceea nemurirea este aşa zisul rău în ghilimelele de rigoare, care stă la originea păcatului originar prin iubire.
443. Nemurirea este orizontul inimilor ce vor să-şi cuprindă sufletul pereche,tocmai ca eternitatea să nu mai fie împărţită în două.
444. Viaţa este eternitatea împărţită în cele două părţi ale sufletelor pereche,iar nemurirea este regăsirea acestora.
445. Nemurirea este în primul rând amintirea eternităţii din noi.
446. Nemurirea este rostul neînţeles de Iluzia Vieţii, dat acestei lumi de către Destin.
447. Nemurirea este respectul de sine al visului faţă de realitatea propriei sale Iluzii a Vieţii.
448. Nemurirea este dovada faptului că iubirea nu a avut niciodată un început şi nici un sfârşit prin noi,fiind o amintire a eternităţii noastre împărţită de viaţă în două suflete pereche.
449. Fiecare stea devine nemuritoare numai prin lumina ei.
450. Ce ar mai fi nemurirea într-o lume unde nimeni nu ar cunoaşte timpul?
451. Nemurirea este şanţul din palma existenţei prin care curge râul destinului.
452. Nemurirea este dialogul dintre infinit şi eternitate.
453. Nemurirea este rugul aprins al pasiunii de a exista etern  murind câte puţin în fiecare clipă.
454. Nemurirea reface de fiecare dată sensul hazardului de a fi.
455. Nemurirea ascute mereu pana din aripa îngerului vieţii, pentru a-i mai da acestuia câte o înţepătură.
456. Nemurirea este culpabilitatea morţii în faţa vieţii.
457. Nemurirea nu va ascunde niciodată altceva decât iubirea.
458. Nemurirea este regatul de dincolo de destin,unde stăpâneşte eternitatea clipei.
459. Nemurirea va împlini mereu moartea cu eternitatea vieţii sale ce va muri mereu cu fiecare clipă ce va trece.
460. Nemurirea reface mereu destinul pierdut al iubirii rătăcite de noi.
461. Nemurirea este viaţa străinului din noi.
462. Nemurirea  este sufletul clipei.
463. Nemurirea înţelege un singur cuvânt:iubirea.
464. Nici o nemurire nu-şi poate recunoaşte propria sa eternitate fiind un Univers într-o singură clipă.
465. Visul nemuririi noastre constă în lupta speranţei de a fi cu speranţa de a nu fi.
466. Nemurirea este aripa ce zboară numai în aerul iubirii.
467. Nemurirea este legenda infinitului din ochii sufletului tău.
468. Oare de câtă nemurire am avea nevoie pentru a înţelege cât suntem de înstrăinaţi de propriul sine atunci când refuzăm să credem în iubire?
469. Nemurirea este surâsul tragic al vieţii pentru cei care nu înţeleg moartea.
470. Nemurirea este dorul ascuns în lacrima morţii ce se scurge pentru prima şi ultima oară pe obrazul tău.
471. Nemurirea este respectul pe care îl acordă viaţa eternităţii morţii în această lume.
472. Izvorul nemuririi va fi întotdeauna ascuns celor care nu sunt însetaţi de iubire.
473. Nemurirea devine cel mai nimicitor cuvânt pentru cei care-şi doresc cu orice preţ veşnicia vieţii, neînţelegând veşnicia morţii.
474. Nemurirea este romantismul ascuns de iluzoriul nostru păcat originar.
475. Nemurirea este sfera de cristal care ascunde magia iubirii.
476. Ar mai arde vreodată flacăra iubirii dacă aceasta nu ar ştii ce este nemurirea propriului ei suflet?
477. Nemurirea este cuvântul care-ţi va spune mereu că trebuie să înţelegi moartea.
478. Doar cei care iubesc cu adevărat pot înţelege moartea şi nemurirea clipei eterne.
479. Nemurirea este visul despre viaţă, izvorât din basmul acestei existenţe, rătăcite dintotdeauna pe tărâmul propriei sale morţi.
480. Nemurirea nu poate fi niciodată un sens al existenţei fără să înţelegi moartea.
481. Nemurirea este lupta dintre binele vieţii şi răul morţii în această Iluzie a Vieţii, care-şi doreşte să învingă hazardul propriului ei destin.
482. Suntem eterni.Cui nu ii e dor de iubire?Dar de nemurirea ei?
483. Nemurirea înţelege cel mai bine moartea,necunoscând deloc viaţa.
484. Nemurirea este vulcanul sufletului ochilor tăi,iubirea mea.
485. Valul nemuririi nu va spăla niciodată ţărmul zâmbetului tău fără de iubire.
486. Răsăritul nemuririi poate fi admirat doar pe tărâmul morţii acestei Iluzii a Vieţii.
487. Nemurirea este spectrul sentimental al  vieţii străinului din noi, în această Iluzie a Vieţii.
488. Nemurirea este fericirea de a recunoaşte eternitatea iubirii.
489. Nimeni nu va putea înţelege nemurirrea fără să iubească,înţelegând moartea.
490. Câtă moarte există într-o iubire?Dar câtă nemurire ascunde aceasta?
491. Nicăieri altundeva nu vei găsi nemurirea decât în moarte.
492. Nemurirea este cuvântul care nu lăcrimează decât în faţa iubirii.
493. Nemurirea este dorul vieţii de înţelesul moartea.
494. Nemurirea este unicul adevăr pe care-l putem întrezări prin Iluzia Vieţii,simţindu-l dar necunoscându-l niciodată.
495. Nemurirea este valsul întregii istorii care se cântă pe tărâmul unei singure clipe.
496. Nemurirea este suspinul Timpului dinaintea Morţii.
497. Nemurirea te ascultă doar prin cântecul de lebădă al vieţii.
498. Dacă nemurirea o întâlnim pe tărâmul morţii şi există în noi prin iubire înseamnă că iubirea ţine moartea în sufletul său?Moartea văzută astfel de către Iluzia Vieţii noastre.
499. Nemurirea este libertatea de a ştii că dincolo de viaţă poate fi o moarte la fel de vie.
500. Nemurirea Iluziei Vieţii este credinţa de a muri etern cu fiecare clipă trecătoare.Adevărata nemurire nu poate muri etern, fiindcă nu cunoaşte clipele trecătoare.
501. Nemurirea este zefirul morţii din inima Timpului.
502. Nemurirea este fluviul vieţii ce se varsă în eternitatea oceanului din inima ta.
503. Nemurirea nu poate cuprinde decât necuprinsul pe când viaţa doar cuprinsul.De aceea nemurirea nu poate fi niciodată viaţă aşa cum o înţelegem noi.
504. Nemurirea este semnul prin care moartea înţelege sensul vieţii,îndepărtândul de clipa propriei sale eternităţi.
505. Nemurirea va fi la nesfârşit un basm frumos atât timp cât vom cunoaşte lumea prin intermediul Iluziei Vieţii.
506. Nemurirea devine piscul cel mai râvnit în viaţă fiindcă reprezintă paradoxul prin care viaţa în calitatea sa de moarte trecătoare, odată cu fiecare clipă în parte,nu poate muri.
507. Nemurirea este lupta sinelui cu inima,răscolind sentimentul ce va aprinde flacăra iubirii.
508. Nemurirea este blestemul prin care noi nu putem înţelege moartea din cauza Iluziei Vieţii  şi binecuvântarea prin care ştim că viaţa poate trăi chiar dacă trece.
509. Nemurirea omului, înseamnă mereu mai mult decât poate fi însemnătatea unei clipe.Iată faţa Iluziei Vieţii.
510. Vreţi să găsiţi nemurirea?Binecuvântaţi iubirea.
511. Nemurirea este făclia Destinului în neantul hazardului de a ne fi întâlnit iubirea.
512. Nemurirea este unica cale a perfecţiunii prin deşertăciunea Iluziei Vieţii pe care nu o putem urma decât iubind.
513. Nemurirea este artistul fragil al Destinului în gerul  fiecărei ierni sentimentale.
514. Nemurirea nu poate înţelege măsura fiind eternă.De aceea nici o nemurire nu poate fi explicată decât simţită ca atare iubind.
515. Nemurirea respectă calendarul vieţii doar pentru cei care nu înţeleg nemurirea.
516. Nemurirea  este voalul la umbra căruia nu se poate ascunde niciodată deşertăciunea.
517. Nemurirea este regina care-şi poartă trena stelară peste sufletele care nu vor uita niciodată romantismul aştrilor ce-şi scriu nemurirea cu propria lor lumină.
518. Cum aştrii îşi scriu nemurirea cu propria lor lumină, şi noi  ne putem scrie nemurirea cu lumina iubirii noastre.
519. Ce poate fi mai profund decât să înţelegi adevăratul sens pentru care lumina devine nemuritoare traversând dimensiunile sufletului divin al cuvântului Lui Dumnezeu care este Iubire.
520. Niciodată nu eşti singur în lumea Lui Dumnezeu,tocmai fiindcă te iubeşte cu propria Sa nemurire.
521. Răspunde nemuririi clipei fericirii tale iubind şi vei primi înapoi eternitatea ta pierdută prin naştere în lumea Iluziei Vieţii.
522. Nemurirea este speranţa care ţine aprinsă flacăra fericirii în întunericul acestei lumi.
523. Nemurirea este nostalgia de tine însuţi.
524. Nemurirea este scopul pentru care existenţa devine fiinţă.
525. Nemurirea este norocul vieţii de a deveni dincolo de moarte:Destin!
526. Oricât de mult ai juca nemurirea la ruleta hazardului acestei vieţi vei observa că nu vei câştiga niciodată dacă nu vei lăsa să cadă peste jetoanele cuvintelor tale,iubirea.
527. Nemurirea este trenul care nu poate călători decât în eternitatea unei singure clipe.De aceea nu se va opri niciodată în gara clipelor vieţii tale.
528. Nemurirea este dorul sufletului de amintirea eternă a cuvântului Iubire spus de Dumnezeu acestei existenţe.
529. Nemurirea este premiera Iubirii din stagiunea morţii pe durata vieţii.
530. Viaţa este trecătoare fiind mărginită de moarte.Nemurirea este eternă neputând fi mărginită de absolut nimic, nici măcar de moarte.
531. Nemurirea este paradisul  uitat al sufletului prin care rătăceşte străinul din sinele fiecărui om.
532. Nemurirea este floarea ochilor tăi care nu se ofileşte niciodată în Destinul inimii mele.
533. Nemurirea este dansul vieţii la braţul morţii pe scena fiinţei.
534. Nemurirea este pianul la care cântă speranţa vieţii simfonia eternităţii acompaniată de moarte.
535. Nemurirea este artistul viselor,magicianul Destinului, prin care această lume prinde culoare.
536. Nemurirea  este curcubeul ce răsare deasupra vieţii străjuită de moarte, iubind.
537. Paradoxal sensul nemuririi din Iluzia Vieţii, este de a muri etern cu fiecare clipă care trece.
538. Nemurirea este frumuseţea Luminii la nunta cu Destinul.
539. Ce poate fi dincolo de nemurire?Dar dincoace?Nimic.Nemurirea este Totul!
540. Nemurirea este apropierea cea mai deplină de cuvântul Lui Dumnezeu care este Iubire.
541. Nemurirea este sensul muritorilor şi nonesensul nemuritorilor.
542. Nemurirea devine cel mai neînţeles înţeles al  Eternităţii.
543. Nemurirea este scopul Destinului de a-şi afla calea către mântuirea propriei sale imagini, reflectată în cioburile sparte ale oglinzii Lui Dumnezeu.
544. Zorii absolutului nu pot fi regăsiţi decât ăn nemurire.
545. Cel mai departe de nemurire este cel care-şi doreşte viaţa veşnică.
546. Cu cât vei dori să trăieşti mai mult cu atât te vei depărta de nemurire fiindcă aceasta este mai înainte de toate un înţeles al morţii.
547. Nemurirea este lacrima Destinului scursă pe unul dintre cioburile oglinzii în care-şi reflectă propria sa imagine.
548. Nemurirea este strigătul surd al singurătăţii din tine ce vrea să înfrunte tumultul acestei vieţi.
549. Nemurirea este întruparea cuvântului Lui Dumnezeu în iubire.
550. Nemurirea este şansa pe care o are Destinul de a muri în cioburile propriilor sale clipe.
551. Nemurirea este farmecul cunoaşterii de a rămâne o mare necunoscută.
552. Nemurirea este sufletul dorului de eternitatea din tine.
553. Nemurirea este crucea pe care se poate afla răstignit numai Destinul.
554. Nemurirea este unicul vis de aur al vieţii care rugineşte în viscolul de clipe ale Timpului.
555. Nemurirea este  unica mântuire a divinităţii de propriul ei sine.
556. Nemurirea este stânca care nu se poate rostogoli niciodată în apele învolburate ale Timpului.
557. Nemurirea este borna de hotar a marii amintiri despre propriul nostru  sine.
558. Oare ce ne-am face fără noţiunea nemuririi chiar şi aşa greşită cum o percepem datorită Iluziei Vieţii?
559. Aspectul nemuririi trbuie căutat în ciburile sparte ale Timpului, unde fiecare în parte ascunde clipa eternă a unei lumi.
560. În nemurire nu poţi trece dintr-o clipă în alta, dintr-o lume în alta, tocmai fiindcă nu există timp.Acolo unde există timp există şi moarte.
561. Nemurirea este cel mai căutat înţeles dar şi cel mai neînţeles înţeles.
562. De ce alergăm după nemurire?Doar din frica de moarte?Sau poate din lăcomia de a deveni din ce în ce mai puternici trăind mai multe vieţi,sau o viaţă prelungită la nesfârşit.Cred că din ambele.Marea dezamăgire va fi când omul va înţelege că nemurirea nu este nici unul dintre aceste aspecte,
563. A respecta nemurirea înseamnă a învăţa să mori.
564. Nemurirea va fi izvorul fericirii doar pentru cei care vor înţelege odată pentru totdeauna moartea şi sinuciderea.
565. Nimeni nu poate accede spre nemurire fără să respecte arta sinuciderii.
566. Ne sinucidem în fiecare zi câte puţin prin Iluzia Vieţii în schimb nu acceptăm sinuciderea care ne scapă definitiv de această Iluzie a Vieţii care nu poate cunoaşte vreodată nemurirea.
567. Nemurirea nu poate fi sinucidere lentă prin praful clipelor timpului Iluziei Vieţii tocmai fiindcă nu este viaţă.
568. Nemurirea este unica oglindă în care îşi poate vedea chipul deşertăciunea acestei lumi.
569. Nemurirea este paradisul gândului de a fi etern.
570. Nemurirea este rostul existenţei  de a fi dincolo de orice iluzie, fiinţă!
571. Nemurirea este dorul infinitului de a îmbrăţişa fiinţa.
572. Doar în nemurire existenţa devine mai presus decât orice destin al Iluziei.
573. Nemurirea nu poate aştepta niciodată prelungirea vieţii fiindcă nu cunoaşte timpul.
574. Nemurirea nu este şi nu va putea fi niciodată o viaţă veşnică  într-un timp care curge la infinit, tocmai fiindcă timpul este adevărata moarte,iar nemurirea nu poate accepta moartea.
575. Nemurirea este unicul din întreaga diversitate pe când viaţa înseamnă diversitate.Prelungind viaţa vom prelungi moartea.
576. Nemurirea este acolo unde clipa se cunună cu absolutul propriului ei  sine.
577. Nemurirea este muntele al cărui pisc nu poate fi escaladat niciodată tocmai fiindcă nu recunoaşte temporalitatea,necesară acestui demers.
578. Nemurirea  este ghemul în care s-a încâlcit aţa Iluziei Vieţii pentru totdeauna.
579. Nimeni,niciodată nu va putea fi un nemuritor,trăind!
580. Nemurirea este şoapta Destinului prin care-şi recunoaşte propria existenţă,fiinţând.
581. Nemurirea este soclul pe care stă etern statuia cuvântului Iubire, care este Dumnezeul sufletelor noastre.
582. Nemurirea este coşmarul Iluziei Vieţii care nu poate să înţeleagă moartea.
583. Nemurirea este ecoul surd al clipei neînţeles de Iluzia Vieţii.
584. Nimeni nu va putea fi nemuritor în viaţă, fără de moarte.
585. Nemurirea nu este şi nu poate fi prelungirea la nesfârşit a vieţii.O astfel de prelungire va perfecţiona adevărata moarte care este viaţa Iluziei Vieţii.
586. Nemurirea este zefirul întregii existenţe prins într-o singură clipă de Destin.
587. Nemurirea este absolutul întregii istorii ce arde flacăra pasiunii unei singure clipe.
588. Alături de nemurire poţi fi doar privind cimitirul clipelor  vieţii tale deşarte.
589. Nemurirea nu poate fi împărţită de nimeni niciodată,fiind judecătorul absolut ce te absolvă de Iluzia Vieţii, prin ceea ce tu denumeşti a fi moarte.
590. Nemurirea este miracolul prin care scapi de ticăloşia acestei lumi,murind!
591. Nemurirea îi judecă pe toţi după faptele lor.Aşa că oricâtă avere ai strânge în această viaţă nu uita că ea nu îţi aparţine nici măcar o frântură din clipa eternă a nemuririi.
592. Nemurirea este cuvântul nuntit cu Iubirea Lui Dumnezeu.
593. Nemurirea este zodia al cărei semn va fi mereu acelaşi după moarte.
594. De câte ori vrei să faci un lucru rău în această lume,nu uita că sufletul tău va avea de înfruntat nemurirea morţii faţă de care viaţa ta nu este nici măcar o frântură de clipă.
595. Nemurirea a fost dorită dintotdeauna.Important este pentru ce anume.
596. În faţa nemuririi suntem asemeni unor primitivi ai epocii de piatră care văd o nava spaţială.De aceea îi dăm tot felul de conotaţii.
597. Adevărata nemurire este numai în tine.
598. Nemurirea este fila de calendar ce nu mai trebuie ruptă niciodată fiindcă vremea sa nu poate trece.
599. Fără nemurirea clipei eterne a iubirii, această lume ar fi stearpă de orice pasiune.
600. Nemurirea este zâmbetul  uitării pe faţa Iluziei Vieţii.
601. Nemurirea este cel mai greu urcuş al iluziei care se sfârşeşte întotdeauna în realitatea morţii.
602. Pentru nemurire unica realitate a acestei vieţi este moartea.
603. Nemurirea este tot ce poate fi cuprins în eternitatea zâmbetului tău.
604. Nemurirea este zăpada morţii care se aşterne peste suferinţa acestei vieţi,îngheţând-o.
605. Nemurirea nu pleacă niciodată de la întâlnirea cu moartea.
606. Nemurirea este visul vieţii de a –şi recunoaşte propriul destin în eternitatea morţii, aşa cum vrea ea şi nicidecum cum este de fapt.
607. La izvorul nemuririi nu va ajunge niciodată viaţa, oricât de însetată ar fi,tocmai fiindcă orice ar face nu poate fi eternă.
608. Oare o viaţă eternă ar fi nemurire?Cum ar arăta o astfel de viaţă?Nu ar ajunge în cele din urmă într-o continuă moarte?
609. Nemurirea este compromisul vieţii cu sine însuşi.
610. Nemurirea este lacrima infinitului prelinsă pe faţa neputinţei acestei vieţi de a fi eternă.
611. Nemurirea este răspunsul dat de Clipă,Timpului,care realizează astfel că nu poate curge etern fiindcă o astfel de curgere înseamnă ca totul să se reducă la un singur infinit,deci la o singură clipă.
612. Nemurirea este zborul frânt al vieţii în încercarea ei de a înţelege eternitatea morţii.
613. Nemurirea este Dorul pe crucea căruia s-a răstignit însuşi Timpul spre a fi mântuit.
614. Nemurirea este absolutul călcat în picioare de Timp din greşeala Existenţei de a trăi, întrupată în gând!
615. Nemurire, este numele cuvântului spus eternităţii de către deşertăciunea vieţii,pentru a înţelege infinitul.
616. Câtă moarte este în adevărata nemurire a vieţii?Câtă eternitate este în adevărata nemurire a morţii?
617. Am îngenunchiat la rădăcina nemuririi sperând să înţeleg sensul acestei lumi.Tot ce am înţeles a fost să privesc către moarte, cu întreaga speranţă care mi-a mai rămas pentru a trăi.
618. Nemurirea sufletului poate fi găsită numai în speranţa de a te regăsi pe tine însuţi.
619. Descoperă infinitul din tine şi vei înţelege atât nemurirea cât şi moartea pe tărâmul căruia trăieşte aceasta.
620. Nemurirea este mai aproape de tine decât orice pe lumea aceasta.De aceea nu te întreba niciodată de ce mori şi de ce trăieşti mereu la frontiera morţii.
621. Priveşte mulţimea de pe stradă.Toţi aceşti oameni peste câţiva zeci de ani nu vor mai exista.Peste secole nici măcar amintirea lor.Va fi exact ca şi cum nici măcar nu s-ar fi născut.Unde altundeva poate fi nemurirea acestora decât în propria lor moarte?Acum imagineazăţi că ar fi nemuritori şi ar rămâne mereu în această lume.Ar putea fi eternitatea şi nemărginirea mărginite de dimensiunile acestei lumi?Dar de dimensiunile lor spirituale?Nu!Atunci nemurirea nu sălăşluieşte dincolo de viaţă?În moarte?
622. Nemurirea este lumina ce arde viaţa dând libertatea de sine fiecărui suflet în parte spre a-şi conştientiza propria sa eternitate.
623. Nemurirea este libertatea inimii de a nu mai fi nevoită să-şi numere bătăile propriilor sale sentimente pe calea iubirii.
624. Nemurirea este unica apropiere posibilă dintre viaţă şi fiinţă pe drumul fără de întoarcere urmat de către Destin.
625. Nemurirea este spaţiul fără de timp al speranţei de a fi împreună mereu.
626. Nemurirea este mai mult decât o simplă eternitate.Este în primul rând eternitatea fiinţei.
627. Nu poate exista nemurire fără de fiinţă.
628. A spune, nemurirea fiinţei,este acelaşi lucru cu nemurirea nemuririi,ceea ce este totuna.De aceea fiinţa în sinele său este nemurire.Prin urmare viaţa, nu poate aparţine sub nici o formă fiinţei ci doar Iluziei care o îngrădeşte pe aceasta  cu o gardul rece al morţii.
629. Cătă nemurire poate fi în privirea unei iubiri?
630. Cine înţelege nemurirea înţelege şi iubirea.Este cineva?
631. Nemurirea ochilor tăi,este taifunul prin care toate clipele vieţii mele se ascund într-una singură.
632. Nemurirea este sufletul a tot ceea ce nu înţelegem despre moarte.
633. Nemurirea este moartea de dincolo de noi.
634. Nemurirea este fericirea de a ştii că şi moartea poate fi viaţă.
635. Nemurirea te cuprinde doar atunci când  refuzi să înţelegi Iluzia Vieţii.
636. Acolo unde vei găsi nemurirea vei înţelege iubirea.
637. Nemurirea este jocul morţii din dansul vieţii.
638. Să regreţi viaţa este ca şi cum ai rgreta intrarea în nemurirea morţii.
639. Nemurirea este focul viu al unei amintiri despre o viaţă prelungită în eternitatea morţii.
640. Nemurirea nu poate respecta niciodată rigorile vieţii,fiindcă nu poate muri câte puţin odată cu trecerea fiecărei clipe.
641. Nemurirea te cuprinde numai odată cu fiorul dragostei,ce vine pe aripile eternităţii a ceea ce tu consideri a fi moarte.
642. Dacă în moarte este posibil să nu poţi gândi însemană că nemurirea este faza în care vei uita toate gândurile Iluziei Vieţii.
643. Nemurirea este zborul lin al morţii din această lume atinsă de blestemul gândirii.
644. Nemurirea este dorul nimănui de a fi neant.
645. În sufletul nemuririi te vei regăsi cu adevărat pe tine însuţi,la fel de gol de orice gând,cum de altfel erai atunci când te-ai născut sosind în această lume cu moarte.
646. Nemurirea este un înţeles al iubirii şi tocmai de aceea o vom regăsi începând cu cele mai infime sentimente.
647. Nemurirea este stindardul pasiuniii de a fi a existenţei.
648. Între moarte şi nemurire există o mare frontieră numai în Iluzia Vieţii noastre,fiindcă dincolo de această Iluzie a Vieţii, ambele sunt un întreg.
649. Nemurirea este speranţa de a fi a Iluziei Vieţii, neştiind că aceasta este tocmai moartea de care aleargă. În aceasta constă esenţa tuturor paradoxurilor existenţei noastre.
650. Nemurirea este poemul în care speră viaţa iubindu-şi moartea din propriul sine.
651. Mai departe de nemurire nu vei întâlni niciodată nimic.
652. Câtă moarte există în nemurire şi câtă viaţă în murire.
653. De ce se ascunde nemurirea în eternitatea morţii?
654. Lumea este un continuu demers către moartea ce ascunde nemurirea.
655. Esenţa nemuririi este eternitatea morţii,precum esenţa morţii,perenitatea vieţii!
656. Nemurirea este sfetnicul de taină al morţii.
657. Nemurirea este visul din care speri să nu te mai trezeşti niciodată.
658. Nemurirea este destinul unei iubiri ce se ascunde într-o singură privire.
659. Nimic nu poate fi mai efemer decât nemurirea dar nici mai firav decât viaţa.De aceea aceste două se împletesc sperând să-i fure morţii eternitatea.
660. Nemurirea este valul care se sparge numai o singură dată de stâncile Destinului.
661. Nemurirea este absolutul morţii, ce calcă de fiecare dată viaţa în picioare.
662. Nemurirea este îngerul morţii care îi cere socoteală vieţii  pentru faptul că moare de fiecare dată când părăseşte eternitatea unei clipe.
663. Nemurirea este cuvântul care îngheaţă viaţa dorind să o încremenească în eternitatea unei singure clipe a morţii.
664. Aţi văzut vreodată momentul în care se deschid pentru totdeauna ochii celui care moare?Aşi observat ultima privire a acestuia?Aceea este  nemurirea în care trec toţi ce s-au născut faţă de clipa supremă a iubirii privită doar de către cei aleşi.În aceasta constă diferenţa de a fi muritori sau nemuritori în nemurire.Primii vor deschide ochii către nemurirea morţii iar ceilalţi către nemurirea vieţii prin clipa eternă a iubirii ce nu va trece niciodată.
665. Nemurirea este speranţa Iluziei Vieţii de a-şi duce propriul absurd în eternitate.
666. Nemurirea este visul de aur al fericirii într-o lume unde totul este o Iluzie a Vieţii.
667. Nemurirea nu poate fi nici deplină şi nici absolută dacă este cunoscută, gândită şi raţionată.
668. Nemurirea este frunza purtată de vântul existenţei pe tărâmul unde visează eternitatea.
669. Nemurirea este mugurul primăvăratic ce nu va înflori niciodată într-o lume a cunoaşterii.
670. Nemuritorii nu vor cunoaşte niciodată nimic,nici măcar moartea,fiindcă orice cunoaştere mărgineşte existenţa de moarte!
671. Cunoaşterea este cel mai mare duşman al nemuririi fiindcă se mărgineşte mereu de un anumit reper ceea ce nemurirea nu o poate face.
672. Este adevărat, nu poţi iubi fără să cunoşti în lumea Iluziei Vieţii.Dar eternitatea clipei unei iubiri este golită de orice cunoaştere în sinea ei, fiind înlocuită numai de extazul indefinit.
673. Nemurirea este vâltoarea existenţei a pasiunii aceasteea,  de a se recunoaşte pe sine în eternitatea fără de simţire a extazului divin.
674. Nemurirea este visul deşart al cunoaşterii de a putea muri şi în eternitate câte puţin în fiecare clipă.
675. Nemurirea este mai presus de orice gând, fiindcă nu poate fi înţeleasă decât de Dumnezeu.
676. Nemurirea este drumul pe care ar vrea să îl parcurgă viaţa în eternitatea morţii.
677. Oricât de superioară ar fi Cunoaşterea,oricât de mulţi coeficienţi logici ar opera,aceasta nu nu va putea înţelege nimic în afară de dimensiunile care o mărginesc,cum ar fi în cazul nostru,spaţiul şi timpul.Chiar şi dacă ar fi mărginită de o infinitate de dimensiuni sau de una singură tot nu ar putea fi cu adevărat nemuritoare.Motivul fiind această mărginire.
678. Nemurirea nu poate accepta nici o mărginire.
679. Nemurirea este dincolo de orice limită,acolo unde până şi existenţa uită de sine devenind neant infinit.
680. Nemurirea nu poate fi o cale a Iluziei Vieţii, fiindcă nu se poate mărgini la o singură cale anume.
681. Nu există o cale a nemuririi ci doar infinitul acesteea.
682. Nemurirea nu va putea fi găsită într-un anumit loc şi nici la un anume moment fiindcă nu se va afla niciodată undeva, candva,anume.Ea va fi doar eternitatea ce va putea fi zărită prin ocheanul unei singure clipe,ce va imprima pentru totdeauna în ea,faţa nemuririi.
683. Ştie cineva cât de mare sau cât de mică este o clipă?Acea frontieră dintre trecut şi viitor?Chiar şi o miliardime de secundă poate fi uriaşă.Orice diviziune poate fi redusă sau mărită la infinit.Acolo se afla infinitul,eternitatea,iubirea şi nemurirea.
684. Nemurirea este eterna lipsă din infinitul unei priviri căreea îi lipseşte la rândul ei inima ta.
685. Prin înţelesul nemuririi acceptăm exsitenţa morţii Iluziei Vieţii ce sălăşluieşte în această lume.
686. Nemurirea este hrana sufletului ce încearcă să se regăsească pe sine.
687. Nemurirea nu poate fi mai departe de primul pas al moţii.
688. Câtă nemurire poate fi într-o singură privire.
689. Soarele nemuririi va răsări cu adevărat  în orizontul sufletului doar trăind eternitatea clipei.
690. Nemurirea nu poate fi vândută şi nici primită în dar de la viaţă,nefiind nici măcar marfa Destinului.
691. Nemurirea este somnul eternităţii din care nu-ţi mai  poţi aminti niciodată trecerea Timpului.
692. Nemurirea e în parcul unei veri unde ţi-am simţit pentru prima dată eternitatea privirii tale.
693. Nemurirea este o iluzie pentru Iluzia Vieţii,tocami fiindcă este unicul adevăr pe care-l putem simţi fără să îl înţelegem, prin iubire.
694. Fără de Nemurire nu ar exista Destin.
695. Nemurirea este frumuseţea orizontului ce nu poate fi atins niciodată în această lume.
696. Şi dacă se va obţine corpul etern prin intervenţii genetice,niciodată nu se va putea obţine sufletul etern,decât prin uitarea definitivă a oricărei amintiri.Prin moarte.
697. Aţi aminti nemurirea este la fel ca şi cum ai memora eternitatea ta de dincolo de naştere şi de moarte,de dincolo de orice viaţă.
698. Nemurirea este suspinul prin care viaţa nu poate suporta perfecţiunea morţii.
699. Nemurirea este stânca pe care viaţa ar vrea să o macine timpul etern,neştiind că şi aceasta oricât de mare ar fi tot se va sfârşi odată.
700. Dacă nu am şti că există noţiunea de nemurire lumea nu ar fi existat în această moarte continuă care în realitate este Iluzia Vieţii noastre.
701. Fiecare suflet are nemurirea lui şi tocmai de aceea nu poate fi înţeles de viaţa care-l supune  mereu la noi şi noi încercări până în momentul morţii când devine înţeles prea târziu.
702. Ce frumos este răsăritul care aduce ziua ce va muri obligatoriu pentru a face loc alteea,dând plătind cu moartea nemurirea continuităţii.
703. Oricât de dor mi-ar fi de tine ştiu că suntem mereu împreună prin nemurirea din noi care ne îndreaptă tăcută către aceeaşi moarte a vieţii şi eternitate a spiritului.
704. Moartea este dorul sufletului de nemurire.
705. Nemurirea este speranţa sufletului în regăsirea propriului său Destin.
706. Nemurirea este trandafirul inimii tale ce nu poate ofili niciodată din unicul vis ce va trece pragul acestei lumi.
707. Nemurirea este magia prin care trecutul vrea să devină pentru totdeauna viitor.
708. Nemurirea este în ploapele ce vor să adoarmă pentru totdeauna viaţa ce moare mereu.
709. Nemurirea este văduva Destinului.
710. Nemurirea este singura întâmplare ce devine întâmplătoare prin neîntâmplător.
711. Prin nemurire şi Dumnezeu a devenit poet.
712. Nemurirea este colierul pus la gâtul absolutului de către absurdul vieţii.
713. Nemurirea este viciul de care nu se poate debarasa Viaţa la întâlnirea sa cu Destinul.
714. Prin nemurire fiecare suflet înţelege cât este de singur.
715. Cei care-şi doresc nemurirea sunt oameni prea singuri de a fi oameni.
716. Nemurirea nu poate adormi decât viaţa.De aceea nimic din această lume nu este nemuritor.
717. Nemurirea este singurătatea de tine însuţi.
718. Nemurirea este marea amintire prin care sinele tău este singur fără de jumătatea  eternităţii sale:sufletul pereche.
719. Nemurirea este orizontul ce nu poate fi cuprins de nici un gând de-al tău oricât de mult ţi-ai dori acest lucru.
720. Dacă omul ar primi nemurirea în viaţă ar realiza în cele din urmă că este atât de singur încât s-ar sinucide.
721. De ce ne dorim nemurirea?Doar fiindcă vrem să ne aflăm singurătatea eternităţii din noi înşine ce şi-a pierdut la naştere sufletul său pereche?
722. Nu există singurătate mai mare decât nemurirea fără de sufletul pereche.
723. Doamne, ce singuri pot fi cei care-şi doresc nemurirea!
724. Nemurirea este raza care sperăm să ne lumineze singurătatea dar nu va face nimic altceva decât să ne ucidă realizând că nu îi vom putea înfrunta eternitatea fără de sufletul nostru pereche.
725. Nemurirea este visul omenirii dintotdeauna fiind atât de singură.
726. Nemurirea se poate regăsi în iubire tocmai fiindcă atunci realizăm cât de singuri suntem în realitate fără de sufletul nostru pereche.
727. La facerea lumii Dumnezeu ne-a împărţit sufletul nemuritor în el şi ea lăsându-ne să ne căutăm mereu nemurirea din noi în ochii celuilalt.
728. Nemurirea este versul singurătăţii acestei lumi cântat la pianul străinului din noi.
729. În adevărata nemurire singurătatea va fi înlocuită de extazul eternităţii care nu mai recunoaşte niciodată timpul.
730. Este adevărat că nemurirea îl va elibera pe om de străinul propriului său sine,dar numai dincolo de viaţa acestei lumi,unde sufletul îşi va găsi perechea sa.
731. Dacă sufletul nu ar fi fost împărţit în cele două părţi care se caută mereu, nu am fi cunoscut nici binele şi răul,el şi ea,frumosul şi urâtul, mereu cele două opusuri.De aceea în nemurire nici unul dintre acestea nu vor mai putea fi amintite.
732. Adevăraţii nemuritori ai acestei lumi sunt cei care şi-au regăsit sufletul pereche.Marile personalităţi sunt de fapt mari singuratici.
733. Nemurirea acestei lumi, nu este niciodată amintire ce regăsire de sine în sufletul tău pereche.
734. Nemurirea marilor personalităţi sunt amintirile unor mari singuratici.
735. Chiar şi atunci când comedia vieţii mele se va sfârşi,când se va trage cortina peste clipele vieţii mele,nemurirea mea va consta în amintirea singurătăţii din mine.
736. Nemurirea este depărtarea de noi înşine prin care Destinul se vrea prietenos cu viscolul vieţii.
737. Nemurirea este raza din soarele inimii ce-şi caută propria galaxie aflată într-o singură privire.
738. Doar speranţa poate trece de ostacolele nemuririi.De aceea este cel mai de preţ sens al vieţii.
739. Stindardul nemuririi este solul pe care nu poate fi sădită decât moartea.
740. Nemurirea este ploaia de  jar a cuvintelor ce ard viaţa,topind-o în eternitatea propriilor lor înţelesuri.
741. Este cineva care a descoperit sensul nemuririi prin cunoaştere?Dar sensul morţii şi al vieţii?Dar cunoaşterea fără de adevărul absolut?Dar adevărul absolut?Doar acela va înţelege adevărata nemurire.
742. Ce grea este mantia Nemuririi purtată de aceasta, pentru a se apăra de frigul mortuar al gândurilor trecătoare ale acestei lumi!
743. Nemurirea este pacea dintre moarte şi viaţă care nu poate fi menţinută decât de speranţa amnezică a unei Amintiri despre Eternitate.
744. Nemurirea este dorul de a fi al vieţii dincolo de orice moarte,înfruntând orice Destin prin visul care se crede realitate.
745. Nemurirea este viscolul prin care Destinul calcă peste moartea vieţii.
746. Nemurirea este frumuseţea existenţială a ceea ce viaţa vede drept neant.
747. Nemurirea este bulgărele de dor al iubirii prin care iubirea doare.
748. Nemurirea este surâsul etern a ceea ce crede viaţa că ar fi moarte.
749. Nemurirea nu vede niciodată viaţa ca fiind viaţă ci mai degrabă moarte!
750. Nemurirea este dansul de la miezul nopţii unde ziua vieţii se împleteşte cu noapte morţii spre a depăna în continuare fuiorul anilor.
751. Nemurirea este legământul tăcut al morţii cu viaţa,al eternităţii cu clipa.
752. Nemurirea este visul etern al morţii de a fi viaţă şi al vieţii de a fi eternitate.
753. Nemurirea este amintirea eternă ce se ascunde în visul unei singure clipe.
754. Nemurirea este adresa fără de adresant al existenţei.
755. Nemurirea este  lumina unei stele ce vesteşte eternităţii,că acolo,într-un colţişor de Univers a strălucit cândva pentru sufletul marii ei iubiri.
756. Nemurirea este trezirea din somnul Iluziei Vieţii.
757. Să nu plângi niciodată după nemurire fiindcă ea este iubire şi nu poate fi plânsă decât înţeleasă.
758. Să nu îţi ceri iertare niciodată lumii fiindcă doreşti nemurirea,deoarece în iubire,nimeni,niciodată,nu trebuie să îşi ceară iertare.
759. Nemurirea este nimbul astral al luminii ce duce stelele în eternitate.
760. Nemurirea este dincolo de praful stelar care se aşterne peste timp.Este lumina stelară care se aşterne  numai peste eternitate.
761. Nemurirea este dorul de Destin al Universului.
762. Nu există Destin muritor precum nu există nemurire muritoare decât ceea ce-şi imaginează viaţa ca fiind nemurire.
763. Între nemurire şi Destin există un factor comun:Iubirea Lui Dumnezeu .
764. Nemurirea este în primul rând iubire şi pe urmă eternitate.
765. Nemurirea este iubire şi ambele sunt lumina divină stelară din lumina cuvântului Lui Dumnezeu de a fi Universul!
766. Nemurirea  devine ceva abstract doar pentru viaţă dar nu şi pentru iubire.De aceea când iubim ne depărtăm de viaţă,de noi înşine,afundându-ne în eternitatea de dinainte de a fi.
767. Nemurirea este jocul de lumini al Fiinţei cu Destinul pentru a înţelege ambii importanţa Iubirii!
768. Nermurirea este dorul  Existenţei de a fi iubită.
769. Nemurirea vieţii este suspinul eternităţii de a se împiedica de Timp.
770. Nemurirea este malul oceanului eternităţii la care nu vor putea ajunge niciodată corăbiile Timpului.
771. Zorii nemuririi pot fi văzuţi doar de pe pragul morţii.
772. În ziua nemuririi toate clipele de prisos vor dispărea odată pentru totdeauna şi spre nicăieri făcând loc eternităţii depline a cimitirului.
773. Atunci când iubim trăim eternitatea nemuririi de dincolo de naştere şi de după viaţă.
774. Dacă întreabă cineva ce este nemurirea,spuneţi-i  că este fiorul de nedescris al celei mai profunde iubiri.
775. Nimeni nu poate să spună vreodată câtă moarte este în iubire şi în nemurirea sa, raportată la viaţă,cum nimeni nu poate să spună câtă moarte înseamnă viaţa raportată la nemurire.
776. Nemurirea este ninsoarea ce aduce primăvara eternă a iubirii în lumea unui singur cuvânt,al unui singur gest.
777. Să te ferească Dumnezeu de singurătatea nemuririi.
778. Câtă singurătate este în ochii care îşi doresc nemurirea tocmai fiindcă vor să iubească dincolo de toate pleoapele acestei lumi.
779. Nemurirea este gara unde opreşte unde se intersectează doar două trenuri în această lume.Cel al morţii şi al iubirii.
780. Nemurirea va despărţi mereu înţelesul de neînţeles,moartea de viaţă,împreunând pentru eternitate iubirea de Destin şi eternitatea de neant.
781. Nemurirea nu poate trece niciodată de aceea nu poate veni pe aripile timpului decât în eternitatea clipei de dincolo de orice timp,izvorâtă din sufletele care iubesc.
782. Nemurirea este versul iubirii din strofa recitată dincolo şi dincoace de viaţă.
783. Nemurirea este frigul iernii sentimentale care îngheaţă clipele Timpului la fereastra Destinului,formând florile de gheaţă ale iubirii,dăruite numai sufletelor marilor iubiri.
784. Câtă nemurire se află în frumuseţea unui răsărit,al unei privelişti minunate.Primeşte-o în inima ta iubind-o,admirând-o,trăind-o!
785. Nemurirea este Fata Morgana din eternitatea clipei răpită de Timp.
786. Nemurirea este visul în care se trezeşte viaţa,realizând că nu este ceea ce a avut iluzia că era pe vremea când visa că doarme în antecamera morţii.
787. Nemurirea este fântâna unde îşi potoleşte setea eternitatea cu Apa Vieţii.
788. Unde altundeva poate fi nemurirea decât în primăvara iubirii mele?
789. Nu pot să-l înţeleg pe Dumnezeu.De ce ne-a adus în lumea muririi unde tânjim după nemurirea de dincolo de naştere,unde existam numai prin iubirea razelor  cuvântului Său de început de lume.
790. Nemurirea este Destinul Iubirii.
791. Ai simţit vreodată frigul din trupul cuvintelor atunci când iubeşti?Că nu există cuvânt îndeajuns de fierbinte pentru a explica ceea ce simţi în acel moment?Aceea este Nemurirea!
792. Ştiam  mereu că vei exista şi pentru mine undeva cândva iubirea vieţii mele, luminată  de nimbul plin de nemurire al iubirii ce ţi-o port.
793. Ce poate fi mai profund în această lume decât să înţelegi şi să trăieşti nemurirea iubirii.
794. Dumnezeu există în noi numai prin noţiunea nemuririi.
795. Nemurirea este diadema de stele a speranţei noastre.
796. Nemurirea nu este somnul etern al vieţii pe aripile clipelor ci trezirea acesteea în faţa Lui Dumnezeu.
797. Nemurirea este revelaţia Destinului de a deveni Existenţă prin Iubire.
798. Nemurirea este surâsul lacrimei ce nu ştie să plângă Viaţa.
799. Nemurirea este marea întâlnire dintre Amintirea eternităţii şi Viaţă.
800. Cine poate spune că nemurirea nu poate muri la trezirea dintr-un vis,oricât de nemuritor ar fi acesta?Dar cine poate spune că visul nu este nemuritor la fel ca şi viaţa?
801. Fără de nemurire întreaga lume ar fi lipsită de poezie.
802. Am căutat nemurirea în piatra sculptorilor,în strofele poeţilor,în palatele arhitecţilor sau în petalele florilor.Nu am găsit-o decât în ochii tăi.
803. Nemurirea este petala unei amintiri care nu se uită niciodată.
804. Nemurirea este visul despre eternitate din care nu te mai trezeşti niciodată pentru a muri.
805. Nemurirea florilor este cea mai frumoasă dintre toate nemuririle numai atunci când ţii în braţele tale un buchet din acestea dăruit de marea iubire ce ţi-o port.
806. Orice nemurire are sufletul ei, care împarte sentimente şi trăiri doar alături de sufletul pereche şi atât.
807. Nu există nemurire în iubire cum nu există moarte în moarte!
808. Nemurirea este cel mai frumos cadou primit de Dumnezeu de la propriul Său cuvânt:Iubire.
809. Cine poate asculta nemurirea?Dar cine poate înţelege nemurirea?Dar cine poate arăta,prinde,atinge,săruta,îmbrăţişa, nemurirea fără să iubească?Nimeni!
810. Nemurirea este poarta visului care nu se mai deschide trezirii niciodată oricât de mult ai încerca să-i rupi lacătele ferecate ale eternităţii sale.
811. Am ascultat vuietul valurilor pe ţărmurile nesfârşite presărate cu aurul nisipului adus din răsăriturile solare ale fiecărei zile dar niciodată nu aş fi înţeles ce este nemurirea fără a te întâlni pe tine.
812. Întreaga tristeţe a lumii ar dipărea dacă fiecare dintre noi s-ar întâlni cu nemurirea iubirii.
813. Lumea ar fi mai bună,fără durere şi războaie,fără lăcomie şi desfrâu, dacă oamenii şi-ar întâlni sufletul pereche în această viaţă.Astfel ar cunoaşte nemurirea şi odată cu aceasta nu ar mai trăi viaţa ca fiind nemuritori.
814. Ce tristă este această lume cu toate relele ei,tocmai fiindcă oamenii nu pot iubi îndeajuns, nu pot înţelege nemurirea iubirii.
815. Să pleci departe de tine şi să te ascunzi în clipa unei priviri iubite de lumea dezlănţuită înseamnă să înţelegi sensul adevăratei existenţe.
816. Câtă înţelepciune nu s-a auzit în scoica Timpului,câte valuri ale vieţilor nu a înfruntat aceasta.Cu toate acestea niciodată oceanul nu va fredona  în spiralele sale cântecul nemurii fiindcă lipseşte cel mai de preţ lucru:Iubirea.
817. Paradoxal nemurirea visului este tocmai realitatea!
818. Cred în nemurirea fiinţei tale fiindcă te iubesc cu toată nemurirea cuvântului sfânt al iubirii.
819. Te înţeleg nemurire doar atunci când iubesc peste fiinţa mea.
820. Nemurirea este sângele Destinului care curge prin venele eternităţii.
821. Să fim fericiţi fiindcă ne aşteaptă nemurirea dincolo de viaţă.
822. Ce mare miracol se petrece in Destinul marilor iubiri care cunosc nemurirea încă din această lume.
823. Am fost prinşi în capcana Timpului pentru a ne trăi ceea ce se numeşte miracolul vieţii dar nu există fericire mai mare decât aceea de a trăi miracolul nemuririi prin iubire.
824. Viaţa este tristeţe şi suferinţă fiindcă şi-a pierdut nemurirea la ruleta Timpului.
825. Avem nevoie de iubire fiindcă doar astfel ne vom putea depăşi pe noi înşine devenind nemuritorii unui sărut al eternităţii.
826. Iubirea este lumina inimii şi întunericul înţelepciunii.Nemurirea nu gândeşte.
827. Nemurirea este fărâma de nebunie,izvorâtă de eternitatea unui sentiment atunci când iubeşti, când totul pare nemărginit şi nu mai există o stavilă pusă de nici o înţelepciune de ori unde ar veni aceasta.
828. Înţelepciunea poate străjui viaţa precum iubirea nemurirea dar niciodată înţelepciunea nu va putea străjui iubirea şi nemurirea.
829. Cine poate iubi înţelept nu iubeşte deloc,astfel nemurirea iubirii nu poate accepta nici o formă de înţelepciune decât limbajul inimii.
830. Înţelepciunea acestei lumi va ascunde mereu moartea în slovele sale pe când  instinctul iubirii,nemurirea.
831. Ce poate fi mai măreţ decât să simţi acel instinct puternic al iubirii care te îndeamnă să faci  cele mai neînţelese şi nebuneşti lucruri?Nimic altceva.Aceasta este adevărata nemurire?
832. Nu există greşeală mai mare decât să cauţi nemurirea în leacurile şi sfaturile înţelepţilor.Aceasta poate fi găsită numai în iubire şi atât.
833. Nemurirea există în eternitatea sufletului tău care va ieşi la iveală atunci când îţi vei întâlni sufletul pereche.Cei care nu au această şansă o caută pe calea greşită a înţelepţilor.De aceea trăim într-o lume plină de ignoranţă,de războaie,de lăcomii,de invidii,de suferinţe.
834. Dacă un înţelept îţi va arăta o greşeală aflată în limbajul fără de cuvinte al inimii,atunci să ştii că acolo se află nemurirea.
835. Nemurirea nu poate înţelege decât dulcea suferinţă a iubirii care nu poate admite răutatea şi meschinăriile lumeşti sub nici o formă.
836. Nemurirea este marea provocare a iubirii prin sine însăşi.
837. Nemurirea devine o adevărată disperare pentru cei care nu vor să înţeleagă că sensul tuturor şi toatelor câte sunt şi vor fi este Iubirea.
838. Nemurirea este ulciorul acelei Vremi din care nu pot bea decât sufletele însetate de iubire.
839. Mulţi caută nemurirea în cele mai savante leacuri,neştiind că întreaga nemurire se pierde în infinitatea unui simplu sărut sau sentiment.
840. Nemurirea este cartea vieţii ale cărei file se pierd  într-un singur surâs.
841. Nemurirea este Iubire.
842. Nemurirea  înţelege mai bine ca nimeni altcineva lacrima pură a Iubirii.
843. Aş vrea să ne ascundem în lacrima Clipei când ne sărutăm,să fim dorul etern al visului ce nu vreau să se mai termine odată cu venirea zorilor noilor zile ale Iluziei Vieţii.
844. Nemurirea te întâmpină în pragul morţii prin ultimul tău vis din această viaţă.
845. Ce este nemurirea omului?Cu toţii trecem prin nemurire aproape în fiecare noapte,visând în timpul somnului.Dacă nu v-aţi trezi niciodată din acel vis,visul respectiv ar deveni nemurirea voastră.
846. Nemurirea la fel ca şi viaţa este un vis.Diferenţa între nemurire şi viaţă este că visul vieţii se crede realitate şi afirmă că se va sfârşi în moarte,pe când cel al nemuririi nu afirmă sfârşirea lui în moarte.
847. Nemurirea este balsamul celor care îndureraţi de visul vieţii care se termină în moarte.
848. Diferenţa dintre viaţă şi nemurire este că din visul nemuririi nu te mai trezeşti niciodată pe când din visul vieţii te trezeşti pentru a cunoaşte moartea.
849. Nemurirea este vinul nonsensului vieţii din faţa morţii.
850. Dacă nemurirea e liniştea viaţa e zbuciunul.Prima aduce eternitatea iar cealaltă moartea.
851. Nemurirea este visul existenţei ce nu se mai termină în moarte pentru a-şi trăi propriul Destin.
852. Nemurirea este dorul  fiinţei de absolutul ce nu crede în moarte.
853. Cum viaţă fără de moarte nu există, nemurirea va fi vis fără de trezire.
854. Nemurirea este şansa Destinului de a se regăsi pe sine.
855. Nemurirea este rostul existenţei de a fi.
856. Cu toţii văd nemurirea ca fiind o viaţă eternă.Nu există aşa ceva.Viaţa eternă este moarte eternă,este trecere.Trecerea eternă e moarte.Nemurirea este existenţă eternă, ceea ce este cu totul altceva.
857. Nemurirea este tot ceea ce am dori să mai rămână din viaţă uneori.

SORIN CERIN

ÎNŢELEPCIUNE

EDITURA PACO

Bucureşti

Acest volum conţine un număr de 1492 de aforisme.

All right reserved.

The distribution of this book without the written permission of SORIN CERIN , is strictly prohibited.

Copyright 2009 by SORIN CERIN

Toate drepturile rezervate autorului.

Nici o parte din această lucrare nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.

1. 1. Sfârşitul nu poate începe decât cu începutul spre a se sfârşi cu înstrăinarea de sine, redevenind el însuşi.De aceea fiecare om este un sfârşit continuu.
2. 2. Veşnicia este inima oprită a Timpului.
3. 3. Dacă viaţa este o iluzie ce anume  poate fi adevărul ei?
4. 4. Nimeni nu poate şti ce anume este cunoaşterea fără de adevăr.
5. 5. Cine a pierdut adevărul s-a pierdut pe sine.
6. 6. A respira prin adevăr nu este totuna cu a-l cunoaşte.
7. 7. Adevărul nu poate fi decât absolut fiindcă orice relativitate a sa include şi  minciuna faţă de sistemele de referinţă unde  devine variabil.
8. 8. Adevărul absolut este unul singur pentru o infinitate de posibile adevăruri  relative care mint.
9. 9. Este cineva care cunoaşte adevărul absolut?
10. 10. Cine poate şti ce înseamnă iubirea la picioarele adevărului absolut?
11. 11. A FI este dilema vieţii în faţa eternităţii morţii.
12. 12. Nu putem concepe moartea fără de viaţa din noi care o conştientizează.
13. 13. Întreaga viaţă nu valorează nici cât o clipă a deşertăciunii adevărului absolut.
14. 14. A fi dincolo de tine însuţi este poarta spre înţelepciune.
15. 15. Fără adevărul absolut, e peste măsura noastră să cunoaştem adevărata măsură a propriei noastre existenţe.
16. 16. Dacă vom refuza dorul iubirii vom pierde şi ultima adresă a străinului din noi.
17. 17. Nu măsura cuvintelor este necesară ci însemnătatea lor.
18. 18. Nu vom fi niciodată mai mult decât ne este dat să fim!
19. 19. Nu suntem fiinţă decât în măsura Iluziei Vieţii noastre.
20. 20. A fi este cel mai mare paradox al vieţii în faţa morţii.
21. 21. A crede în ceea ce nu ştii este la fel de adevărat cu a crede în ceea ce ştii atâta timp cât viaţa ta este o iluzie.
22. 22. Fântâna sufletului tău nu va mai  seca decât atunci când în faţa ei va poposi clipa eternităţii spre a se adăpa cu apa morţii.
23. 23. Ne naştem mai morţi decât murim după ce am căutat prin viscolul clipelor întreaga viaţă moartea.
24. 24. Doar  neînţelesul se vrea înţeles în nonsensul deşertăciunii acestei lumi a iluziei.
25. 25. Avem o sumedenie de gânduri întreaga noastră viaţă ca în cele din urmă să ajungem cu toţii la concluzia unui singur gând:Moartea!
26. 26. Toate stelele din ceruri nu pot valora cât steaua ta doar fiindcă este a ta.
27. 27. Nimeni nu poate deschide porţile morţii fără să le închidă la loc după el.
28. 28. Dacă vei combina marea gamă coloristică a suferinţei vei ajunge şi la fericire.
29. 29. Toate căile vieţii duc către moarte.
30. 30. Cel care nu a înţeles că rădăcina timpului său îi susţine copacul vieţii s-a născut degeaba.
31. 31. Oricât de mult vom adora trecutul el tot în viitor va muri odată cu noi.
32. 32. Câtă lumină vor mai avea de conştientizat ochii destinului meu până când acesta se va împlini în moarte?
33. 33. S-au aşternut frunzele speranţelor ce au hărăzit cuvinte în trupul gândului.Asta e lumea.
34. 34. Suntem un vis al unui gând ce trăieşte prin Cuvânt.
35. 35. Cine se poate ascunde de moarte sau cine poate ascunde vânt?
36. 36. Ştie cineva de ce conştientizarea morţii trebuie să moară?
37. 37. Nimeni nu a fost dincolo de propria sa Iluzie a Vieţii vreodată.
38. 38. Niciodată nu vei afla în cascada privirilor altceva decât Iluzia Vieţii ce cade în torente pe stâncile de granit ale sufletelor.
39. 39. Nu putem să concepem moartea ca fiind altceva decât viaţă de apoi fiindcă  nu putem conştientiza moartea decât dacă trăim.
40. 40. Te ador marea mea iubire fiindcă doar prin tine îmi pot afla eternitatea unei clipe.
41. 41. Am ajuns în portul viselor acestei lumi la fel de lipsit de adevăr ca orice alt suflet ce visează că trăieşte prin cunoaştere.
42. 42. Oricât de surd ar bate dangătul clopotelor iubirii noastre ele vor îndepărta în cele din urmă norii deşertăciunii acestei lumi.
43. 43. Nu există aripi ale viselor care să nu fi avut vreodată de-a face cu zborul gândurilor negre.
44. 44. Nimic nu poate fi mai dureros decât atunci când plânge cuvântul care ne-a dat suflarea de a visa la iubire.
45. 45. Nimeni nu poate fi singur atunci când se împrieteneşte cu străinul uitat din el.
46. 46. A fi brav în faţa sorţii  nu înseamnă să fi umil înaintea morţii.
47. 47. Eroii sunt sfinţii fiecărei naţiuni.
48. 48. Sfinţii sunt cei care au reuşit să iubească mai mult decât noi.
49. 49. Nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem propriul nostru sine fără  sărbători şi aniversări.
50. 50. Sufletul  este o aniversare prelungă a propriei noastre vieţi din această lume.
51. 51. Cât suflet poate cuprinde mântuirea de sine a păcatului?
52. 52. Unde este poarta vieţii decât în ochii sufletului tău?
53. 53. Suntem o ţarină brăzdată de plugul dureros al Destinului pentru a da naştere deşertăciunii unui timp.
54. 54. Când norii vor deveni mai grei decât pământul din noi dus o viaţă de către paşii Destinului fiecăruia, vom înţelege că nu ploaia clipelor din ei ne-au întunecat soarele vieţii ci lipsa de a fi noi înşine.
55. 55. Suntem mai supăraţi pe cer decât pe faptele noastre.
56. 56. Epistola fiinţei noastre e scrisă cu literele pline de sângele scurs din iubirea Cuvântului Lui Dumnezeu.
57. 57. Nu fi tu însuţi mai mult decât poate fi Dumnezeu faţă de tine.
58. 58. Care scoică nu a simţit vuietul valurilor şi care pasăre nu a înfruntat cel puţin odată vântul?
59. 59. Nici o oboseală nu poate răpune speranţa decât moartea ca fiind oboseala absolută a vieţii.
60. 60. Câte adevăruri nu se perindă naufragiind prin Iluzia Vieţii dar nici unul dintre acestea nu este adevăr absolut deci adevărul real!
61. 61. Cel mai mare dar făcut nouă de Dumnezeu este poezia iubirii.
62. 62. Te ştiu mai demult decât orice vreme iubire!
63. 63. Cine poate spune că nu este el totul?
64. 64. Nu există nume care să nu dorească renume fiindcă suntem din Dumnezeu.
65. 65. Avem speranţa că vom trăi doar fiindcă trebuie să fim alături de Dumnezeu la fel de vii ca şi el.
66. 66. Nimeni nu va reuşi vreodată să înţeleagă înţelesul măsurii propriilor sale cuvinte.
67. 67. Nu scotoci sertarul gândurilor tale fiindcă vei fi mereu mai debusolat decât acestea.
68. 68. A reuşit cineva să fie propria sa dorinţă?
69. 69. Nu te îndepărta de moarte fiindcă eşti plămădit din ea.
70. 70. Cine poate să creadă în iluzie chiar dacă  toţi trăim Iluzia Vieţii?
71. 71. Ochii tăi vor fi mereu mult mai alături de suflet decât oricare parte a trupului exceptând inima.
72. 72. Nu spera la pace cu duşmanul căruia nu îi recunoşti meritele.
73. 73. Marele dezmăţ al acestei lumi constă în cunoaştere.
74. 74. A fost vreodată ceva care să nu fie cunoscut înainte de a fi recunoscut?
75. 75. Cine poate fi alături de tine fără Lumina Divină a inimii sale?
76. 76. Şi zăpezile inimii se topesc darămite privirile frugale ale unui suflet încrezător în propria sa eternitate.
77. 77. Nu irosi clipa vieţii tale care se împreună cu moartea fiindcă vei regreta amarnic înstrăinarea de propriul tău sine.
78. 78. Cine poate juca fără să-şi dorească un câştig fie şi el sentimental?
79. 79. Care nori pot să ude privirea fără de speranţe a deşertăciunii din noi?
80. 80. Ai fost vreodată mai departe de tine însuţi?Unde?
81. 81. Oricâte viscole vor trece prin tine nici unul nu-ţi va aduce primăvara decât iubirea.
82. 82. Ascultă sfatul propriului tău Destin!Totul este un dat!
83. 83. Cum poţi fi tu una din stelele cerului, odată ce nu pot fi numărate, a câtea stea eşti tu?
84. 84. Care grăunte de praf poate fi mai uşor dus de vântul deşertăciunii vieţii tale decât cunoaşterea?
85. 85. Este răsăritul mai superior apusului doar pentru că îl precede cu o  zi iar apusul precede răsăritul cu o noapte?Ar mai fi ziua fără noapte şi răsăritul fără de apus, viaţa fără de moarte?
86. 86. A spune că moartea se opune vieţii este la fel cum ai afirma că trăieşti adevărul absolut.
87. 87. Nu există Dumnezeu mai real şi nici Dumnezeu mai adevărat decât Dumnezeul cunoaşterii tale.
88. 88. Câte clipe vor mai muri în mlaştina iluziei tale de a fi om?
89. 89. Doamne ascultă absurditatea din noi pentru a ne învia din iluzie!
90. 90. Ştie cineva care sunt gândurile Lui Dumnezeu, chiar dacă acestea sunt plante,munţi,cer,stele sau orice altceva?
91. 91. Sunt mai  departe de mine decât de Tine Doamne!
92. 92. Unde voi afla liniştea decât în uitare?
93. 93. Pot să-i spun amurgului din care e clădit lumea că sunt un răsărit în această viaţă?
94. 94. A lipsit cineva de la masa creaţiei?
95. 95. Cât absurd poate fi în inima fără de Dumnezeul Creator odată ce suntem creaţie.
96. 96. Care depărtări pot fi scrutate fără Dumnezeu?
97. 97. Nu pot să afirm niciodată că afirmaţia Iluziei Vieţii este un adevăr.
98. 98. Ferice de cel ce crede în iluzie fiindcă astfel îşi poate găsi marele său adevăr!
99. 99. Speră în speranţa Iluziei Vieţii tale fiindcă este unicul lucru real pe care îl ai!
100. 100. Câtă greutate poate căra un gând ce nu recunoaşte că este o iluzie?
101. 101. Nu stropii ploilor sunt cei care aduc norii.
102. 102. Care fluviu se poate revărsa peste munţii iubirii tale?
103. 103. Nu lăsa niciodată ca  înţelesul luminii iubirii tale să-ţi scape în neantul întunecos al uitării.
104. 104. Care creangă nu-şi are frunzele sale şi care ram nu-şi va avea florile sale?
105. 105. Nu pleca niciodată din tine fiindcă te vei rătăci până şi de viaţa ta.
106. 106. Care frumuseţe poate să fie vârful muntelui vieţi tale pe care să îl urci până la capăt?
107. 107. Unde bate zefirul lumii din privirea ce ţi-a dat să trăieşti clipa eternă a iubirii altundeva decât în Lumina Divină a privirii?
108. 108. Cine poate fi îngândurat fără de lumina unei amintiri?
109. 109. Nu-ţi ascunde niciodată teama  fiindcă va deveni propriul tău Dumnezeu ascuns în tine.
110. 110. Ascultă de timp deoarece te trece de tot şi de toate.
111. 111. Care eternitate poate fi mai mare sau mai mică?Dar care realitate poate fi o eternitate în cugetul tău?
112. 112. Nu spera  că vei primi ajutor de la cuvintele vieţii fiindcă toate te duc spre moarte.
113. 113. Cine se roagă la ajutor în Iluzia Vieţii sale nu înţelege că unicul ajutor este doar moartea.
114. 114. Poate exista înţelept fără de înţelepciunea iluziei sau viaţă fără de moartea iluziei?
115. 115. Am crezut în crezul crezului fără să-i recunosc calitatea de a fi adevăr absolut.
116. 116. Fiecare zbucium are cutremurul  care l-a creat precum fiecare moarte are viaţa care a născut-o.
117. 117. Caută străinul din tine  uitat până şi de moartea ta.
118. 118. Crezul în moarte  te duce să cugeţi  la viaţă iar crezul în viaţă te duce cu gândul la moarte.
119. 119. Singurătatea este etalonul ce desparte viaţa de moarte.
120. 120. Unicul avantaj al cunoaşterii este că poate motiva suferinţa.
121. 121. Între animal şi lume sunt mai puţine semne de întrebare decât între om şi lume.Oare câte astfel de semne de întrebare sunt în Cuvântul Lui Dumnezeu?
122. 122. Oricâte frunze ar avea copacul sufletului tău în faţa arşiţei din cuvintele Timpului acestei lumi,ele nu-ţi vor putea umbri niciodată eternitatea pierdută din tine.
123. 123. Nu poţi fi niciodată prietenul sinelui tău decât străinul acestuia fiindcă tu eşti muritor iar sinele tău:nemuritor!
124. 124. Cine ştie câte lacrimi au curs în Cuvântul Lui Dumnezeu de la facerea lumii?
125. 125. Mergem prin Timp de la naştere pentru a avea de unde veni odată cu moartea.
126. 126. Nu există călăuză mai mai bună în această lume decât uitarea.
127. 127. Doar în ochii iubirii vei putea găsi infinitul.
128. 128. Cine poate cunoaşte adevărul absolut al iluziei sau al deşertăciunii?Iată de ce avem impresia rostului împlinit al acestei lumi.
129. 129. Suntem epava Cuvântului Lui Dumnezeu sau corabia sa?
130. 130. De ce omul este obligat  să înveţe necunoaşterea?
131. 131. Logica cea mai sigură a cunoaşterii constă în lipsa cunoaşterii.
132. 132. Lumea unui animal se reduce la perimetrul său.Lumea omului la perimetrul ei, dar lumea Lui Dumnezeu mai are perimetre?Dacă are nu e infinită iar dacă nu are înseamnă că nu mai e lume.
133. 133. Nu există aşteptare mai lungă pentru nimeni decât moartea.
134. 134. Zorii frumuseţii vin întotdeauna după noapte.
135. 135. Te rog iubite zeu al fericirii arată şi lumii noastre strălucirea spectrului tău care aici înseamnă uitare de tot şi de toate.
136. 136. Ogorul sufletului trebuie udat cu ploile de lacrimi ale iubirii, altfel va deveni deşert.
137. 137. Cine cunoaşte viaţa care să nu mistuie clipele propriului ei Timp?
138. 138. Nemurirea trece înainte de toate prin moarte.
139. 139. Nu cunosc nici un stâlp cardinal al Timpului pe care să scrie eternitate tocmai fiindcă eternitatea nu mai este Timp.
140. 140. Ce ne-am face fără suferinţă în faţa fericirii?
141. 141. Câte focuri mistuitoare pot fi în cuvintele libertate, pace şi democraţie şi cât de uşor pot fi stinse  de ignoranţă, prostie şi trufie?
142. 142. Cine a ales o astfel de lume pentru noi şi de ce?
143. 143. Trăim în spatele uşilor închise ale propriului Destin.
144. 144. Marea descoperire a acestei lumi este deşertăciunea.
145. 145. Ne aflăm pe lumea unde munţii dorului sunt cei mai măcinaţi.
146. 146. Cu ce ne-am putea hrăni sufletul în afară de rugăciune în lumea deşertăciunii?
147. 147. De ce este omul fiinţa care a învins în lumea deşertăciunii, detronând toate speciile de animale?Pentru că este cel mai apropiat de perfecţiunea deşertăciunii.
148. 148. Nici un clopot nu va suna mai tare decât acela al mântuirii propriei noastre inimi de dangătul iubirii.
149. 149. Oricât de mult ar viscoli cu clipe peste Destinul nostru,el va rămâne nepăsător la troienele suferinţei din noi,mergând să se împlinească în moarte.
150. 150. Dacă viaţa este o sală de aşteptare a sfârşitului să fie moartea o sală de aşteptare a începutului?
151. 151. Te rog Doamne spune-mi de ce, pentru ce şi cum de s-a putut întâmpla întregul Tot ce-şi aşteaptă moartea?
152. 152. Oricâtă  libertate ţi-ar da zborul, teama de prăbuşire te readuce cu sufletul pe pământ.
153. 153. A fi în faţa morţii înseamnă viaţă şi în faţa vieţii naştere dar dincolo de acestea ce mai înseamnă?
154. 154. Urmele paşilor marilor iubiri vor arde etern fulgii clipelor, topindu-le uitarea din ei.
155. 155. Ne este dat să ştim doar ceea ce cunoaştem din infinitul necunoaşterii.Atunci ceea ce ştim nu este tot necunoaştere?
156. 156. Ne aflăm înainte de noi înşine datorită morţii?
157. 157. Marea revelaţie a fiecărui om constă prin împlinirea propriului său Destin în moarte.
158. 158. Ne naştem singuri şi murim la fel de singuri.Se pare că singurătatea este măsura dată de Dumnezeu sufletelor noastre.
159. 159. Aripile iubirii oricât de sus ar zbura tot în sufletul înconjurat de ţărâna trupului se vor odihni.
160. 160. Marile minuni ale lumii, oricât de impunătoare ar fi ele rămân tot rezultatul setei de putere.
161. 161. Cine a înţeles vreodată Cuvântul Lui Dumnezeu?Mulţi vor spune unii.Atunci care este acela din infinitatea de Cuvinte ale Limbajului Pur Universal?
162. 162. Călătorul trebuie să meargă pe drumul său şi omul pe moartea sa.
163. 163. Deschide fereastra Cuvântului din tine ce ţi-a născut simţirea care se numeşte Eu.
164. 164. Înţelege că doar moartea îţi va putea spune vreodată adevărul despre Iluzia Vieţii tale.
165. 165. Ce reprezintă viaţa în faţa Adevărului Absolut?
166. 166. Adevăratul înţelept va asculta simfonia liniştii şi va bea apa uitării spre a-şi înţelege rostul propriei sale deşertăciuni.
167. 167. Oricât de singuri am fi,  fără de Lumina Divină din noi am fi infinit mai singuri.
168. 168. Fiecare petală a florii sufletului tău este o eternitate pierdută din tine de către viaţă.
169. 169. Nu există paşi care să nu calce Timpul în picioare.
170. 170. Cine a numărat vreodată valurile din oceanul ochilor tăi?
171. 171. Nimic nu este mai simplu decât să-ţi spui durerea într-o lume nepăsătoare de orice suferinţă.
172. 172. A văzut cineva furtună liniştită sau iubire fără de furtună?
173. 173. Trăind deşertăciunea nu spera la viaţă împlinită.
174. 174. Nu există pisc care să nu poată fi atins de iubire.
175. 175. Fraza cea mai perfectă este aceea fără de cuvinte.
176. 176. Limita bunului simţ se află întotdeauna pe sceptrul puterii.
177. 177. Cât de amăgitoare pot fi zilele Destinului scurse la picioarele morţii.
178. 178. Apusul este bocetul Timpului iar răsăritul zâmbetul său.
179. 179. Nu poate fi rău mai mare decât acela de a nu afla vreodată în viaţă răul şi binele iubirii.
180. 180. Iluzia Vieţii este visul  vieţii care te face să trăieşti ca fiind realitate, momentele a ceea ce crezi tu că ar fi Destin.
181. 181. Să fie visul vieţii o geană din Cuvântul Lui Dumnezeu care-şi doarme adânc realitatea?
182. 182. Nu încerca să speri la moarte înainte de a fi trezit din visul vieţii.
183. 183. Sufletul este pana cu care şi-a scris Dumnezeu Cuvântul  Facerii.
184. 184. Oricât de înalte ar fi valurile vieţii ele nu vor întrece niciodată adâncimea oceanului morţii.
185. 185. Cugetarea este un vis lucid din visul Iluziei Vieţii.
186. 186. Înţelepciunea este mai înainte de toate simţire şi abia pe urmă cunoaştere.
187. 187. Locul Destinului este alături de Întâmplare fiindcă doar prin ea se poate împlini fără să uităm că unica Întâmplare Întâmplătoare este Dumnezeu.
188. 188. Câte naufragii nu s-au întâmplat pe oceanul care ne-a dat viaţa speranţei?
189. 189. Ce este mai dăunător sau mai benefic?Prea multă viaţă sau prea puţină?
190. 190. Doar Dumnezeu poate cunoaşte de ce ştie.
191. 191. Oare cât viitor a avut de îndurat călătorind prin întregul Univers sămânţa gândului nostru ce a devenit trecut într-o clipită aproape fără să ne dăm seama?
192. 192. Suntem un bulgăre de nea care nici măcar nu ştie câţi fulgi de eternitate conţine fiecare clipă din noi.
193. 193. Oare cât trecut a dat la spate Universul pentru a ne visa  viitorul?
194. 194. Dacă nu am fi vis ci realitate ar însemna că Dumnezeu a greşit mult faţă de noi.
195. 195. Cum speranţa nu  poate spera mai mult decât propriul său sine omul nu poate fi altul decât sufletul său.
196. 196. A fi divin înseamnă a a trage obloanele Timpului peste conştiinţa atavică a firii.
197. 197. Lumina Divină din noi este sufletul Universului nostru.
198. 198. Fericirea nu se va împăca niciodată până la sfârşit cu viaţa.
199. 199. Dacă nu am cunoaşte nu am muri.
200. 200. Rolul vieţii este de a-şi plăti până la ultima clipă datoria sa faţă de moarte.
201. 201. Nu există animal de pradă mai feroce decât Iluzia Vieţii.
202. 202. Cu cât îl simţim pe Dumnezeu mai îndepărtat de noi cu atât  devenim mai străini de moarte prin teamă.
203. 203. Unicul viciu divin al Cuvântului Lui Dumnezeu constă în cunoaştere.
204. 204. Prin cunoaştere suferim şi ne bucurăm deopotrivă de noi înşine.
205. 205. Nu există gară în care să nu oprească iluziile deşarte ale vieţii ce-şi aşteaptă moartea.
206. 206. Câtă grijă trebuie să fi avut Dumnezeu de noi atunci când şi-a rostit Cuvântul din care să nu lipsească şi izbăvitoarea moarte.
207. 207. Fără amintire lumea  ar  dispare.
208. 208. Tot ceea ce ştim noi despre lume este o amintire memorată cândva de Dumnezeu pe care şi-ar fi dorit probabil să o uite dăruindu-ne moartea.
209. 209. Oricât de neînsemnată ar fi fărâma de praf a sufletului nostru aceasta poate cuprinde întregul Univers devenind un Dumnezeu al propriei sale firi.
210. 210. Oricâte toamne se vor aşterne peste arborele Destinului nici una nu este iarna morţii.
211. 211. Nutrim o mare stimă pentru ierarhie fără să realizăm că picioarele ei sunt alcătuite din cel mai pestilenţial noroi al firii umane.
212. 212. Ne trezim în viaţă ca să o trăim sau ca să o murim?
213. 213. Mi-aş dori să naufragiez etern pe oceanul fără de sfârşit al ochilor tăi alături de soarele fierbinte al iubirii.
214. 214. De la adoraţie la rugăciune nu există decât un mic pas de care se va folosi mereu ierarhia.
215. 215. Cine încearcă să afle logica iubirii va muri fără să poată iubi vreodată.
216. 216. Ne naştem cu imaginea propriului nostru suflet pentru a trece cu fiecare clipă a vieţii prin nenumărate imagini  ca să rămânem cu ultima imagine din faţa morţii.
217. 217. Nu există deşert mai mare decât acela al vieţii.
218. 218. Oricum îţi vei trăi viaţa vei realiza că aceasta este un mare regret al Eu-lui nostru.
219. 219. Care viaţă nu-şi caută izbăvirea prin Destin?
220. 220. Ce altceva aparţine lumii decât deşertăciunea propriului ei vis?
221. 221. Nu ştiu dacă fără această lume Dumnezeu ar fi mai fericit dar sunt sigur că omul:DA!
222. 222. Şi dacă vom merge până dincolo de stele ne vom găsi vreodată pe noi?
223. 223. Orice adevăr  în afară de Adevărul Absolut  este nemărginit.
224. 224. Nimic nu este mai liber în această lume decât teama.
225. 225. Rostul fiecăruia este să murim părăsindu-ne viitorul.
226. 226. Care inimă nu bate sângele cuvintelor şi care cuget o înţelege?
227. 227. Nu sper ca firul de iarbă să devină arbore falnic în lumea omului.
228. 228. Politica este făcută pentru a ni se călca pâinea  cuvintelor în picioare, hrănindu-ne astfel cu deşertăciune.
229. 229. Care este scopul lumii când toate scopurile se reduc la moarte?!
230. 230. Te naşti pentru a muri şi dai naştere pentru aceeaşi moarte.
231. 231. A spune că Dumnezeu a greşit este o blasfemie dar a spune că ar fi trebuit să ne facă de la început fără de păcat este o prostie?
232. 232. Descoperă-L pe Dumnezeu mai înainte de toate numai în tine pentru a-L înţelege pe Dumnezeul societăţii tale.
233. 233. Nu există strigăt mai tare decât acela al liniştii.
234. 234. Rupe lanţurile din tine însuţi şi lasă Lumina Divină de dincolo de Iluzia Vieţii să-ţi inunde simţirea pentru aţi înţelege străinul din tine care ai fost cândva tu.
235. 235. Unde se pot întâlni toate punctele unui infinit dacă nu într-un cerc vicios al destinului gândirii noastre?
236. 236. Cu toţii îmbrăţişăm viaţa la naştere pentru a ne dumiri ce am ţinut în braţe abia pe patul morţii.
237. 237. Câtă frumuseţe poate ascunde binele şi răul din cugetul nostru?
238. 238. Viaţa este un joc absurd în care marchează doar cel care ajunge la limita propriei sale întrebări spre a descoperi deşertăciunea.
239. 239. Nu am să înţeleg niciodată de ce valurile Timpului vin din viitor spre a lovi trecutul cu prezentul lor.
240. 240. Când va ajunge lumea la capătul puterilor sale atunci şi poveştile de iubire vor obosi.
241. 241. Singurătatea  plouă cu dor peste cimitirul gândurilor noastre.
242. 242. Avem de înţeles ceva în această lume unde bolile fiecărei societăţi constau în ierarhizarea deşertăciunii?
243. 243. Ce poate fi mai simplu decât să complicăm totul?
244. 244. Viaţa înseamnă cuvinte străine de ochii  cugetului tău.
245. 245. Marea greşeală a omenirii a fost când a înţeles că poate  folosi cuvinte ce conservă simţuri moarte demult.
246. 246. Fiecare fir de praf oricât de neînsemnat ar fi este opera Cuvântului Lui Dumnezeu ca şi cel mai măreţ produs al acesteuia:Iubirea.
247. 247. Cum nu există frunză care să nu veştejească aşa nu vei afla niciodată adevărul absolut al eternităţii.
248. 248. Ce mult îmi lipseşti atunci când ninge cu necuvintele tale peste inima mea.
249. 249. În urma noastră nu poate rămâne decât clipa şi atât.
250. 250. Cât de diferiţi putem fi faţă de noi înşine de cele mai multe ori.
251. 251. Marea împlinire a timpului nostru constă în criza de personalitate a acestuia.
252. 252. Aţi găsi mântuirea de sine oriunde altundeva decât în tine este o mare imposibilitate.
253. 253. Cel lipsit de griji se reazămă numai  pe necunoaştere sau uitare de sine.
254. 254. Nu încerca să te învinuieşti de ceea ce faci în Iluzia Vieţii tale fiindcă doar cel ce cunoaşte adevărul absolut ştie ce este vina.
255. 255. Originea suferinţei constă în Iluzia Vieţii ce ne amăgeşte că putem şti cu adevărat cunoaşterea.
256. 256. În iubire nu există limită de vârstă ci doar delimitare de spaţiu.
257. 257. Cea mai mare singurătate este singurătatea de tine însuţi.
258. 258. Câtă ţărână avem de cărat o viaţă întreagă pe spatele sufletului nostru?
259. 259. Doar cel ce prinde orizonturile cu mâna poate înţelege de ce inima mea soarbe clipa ochilor tăi.
260. 260. Numai dincolo de aparenţe  s-ar putea să te întâlneşti cu tine.
261. 261. Doar în liniştea din ochii unui uragan simţi măreţia acestuia precum în liniştea din privirea ta simt adevărul unei mari iubiri.
262. 262. Fi binecuvântată clipă a răsăritului iubirii peste viaţa ţărânei ce o port spre moarte.
263. 263. Nu există  regulă a jocului vieţii  care să nu includă moartea.
264. 264. Doar atunci când vei înţelege de ce nimeni nu poate fi Nimeni în locul tău vei afla adevărul despre tine însuţi.
265. 265. Nu există râu  care să se verse în propriul său izvor în afară de Adevăr.
266. 266. Marile dezamăgiri ale vieţii nu vin niciodată din ceea ce detestăm ci tocmai din ceea ce năzuim.
267. 267. Speranţa este o libertate neînţeleasă pe deplin.
268. 268. Viciul te supune doar dacă îl desconsideri.
269. 269. Malul vieţii tale nu va fi presărat cu spini dacă vei înţelege moartea.
270. 270. Sufletul devine fiinţă doar atunci când devine conştient de ţărâna  care îl îmbracă.
271. 271. De ce să mai aşteptăm ziua de mâine dacă întreaga viaţă ne e dată pentru a aştepta moartea?
272. 272. Soarele iubirii va străluci numai acolo unde vor dispărea pentru totdeauna norii oricăror întrebări.
273. 273. Doar amurgul gândurilor îţi poate istorisi întreaga lor zi.
274. 274. Dacă vrei ca floarea sufletului tău să nu se ofilească,  stropeşte – i fiecare petală a simţămintelor cu iubire.
275. 275. Oare de ce îl simţim pe Dumnezeu mai aproape abia înaintea morţii?
276. 276. Câte stele are Universul la o singură Lumină Divină?
277. 277. Rădăcinile din sufletul tău nu vor putea fi niciodată smulse de Timp fiindcă se ramifică departe în moarte prin strămoşi.
278. 278. Cu toţii suntem o urmă a strămoşilor noştrii pierdută în zăpada glacială a Timpului îngheţat.
279. 279. Limita necuviinţei constă în armele moralei.
280. 280. Cine poate număra firele de păr ale Lui Dumnezeu sau stelele Universului?Acela va putea şti de ce cunoaştem astfel.
281. 281. Înţelepciunea este unica mimică reală a vieţii dinaintea morţii.
282. 282. Nu există înţelept care să afirme că ştie ci doar înţelept care să înţeleagă de ce nu ştim şi cât mai avem de cunoscut cu fiecare lucru nou ce l-am aflat.
283. 283. Limita Timpului este acolo unde se limitează cunoaşterea Iluziei Vieţii.
284. 284. Înţelepciunea este un păcat ce ar trebui iertat   Iluziei Vieţii.
285. 285. Nu există înţelept al înţelepţilor ci doar înţelept al înţelepciunii.
286. 286. Cerul intangibil este tabla de scris pentru speranţe.
287. 287. A reuşit cineva să-i fure cerului propria sa stea?
288. 288. Cine petrece cu speranţe adoarme cu vise.Iată Iluzia Vieţii.
289. 289. Tristeţea te macină  doar dacă te hrăneşti de la moara Hazardului cu boabele putrezite ale clipelor fără de împliniri.
290. 290. Caută mereu în afară de tine spre a fi fericit şi a te cunoaşte.
291. 291. Petalele cuvintelor tale chiar si duse de vânturile nepăsătoare ale toamnelor uitării vor înmuguri în eternul din mine.
292. 292. Ce poate fi mai trist decât să vezi un Cuvânt cu faţa plină  de sânge, lovit de Neînţeles?
293. 293. Doar la masa tăcerii vei reuşi să înţelegi Cuvântul.
294. 294. Fără de amintire am fi fără de viitor.
295. 295. Tăria pietrei se vede doar în oglinda Timpului.
296. 296. Câtă sudoare are de îndurat sufletul pentru a se împlini prin moarte?
297. 297. Aripile dorului se frâng cel mai greu.
298. 298. Oare ne-ar fi mai bine dacă am cunoaşte Adevărul Absolut?
299. 299. Mai departe de tine nu poate fi decât cel mai apropiat ţie:Dumnezeu.
300. 300. Între profan şi sacralitate se interpune iubirea.
301. 301. Amăgirea naşte  lumea speranţelor.
302. 302. Marea linişte nu constă în moarte ci în conştientizarea liniştii.
303. 303. Oricâte gări vei întâlni nici una nu te va regăsi pe tine însuţi precum gara morţii.
304. 304. Cine poate asculta cuvintele stelelor fără să nu-şi privească bolta  propriei sale vieţi.
305. 305. Marea nemărginire se termină vrând nevrând în visare şi moarte.
306. 306. Privesc la stânca Iluziei Vieţii şi mă întreb de ce este un sfinx al morţii?
307. 307. Am crezut în nemărginire nu fiindcă nu m-aş fi mulţumit cu visul acestei vieţi ci fiindcă ştiam că doar acolo se ascunde Adevărul Absolut.
308. 308. Viaţa este locul unde marile speranţe sunt   marile înfrângeri.
309. 309. Cunoaştem visul pe care îl trăim în această lume cu pietrele lui  de hotar roase de deşertăciune:viaţa şi moartea.
310. 310. În ierarhie nu există egalitate.
311. 311. Ca orice alt vis şi visul vieţii are propriile sale coşmaruri de aceea aeriseşte  camera sufletului înainte de a înţelege zorii noii zile.
312. 312. Ascultă de tine însuţi pentru a-L putea auzi pe Dumnezeu.
313. 313. Care urmă nu-şi şterge lacrima amintirii odată şi odată de pe faţa timpului său?
314. 314. Suferinţa este dirijorul clipelor  de la opera  vieţii noastre.
315. 315. Dacă istoria nu s-ar pierde în tot felul de repetiţii ar putea avea odată şi odată un spectacol reuşit.
316. 316. Am tras obloanele timpului pentru a înţelege adevărul Luminii Divine din sufletul tău.
317. 317. La capătul drumului va fi mereu acel ceva care îţi va spune dacă a meritat să baţi atâta cale spre a ajunge acolo.
318. 318. Sinceritatea în lumea viselor este cheia coşmarurilor fiindcă propovăduieşte un adevăr ce nu poate exista niciodată într-o irealitate a unui vis.De aceea viaţa noastră e sinceră cu noi şi cunoaşterea ce o avem despre lume.
319. 319. Unicul adevăr al acestei lumi este iubirea şi credinţa în aceasta.
320. 320. Chiar de vom ajunge într-o zi la stele visul vieţii îşi va găsi noi pagini ce ne vor arăta calea spre moarte.
321. 321. Totul este o trecere prin deşertăciune şi durere în lumea umbrelor efemere.
322. 322. Ce s-ar face zborul fără aripi şi moartea fără viaţă?
323. 323. Oriunde vei merge  vei întâlni propria ta moarte ce caută să te înţeleagă.
324. 324. Ce poate fi mai ascuns acestei lumi decât adevărul?
325. 325. Oare câte vorbe deşarte se vor mai revărsa în mlaştina deşertăciunii până când vom deveni conştienţi de aurul Cuvântului Lui Dumnezeu din noi.
326. 326. Nu-i spune inimii de ce bate fiindcă oricum nu te va înţelege.
327. 327. Lacrima iubirii nu va aparţine niciodată ţărânei din noi.
328. 328. Ce poate fi mai murdar în această lume decât să numeşti profanul drept iubire ce poate fi comercializată?
329. 329. Noroiul de pe faţa lumii nu va putea fi spălat vreodată nici cu un ocean de lacrimi.
330. 330. Oricâte coşuri vom umple la autoservirea vieţii, pe tărâmul morţii nu putem lua nimic cu noi în afară de noi înşine.
331. 331. Există un joc mai adevărat decât cel dintre viaţă şi moarte?
332. 332. Tributul suprem al fiinţei este moartea.
333. 333. Măsura tuturor lucrurilor este Iluzia Vieţii.
334. 334. Cum nimeni nu-şi poate umple paharul propriei sale vieţi cu moarte tot aţa nu va înţelege pe deplin adevărul despre el însuşi.
335. 335. Fiecare căutăm farul pierdut în ceaţa propriei noastre vieţi de către moarte fără să ştim de ce.
336. 336. Destinul este râul Adevărului Absolut  care curge prin liniile propriilor noastre pălmi bătătorite de clipele deşertăciunii.
337. 337. De ce am fi noi o insulă de viaţă în oceanul etern al morţii?
338. 338. Nimic nu poate fi mai înălţător decât zborul  alături de seninul neînţelesului destin al propriei tale morţi.
339. 339. A stat cineva la masa Timpului să ştie cum îşi drămuieşte acesta fiecare clipă pe care o irosim fără nici o remuşcare?
340. 340. Haosul este perfecţiune aranjată astfel de Dumnezeu.
341. 341. Pacea dintre clipe înseamnă Timp.
342. 342. Toate cuvintele duc în cele din urmă la moarte.
343. 343. Ce s-ar face această lume fără de visul cunoaşterii?Unde ne-am trezi dacă nu în realitatea a ceea ce ar trebui să fim noi şi lumea?
344. 344. Să fie viaţa o repetiţie a unei piese pusă în scenă de moarte?
345. 345. Ce poate fi mai divin decât să simţi respiraţia Cuvântului din gândurile tale?
346. 346. Nu există vârf mai înalt de cucerit decât propria ta viaţă.
347. 347. Sinceritatea este o armă a uitării de tine însuţi.
348. 348. Nimeni nu poate spune încotro se îndreaptă moartea.
349. 349. Urma paşilor Destinului tău se vor pierde în ninsoarea clipelor acestui timp iluzoriu.
350. 350. Nu contează lungimea vieţii ci menirea ei.
351. 351. Timpul este o suprapunere de rupturi dintre viaţă şi moarte.
352. 352. Marea schismă tragică a lumii constă în despărţirea acesteia de realitatea propriului său sine.
353. 353. Nu spune nimănui încotro vei merge fiindcă nu s-a născut omul care să înţeleagă moartea.
354. 354. Nimeni nu a suferit mai mult decât Iluzia Vieţii sale.
355. 355. Nebun e cel ce plânge viaţa ignorând cât de mult l-ar putea înţelege moartea.
356. 356. Din norii viselor nu se vor scurge niciodată fulgere atât de mari încât să ardă zorii.
357. 357. Diferenţa dintre vis şi faptă constă în trezirea din ambele.
358. 358. Care vânt poate bate mai profund decât o inimă?
359. 359. Viaţa este o loterie unde cu toţii sperăm.
360. 360. Cea mai adâncă groapă este cea săpată de iubire.
361. 361. Nu există ziduri mai groase decât zidurile dorului.
362. 362. Apusul diferă de răsărit prin sărbătoarea ochilor tăi.
363. 363. Care cruce este mai grea?Aceea dusă de tine pe Golgota ce-ţi leagă naşterea de moarte sau aceea dusă de lume prin nesăbuinţa de a exista?
364. 364. Copacul cel mai falnic este cel ce are norocul să rămână netăiat.
365. 365. Tăcerea este balanţa caracterului unui om.
366. 366. Prostia este limita dintre tine ca individ şi ceea ce-ţi oferă societatea.
367. 367. S-au spus atât de multe cu privire la fericire încât cu toţii ar trebui să ne lăsăm visele, speranţele şi dorinţele deoparte spre a trăi fericirea altora?
368. 368. Orice mare bucurie a Iluziei Vieţii devine deopotrivă şi o insultă la adresa lumii.
369. 369. Nu există loc sub soare fără de griji şi nici moartea fără de viaţă.
370. 370. Cât praf poate cuprinde întreaga lume ce este un grăunte de praf în Univers?
371. 371. Râul se îndreaptă spre ocean iar acesta spre norii cerului ce vor uda ţărâna plămădită de viaţă datoare cu moarte.
372. 372. Ce înseamnă a fi neînsemnat într-o lume la fel de neînsemnată faţă de Univers?
373. 373. Ninge cu freamătul  stelar al apocalipsei peste Dumnezeul din sufletul fiecăruia dintre noi.
374. 374. Am văzut cuvinte bolnave, fără articulaţii, dorite sau nedorite,însângerate sau indiferente, chiar şi cuvinte moarte fiindcă toate sunt la rândul lor una din feţele omului.
375. 375. Ce s-ar face gândul fără de cuvânt?
376. 376. Şi cuvintele îşi au propriul lor Destin.
377. 377. Nu există bogăţie mai mare decât iubirea.
378. 378. Sfatul cel mai înţelept pe care ţi-l poate da cineva este să gândeşti singur.
379. 379. Nu trebuie să pronunţi numele deşertăciunii ci doar să vrei a înţelege această lume.
380. 380. Ce poate fi mai nimic decât nimicul dacă nu Totul?
381. 381. Liniştea are rădăcină în teamă.
382. 382. Cum moara vieţii e făcută să macine clipe, suferinţa e făcută să macine speranţe.
383. 383. A oprit vreodată cineva ploaia fiindcă putrezea un fir de iarbă?
384. 384. Înainte de învăţături şi dogme crede în propriile tale simţuri.
385. 385. Oricât de multă apă a vieţii va curge la vale, nu uita că şi valea este ţărână.
386. 386. Dorinţa este începutul fiecărei iluzii.
387. 387. Fructele iubirii şi simţămintele firii, iată cocteilul perfect a ceea ce suntem noi.
388. 388. Cine nu înoată în viaţă se îneacă.
389. 389. Cu toţii mergem întreaga viaţă din sinele nostru  pentru a avea de unde veni în noi înşine.
390. 390. Numai cel ce nu cunoaşte moartea va iubi cu adevărat viaţa.
391. 391. Oricât de amar ar fi cerul acestei lumi ne e teamă să îl pierdem.
392. 392. Cine poate spune de ce întreaga lume este o răscruce de drumuri desfundate cu un Destin comun prin moarte?
393. 393. Lasă lumea să orbească prin vorbele ei, tu priveşte numai către Lumina Divină din tine.
394. 394. Nu există fericire mai mare decât uitarea în lumea deşertăciunii.
395. 395. Numărul versurilor de laudă ar fi necesar pentru Dumnezeul din tine va fi întotdeauna infinit.
396. 396. Nimic nu este mai important în această lume decât moartea pentru care ne pregătim întreaga viaţă.
397. 397. Cel mai mare dar făcut de Dumnezeu acestei lumi deşarte este că nu există ramură care să nu se frângă în copacul deşertăciunii.
398. 398. Fără de moarte am fi mult mai singuri de noi înşine.
399. 399. Suntem o aripă de înger căzută în păcat.
400. 400. Totul se bazează pe valoare în lumea deşertăciunii noastre, dar care este aceasta?
401. 401. Nu există flori mai frumoase decât cele ale sufletului.
402. 402. Cel ce nu priveşte în trecut nu va înţelege niciodată viitorul.
403. 403. Fără suflet nu există împlinire.
404. 404. Fi atent la moment, poate fi mai important decât întregul timp al vieţii tale.
405. 405. Din grâul suferinţei se plămădeşte pâinea fericirii.
406. 406. Oricât de mult ai căuta frumuseţea în formă aminteşte-ţi că cel care o contemplă, sufletul, nu are nici o formă ci doar simţăminte.
407. 407. Cel mai înalt munte nu este cel care măsoară foarte mult ci acela care nu poate fi cucerit.
408. 408. La ce bun să fii în cea mai liniştită zonă din mijlocul naturii dacă natura sufletului tău este într-o continuă furtună?
409. 409. Respectul este umilinţă dorită şi acceptată fără de care coloana vertebrală a societăţii s-ar frânge.
410. 410. Cu toţii dansăm tangoul vieţii cu lumea, până când înţelegem că totul a fost o simplă iluzie  cu un sens dat.
411. 411. Dumnezeu este unicul ce poate înţelege neînţelesul  ce are ca rădăcină cunoaşterea.
412. 412. Fără de cunoaştere nu ai şti nici de înţeles şi nici de neînţeles.
413. 413. Lumina călăuzitoare a cunoaşterii stă în Dumnezeu.
414. 414. Existenţa fără de cunoaştere nu ar mai exista, de aceea cunoaşterea devine existenţă.
415. 415. A nu cunoaşte existenţa nu înseamnă că ea nu există dar a nu cunoaşte existenţa de către rădăcina cunoaşterii, înseamnă că cunoaşterea nu există deloc.
416. 416. Limita dintre un adevăr şi un neadevăr constă în cunoaştere, iar fără de cunoaştere atât adevărul cât şi neadevărul ar dispărea.De aceea nici unul şi nici altul nu pot fi Adevărul Absolut care se află în afara oricărei cunoaşteri, fiind rădăcina Totului.
417. 417. Cel mai distrugător val este cel ce lasă cele mai adânci urme pe ţărmurile sufletului tău.
418. 418. Nu te încrede în nimic mai mult decât în tine însuţi fiindcă Dumnezeul tău se află numai în tine.
419. 419. Fericit e cel care bea apa modestiei fiindcă nimic în această lume nu poate fi mai măreţ decât propriul său suflet.
420. 420. Înţelepciunea nu face casă bună cu trufia şi mărirea fiindcă a fi înţelept înseamnă să ai întreaga lume la picioarele tale fără să mai simţi nevoia să te laude vreodată.
421. 421. Mulţi caută aurul fericirii în metalul preţios cu acest nume fără să înţeleagă că cea mai mare fericire în această lume este mulţumirea de sine.
422. 422. Experienţa este sabia cu două tăişuri:cunoaşterea şi uitarea, care în loc să te taie cu unul din ele te va împunge cu un anumit moment atunci când te vei aştepta mai puţin.
423. 423. A îngheţat vreodată zăpada căldura sufletului?
424. 424. Oare ce ne-am face fără de lacrimile iubirii?
425. 425. Ar fi mai bună lumea dacă am şti de ce ştim?
426. 426. Ascultă-ţi sufletul şi spune-mi dacă a strigat vreodată la tine fără ca tu să meriţi?
427. 427. Cu cât te vei afla mai aproape de vârfurile ierarhiei sociale, prăpastia dintre tine şi adevăr va deveni mai adâncă.
428. 428. Doar malul adevăratei iubiri nu se va surpa niciodată.
429. 429. Cum florile luptă pentru frumuseţe prin colorit omul luptă pentru frumuseţe prin ierarhizare.
430. 430. Nu-ţi pierde timpul căutând  aripi atunci când poţi zbura cu sufletul oriunde vrei.
431. 431. Cel ce plânge după lumea deşertăciunii este la fel ca şi ea.
432. 432. Cum ar arăta această lume dacă marile iubiri nu ar lăsa urme adânci în suflete?
433. 433. Unde altundeva să te ascunzi de timp decât în inima care-ţi transformă trecutul în viitor?
434. 434. Goliciunea viselor constă numai în substanţa gândurilor.
435. 435. Nu-ţi săpa propriul suflet cu mândrie şi infatuare fiindcă doar cu acesta vei rămâne după ce ţărâna din tine se va întoarce la ţărâna lumii.
436. 436. Nu te ascunde de teamă dacă vei dori să o învingi.
437. 437. Iubeşte-ţi teama ca să fi fericit.
438. 438. Ar mai fi la fel de frumos Pământul fără de nori?
439. 439. Nu există om neînsemnat.Fiecare are propriii săi strămoşi care se reduc la acelaşi strămoş comun.
440. 440. Forţa unui om trebuie să stea în primul rând în strămoşii săi.
441. 441. Cultul strămoşilor este sala de forţă a sufletului tău.
442. 442. Câte suflete nu au trăit mari iubiri,câte nu au trecut prin viaţă pentru ca tu să exişti astăzi?Mai poţi fi un oarecare neînsemnat?
443. 443. Culorile curcubeului sunt mai aprinse pentru cel ce crede în lumină.
444. 444. Şi marii gânditori au avut gândurile lor mici.
445. 445. Democraţia este pâinea Ierarhiei.
446. 446. Nu te sfătui cu viaţa fiindcă unicul ei sfat va fi deşertăciune.Întreabă moartea dacă merită să trăieşti.
447. 447. Cine îţi spune că ştie ce face crede-l fiindcă nu are altă opţiune.
448. 448. Apogeul duşmăniei se află la cel ascuns de sine.
449. 449. Nimeni nu poate fi mai presus de el însuşi.
450. 450. Nimic nu poate fi mai dureros decât tortura sufletului  răstignit  pe crucea iubirii.
451. 451. Când privesc această lume mă întreb dacă  poate uita Dumnezeu?
452. 452. Cuvântul cel mai adevărat este cel nerostit.
453. 453. Părul frumuseţii Destinului tău e spulberat de vântul morţii unui Timp al norocului de a fi fost în această lume fără de noroc.
454. 454. S-a răsculat Timpul de atâta Iluzie a Vieţii încât a plouat numai cu speranţe deşarte peste înţelepciunea ce înveşmânta moartea.
455. 455. Suntem o lacrimă de vis dincolo de noi înşine mereu.
456. 456. Durerea şi Destinul sunt cele două dimensiuni ale acestei lumi schimbate de Iluzia Vieţii în spaţiu şi timp.
457. 457. Cine ştie câte curcubeie de Timp vor mai trece până am să întâlnesc ochii tăi de dincolo de viaţă.
458. 458. Lasă-mă să fiu singur cu mine însumi şi nu-mi insulta amăgirea cu frunza ruginită a iubirii vieţii tale.
459. 459. Suntem cenuşa izvorâtă din cuptorul facerii ce arde iubirea părinţilor pentru noi.
460. 460. Câte stoluri vor mai brăzda cerul vieţii mele în căutare de moarte prin Destin?
461. 461. Urmele viselor sunt lacrimile trezirii.
462. 462. Spune câte cuvinte ai hrănit cu inima ta?
463. 463. Te înţeleg înger al morţii că eşti unica noastră destinaţie unde viaţa va rămâne fără de Destin.
464. 464. Am să te strâng în braţele viitorului meu pentru a ne regăsi în eternitatea fără de trecut a morţii.
465. 465. Am crezut în bolta înstelată a sufletului tău mai presus decât în steaua mea şi m-am pierdut de mine dar şi de steaua noastră.
466. 466. De ce numai visul poate naşte sau ucide dărui sau iubi?
467. 467. Cât de clasică este pentru fiecare din noi moartea atunci când devine un tipar al destinaţiei vieţii.
468. 468. Să credem în Iluzia Vieţii trăindu-ne astfel viaţa.Iată una din formulele magice de a fi fericit.
469. 469. Toate cuvintele vieţii tale sunt un bulgăre de zăpadă care se rostogolesc neîncetat spre cuptorul încins al morţii.
470. 470. Numai ochii tăi pot fi mai adânci decât întregul Univers la un loc.
471. 471. Atunci când am vrut să cuprind fumul de ţigară spunându-ţi cât de mult te iubesc nu am greşit.
472. 472. Doar în palma ta am găsit şanţurile  râurilor din care să beau apa vieţii.
473. 473. Nimeni şi nimic în această lume nu va reuşi să despartă acelaşi Dumnezeu aflate în două suflete.
474. 474. Trandafirii sunt mai frumoşi atunci când înţeapă fiindcă doar astfel le simţi măreţia.
475. 475. Uită de lume dacă vrei să te înţelegi pe tine însuţi.
476. 476. Linia orizontului vieţii mele se ascunde în inima ta.
477. 477. Am respins orice contact cu  unele cuvinte răcite pentru a nu mă îmbolnăvi.
478. 478. Nu-mi mai spune încotro să mergem fiindcă fiindcă cu toţii avem acelaşi drum spre moarte.
479. 479. Nimeni nu ştie cu precizie de unde anume vine pentru a-şi răspunde de ce merge.
480. 480. Ţi-am visat lumina stelei tale în noaptea sufletului meu şi de aceea am înţeles de ce anume te iubesc.
481. 481. Chiar dacă paşii de foc ai Timpului lasă urme adânci în sufletele noastre nu vor reuşi niciodată să calce în picioare miracolul amintirii pentru care existăm.
482. 482. Nici norii nu-şi iartă stropii atunci când sting focul unei iubiri.
483. 483. Am renăscut din cenuşa propriei noastre mântuiri asemenea unei păsări Phoenix bolnave de gripă aviară.
484. 484. Mergi mereu dincolo de mine însămi dacă doreşti să mă întâlneşti.
485. 485. Lasă păcatul în pace fiindcă nu are nici o vină în sinea lui că există.
486. 486. Atunci când steaua noastră va străluci dincolo de orice moarte,spaţii sau timpi vei înţelege că nu am trăit niciodată viaţa ci clipa.
487. 487. Ştiu că mă iubeşti de prea mult senin de tine ce ne inundă sufletele pline de Lumină Divină.
488. 488. Am să mă întorc cu faţa dorului spre orizontul inimii tale obosite de norii roşii ce se anunţă a fi nori de vânt ai împlinirii.
489. 489. Lasă-mi deşertăciunea vieţii să curgă spre oceanul morţii din mine.
490. 490. Nu te întrista atunci când ramul care ne uneşte destinele se rupe sub greutatea gândurilor noastre fiindcă merge spre aceeaşi moarte spre care mergem şi noi.
491. 491. Nu există înţeles greşit fiindcă şi acela este tot un înţeles dar cu un alt sens.
492. 492. De ce frigul privirii tale arde orice cuvânt neîmbrăcat îndeajuns de sufletul meu?
493. 493. Cum reuşeşte Timpul să cânte romanţa eternă a iubirii când el macină eternitatea?
494. 494. Poartă harta înţelepciunii cu tine spre a nu naufragia printre valuri de regrete pe ţărmul ratării.
495. 495. Nu există om cu adevărat fericit întreaga lui viaţă ci doar om cu adevărat trăit de viaţă.
496. 496. Nu lăsa gheaţa cuvintelor să-ţi inunde lacrima dorului.
497. 497. Cu toţii avem diverse ţinte pe care le dorim îndeplinite în viaţă uitând că şi viaţa are ţinta ei în moarte.
498. 498. La început vei găsi frumuseţea  în tine şi abia pe urmă în afara ta.
499. 499. Oricât de mult te vei înveli cu pleoapele ochilor nu vei reuşi să uiţi de frigul unor sentimente.
500. 500. Cui să-i spui de senin, de cel mai senin sens al vieţii tale dacă nu palmelor bătătorite de zborul aripilor morţii  spre nicăieri.
501. 501. Care oglindă poate fi mai plină de viaţă decât luciul unui lac al suferinţei  plin de sudoarea acestei existenţe încât dă pe dinafară?
502. 502. Nu te îngrijora de nimic fiindcă şi acesta îţi este predestinat prin moarte.
503. 503. A ajuns cineva să înţeleagă sensul acestei lumi împotmolite în propriul ei Destin?
504. 504. Fiecare tren îşi are calea sa precum fiecare viaţă, moartea sa.
505. 505. Numărul zilelor vieţii ţine de moarte.
506. 506. Cel obosit să se odihnească,cel viu să trăiască dar cel mort mai poate să moară?
507. 507. Ce mare diferenţă este între mine şi cel din afara mea încât ajung deseori să mă întreb cine sunt eu?
508. 508. Oriunde ai merge tot  ai avea de venit înapoi în afară de moarte.
509. 509. De ce sunt cataclisme?Fiindcă se cutremură până şi cuvintele Lui Dumnezeu de această lume.
510. 510. Am să mă aşez în braţele luminii ochilor tăi pentru aţi putea contempla aştrii infiniţi din tine.
511. 511. Nu atinge niciodată moartea dacă vrei să trăieşti.
512. 512. Ţi-aş dărui un buchet de iubire din florile inimii mele ce nu se vor ofili niciodată.
513. 513. Vrei să afli adevăratul înţeles al menirii noastre din această lume?Priveşte singurătatea şi întreabă-te dacă este bună?
514. 514. Nimeni nu este nimeni decât dacă  nu s-a născut  să poată muri.
515. 515. M-a plimbat pe faleza privirii tale şi am încercat să înţeleg zborul pescăruşilor unor gânduri spre nemărginire dorind să înţeleg de ce trăim în lumea orizonturilor morganatice.
516. 516. Instinctul vieţii are ca apărător suprem:Moartea!
517. 517. Navighez în deriva sorţii pe lumina ochilor tăi încercând să aflu farul călăuzitor al marii noastre iubiri în noaptea unor sentimente albite de bruma speranţelor de a fi împreună.
518. 518. Cel mai bun drum este cel pe care îl iubeşti.
519. 519. Nu fastul unei sărbători este important ci menirea sărbătorii de a schimba ceva în noi.
520. 520. Fără sărbători am fi mult mai săraci şi am pierde legătura noastră cu sacrul din noi.
521. 521. În clipa eternei noastre iubiri privirea ta este o sărbătoare.
522. 522. Darul este puntea spre libertatea de a fi alături unul de altul.
523. 523. Aminteşte-ţi mereu de strămoşii tăi fiindcă ei sunt cel ce eşti tu azi.
524. 524. Nu-ţi înfrunta Destinul fiindcă te vei înfrunta pe tine însuţi.
525. 525. Arşiţa cuvintelor nu poate fi udată cu ploaia necuvintelor decât prin iubire.
526. 526. Lasă Soarele să-ţi inunde fereastra inimii ca întunericul din tine să se risipească odată cu zorii iubirii.
527. 527. Oare de câţi spini am avea nevoie Doamne pentru a ne mântui?
528. 528. Nu risipi grăuntele cuvântului fiindcă acesta poate să înmugurească prevestind primăvara menirii tale în această lume.
529. 529. Cel fără de păcat nu se poate naşte în lumea păcatului lăsată de Dumnezeul iubirii!
530. 530. Nu striga dincolo de tine fiindcă oricum nu vei fi înţeles.
531. 531. Oricât de departe vei călători sfidând spaţiile şi timpii tot în tine va fi cel mai departe.
532. 532. Care petală din floarea sufletului tău nu va rugini în toamna uitării?
533. 533. Nu te încrede niciodată în hainele Cuvântului fiindcă acestea pot fi la fel de înşelătoare precum hainele unui om.Crede numai în sufletul Cuvântului.
534. 534. Ce repede apune viaţa în spatele astrului de vis al morţii.
535. 535. Viscolul sentimental al vieţii devine focul lăuntric ce-mi arde sufletul aflat la poarta marii noastre iubiri.
536. 536. Lasă Timpul să vorbească orice fiindcă toate ale lui sunt trecere.
537. 537. Pe unii îi ţine în viaţă doar invidia deşertăciunii ce îi îndeamnă să se răzbune pe Deşertăciunea împlinită.
538. 538. Vai de cel care nu-şi cunoaşte ora exactă a propriei sale vieţi.
539. 539. Marile vârfuri ale acestei lumi sunt Deşertăciunea şi Nonsensul.Care este cel mai înalt?
540. 540. Priveşte un cadavru şi întreabă-te unde este marea grandoare a vieţii?
541. 541. Diferenţa dintre omenire şi omenie este ca şi cea dintre viaţă şi moarte.
542. 542. Semenii omenirii vieţuiesc iar ai omeniei  convieţuiesc!
543. 543. Nu există număr al cărui origine să nu înceapă cu unu cum nu există Dumnezeu care să nu fie Unul Singur şi Întâmplător.Oare ar trebui să plângem singurătatea Lui Dumnezeu sau a omului?
544. 544. Ascultă cum sună ceasul naturii sufletului tău.
545. 545. Ce poate fi în regatul morţii care să poată fi cunoscut cu certitudine în această lume?
546. 546. Tot ce are un timp al său va muri.
547. 547. Şi Timpul se naşte ca orice trecere ce merge spre moarte odată cu Timpul său.
548. 548. Numai limita voinţei îţi poate spune deschis cine eşti tu în această lume a păcatului.
549. 549. Care sfinx nu-şi are piatra sculptată de vântul clipelor  şi care om nu e erodat de Timp?
550. 550. Cu Timpul alături de tine  eşti sigur de moarte.
551. 551. Numai răsăritul îţi poate aduce apusul şi acesta iarăşi răsăritul.
552. 552. Oricât de fierbinte ar fi vara este mult mai apropiată toamnei decât iarna.
553. 553. Cum de nu oboseşte această lume ducând atâta deşertăciune şi păcat?
554. 554. Deja îmi e dor de clipa luminii tale şi-ţi simt mirosul de fân al amintirilor cosite de uitare.
555. 555. Întreabă-ţi singurătatea de ce anume avem fiecare propria noastră lume a Destinului?
556. 556. De ce doare dorul în lumea păcatului?
557. 557. Cine a greşit eu sau Dumnezeu când am ajuns în lumea păcatului care devine şi lumea mea?
558. 558. Şi cel ce nu-şi caută calea merge pe un drum la fel de bun ca şi cel ce o caută cu cerbicie.Ambii vor ajunge la aceeaşi moarte.
559. 559. Depinde de moarte dacă ţi-ai trăit sau nu cu adevărat viaţa.
560. 560. Cât sânge va mai curge prin venele Destinului acestei lumi a păcatului?
561. 561. Tot ce are Destin moare?Dar cel ce are Destin nemuritor?Nu poate exista Destin nemuritor fiindcă acesta trebuie să se împlinească odată şi odată.Un Destin nemuritor este un Destin neîmplinit.A se împlini un Destin în nemurire este ca şi cum ai accepta că nemurirea este un deznodământ şi prin urmare are un sfârşit.
562. 562. Vocea cea mai puternică o are uneori  tăcerea.
563. 563. Zborul cel mai înalt e numai în tine.
564. 564. Toate frumuseţile lumii nu valorează cât inima ta.
565. 565. Oricât de frumoase ar fi marile minuni ale lumii ele nu pot sta nici măcar la picioarele marilor iubiri.
566. 566. Postamentul logicii este ilogicul.
567. 567. Cât cer Doamne,cât cer are această lume plină de păcate.
568. 568. Numai penitenţa rugăciunii ne poate mântui Doamne?
569. 569. Ce a fost înaintea lumii va fi şi după ea.
570. 570. Diferenţa dintre realitate şi iluzie constă în Adevărul Absolut.
571. 571. Adevărul este tabla pe care se scrie Cuvântul.
572. 572. Doar Dumnezeu îi poate spune EU fiecăruia dintre noi.
573. 573. Ne naştem doar pentru a călca în picioare lumea păcatului o viaţă întreagă, mergând care încotro pentru a ne întâlni cu toţii aceeaşi moarte.
574. 574. Te rog iubire lasă-mi Destinul în sufletul tău.
575. 575. Teama este aerul vieţii.
576. 576. Cât de goi am fi dacă nu ne-am îmbrăca sufletul cu ţărâna naşterii?
577. 577. Oare e o simplă întâmplare faptul că Pământul e rotund?
578. 578. Durerea sufletului nu poate fi tratată decât cu suflet.
579. 579. Nimic nu doare mai tare decât iubirea.
580. 580. Ai fost o speranţă al visului vieţii mele pierdută în ceaţa deşertăciunii acestei lumi.
581. 581. Ce poate fi mai important decât trezirea din visul vieţii?
582. 582. Am visat cu tine în această viaţă, întâlnindu-te, de aceea ai devenit marea iubire a vieţii mele.
583. 583. Îţi mai aminteşti când te iubeam până dincolo de infinit?Atunci nu credeam că infinitul poate fi atât de mare.
584. 584. Îmi e dor de ochii tăi şi de clipele frumoase aflate în Cuvântul Lui Dumnezeu despre tine.
585. 585. Eternitatea e o simplă fantasmă în raport cu cerul senin din ochii tăi.
586. 586. E atât de mult senin în mine încât sper meru în furtuna unei mari iubiri.
587. 587. Ce ne-am face noi oamenii fără de moarte?Dar fără de iubirea care să ne arate calea de dincolo de moarte?
588. 588. Nu există sărăcie mai mare decât ignoranţa.
589. 589. Dacă ar trebui să aleg darul cel mai de preţ dintre spaţiu şi timp nu aş alege nimic ci m-aş gândi la Cuvântul Lui Dumnezeu care le-a gândit pe amândouă doar pentru Iluzia Vieţii.
590. 590. Dacă fiecare cuvânt rostit ar fi un strop până unde s-ar întinde oceanul cuvintelor şi ce ţărmuri ale limbajului ar spăla?
591. 591. Doar prin tine  poţi învăţa să mori.
592. 592. Mi-am rupt singurătatea asemeni unei coli de hârtie şifonate de Destin pentru a ne întâlni undeva cândva.
593. 593. Ce ne-a dăruit Cuvântul Lui dumnezeu în lumea păcatului?Viaţa şi Moartea.
594. 594. Să fi greşit Cuvântul Lui Dumnezeu atunci când a rostit lumea păcatului,să fi fost Dumnezeu mai neştiutor decât viitoarea Satană ce avea să se nască din creaţia Lui?
595. 595. Cea mai lungă viaţă nu este aceea care durează mult ci aceea care doare cel mai tare.
596. 596. Nimic nu poate fi mai strălucitor decât Lumina Divină din sufletul tău.
597. 597. Inima nu-ţi va spune niciodată:bate-ţi  Clipa, ci o va face ea singură.
598. 598. Cine nu crede în apus pierde înţelesul răsăritului.
599. 599. Suntem o lume a gardurilor ridicate între noi dar şi între noi înşine faţă de noi.
600. 600. Plăcerea este deseori un pandantiv al ororii mai mult sau mai puţin ascunse.
601. 601. Eşti femeia visurilor mele din visul vieţii dar nu ştiu care dintre aceste vise sunt reale.
602. 602. Ascultă-ţi Clipa şi nu crede niciodată în Timp.
603. 603. Numărul infinit nu poate exista tocmai fiindcă infinitul nu poate fi numărat.
604. 604. Viaţa are nevoie de înţeles şi de aceea nu ne va explica niciodată moartea.
605. 605. Care floare poate fi mai frumoasă decât ochii tăi atunci când îşi plâng lumina care le spală speranţele cu împlinirea de a fi împreună.
606. 606. Am să strig până dincolo de mine spre a fi auzit de necuvintele privirii tale.
607. 607. Suntem o lume a întrebării:De ce?
608. 608. Te simt alături de mine chiar şi atunci când locuieşti în florii de meri ai amintirii mele.
609. 609. Numai stelele ştiu de ce e atât de întunecos Universul viselor noastre.
610. 610. Lângă tine şi toamna devine primăvară iar ruginiul simţămintelor se transformă în mugurii nespuşi ai iubirii.
611. 611. Nu există piatră de râu care să nu fi fost spălată de acesta.
612. 612. Cum stolurile se învelesc cu orizonturile toamnei tot aşa moartea se acoperă cu iluziile vieţii.
613. 613. Numele real al visului e ştiut numai de Dumnezeu.
614. 614. Numai inima ta poate să ştie cât de sângeriu e orizontul iubirii vieţii tale.
615. 615. Nu te plânge de viaţă ci de somnul pe care-l trăieşti visând astfel.
616. 616. Îmi e imposibil să înţeleg  furtuna iscată pe oceanul sufletului tău care s-a despărţit de eternul său senin.
617. 617. Doar cel ce nu a înotat niciodată într-o lacrimă nu a înţeles ce este iubirea.
618. 618. Oare am să cobor vreodată în gara unde locuieşte înţelesul sufletului meu?
619. 619. Deschide fereastra amintirii pentru a nu lăsa timpul să te treacă dincolo de tine însuţi.
620. 620. Numai libertatea de a şti poate să-ţi dezvăluie tristeţea de a nu fi liber.
621. 621. Gândul cel mai de preţ este acela care te lasă să fi tu alături de tine.
622. 622. Cu ce ar mai rămâne omul dacă i-ar dispare speranţa?
623. 623. Filosofia este o religie unde Mesia va veni mereu la infinit fără a ajunge vreodată în gara acestei lumi.
624. 624. Laşitatea este onoarea minciunii.
625. 625. Forţa nu se poate supune decât forţei doar că aceasta poate să fie brută, forţa gândurilor,a modestiei,a spiritualităţii să îmbrace atâtea şi atâtea aspecte.
626. 626. Cu ce altceva poate sta omul la masa propriei sale tăceri dacă nu cu voinţa Iluziei Vieţii sale.
627. 627. Ce s-ar fi făcut Cristul fără crucea sa?
628. 628. A întrebat cineva în gara soţii de ce ocoleşte atât de mult trenul vieţii până să ajungă la moarte?
629. 629. Cel mai îngrijorător lucru nu este suferinţa ce deseori pare o veşnicie ci faptul că nu ştim dacă toată această suferinţă  ne va fi răsplătită cândva printr-un anumit sens.
630. 630. Există fericire care să nu fi cunoscut durerea vreodată?
631. 631. Lasă-ţi focul inimii să ardă şi să devină o stea eternă a iubirii din care s-a născut.
632. 632. Nu există altă doctorie pentru suflet decât iubirea şi opusul ei:ura!
633. 633. A ajuns cineva la masa eternităţii  de unde s-a întors sătul?
634. 634. Nu există limbă care să nu macine cuvinte precum nu există mântuire care să nu macine păcate.
635. 635. Şi-a aflat cineva capătul propriilor sale puteri în afara propriului suflet?Nu!De aceea acesta nu există niciodată atâta timp cât există sufletul.Astfel omul este invincibil prin spiritul său.
636. 636. Nu există operă mai măreaţă pentru om decât Omul.
637. 637. Dacă Dumnezeul omului nu ar avea formă de om cu siguranţă că omul ar fi mai fericit fiindcă ar fi obligat să caute forma propriului său Dumnezeu uitând de Ierarhia suferinţei prin care omul devine propriul său Mântuitor şi mântuit.
638. 638. Suferinţa este cel mai mare învăţat al acestei lumi.
639. 639. Scrisul este arta de a îmbălsăma cuvintele.
640. 640. Ce departe e Dumnezeu când eşti fericit şi ce apropiat când suferi.
641. 641. Dacă pe viitor omul va schimba faţa Lui Dumnezeu dintr-o faţă omenească într-o faţă a naturii cu formele sale de relief variat atunci va mai urca o treaptă în aflarea căii de a redeveni şi a se apropia de propriul său sine.
642. 642. Cel ce-şi dă silinţa să-şi trăiască viaţa cu orice preţ uită că şi viaţa îşi dă silinţa să îl trăiască pe el.
643. 643. Ce s-ar face cunoaşterea fără adevăr?
644. 644. Adevărul adevărat sau fals.Ambele sunt tot adevăruri.
645. 645. O societate mondială fără discriminări rasiale sau etnice este un vis prea frumos pentru aşa zisa globalizare unde cei care au reuşit să fure,să ucidă,să mintă,să mistifice adevărurile istoriei vor să-şi ia partea leului.
646. 646. În numele democraţiei s-au comis cele mai odioase masacre iar în numele religiei cele mai scabroase îndobitociri umane din toate timpurile.
647. 647. Dacă nu am fi cunoscut termenii de democraţie şi religie omenirea ar fi fost cu  milenii mai evoluată decât azi.
648. 648. Puntea dintre Dumnezeu şi Diavol se numeşte democraţie.
649. 649. Cel ce-şi numără anii nu-şi va trăi niciodată viaţa propriei sale clipe.
650. 650. Meritul religiei este acela de a demonstra omului inutilitatea sa în faţa unui  Dumnezeu care a greşit creând o lume ce va cunoaşte păcatul şi Diavolul.
651. 651. Oricât de mari adulatori ai Lui Dumnezeu sunt popii tot Diavolul este cel care le dă să mănânce  fiindcă fără de Diavol credincioşii nu le-ar mai da un ban.
652. 652. Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Lui pentru ca vorbele lumii să fie  după chipul şi asemănarea ei.
653. 653. Ce s-ar face popii fără un Diavol pe care să îl combată?
654. 654. Lumina zilei nu ar mai fi la fel de strălucitoare fără amintirea ochilor tăi din care se revarsă seninul infinit în sufletul meu.
655. 655. Oare cum ar arăta această lume dacă Iluzia Vieţii ne-ar lăsa să mai visăm alături de bine şi rău şi alte opusuri ale acestora?Ar mai fi iubirea cel mai important atribut al Lui Dumnezeu?
656. 656. Oportunitatea de a fi noi înşine  în această lume înseamnă de la sine oportunism faţă de cei care au uitat de mult cine anume sunt.Nu e un păcat?
657. 657. Turnul îngerilor care veghează Cuvântul Lui Dumnezeu ce a creat această lume se află doar în Adevărul Absolut.
658. 658. Dacă Dumnezeu ne-ar înţelege ar trebui să ştim de ce anume ştim?
659. 659. Armonia este o măsură a hazardului.
660. 660. Ascultă şoaptele clipelor pentru a putea înţelege timpul.
661. 661. Nimeni nu poate fi în locul tău tu însuţi.
662. 662. Crede în lacrimile cuvintelor  fiindcă acestea nu ştiu să mintă  niciodată ci sunt minţite de cel care le foloseşte la minciuni.
663. 663. Amintirea verii sentimentale dă căldură iernii singurătăţii.
664. 664. De ce trebuie să cununăm osânda cu păcatul acestei lumi?
665. 665. Adevăratul câştigător de cele mai multe ori nu este învingătorul ci învinsul.
666. 666. Cum ar arăta bolta sufletului nostru fără lumina divină a stelelor unor amintiri ce răsar din întunericul singurătăţii?
667. 667. Întreaga lume se oglindeşte în noi chiar dacă oglinda ei este spartă de la naşterea păcatului originar fiindcă cioburile nu aduc noroc.
668. 668. Bătăile inimii tale biciuiesc clipele timpului pentru miracolul de a fi pe lume.
669. 669. Doar pentru Dumnezeu nu mai există miracol!
670. 670. Câtă nevoie avem noi oamenii de miracol,de necunoscut şi de întâmplare deoarece nu   avem puterea să ne înfruntăm  lucizi Destinul.
671. 671. Dacă accidentatul ar şti că mâine va muri ar mai merge în acel loc?
672. 672. Dacă toate nu s-ar împlini prin Destin, timpul nu ar mai avea un trecut care să nu poată fi schimbat.
673. 673. Unde-ţi este cerul inimii tale dar calea paşilor iubirii ce se vrea împlinită până dincolo de moarte?
674. 674. Stropul de vis al vieţii tale  chiar dacă a ajuns  să ude deşertul deşertăciunii acestei lumi nu l-a  putut face pe acesta  roditor.
675. 675. Experienţa este un artificiu al visului acestei vieţi, şi de aceea trăim până la moarte focul de artificii al înstrăinării de noi înşine.
676. 676. Bogăţia este o măsură a nebuniei iar sărăcia a deşertăciunii de aceea nu este recomandată nici una şi nici alta.
677. 677. Poate o democraţie să excludă ierarhia sau poate o ierarhie să fie democratică?
678. 678. Ziua este atributul suprem prin care noaptea poate să se justifice şi invers.
679. 679. Lupta dintre bine şi rău ar înceta imediat odată ce binele ar înţelege răul.
680. 680. Stigmatul prostiei a ajuns coroană împărătească în această lume plină de vorbe goale.
681. 681. Doar răul îţi poate spune dacă ai făcut bine.
682. 682. Educaţia este un tatuaj al minţii.
683. 683. Libertatea omului nu vine nici din ştiinţă şi nici din practică ci numai din credinţă.
684. 684. Religia este o cale iluzorie prin care unii oameni încearcă să fugă de moarte.
685. 685. Oricât de ascuţită ar fi gheara unei fiare tot gheara care va avea noroc va fi cea care va sfâşia cel mai adesea prada.
686. 686. Ce s-ar fi făcut arta  fără de romantism?
687. 687. În vara inimii soarele iubirii arde cel mai tare.
688. 688. Unde sunt cardinalele sufletului tău ce navighează în derivă pe oceanul vieţii?
689. 689. Oricât de mult te-ar certa  Cuvântul, nicăieri nu vei reuşi să găseşti mai multă înţelegere decât în sensurile lui.
690. 690. Apropierea de Dumnezeu îi face pe unii puternici iar pe alţii laşi, ticăloşi şi imbecili tocmai fiindcă primesc în dar o forţă pe care nu toţi ar fi meritat-o.
691. 691. Originea lumilor se află în Cuvântul Lui Dumnezeu la fel ca şi originea celui mai amărât suflet.

1. 692. Diferenţa dintre fiară şi om este că fiara sfâşie prada pentru a-ţi satisface nevoile fiziologice iar omul îşi sfâşie prada pentru a-şi satisface nevoile spirituale.
2. 693. Omul a ajuns în spaţiul cosmic fiindcă a reuşit să întreacă fiara în  tortură şi cruzime.
3. 694. Judecata cea mai dreaptă este aceea care nu include dreptul nimănui.
4. 695. Ne considerăm în mod eronat stăpânii acestei lumi crezând că dacă stăpânim anumite vanităţi şi ierarhii sociale stăpânim şi lumea.
5. 696. Ce altceva rămâne din noi decât Cuvântul Lui Dumnezeu pe care l-am trăit vrând nevrând o viaţă?
6. 697. Vor mai exista stele în urma Iluziei Vieţii?
7. 698. Imaginea poate înlocui multe cuvinte dar imaginea Cuvântului nu-L poate înlocui niciodată pe Dumnezeu.
8. 699. Câte zile mai am de dus Iluzia Vieţii în spatele sentimentelor mele din această lume?
9. 700. Doar cel năpăstuit cunoaşte sensul forţei divine şi iarăşi mă întreb de ce?
10. 701. Nu suntem nici unul mai fericiţi decât ceilalţi şi de aceea a fost nevoie de ierarhizarea socială care să ne dea titulatura de mai puţin fericiţi, mai fericiţi,prea fericiţi şi alte liste de fericiri mai mult sau mai puţin amare.
11. 702. Oare ce s-ar fi făcut moartea fără de viaţa noastră?
12. 703. Nu există pod al vieţii care să nu unească două maluri ale morţii precum nu există mal al morţii nedespărţit de apa vieţii.
13. 704. Suntem atât de străini de noi încât considerăm Iluzia Vieţii drept propria noastră viaţă fără să ştim cine suntem de fapt,de unde anume venim şi ce anume este cu adevărat moartea care ne aşteaptă pe fiecare.
14. 705. Cum ar arăta lumea cunoaşterii noastre fără de numere?Cu siguranţă nu ar mai putea fi bogată şi prosperă pentru cei bogaţi şi prosperi.
15. 706. Cel ce stăpâneşte Iluzia Vieţii stăpâneşte lumea.De aceea e nevoie de cât mai mult spectacol în care să evolueze numeroşi magicieni ai moralei şi bunăstării iluzorii.
16. 707. Chiar dacă pe Terra va fi în viitor o singură naţiune cu actuala Iluzie a Vieţii acea naţiune va fi cea mai nefericită din întreaga istorie fiindcă nu va mai cunoaşte o altă naţiune unde să poată evada cerând azil.
17. 708. Dacă ar dispare Iluzia Vieţii ar dispărea cu ea atât moartea cât şi viaţa,nefericirea cât şi fericirea fiind înlocuite de alte fenomene care ar putea fi sau nu asemănătoare.
18. 709. Iscusinţa este arta de a şti cum să-ţi aranjezi perna pe care să-ţi doarmă cât mai nestingherit trecutul.
19. 710. Suntem în zorii unei lumi care nu cunoaşte noaptea din care tocmai a sosit.
20. 711. Răzvrătirea este a doua natură a vieţii după iluzie prin care viaţa  încearcă să-şi ţină în frâu Destinul.
21. 712. Experienţa ne arată  calea iluziei.
22. 713. Adâncimea unei priviri nu se măsoară în kilometri ci în profunzime.
23. 714. Aceeaşi toamnă vine atât peste cele mai semeţe fire de iarbă cât şi peste cele mai pricăjite.
24. 715. Instinctul fiarei se supune subzistenţei iar al omului înţelepciunii de aşi asigura subzistenţa.Să fie înţelepciunea mai malefică decât fiara?
25. 716. Toate florile din lume nu valorează mai mult decât o toamnă care le ucide.
26. 717. Fără de sfinţi am fi mult mai singuri iar fără de noi am fi mai sinceri.
27. 718. Adevărul nu poate fi tras la ruleta norocului şi nici a deşertăciunii fiindcă acesta le împarte pe amândouă.
28. 719. Ce altceva rămâne din noi decât un adevăr pe care nu l-am înţeles sau cunoscut niciodată?
29. 720. Ce ne-am face fără de surâsul îngerului iubirii din sufletele noastre?
30. 721. Ce altceva poate fi această lume decât un înţelept căruia îi lipseşte tocmai înţelepciunea?
31. 722. Nu ai fi niciodată singur dacă ai crede în ceva cu adevărat.În orice începând cu un fir de iarbă şi terminând cu un munte sau un astru sau chiar mai mult, în propriul tău Dumnezeu.
32. 723. Fără credinţă întreaga înţelepciune ar fi o umbră a unor gânduri.
33. 724. Este atât de mare frumuseţea pierdută din noi încât  oricât de multă frumuseţe ne-ar dărui Pământul tot nu vom fi mulţumiţi de ea şi va trebui să inventăm păcate originare sau alte lucruri asemănătoare pentru a ne putea regăsi astfel în Iluzia Vieţii pe care o trăim.
34. 725. Nimeni nu poate afla adevărul pentru care am inventat  minciuna.
35. 726. Scopul a devenit o ţintă abia când viaţa a devenit o luptă.
36. 727. Cel care rămâne alături de Dumnezeu vrea să se apropie de propriul său sine.
37. 728. Nu sfida lumina divină a aştrilor fie ei şi din negura uitării fiindcă nici tu nu poţi străluci altfel în faţa Cuvântului Lui Dumnezeu.
38. 729. Nu amâna ziua de azi cu o alta fiindcă nici moartea nu-ţi amână ziua şi ceasul ei hărăzite ţie.
39. 730. Cel ce răstălmăceşte Cuvântul Lui Dumnezeu este cel care are mereu ceva de obiectat asupra mersului acestei lumi.
40. 731. Nu spune niciodată cât de grea ţi se pare Golgota vieţii tale fiindcă nimeni altcineva nu o poate urca în locul tău pentru a şti aceasta.
41. 732. Ce altceva poate să fie înţelepciunea decât o respiraţie a unor gânduri în lumea fără de păcate a unui Cuvânt ce devine astfel un înţeles.
42. 733. Încotro alergi suflet ce-ţi ai propriul tău ceas în moartea pe care nu o vei putea întrece niciodată?
43. 734. Viaţa este un buchet de gânduri dăruite unei priviri ale acestei lumi.
44. 735. Mulţimi de oameni, culegători de vânt  se îndreaptă tăcute spre aşi împlini soarta pe ogorul vieţii lovit de secetă sentimentală mai tare ca niciodată în acest secol al tehnologiei prin care putem ara speranţe şi semăna îndoieli sub acelaşi vânt comun care ne e dat spre cules.
45. 736. Viaţa este unica veste adevărată pe care o aflăm abia în ceasul morţii.
46. 737. Poştaşul fericirii este nimeni altul decât Timpul oricât de multe riduri ţi-ar aduce cu anii săi rebeli.
47. 738. Sunt mai îngândurat acum când vreau sa scap de gânduri decât atunci când le doream.
48. 739. Existenţa este un praf în ochii eternităţii.
49. 740. Doar lacrimile nu pot avea lacrimile lor atunci când plâng.
50. 741. Te rog spune-mi încotro se îndreaptă fericirea fiindcă dacă merge în altă parte decât spre moarte aş vrea să o urmăresc.
51. 742. Fără de tine Lumina Divină devine un tăciune stins la marginea unor cuvinte uitate până şi de creatorul lor.
52. 743. Nu există surâs care să nu fi râs vreodată înainte.
53. 744. Grija de noi înşine trebuie să înceapă cu caracterul.
54. 745. Lupii cei mai flămânzi sunt cei încercuiţi.
55. 746. Ai grijă de deşertăciunea vieţii fiindcă nu şti ce fel de deşertăciune vei găsi dincolo de ea.
56. 747. Vechimea se măsoară în sentimente.
57. 748. Aura cea mai de preţ a dorului este amintirea.
58. 749. Nu te încrede niciodată în crez ci în moarte fiindcă este unica care nu a minţit niciodată.
59. 750. Dacă omul nu ar fi cunoscut necunoaşterea nu ar fi avut parte niciodată de cunoaştere.
60. 751. Ascultă-ţi vocea sufletului atunci când asculţi de  iubire.
61. 752. Raţiunea nu face niciodată casă bună cu iubirea precum cunoaşterea nu va sta la aceeaşi masă a fericirii cu necunoaşterea.
62. 753. Ca să fi fericit mai întâi trebuie să-ţi cunoşti fericirea, iar cum cunoaşterea se bazează pe adevăr iar noi nu vom cunoaşte niciodată adevărul absolut este lesne de înţeles de ce nu vom cunoaşte niciodată fericirea adevărată.
63. 754. Nu te îndepărta niciodată de ochii sufletului tău fiindcă s-ar putea să orbeşti văzând prin privirea altuia.
64. 755. A fi străin de tine înseamnă înainte de toate a realiza cât de mult mai ai de cunoscut pentru a parcurge tot necunoscutul.Atunci ne vom mai regăsi vreodată pe cel pierdut din noi?
65. 756. Limita cunoaşterii stă în necunoaştere şi a înţelepciunii în pacea dintre suflet  şi suferinţă.
66. 757. Nu pot fi niciodată mai multe speranţe decât cele făurite de propriile tale nevoi.
67. 758. Care senin nu-şi va primi într-o zi norii lui şi care viaţă moartea sa?
68. 759. Opreşte din mers clipa şi încearcă să-ţi înţelegi sensul propriei tale existenţe.Vei reuşi oare fără de iubire?
69. 760. Proroc este acela care îţi vorbeşte prin necuvinte sensul cel mai profund al Cuvântului şi nicidecum cel care-ţi va înşira o grămadă de cuvinte al căror Adevăr Absolut oricum nu-l vei afla niciodată.
70. 761. Înţelepciunea este o corvoadă cu tine însuţi.
71. 762. Dacă nu ar fi existat suferinţa cu siguranţă nu am fi avut nevoie de numere şi de enumerări.
72. 763. Cum nu există răsărit al  privirii care să nu apună tot aşa nu pot exista nici zorii fericirii care să nu se ascundă după muntele uitării pentru totdeauna.
73. 764. Care astru este mai măreţ decât  grăunte de nisip  în faţa eternităţii?
74. 765. Cu toţii am lipsit la împărţirea veşniciei atunci când am primit în dar viaţa.
75. 766. Nicăieri în altă parte nu vei afla lumină mai strălucitoare ca şi în inima întunericului.
76. 767. Nu există suflet mai luminos decât cel care aspiră din cel mai adânc întuneric al deznădejdii  către Lumina Divină a iubirii sale.
77. 768. Unde a fost morala Lui Dumnezeu atunci când a lăsat păcatul în această lume?Nu era mai bine să fi gândit o lume fără păcate şi fără posibilitatea de a fi înşelat de Diavol?Chiar nu ştia ce va urma?Atunci e grav!
78. 769. Înţeleptul ară pe ogorul cunoaşterii de pe tarlaua Iluziei  Vieţii pentru a pune răsadurile necunoaşterii, iar omul de ştiinţă ară tărâmul necunoaşterii pentru a pune răsadurile cunoaşterii.Cine  are dreptate?
79. 770. Care astru va străluci etern înfruntându-şi moartea propriului său Univers din Cuvântul spus la învierea gândului de Dumnezeu?
80. 771. Numai fericirea poate şti suferinţa îndurată de a se întrupa.
81. 772. Nu-ţi arunca suferinţa fiindcă nu şti niciodată ce fericire vei primi în schimb.
82. 773. A sărit cineva mai departe de propriul său gând?
83. 774. Nebun este acela care-şi doreşte fericirea absolută neştiind că pentru aceasta este necesară  suferinţa la fel de absolută.
84. 775. Abia la margine de speranţă îi vei mulţumi propriului tău Destin fiindcă ţi-a lăsat liber dumnezeul din tine.
85. 776. Dacă timpul ar fi o oglindă care să se spargă în mii de cioburi care dintre acestea ar putea fi clipa ta?Cel în care te-ai recunoaşte sau cel în care nu ţi-ai putea privi imaginea chipului tău?
86. 777. Cu toţii vrem să ajungem pe culmile muntelui cu nume de ierarhie fără să ştim că de acolo nu vom mai avea unde merge fiind nevoiţi să coborâm.
87. 778. Care vis nu-ţi zugrăveşte realitatea momentului?
88. 779. Unde duc amintirea aripile eternităţii?
89. 780. Nu există foc mai aprins decât sărutul dorului.
90. 781. Marea împlinire a vieţii constă în moartea pentru care s-a născut.
91. 782. E prea mult frig de noi înşine în această lume.
92. 783. Speranţa este hrana visului vieţii.
93. 784. Curajul te îndeamnă mereu să fi tu însuţi dar realitatea visului vieţii tale de îndepărtează de acest deziderat.
94. 785. Nu-ţi vinde zâmbetul pe banii uitării fiindcă atunci când te vei gândi de ce ai trăit în această lume nu-ţi vei mai aminti nimic.
95. 786. Care floare nu-şi doreşte frumuseţea?
96. 787. Ascultă mersul timpului atunci când calcă peste amintiri şi spune-mi cui îi suspină paşii?Amintirilor sau Timpului?
97. 788. La masa vieţii nici Destinul nu a fost predestinat să se înţeleagă pe sine.
98. 789. Nu uita, căldura privirilor a fost dată pentru a topi gheaţa din cuvintele spuse adeseori fără nici un rost.
99. 790. Diferenţa dintre o vorbă şi un cuvânt constă în Dumnezeul ce a făurit Cuvântul.
100. 791. Adevărata singurătate a privirii este atunci când nu se regăseşte nici în Lumina Divină a Iubirii.
101. 792. Totul trece până şi lumea viselor tale odată cu întreaga existenţă iar tot ce rămâne este doar Iluzia Vieţii tale că aici va mai fi mereu câte ceva.
102. 793. Fericirea constă în visul pe care-l trăieşti şi din care te vei trezi ca dintr-un coşmar sau ca dintr-un vis de neuitat direct în moarte.
103. 794. O pleoapă de reverie peste o geană de lumină a Cuvântului întrupat de Dumnezeu.Asta eşti tu.
104. 795. Nimeni nu poate fi mai presus de Dumnezeul din el însuşi.
105. 796. Simţurile sunt poarta părăginită a visului vieţii.
106. 797. Te ador înger al frumuseţii cu nume de Moarte care dai întreaga strălucire vieţii.
107. 798. Nicăieri nu-ţi vei găsi liniştea decât în moarte fiindcă esenţa vieţii constă în propria ei nelinişte.
108. 799. Care val nu s-a spart şi care viitor nu are un trecut?
109. 800. Luna iubirii noastre a devenit soarele nopţii din care ne amintim argintul săruturilor sub poarta unui zâmbet al Destinului.
110. 801. Nimic nu poate fi mai trist decât atunci când îngheaţă până şi Cuvântul în braţele căruia ne-am ascuns speranţele  surde ale inimii.
111. 802. Romantismul este cea de-a şaptea minune a lumii sufletului uman.
112. 803. Păcatul originar a survenit abia atunci când ne-am răcit de sentimente.
113. 804. Oare câte va mai avea de îndurat Cuvântul întrupat din Tine Doamne în această lume a deşertăciunii?
114. 805. Decât o mie de vorbe prefer o singură privire.
115. 806. Cu cât îţi doreşti mai multă bogăţie materială cu atât te umpli cu mai multă sărăcie spirituală.
116. 807. Harul este darul Cuvântului Lui Dumnezeu.
117. 808. Instinctul vieţii este tot ceea ce ne separă de noi înşine ca suflete ale absolutului şi nemărginirii.
118. 809. Cine poate înţelege de ce trebuia să avem nevoie de o naştere şi o viaţă înaintea morţii?
119. 810. Ce deosebire poate fi între natura sufletului şi natura care ne înconjoară?
120. 811. Am crezut în absolutul privirii tale până când am înţeles că până şi Lumina Divină a iubirii poate fi încătuşată de ţărâna trupului ce se vrea atât de adesea profană.
121. 812. Oară dacă nu am vieţuii între limitele binelui şi răului am mai trăi cunoscându-L pe Dumnezeu?
122. 813. Dacă Dumnezeu este unic nu se plictiseşte, nu e singur şi trist văzând cât de grea ne este uneori viaţa sau se distrează văzând cum ne chinuie bunătatea Lui care ne-a creat atât de păcătoşi?Să fie acesta numai Dumnezeul omului?
123. 814. Trăim în lumea compromisului deşert.
124. 815. Ce altceva poate însemna vârful ierarhiei în această lume a pierzaniei decât cea mai de sus treaptă a acestei pierzanii?
125. 816. Cel ce a îmbrăţişat măcar odată-n viaţă o şoaptă de iubire îşi va pierde întunericul sufletului pentru totdeauna.
126. 817. A prins cineva în pumni cel puţin o frântură din timpul vieţii sale?
127. 818. A fi alături de inima ta înseamnă să fi alături de Dumnezeu.
128. 819. Nu te ascunde de tine fiindcă oricum nu te vei găsi niciodată.
129. 820. Disperarea este o notă proastă primită de propriul tău Destin la şcoala înţelepciunii.
130. 821. A existat vreodată un adevărat înţelept disperat?
131. 822. Nu te amăgi şi nu amăgi  iluziile  acestei lumi fiindcă sunt ele mai înainte de tine  amăgite de moartea care le aşteaptă.
132. 823. Cum nu vei şti niciodată ce înseamnă întâiul în Univers sau cel din urmă tot aşa nu vei afla ce anume însemni cu adevărat tu.
133. 824. Nu există ninsoare de speranţe care să nu se topească de căldura timpului uitării.
134. 825. Solitudinea tristeţii,  deseori,  poate fi unica măsură reală a necunoscutului din tine.
135. 826. Câte aripi au brăzdat cerul inimii tale şi câte au rămas în ea?
136. 827. Fiecare floare are toamna ei.
137. 828. Cu ce e mai deosebită ţărâna trupului tău de praful cuvintelor care se pierd în depărtarea sufletului străin din tine?
138. 829. Marea regăsire a ta cu tine însuţi nu va putea fi decât dincolo de viaţă.
139. 830. A nu crede în fericire înseamnă a nu avea un sens în lumea deşertăciunii noastre.
140. 831. Viaţa se vrea  un poem al fericirii dar ale cărui versuri se pierd negreşit numai în moarte.
141. 832. Ce s-ar face întreaga fericire a acestei lumi fără de moarte?
142. 833. Dacă nu am fi cunoscut posibilitatea de a spune nu am mai fi reuşit vreodată să fim de acord cu ceva?
143. 834. Să fim cu toţii martirii Lui Dumnezeu pentru că ne naştem într-o astfel de lume?
144. 835. Fără deşertăciune şi suferinţă ar mai exista sfinţenia?
145. 836. Cred că orice altceva ar fi fost mai bune dacă ar fi fost pus în locul acestei lumi a iluziei deşarte.
146. 837. Care foc nu-şi are viaţa lui şi care viaţă focul ei?
147. 838. Lasă lumea să-şi cearnă deşertăciunea la moara absurdului, fiindcă e înfometată după aluatul nimicniciei.
148. 839. Care gând nu a fost gândit , care viaţă nu a trăit sau care moarte nu a murit în Cuvântul lui Dumnezeu?
149. 840. Nu-ţi căuta niciodată fericirea fiindcă şi aceasta se află scrisă în destinul tău dinainte de a fi trăit tu ca să poţi muri fără să ştii vreodată de ce.
150. 841. Spune-mi un număr care nu face parte dintr-o enumerare a unei ierarhii?
151. 842. Viaţa este o repetiţie absurdă înainte de spectacolul dat de moarte în cinstea Existenţei.
152. 843. Nu te lupta cu morile de vânt ale timpului tău dacă nu vrei să mănânci doar pâinea deşertăciunii cernută de acestea.
153. 844. De câte ori văd norii arşi de focul zilei îi întreb de ce nu pot să plângă cu lacrimile  ploilor din ei?Parcă ar fi imaginea unei dureri surde faţă de care nici  o lacrimă nu ar avea curajul să inunde amintirea unei iubiri apuse.
154. 845. Lasă cerul să-şi reverse întregul său senin în privirea ta dacă vei dori să înţelegi ce anume este iubirea.
155. 846. Să nu cauţi niciodată un sens iubirii.
156. 847. Să nu uiţi niciodată că până şi ziua oricât ar fi de împlinită va sfârşi prin apus.
157. 848. Acceptă-ţi Destinul pentru ca între tine şi Dumnezeu să existe înţelegere.
158. 849. Sexul nu poate fi niciodată iubire fiindcă iubirea este forma supremă a sacralităţii,este sfinţenia acesteia iar sexul sfinţenia profanului.
159. 850. Petalele ale profunzimii ce izvorăsc din lumina destinului tău mă îndeamnă să înţeleg până şi necunoscutul iubirii de până acum.
160. 851. Singurătatea ta este unica monedă care odată dăruită  va alunga singurătatea celuilalt.
161. 852. Ai obosit de atâtea clipe câte ţi-au fost scrise să le duci până acum fără să te poţi refugia în nici una dintre ele?Înseamnă că trăieşti degeaba.
162. 853. Rupe foile din calendarul trecut al amintirilor tale şi aruncă-le spre viitor pentru a le readuce în prezent.
163. 854. Ce să facem cu paradisul tău Doamne dacă suntem orbi ca să-l vedem şi surzi să-l auzim?
164. 855. Ce ne-am face dacă am avea toate dorinţele împlinite?Am fi mai fericiţi fără să ne mai dorim nimic?
165. 856. Răbdarea este una din monedele ce trebuie plătite împlinirii.
166. 857. De cele mai multe ori tristeţea spală apa murdară a păcatului originar din noi.
167. 858. Ce ne-am face fără de păcat originar şi biserici, fără de preoţi şi curve am fi mai puri?
168. 859. Fiecare ne ducem Destinul pe Golgota aleasă de acesta şi nu de noi.
169. 860. Oare câte stele nu există fără să răsară vreodată pe bolta sufletului nostru într-o mare iubire pierdută de noi şi fiecare stea în parte?
170. 861. Oricât de hotărât ai fi în ceea ce faci decizia o va lua tot Destinul tău.
171. 862. Lasă-ţi steaua Iluziei Vieţii să-ţi răsară peste toate suspinele acestei lumi fiindcă în curând va urma răsăritul morţii pe bolta căreia va străluci.
172. 863. De ce să-ţi fie teamă dacă tot ce ţi se întâmplă este dat dinainte de a fi aici, astfel lumea este oglinda a ceea ce a fost dinainte de ea.
173. 864. Crede numai în lumina iubirii.
174. 865. Oare am mai exista dacă ar absenta Destinul de la masa vieţii noastre?
175. 866. O viaţă fără de Destin este ca un cer fără de boltă, o stea fără de lumină sau o cunoaştere necunoscută niciodată.De aceea lasă-ţi Destinul să ţi se împlinească până la capăt şi nu încerca să te sinucizi evadând din propria ta lume.
176. 867. Ce minunat poate fi când pe oglinda lacului gândurilor tale se reflectă nuferii luminii de un alb imaculat  ai iubirii şi trist când vântul uneori potrivnic ai Destinului, aduce valurile care şterg întreaga sacralitatea a imaginii sentimentelor noastre.
177. 868. Părul speranţelor lumii este spulberat de timpul unor întâmplări care sunt cel mai adesea nedorite.De aceea freza Destinului acestei lumi ne pare mereu una ciudată şi nelalocul ei.
178. 869. Lumea este un stindard al absurdului.
179. 870. Tocmai în veşnicie timpul lipseşte.
180. 871. Cântecul este corola nemuririi.
181. 872. Vraja lumii se destramă doar prin farmecul morţii.
182. 873. Care viaţă nu-şi poartă durerea şi fericirea, deznădejdea sau speranţa?
183. 874. Nimic nu este mai sigur de tine ca şi propriul tău Destin.
184. 875. Chiar şi cei mai frumoşi ochi fără de Lumina Divină a Iubirii pălesc.
185. 876. Nu înota împotriva valului vieţii tale dacă nu vrei să te îneci la picioarele propriei tale morţi fără a înţelege de ce ai trăit vreodată.
186. 877. Ce am mai respira dacă ar dispare aerul speranţei din această lume?
187. 878. Încearcă să te lipseşti de tine însuţi,vei reuşi?
188. 879. Uitarea este boala cea mai sănătoasă.
189. 880. A respecta viaţa înseamnă a respecta şi păcatul originar al ei primit din greşeala Lui Dumnezeu de a se încrede în Satan?
190. 881. Dacă nu respecţi viaţa nu-L vei înţelege pe Dumnezeu.
191. 882. Un Dumnezeu credul care greşeşte mai e Dumnezeu?
192. 883. Ar mai fi un Dumnezeu după chipul şi asemănarea omului dacă nu ar fi greşit atunci când la facerea lumii nu a prevăzut că va fi înşelat de viitorul Satan?
193. 884. Cum nu există cale care să nu ducă undeva nu există Dumnezeu care să nu fie în fruntea a tot şi a toate, mai puţin în fruntea relelor fiindcă  I se va găsi mereu o scuză.
194. 885. Chiar şi nicăieri tot undeva înseamnă.
195. 886. Fiindcă eşti lumină nu te teme niciodată de întuneric ci luminează-l!
196. 887. Respectă-ţi viaţa dacă vrei să-ţi înţelegi moartea.
197. 888. Numai orizontul poate şti dacă l-a atins cineva vreodată.
198. 889. Dacă nu-L vei căuta pe Dumnezeu în tine nu-L vei afla niciodată.
199. 890. Mulţi vor să fugă de ei înşişi în moarte fără să înţeleagă că şi moartea la fel ca şi viaţa se află numai în ei.
200. 891. Acceptă urma lăsată de tine trecutului fiindcă nici un viitor nu o va putea spăla.
201. 892. Care roată nu a fost zămislită să se învârtă şi care moarte nu a fost precedată de o naştere?
202. 893. Ce vei culege din cioburile clipelor vieţii tale sparte de Destin  în faţa morţii?
203. 894. Există timp sau trecere  fără de moarte?
204. 895. Care rădăcină a vieţii nu a fost zămislită din sămânţa trecerii şi care sămânţă a iubirii nu-şi are rădăcina ei în moarte?
205. 896. Lipseşte – te de orice în afară de iubire fiindcă oricât de inuman ar deveni Dumnezeu faţă de tine, atunci când vei înţelege că a creat iubirea nu vei putea să nu-L iubeşti.
206. 897. Cu toţii suntem un nimeni înaintea Lui Dumnezeu şi de aceea să fi fost creaţi?
207. 898. Ador amintirea ochilor tăi în care am crezut că sunt sufletul Luminii Divine.
208. 899. Doar dorul care doare este dor.
209. 900. La malul speranţelor nu prea acostează niciodată împlinirea.
210. 901. Nu încerca să repeţi timpul unei trecute iubiri fiindcă acesta e plecat demult odată cu eternitatea sa în care îţi era ascunsă iubirea.
211. 902. Ce să-ţi fac dacă ai lipsit  din gara sentimentelor vieţii tale atunci când a oprit şi la peronul inimii tale trenul marii iubiri.
212. 903. În locul iubirii ce rămâne din noi în afară de o amintire prăfuită undeva într-un colţ de cimitir al unor speranţe ce se vor deşarte şi vor trece odată cu ziua acestei lumi?
213. 904. Nu spune nimănui ce este iubirea fiindcă înseamnă că nu ai întâlnit-o cu adevărat.
214. 905. Repetă-ţi într-una cât de singur eşti fără de Dumnezeul Iubirii şi astfel vei ajunge să-L întâlneşti.
215. 906. Nu te amăgi singur crezând în lumea ce nu poate crede decât în ea, fiindcă nu va crede niciodată în tine.
216. 907. Care ocean nu-şi are adâncimea sa şi care suflet nu-şi are Cuvântul Lui Dumnezeu din care a fost întrupat?
217. 908. Nimeni nu va şti vreodată de ce s-a născut un nimeni pentru a muri acelaşi nimeni.
218. 909. Priveşte la vântul cuvintelor neînţelese cum spulberă părul învolburat de evenimente ale acestei lumi şi înţelege-ţi speranţa.
219. 910. S-a învins cineva pe sine fără să moară?
220. 911. Oricât de mult ai dori să devii un altul până la moarte tot tu vei rămâne chiar şi cu amintirile propriului tău trecut.
221. 912. Şi-a schimbat vreodată cineva trecutul  ca să poată spune că posedă voinţă?
222. 913. Nu trezi fiara din om fiindcă va fi mult mai fioroasă decât orice animal hăituit de natura acestei lumi.
223. 914. Aruncă tot ce e omenesc din tine pentru a fi înţeles de Dumnezeu.
224. 915. Nu există luptă mai mare decât în sânul unei mari iubiri.
225. 916. Cine vrea să piardă agoniseala unei vieţi pentru a înţelege moartea care te primeşte la fel de gol precum te-ai născut?Doar acela este cu adevărat aproape de lumina creatorului său.
226. 917. Îmi este rău după clipa iubirii pierdută din mine, undeva pe o stradă a neputinţei de a ne avea etern.
227. 918. Ce ştii tu suflet pribeag câte clipe îţi cheltuie Destinul doar pentru a se îmbăta cu apa vieţii tale?
228. 919. Nici măcar propriul tău Destin nu-ţi aparţine.El este urma lăsată de Cuvântul Lui Dumnezeu numai pentru tine.
229. 920. Ce altceva suntem noi decât albia secată a lacrimii Lui Dumnezeu prin care şi-a exprimat iubirea neînţeleasă de neantul eternităţii.
230. 921. Rămâi cu bine suflet drag ce ai crezut în viaţa morţii când eu mai rămân în viaţa unde există moarte.
231. 922. Poţi opri lumea din mersul ei nebun?
232. 923. De ce ne-am născut sub cerul unde calea căilor este moartea?
233. 924. Fără tine până şi primăvara sufletului devine toamnă iar mugurii viselor, frunze ruginite ce cad peste veşmântul unei amintiri din ce în ce mai dureroase.
234. 925. Nu există comediant mai mare decât lumea în care trăim.
235. 926. Tinereţea ar trebui să fie adevărata senectute a sufletului iar bătrâneţea copilăria lui.
236. 927. Iubirea este Lumina Divină a morţii pentru care ne-am născut.
237. 928. Ascultă-ţi vocea inimii şi întreabă-te de ce îţi bate fiecare clipă a Destinului tău ce ar fi trebuit să devină propria ta eternitate?
238. 929. Care dintre vise este mai adevărat?Cel al ierarhiei lumii sau al mântuirii ei?
239. 930. Eşti o petală de timp, ruptă din floarea cu nume de Dor, ţinută cândva în mâna Lui Dumnezeu.
240. 931. Să fie mai multe stele decât clipe pe cerul Cuvântului Lui Dumnezeu?
241. 932. Nu te îndemn să speri în nimic dar dacă nu ai mai spera cu ce ai rămâne?
242. 933. Care opus nu-şi are sensul lui şi care moarte viaţa ei?
243. 934. Fiecare vis ne arată imaginea realităţii din care ajungem să înţelegem iluzia precum fiecare iluzie ne arată visul din care înţelegem realitatea.
244. 935. Orice facere este un verb ce are în spate un subiect, precum orice subiect devine opera unui verb.De aceea nici Cuvântul Lui Dumnezeu nu putea fi singur fără de verbul său.
245. 936. Deşi ne credem stăpânii acestei lumi nu suntem decât nişte creaturi jalnice fiindcă fiecare vietate are propria ei lume.Ce ştie o pisică despre harta acestei  lumii?
246. 937. A plecat cineva din această lume cu cel puţin un fir de păr din corpul pe care l-a hrănit o viaţă întreagă?
247. 938. Care sfârşit nu a avut vreodată propriul său început?
248. 939. Cel mai departe de tine nu poţi fi decât tot tu însuţi, precum şi cel mai aproape.
249. 940. Dovada existenţei constă în Iluzia Vieţii şi astfel existenţa devine de la sine trupul acestei iluzii.
250. 941. Care rămăşag poate suplini moartea?
251. 942. La botezul zilei să nu duci niciodată stele oricât ar fi acestea de frumoase.
252. 943. Ce s-ar fi făcut amintirea ochilor tăi fără îngerii privirii ce-o însoţeau aevea învingând neantul uitării?
253. 944. Care rădăcină nu-şi va susţine arborele ei?
254. 945. Te-am văzut cât eşti de fermecătoare frumoasă zână a morţii ce alungi fiecare durere şi trecut la coşul unor amintiri disperate pe care urmează să le spele viaţa care le-a dat naştere.
255. 946. Suspinul este frontiera dintre lumina speranţei şi posibilul întuneric al neîndeplinirii ei.
256. 947. Cine poate înţelege neînţelesul va şti ce anume este cunoaşterea.
257. 948. A crede înseamnă înainte de toate aţi aminti.
258. 949. Ascultă mai curând de adevărul morţii decât de minciunile vieţii.
259. 950. Dacă nu ar fi binele şi răul ar mai fi lupta sau viaţa acesteia pe care o trăim?
260. 951. Totul nu are nici o valoare în faţa morţii care te aşteaptă pentru ca viaţa ta să-şi împlinească destinul.
261. 952. Nu te întrista văzând alergătorii de ocazie ai oportunismului acestei lumi fiindcă toţii merg spre acelaşi ţel:Moartea!
262. 953. Bogăţia este drogul Iluziei Vieţii.
263. 954. Viaţa este nebunia  prin care nebunii se cred mai sănătoşi decât moartea ce îi aşteaptă.
264. 955. Nu există părere care să nu poată fi ruptă de minciuna cu nume de adevăr a acestei lumi.
265. 956. Lauda este măsura ce-ţi arată câte astfel de măsuri ar mai trebui ca lumea să devină mai bună.
266. 957. Câte cărămizi i-ar trebui Cuvântului Lui Dumnezeu să adauge la edificiul acestei lumi pentru ca aceasta să poată fi cu adevărat înţeleasă de oameni?
267. 958. Doar cel ce luptă ştie că trăieşte.
268. 959. Marele învins al acestei lumi este adevărul!
269. 960. Cine va putea spăla crimele din lumea Cuvântului lui Dumnezeu?
270. 961. Ce putem învăţa din această lume a Iluziei Vieţii Doamne Dumnezeule, unde adevărul rămâne mereu marea necunoscută?
271. 962. Ce s-ar face sfinţenia fără de îngeri şi sacrul fără Dumnezeu?
272. 963. Doamne Tu eşti totul iar noi toate celelalte din afara Totului unde nu a mai rămas nimic?De aceea suntem atât de goi şi înstrăinaţi de noi înşine?
273. 964. Orice neant este un Tot la rândul său.
274. 965. A găsit cineva măsura iubirii?
275. 966. Casa inimii este unica ce nu-şi poate încuia ferestrele privirii niciodată.
276. 967. Risipa este o formă de a umple ceea ce lipseşte din noi.De aceea suntem atât de risipitori!
277. 968. Nimic nu poate fi mai trist decât să vezi Cuvântul iubirii noastre cum zace în ruină sprijinit de gardul uitării.
278. 969. Orice minune este o rază umilă din adevărul ce ar fi trebuit să-l ştim despre noi în Iluzia Vieţii.
279. 970. Doar cel ce se întreabă va şti cât de mult nu ştie.
280. 971. Durerea este o virgulă ce pare eternă  după o întrebare fără de răspuns.
281. 972. Ce s-ar face viaţa fără intrigă iar ambele fără de Destinul care să le tempereze prin moarte?
282. 973. Vorba lumii este refularea Iluziei Vieţii conştientă în subconştient că  totul este o deşertăciune.
283. 974. Deşertăciunea este Tot ce se află dincolo de Dumnezeul pe care-l considerăm a fi un Tot.Adică noi!
284. 975. Care zăpadă a iubirii nu a fost albă la început, înainte  de a fi un torent înspumat ce distruge totul în calea sa?
285. 976. Toate limbile Pământului nu fac cât singurul Cuvânt al Lui Dumnezeu, acela de A Fi!
286. 977. Nu există duşman mai mare decât propria ta viaţă.
287. 978. Dumnezeu nu poate fi găsit decât în tine la fel ca şi moartea, de aceea fiindu-ţi teamă de moarte îţi este teamă de tine şi de Dumnezeu.
288. 979. Nu înşela niciodată Cuvântul Lui Dumnezeu din care ai fost plămădit dacă nu vrei să te înşeli pe tine.
289. 980. A-L asculta pe Dumnezeu înseamnă a te privi în oglinda lumii şi a te întreba dacă-ţi place ce vezi.
290. 981. A fi,  trebuie să fie pentru noi a iubi.
291. 982. Nimeni nu poate rămâne în urma morţii.
292. 983. Doar prin sacrificiu ne comparăm cu divinitatea.
293. 984. Cel mai înspăimântător ar trebui să fie neînţelesul şi nimic altceva, doar că lumea ar deveni imediat un iad.
294. 985. Cum moartea poate fi învinsă numai prin moarte şi visul vieţii poate fi învins numai prin vis.De aceea cel ce nu visează nu va ieşi niciodată învingător din lupta sa cu viaţa.
295. 986. Rămâi cel ce eşti fiindcă Dumnezeu nu va recunoaşte în numele tău pe nimeni altcineva.
296. 987. Frumuseţea este eul nostru oglindit pe bolta stelelor eternităţii.
297. 988. Ce poate fi mai frumos decât să simţi cum rezonează imaginea corpului cu eul tău?
298. 989. Forma este fulgerul Iluziei Vieţii ce reflectă o frântură din adevărul luminii.
299. 990. Privirea luminii din noi nu poate fi umbrită decât de roua cuvintelor iubirii.
300. 991. Ce altceva poate să fie apa vieţii decât o lacrimă a acestei lumi?
301. 992. Numai visul poate să-ţi povestească realitatea luminii din iubire.
302. 993. Cel ce nu poate visa îşi iroseşte clipele vieţii degeaba.
303. 994. Oricâte vieţi ai primi în dar tot ţi-ar mai trebui una pentru aţi alege clipa eternă a morţii dacă nu iubeşti.
304. 995. Viaţa este cea mai mare risipă de cuvinte.
305. 996. Rostul morţii este să moară înviind astfel.
306. 997. Lacrima cuvântului este lipsa de înţelegere şi de aceea vă rog nu faceţi cuvintele să plângă.
307. 998. Doar norii viselor pot umbri soarele speranţelor ce vor cădea din cerul inimii în ţărâna ce a mai rămas din cuvintele noastre obosite de vremea fiecărui Destin în parte.
308. 999. Cine poate ruga fulgerul inimii  să lumineze adevărul vieţii doar acela va şti de ce poate întreba întrebarea de a fi.

1000. Nu-ţi acoperi privirea cu viitorul ce-ţi va aduce moartea ci vezi trecutul ce-ţi uită viaţa.

1001. Care pană nu-şi are aripa ei spre a zbura dincolo de orice gând amar al acestei lumi?

1002. Ce ne-am face fără verbul a vrea în această lume cu voinţă iluzorie?

1003. Cel ce-şi pierde amintirea uitării se pierde pe sine.

1004. De ce paşii norilor devin ploaia de vise ce ne spală orizontul acestei lumi?

1005. Câtă nevoie am de petala trandafirului umezit cu lacrima privirii tale ce a încolţit în inima iubirii noastre.

1006. Lasă orice gând atunci când îţi vorbeşte sufletul.

1007. Furtuna a fost creată pentru a spăla timpul de păcatele greşelii Lui Dumnezeu de a face această lume murdară.

1008. Orice viaţă înseamnă limite în afară de iubire.

1009. Poezia este fructul Luminii Divine din noi.

1010. Sărutul este inima ce şterge lacrima depărtării dintre două suflete.

1011. Care tren nu-şi are calea lui sau Destin viaţa sa?

1012. Pacea inimii stă în steaua sa.

1013. Forţa apei vieţii se regăseşte în vuietul cascadei ce cade odată cu noi spre moarte.

1014. Îndoiala este o clipă ruptă de fiecare dintre noi.

1015. Lacrima este rugul aprins al simţirii.

1016. Întreaga viaţă s-a născut din furtuna de a fi noi înşine dar condamnaţi să ne căutăm mereu.

1017. Numai dorul poate şti cât de mare poate fi clipa.

1018. Fulgeră – mi uitarea cu amintirea luminii din tine spre a-mi redescoperi fiinţa pierdută.

1019. Nebunia este surâsul unicului adevăr ce poate exista în această lume.

1020. Nu obosi Cuvântul Lui Dumnezeu cu întrebări despre el şi creaţie fiindcă oricum nu-ţi va răspunde fiindu-i jenă.

1021. Alungă depresia,absurdul şi deşertăciunea din lume şi vezi ce rămâne în locul lor?Nimic!

1022. Ar mai exista pietre preţioase de nu ar fi iubirea?

1023. Nu există valoare fără adevăr.

1024. Care adevăr poate sta la masa acestei lumi, cel al vieţii sau cel al morţii?

1025. Minciuna este unicul adevăr cunoscut !

1026. Care stradă nu-şi are paşii ei şi care paşi nu-şi au lumea lor?

1027. Îmbrăţişarea este mântuirea prafului stelar din noi.

1028. Divinul din noi îşi cere sufletul său pereche.

1029. Prin Cuvânt şi Dumnezeu am făcut legământul cu ţărâna din noi pentru care ne-am născut spre a putea muri.

1030. Nimeni nu poate pierde nimic în această lume în afară de iluzie  fiindcă marile iubiri îl vor însoţi mereu.

1031. Toţi sculptorii din lume nu ar putea sculpta lumea aşa cum a făcut-o Dumnezeu.

1032. Iubita mea eşti un poem de lumină scris de taina iubirii noastre şi dăruit stelei în care ne vom regăsi eternitatea.

1033. A trăi înseamnă ori a vegeta ori a iubi.Alege!

1034. Xenofobia este arta prostiei adusă la rang de perfecţiune fiindcă nimeni nu e mai străin de tine decât sufletul tău.

1035. Cartea este odiseea prin care poate trece un cuvânt.

1036. Norocul este faţa descoperită a Destinului.

1037. Libertatea este măsura trasată de moarte vieţii.

1038. Nu există nimic mai important pe lume decât inima clipei în care îţi este dat să mori.

1039. Trăim într-o lume bolnavă de boala preţului fiindcă se doreşte neapărat preţioasă.

1040. Care iubire există fără cerul sentimentelor brăzdat de nopţile înstelate ale farmecului?

1041. Dacă ai fi infinitul aş sta până l-aş cuprinde pentru tine.

1042. Rămâi  cumva cu viaţa ta la nesfârşit?

1043. Singurătatea este o limită a bunul simţ lăsat de Dumnezeu.

1044. Morala este ceea ce nu trebuie să faci din ceea ce îşi doreşte majoritatea.

1045. Opreşte timpul şi simte-i clipa fiindcă doar în ea trăieşti.

1046. Între nume şi renume stă Iluzia Vieţii.

1047. Cine ştie care biserică este mai apropiată Lui Dumnezeu?

1048. Nu te limita la a  vrea să cunoşti ci treci dincolo la a vrea să simţi dacă vrei să cunoşti cu adevărat.

1049. Ura este faţa pălmuită a iubirii.

1050. Diferenţa dintre o iluzie şi alta stă doar în visul ce se va destrăma odată cu venirea zorilor morţii.

1051. Ascultă ploaia de suflete a stelelor  ce-şi părăsesc bolta spre a se naşte aici, ascultă cum se lovesc de asfaltul neputinţei noastre de a fi eterni.

1052. Numai moartea poate evalua nepărtinitor viaţa.

1053. Doar Dumnezeu poate beneficia de toate scuzele fiindcă El este Totul.

1054. Te rog toamnă lasă-mi primăvara amintirii să-mi inunde ruginiul uitării tale.

1055. A fi  înseamnă aţi aminti.

1056. Care speranţă în ruină nu a fost cândva un edificiu semeţ?

1057. Orice întrecere cu natura deşertăciunii acestei lumi este o deşertăciune şi mai mare.

1058. Numai somnul îţi poate spune că mai există şi vise reale.

1059. Rămâi în afara lumii şi nu o lua în seamă dacă nu vrei să devii la fel de nebun ca şi ea.

1060. Lumea este un ospiciu unde fiecare nebun îşi impune norma sa de normalitate.

1061. Bisericile sunt simbolul absurd al umilinţei.

1062. Omul trebuia să-şi caute neapărat un mântuitor fie el luat şi la preţ de speculă,după câte păcate se săvârşesc zilnic.

1063. Unde eşti înger al amintirii şi durerii ce-mi spui că de fapt trăiesc prin tine?

1064. Ce-i poate lipsi Lui Dumnezeu dar nouă, poate şi de aceea avem atât de mare nevoie de El fiindcă nu-i lipseşte nimic.

1065. Orice părăsire este o regăsire tardivă a unui altceva.

1066. Ziua este  absurdul nopţii iar noaptea somnul unde îşi visează ziua viaţa.

1067. Împlinirea este o fărâmă din ceea ce ar trebui să devină un adevăr.

1068. Fără de muncă întregul vis al vieţii s-ar nărui sub cupola grea a realităţii.

1069. Odihna este un spaţiu dintre două respiraţii ale Iluziei Vieţii.

1070. Doar cel fără de noroc poate spune că a avut noroc.

1071. Pacea este o îndoială acceptată de ambele părţi.

1072. Lupta este o încercare de mântuire a păcatului propriei tale naşteri.

1073. Limba unei naţiuni este patosul prin care sufletele acelei naţiuni,  îşi strigă dorul, fericirea şi disperarea în faţa vieţii.

1074. Sufletul este o fărâmă din neputinţa Lui Dumnezeu.

1075. Durerea este oglinda prin care trebuie să ne vedem putinţa de schimba ceva pe faţa ridată a lumii.

1076. Focul este forma cea mai superioară a purităţii ţărânii din noi ce ajunge cenuşă.

1077. Puterea este o culme măcinată mereu de viscolul păcatului până ce dispare definitiv.

1078. Orgoliul este supunerea oarbă în faţa speranţei.

1079. Trufia este un şomaj al gândirii.

1080. Banii sunt modul cum percepem lumea.În cazul de faţă fără nici o valoare spirituală sau sacră ci doar profană şi mercantilă.

1081. Absurdul este unica pată de culoare a adevărului absolut lăsată acestei lumi.

1082. Mânia este o notă dezacordată a gândului.

1083. Jocul este cauza pentru care viaţa este aşa cum e fiindcă se joacă cu noi de la început şi până la capăt.

1084. Cearta  este o isterie regizată pe acordurile dorinţelor neîmplinite.

1085. Prostia este unica descoperire demnă de luat în seamă a Iluziei Vieţii.

1086. Oare dacă am afla că speranţa este de fapt o legumă ne-am mai dori să trăim?

1087. În somnul gândirii  viaţa ar fi putut fi fără de păcat?

1088. Nu rezistenţa la cel ce se luptă împotriva speranţelor tale contează ci Destinul  ce a fost demult dat de Dumnezeu pe taraba deşertăciunii acestei lumi.

1089. Lacrima este lumea scoasă de sub masca speranţei sub care se ascunde.

1090. Ridurile sunt albii săpate de râul suferinţelor acestei lumi.

1091. Care furtună nu-şi are şi vraja ei sau Destin viscolul său?

1092. Rotunjimea oului a făcut lumea să se învârtă la nesfârşit în jurul absurdului?

1093. Scânteia este o stea neînţeleasă de eternitatea propriei sale clipe.

1094. O lume fără de paşi ar fi uitată de timp.

1095. Dispărând bisericile ar dispare şi păcatele pentru care sunt necesare?

1096. Viitorul este jocul de lumini al lumii cu voinţa noastră imaginară.

1097. Zidul ne aminteşte că trăim arătându-ne de fapt esenţa vieţii.

1098. Pacea sufletului a fost dintotdeauna un tren fără şine care venea de nicăieri şi mergea de unde a sosit.

1099. Sentimentul este o culoare de Destin ce ne-a pătat sufletul.

1100. Fierul este metalul cu care ne comparăm adeseori când uităm că rugineşte.

1101. Forţa este o boare de remuşcare a ceea ce şi-ar fi dorit Dumnezeu de la noi înainte să ne împartă păcatul cel mare al lumii, greşind că l-a creat pe Diavol.

1102. Vraja este o pictură ieftină cumpărată de creaţie la taraba de chilipiruri a lumilor cu durere.

1103. Natura este imaginea Lui Dumnezeu văzută de Iluzia Vieţii noastre.

1104. Ce s-ar face cerul fără boltă dar lumea fără Destin?

1105. Jarul este sufletul pierdut al focului.

1106. Oare ar mai aduce potcoava noroc dacă nu ar bate ţărâna din noi?

1107. Urma este o frază întreruptă a Destinului.

1108. Bunătatea este o lovitură ascunsă dată despărţirii.

1109. Cerul este lacrima Timpului care îşi recunoaşte existenţa sa fără nici o valoare în faţa eternităţii lumilor.

1110. Normalul înseamnă a fi la fel de anormal ca toţi ceilalţi.

1111. Lumina este identitatea gândului.

1112. Graba este o măsură a uitării de unde ai plecat şi unde vei ajunge.

1113. Taina este o torţă a Destinului.

1114. Seducţia este sabia simţirii scoasă din teaca deşertăciunii.

1115. Zorii sunt geana adormită a luminii.

1116. Forma este îmbrăcămintea Iluziei Vieţii.

1117. Frumuseţe fără formă este ca şi cum ar fi viaţă fără gând, sau iluzie fără haina sa.

1118. Ornamentul este tactica deşertăciunii de aşi dovedi valoarea.

1119. Ce altceva este rostul lumii decât o pensulă care nu-şi găseşte vopseaua niciodată pentru a picta imaginea adevărului?

1120. Valoarea  este o notă din solfegiul amăgirilor fredonat de Dumnezeu la ceasul creaţiei.

1121. Onoarea este o ruină a unei amintiri ce trebuie să fie valoroasă.

1122. Bunătatea este imaginea pe care am vândut-o demult Lui Dumnezeu pentru fericirea de a ne fi creat atât de absurzi.

1123. Nonşalanţa este o filă din uitarea de sine nerecunoscută de nimeni.

1124. Cumpătarea este un dar al absurdului.

1125. Evenimentul este un timp care-şi uită acasă propriul său ceasornic.

1126. Societatea este o rămăşiţă din ceea ce suntem fiecare dintre noi.

1127. Istoria care nu se repetă nu mai e istorie.

1128. Istoria este o succesiune de amintiri ce au avut norocul să poată fi înţelese de Iluzia Vieţii.

1129. Care rai şi-a uitat iadul acasă şi mai este călcat de Dumnezeu?

1130. Ofranda este un mijloc de a-L mitui pe Dumnezeu pentru păcate.

1131. Depărtarea este o lacrimă a apropierii.

1132. Supărarea este curcubeul fericirii de a cunoaşte patima lumii.

1133. Patima este o spărtură de Destin ale cărui cioburi se pot aduna doar cu abstinenţă.

1134. Numai rugina poate şti ce înseamnă fierul.

1135. Oricâte frunze ale amintirii vor aşterne copacii sufletelor în ţărână acestea tot ţărână vor deveni şi niciodată arbore.

1136. Mai lung sau mai scurt drum decât acela până la Dumnezeu nu este nici unul.

1137. Norii sufletului îţi varsă ploaia lacrimilor spre a răcori arşiţa sentimentală din deşertul deşertăciunii acestei lumi.

1138. Care nuanţă a Luminii Divine din tine nu este cea mai caldă atunci când iubeşti?

1139. Nu există întuneric mai mare decât în sufletul ce nu poate iubi.

1140. Prăpastia dintre dor şi durere are adâncimea unui simplu rid pe faţa arsă de aşteptare a Timpului.

1141. Numai valul ştie cât de dureros se sparge de stânca întâmplării de a fi apă ce a născut viaţa care să-i ia locul în a sparge clipele Timpului cu aceeaşi durere.

1142. Cine îşi poate înţelege necuviinţa cu sine însuşi?

1143. Cel ce-şi aruncă crezul pe apa râului uitării este cel mai năpăstuit de umbra adevărului propriei sale naşteri.

1144. Nimic nu este mai important pentru viaţă decât moartea.

1145. Nu există o orânduire a moralei fără o ierarhie a durerii.

1146. Doar cel ce înfruntă morala poate şti cât de benefică este aceasta.

1147. Morala este piatra de hotar a limitei dintre fericire, suferinţă şi răzbunare.

1148. Deznădejdea este o speranţă bolnavă, încât abia mai poate lăsa paşi Destinului.

1149. Amintirea de a fi a vieţii este esenţa a ceea ce suntem noi azi.

1150. Sufletul este o amintire a propriului trecut ce s-ar vrea mereu viitor, devenind dor şi astfel care suflet nu-şi poartă dorul său?

1151. Pedeapsa este o răzbunare a moralei.

1152. Doar cel ce cunoaşte ştie cât nu ştie.

1153. Renumele este un nume pe care a patinat timpul lăsându-şi urma propriei sale patine.

1154. De n-ar fi floarea inimii tale ce s-ar face frumosul?

1155. Paşii sunt idolii creaţiei.

1156. Ce ar mai rămâne din noi dacă L-am înlătura pe Dumnezeu?Nimic!

1157. Cultura va fi mereu oglinda moralei care se doreşte altfel decât este acum.

1158. Visul este ceea ce credem că nu suntem pentru a fi.

1159. Care nor nu-şi are ploaia lui sau pasăre aripa ei?Dar care om nu-şi areDestinul său sau care viaţă moartea ei?

1160. Fă pace cu tine însuţi ca viaţa să nu-ţi impună propria ei pace.

1161. Dacă originea păcatului îl are ca şi creator pe Dumnezeu mai este acesta păcat sau devine creaţie mirifică?

1162. Chiar dacă Dumnezeu ar fi cel mai mare păcătos din această lume nu l-am putea numic decât cel mai bun şi curat fiindcă în afară de această iluzie nimic nu ne-ar mai rămâne să credem.

1163. Oricât de neînsemnat ar fi izvorul, el este creatorul  oceanului.

1164. Ce-i poate lipsi cel mai mult acestei lumi în afară de Dumnezeu?

1165. Rolul zorilor este de a şterge visele cu buretele uitării de noi înşine.

1166. Amăgirea este o replică pierdută a firii.

1167. Grija este o datorie a vieţii de pe vremea când se împrumuta la Destin crezând că va putea plăti înapoi fiecare simţire a sa.

1168. Lăcomia este o formă absurdă de rugăciune prin care se doreşte mai mult decât îndestulător.

1169. Invidia este libertatea de a fi înlănţuit cu propriile tale lanţuri.

1170. Răutatea este o formă de sado – masochism meschin ce se vrea adeseori morală.

1171. Linguşitorul este o fiinţă nesigură pe sine ce vrea să se hrănească deseori cu forţa celorlalţi.

1172. Cât spaţiu îi este necesar unei clipe eterne?

1173. Locul sufletului este în dor, amintire şi speranţă.

1174. Bine ai venit  lumină a iubirii mele fiindcă am obosit de atâta întuneric meschin al societăţii.

1175. Societatea este forma supremă de sado-masochism pe care a putut să o descopere omenirea.

1176. Doar cel ce caută va şti de ce nu poate găsi.

1177. Nuferii sălbatici ai inimii plutesc doar pe râul vieţii în valurile căruia strălucesc ochii morţii.

1178. Eleganţa este un furt de priviri al luminii din noi.

1179. Romantismul este arta inimii.

1180. Sobrietatea este o petală care ştie că odată ce va fi smulsă din floarea ochilor ei se va veşteji.

1181. Ce poate fi mai versatil decât viaţa?

1182. Amăgirea este calea atât de lunecoasă a paşilor lumii încât te pierzi şi cazi în braţele unui Destin apropiat dar străin de tine.

1183. Graţia este un joc de lumini divine al sufletelor.

1184. Admiraţia este o lebădă al cărei graţie se oglindeşte pe lacul ochilor de jad ai împlinirii.

1185. Singurătatea este o filă ruptă adeseori din noi pe care am pierdut-o la jocul nostru cu nume de Târziu.

1186. Uimirea este natura în stare de beţie inocentă la crâşma infantilă a speranţei din noi.

1187. Reproşul este o sabie poleită cu sentimente ruginite.

1188. Intriga este natura vieţii.

1189. Asuprirea este fardul pus unor suflete spre a fi purtat obligatoriu de acestea.

1190. Învingătorul va rămâne doar cel ce va reuşi să se învingă pe sine.

1191. Care casă nu-şi are zidurile ei?

1192. Nu există gard pentru sufletul ce speră.

1193. Oricât de mare ar fi o nenorocire nu uita că pot fi altele şi mai mari, de aceea nenorocirea ta poate fi o mare bucurie pentru cei care trăiesc în nenorociri şi mai mari ca tine.

1194. Dacă am fi cunoscut numai fericirea aceasta nu ar fi însemnat nimic fără de durere.

1195. Versul furtunii din noi va începe mereu cu: sper!

1196. Dogma este o corabie în derivă care în loc să vadă salvarea în ţărmul care se zăreşte la orizont, vede ca unică salvare tocmai naufragiul în sine.

1197. Risipa este un ideal al dorinţei ascuns adesea sub masca necunoaşterii.

1198. Sexul este o insultă adusă iubirii.

1199. Războiul este o mare neîmplinire a unor speranţe la nivel social.

1200. Oare de ce trăim în frigul cuvintelor în loc să simţim căldura inimilor lor?

1201. Fiecare culoare este un strigăt disperat al naturii după străinul din noi,iar toate aceste strigăte la un loc ne dau armonia formei spre a fi fericiţi.

1202. Graba este o încercare de a mutila  timpul.

1203. Intuiţia este pauza în care lăsăm să vorbească  şi străinul din noi.

1204. Balanţa este piedestalul minciunii în Iluzia Vieţii.

1205. Nedumerirea este scara ce-ai vrea să te urce la cerul adevărului dar nu face decât să te înalţe cu o palmă de iluzie deasupra ta.

1206. Cu toţii suntem o marfă expirată pe taraba vieţii care nu poate fi vândută de Dumnezeu la preţul scontat fiind infestată cu Păcatul originar, virus la care Dumnezeu nu se aştepta.

1207. Zidul este prima punte spre libertate fiindcă fără de el nu ai cunoaşte-o.

1208. Care ceas îţi cunoaşte cu adevărat timpul  iubirii tale?

1209. Ai pierdut o bătălie, un război?Ai pierdut o viaţă, o moarte?Atunci ai pierdut pierderea.

1210. Doar cel ce uită zborul frânt al vieţii îşi poate aminti renaşterea sa în moarte.

1211. Legea este albia prin care trebuie să curgă infracţiunile.

1212. Bunătatea este adeseori o formă provincială de vanitate.

1213. Infinitul este un neînţeles necesar pentru a înţelege.

1214. Facerea lumii a trebuit să fie adunată ciob cu ciob de către rugile noastre pentru a ne înlătura păcatele,după ce a fost spartă de Dumnezeu într-o clipă de neatenţie.

1215. Rugăciunea este o formă de desăvârşire a Iluziei Vieţii.

1216. Nutrim adesea speranţa în mai bine fără să realizăm că în acel bine se află adeseori un rău şi mai mare.

1217. Spaţiul este maidanul creat de Dumnezeu pentru a se juca cu noi.

1218. Suntem în timpul din clipa ce a clipit viaţa şi moartea.

1219. Cu cât a mai mare fericirea cu atât devine mai orbitoare încât aproape că nu o mai poţi vedea.

1220. De n-ar fi fost născută întrebarea nici dorinţa n-ar fi existat.

1221. Numai la tâmpla timpului ne stă viaţa şi la umbra sa:moartea.

1222. Ruina unei iubiri se numeşte întotdeauna amintire.

1223. Pe drumul prăfuit de vise al vieţii învăţăm doar un singur lucru cu adevărat:să murim.

1224. O linişte oricât de mare ar fi dacă devine apăsătoare tot furtună şi strigăt deznădăjduit se numeşte.

1225. Rostul  timpului este să treacă viaţa iar al vieţii să-şi poată prinde timpul ce o va traversa spre moarte.

1226. Nu te gândi la nisipul paşilor pierduţi ai timpului trecut fiindcă ei sunt demult o amintire în clepsidra  viitorului.

1227. Copilăria este o toană a Destinului, prin care se vrea mai serios decât păcatul prin care va fi obligat să treacă.

1228. Nu există revenire care să nu se fi despărţit cel puţin odată spre a avea de unde veni la fel ca şi viaţa ce trebuie să-şi reîntâlnească mereu moartea.

1229. Normalitatea este o stare de spirit a Iluziei Vieţii.

1230. Dacă ar fi ca Dumnezeu  să piardă totuşi ceva,acel lucru ar fi creaţia pierdută în păcat.

1231. Realitatea este o dramă a unei iluzii cu happy – end în moarte.

1232. Oare ar mai fi florile atât de frumoase dacă nu ar plânge norii pentru ele?

1233. Liniştea este o momeală a vieţii prin care se vrea respectată.

1234. Există pădure a fericirii fără copacii iubirii?

1235. Care catedrală a inimii nu-şi are crucea şi credinţa ei?

1236. Nepăsarea este lacrima Destinului.

1237. Măreţia este o butaforie a Iluziei Vieţii.

1238. Remuşcarea este lozul câştigător al inimii în faţa uitării.

1239. Ce suntem noi în afară de o mare mirare care se întreabă pe ea:de ce?

1240. Flamura gloriei va fi vopsită mereu în culorile suferinţei îndurate spre a fi obţinută.

1241. Nu există boală mai mare decât uitarea unei mari iubiri.

1242. Boala este un dicţionar în care se află şi Cuvântul Lui Dumnezeu ce a făcut lumea în care ne aflăm.

1243. Justiţia este enigma de nedezlegat a păcatului acestei lumi.

1244. Replica este cealaltă parte a feţei ce trebuie întoarsă spre a fi lovită întru iertarea păcatului zămislit din Cuvânt.

1245. Vremea este aleea pe care îşi plimbă timpul toanele.

1246. Suspiciunea este o pană smulsă din aripa ce întregea o dorinţă.

1247. Incertitudinea este cearta timpului cu propria lui vârstă.

1248. Ofilirea este o rămăşiţă de iluzie ce merge pe calea uitării.

1249. Sugestia  este abilitatea de aţi trişa propriile gânduri.

1250. Amăgirea este trafic de sentimente.

1251. Spaima este o pată murdară de culoare spirituală.

1252. Ratarea este o apropiere de deşertăciunea acestei lumi.

1253. Libertatea este un pod surpat între cele două iluzii ale binelui şi răului.

1254. Apa este oglinda Iluziei Vieţii din care se adapă clipele Timpului ce o duce spre moarte.

1255. Imitaţia este o urmă a fericirii apuse.

1256. Ochii sunt oglinda iubirii pe care nu o doresc ciobită.

1257. Tăişul sabiei este pragul dintre bine şi rău.

1258. Orizontul este onoarea de a prinde depărtarea necuprinsul.

1259. Ţărmul  este un dezmăţ al valurilor ce merg spre pierzanie.

1260. Sacrul este moneda cerută de Dumnezeu profanului.

1261. Şi păcatul are propria sa sacralitate.

1262. Talpa lumii nu va călca niciodată propria sa moarte.

1263. Binele şi răul în această lume convieţuiesc sub acelaşi acoperiş.

1264. Şi urâţenia poate fi o marcă a frumuseţii.Depinde din ce unghi priveşti.

1265. Optimismul este un pesimism ignorat.

1266. Fuga este a doua rundă a zădărniciei după ignoranţă.

1267. Respectul este cel mai adesea o înfrângere ascunsă sub masca bunăvoinţei.

1268. Ura este a consoarta dragostei fără de care nici una nici alta n-ar exista.

1269. Arma este unul dintre numele purtate de pace.

1270. Care viscol al privirii nu-şi are vântul propriei lui deşertăciuni?

1271. Lumea este o goană spre moarte văzută cu încetinitorul simţirii.

1272. Muntele vanităţii este o răzvrătire a câmpiei cu nume de morală.

1273. Limbajul este adeseori o lovitură sub centură dată Cuvântului.

1274. Grija este o teamă conştientizată  care ne-a adus cunoaşterea pe care o ştim şi odată cu aceasta Păcatul Originar şi moartea.

1275. Banalitatea este a doua natură a necunoaşterii.

1276. Mentalul este sursa timpului şi a spaţiului cognoscibil.

1277. Valoarea este o anomalie a mentalului în lumea deşertăciunii fără de care nu am exista.

1278. A construi înseamnă în primul rând a făuri o naştere ce va muri.

1279. Clarviziunea este unica ce vede în oglindă ridurile ascunse ale cunoaşterii.

1280. Vulcanii simţămintelor sunt un etern semn de întrebare a minciunii ce afirmă că ar şti totul.

1281. Frumuseţea unui munte stă în urcuşul său.În vârf devine un trecut cucerit.

1282. Ce altceva poţi învinge în această lume în afară de timp prin moarte?

1283. Rolul jucat de viaţă la teatrul absurdului va fi cel de vampă iar al morţii de inocentă.

1284. Pe scena lumii se petrec mai multe atrocităţi  iar noi găsim natura fermecătoare.

1285. Fericirea este un spital al Iluziei Vieţii.

1286. Gândul este forma spaţiului umplută cu timp.

1287. Şansa este un grăunte de vis ce poate deveni matur prin coşmar sau imagini de neuitat.

1288. Nimicnicia s-a născut în om!

1289. Refularea e o frântură de dorinţă ce nu poate păşi în văzul lumii fără să fure hainele alteia.

1290. Regretul este răzbunarea şansei.

1291. Răzbunarea este făţărnicia libertăţii de aţi recunoaşte limitele pe care le vrei mai extinse.

1292. Făţărnicia este roata preţuirii care-şi  învârte propriul subiect până ce ameţeşte.

1293. Deşertăciunea este o faţă a nuntirii spaţiului cu timpul.

1294. Căsătoria este deseori o formă ce devine letală pentru fericire.

1295. Efemeritatea este forţa realităţii acestei lumi.

1296. Călătoria este mijlocul de existenţă al vieţii.

1297. Cruzimea este şansa primită de timp de la spaţiul care-l obligă să treacă fiindcă altfel se sfârşeşte.

1298. Doar furtuna iubirii poate ţine casa inimii cu ferestrele deschise.

1299. Nu există voce mai puternică decât vocea gândului.

1300. Cântecul de lebădă al vieţii este uitarea iubirii.

1301. Părăsirea este o farsă făcută spaţiului de către timp.

1302. Opintirea este un mod prin care încercăm să cunoaştem mai mult decât ne este dat să visăm.

1303. Somnul este o călătorie zilnică prin moarte.

1304. Dorul este limita dintre extaz şi durere.

1305. Cumpătarea este puntea ce leagă speranţa de propria sa libertate aflată în faţa zidului vieţii.

1306. Care stea nu-şi are dorul ei după propria-i lumină  ce-i traversează timpurile amintirii.

1307. Dacă timpul nu s-ar fi revărsat din lumea eternităţii am mai fi cunoscut moartea?

1308. Jurământul este o formă nobilă de preţuire care şi-a pierdut demult blazonul în deşertăciunea lumii noastre.

1309. Căutăm sacralitatea pentru a ne satisface poftele profanului fiindcă una fără cealaltă nu pot exista.

1310. Biserica este o şoaptă de lumină a sacralităţii din noi cu ajutorul căreia căutăm prin întuneric profanul.

1311. Fără romantismul pierdut nu am fi găsit niciodată iubirea.

1312. Nu te îndatora sorţii dacă nu vrei să-ţi plăteşti  viaţa pentru a  muri.

1313. Suntem o mare ale cărei talazuri vor să-şi afle ţărmurile pierdute demult în uitarea lor străbună.

1314. Aţi fi sete de apa vieţii înainte de moarte este un mare păcat originar pe care ai fost obligat să-l trăieşti.

1315. Compasiunea este nota de trecere dată speranţei.

1316. Ce reprezintă lumea în afară de obligaţia de a muri?

1317. Cum se poate ca moartea să devină obligaţie în Iluzia Vieţii Doamne?

1318. Care lacăt al durerii nu s-a închis peste sufletul timpului?

1319. Ce este ierarhia?Priveşte floarea absurdului şi întreab-o de ce moare când ochii tăi îşi spală lumina cu privirea sa?

1320. Mai dinainte de Cuvânt îl vei afla pe Dumnezeu.

1321. Ai văzut vreodată un Dumnezeu obosit?Acela nu poţi fi decât tu!

1322. Câtă iarnă va mai trece pentru a spăla vara unei amintiri?

1323. Cine nu-şi încearcă stânca sufletului nu va şti niciodată cât de mult îl va ţine deasupra abisului acestei lumi.

1324. Nici o mare nu e mare înaintea micimii infinite.

1325. Nu te rezema de suflet dacă nu poţi să speri.

1326. Care stradă a gândurilor tale este fără gropi?

1327. Vremea care nu-şi aminteşte de nori nu mai e demult fiica Timpului.

1328. Visul fără de somn nu se împlineşte niciodată.

1329. Lacrima este o mântuire regretabilă.

1330. Lumina este un întuneric al necunoaşterii.

1331. Ce ne-am face fără de moarte?

1332. Care rază de iubire poate forma un curcubeu fără de tine?

1333. Cel ce vrea să ştie mai mult decât a cunoscut lumea iubeşte!

1334. Care dor doare cel mai  tare  fără de iubire?

1335. Ai văzut vreodată timp fără fără zi, săptămână sau  luna sa  plină?

1336. Poate fi amintirea un ram netăiat al prezentului?

1337. Nu te pot cuprinde cu inima fiindcă sângele cuvintelor  tale  sunt mai departe de tine.

1338. Înţelepciunea este o oază de linişte pentru gând.

1339. Care iubire a uitat să zâmbească?

1340. Nu există forţă mai puternică decât gândul.

1341. Durerea nu poate fi decât un balsam dat vieţii  pentru nesimţire.

1342. Reveria, o  picătură de armonie în tumultul  amintirii.

1343. Liniştea este un surâs al graţiei de a se împăca cu sine.

1344. Neantul este Totul ce a mai rămas de necuprins din Totul Lui Dumnezeu.

1345. Fapta este o poleială de voinţă  peste amăreala căreia se toarnă dulceaţa iluzorie a Destinului.

1346. Dăruirea este diamantul voinţei.

1347. Logica este un indicator de drum ruginit despre care nimeni nu poate şti de ce a fost pus tocmai acolo.

1348. Oricât de mult am venera Timpul, el va rămâne mereu hoţul clipelor noastre.

1349. Lenea este un mod de a alerga mai repede către moarte, sărind anumiţi paşi ce ar fi trebuit să-i parcurgi.

1350. Intuiţia este un mod de a-i spune celor ce-ţi sunt scrise spre a se împlini.

1351. Care zori ai iubirii  nu-şi au porţia lor de rouă a mântuirii de păcatul originar?

1352. Lumea ar fi trebuit botezată:Nimeni,Iubire  şi Neant.Pe care l-aţi alege?

1353. Oare am obosit să fim mereu cei mântuiţi fără să putem mântui şi noi?

1354. Supremaţia este stindardul absurdului.

1355. Prin magie Iluzia Vieţii devine hărţuită.

1356. Unde te grăbeşti înger părăsit de moarte?

1357. Ordinea firii stă în moarte.

1358. Respectul este o formă de desfrâu al moralei.

1359. Doar cel ce merge poate ajunge altundeva.

1360. Oare îngerul morţii moare şi el?

1361. Nu există prăpastie adâncă pentru cel ce zboară pe aripile înţelepciunii.

1362. Verbul este un fel de a fi al gândului.

1363. Câte poate suporta un cuvânt?

1364. A clădi poate însemna deseori a dărâma.

1365. Dacă cuvântul a fost cărămida de temelie a lumii cu siguranţă suferinţa  a devenit acoperişul ei.

1366. Oricât de mult l-ai condamna pe  Dumnezeu El nu va putea fi niciodată pedepsit şi de aceea ne devine cel mai valoros prieten.

1367. Cu toţii credem în viaţă uitând că menirea ei este de a ne reda morţii din care ne-am născut.

1368. Care început nu-şi are sfârşitul şi sfârşit începutul său în afară de iubirea dumnezeiască din noi?

1369. Asuprirea este eminenţa cenuşie a Iluziei Vieţii fără de care întreaga piramidă de carton a ierarhiei s-ar prăbuşi.

1370. Conformismul trebuie să curgă prin şanţurile săpate de morală iar nonconformismul prin cele săpate de iubire.De aceea cei ce iubesc nu se pot supune întotdeauna moralei.

1371. Care moarte nu-şi are viaţa ei?

1372. Chiar şi monştrii au frumuseţea lor dar Iluzia Vieţii ne împiedică să o vedem.

1373. Care este banul suprem?Nu cumva Dumnezeu?Îl cumpărăm şi-L vindem zilnic cu voia sau fără voia Iluziai Vieţii noastre.

1374. Suntem străini de noi înşine tocmai fiindcă îl considerăm pe Dumnezeu monedă de schimb pentru toate împlinirile sau neîmplinirile noastre.

1375. Cu toţii îi rămânem în cele din urmă datori Lui Dumnezeu oricât de mult ne-am plăti fiecare datorie în parte.

1376. Ce s-ar face băncile sau finanţa mondială dacă nu ar fi Dumnezeu?La cine s-ar mai raporta şi pe cine ar mai înşela fiindcă simpli lor clienţi sunt înşelaţi legal.

1377. Pietatea este o orgie a deşertăciunilor lumii în faţa onoarei presupusului Adevăr Absolut.

1378. Intuiţia este o balanţă ce-şi are contragreutatea ei  în subsolul inconştientului.

1379. Cruzimea este o recunoaştere umilă a neadevărului Iluziei Vieţii.

1380. Fiecare suntem o mască mai mult sau mai puţin colorată de sentimente, dar folosită întotdeauna abuziv, la carnavalul vieţii.

1381. Câţi dintre noi suntem copaci fără pădure?

1382. A defini ceva înseamnă înainte de toate a renaşte acel ceva.De aceea renaştem cu fiecare clipă în care ne definim propria noastră existenţă.

1383. Spaţiul este o lopată cu ajutorul căreia îşi sapă Destinul albia.

1384. Opinia este strigătul vanităţii.

1385. Ce s-ar face deşertăciunea dacă şi-ar pierde voalul cu nume de urcuş sub care-şi ascunde neputinţa?

1386. Care suflet a aflat adevărul absolut despre ospiciul cu nume de lume?

1387. Ospiciul este un leagăn în care se dă unul din adevărurile iluziei.

1388. Porunca este un zâmbet fals al vanităţii.

1389. Binele este o formă de a fi a răului pe când răul a binelui.

1390. Ispita este rodul pântecelui ce se va hrăni cu fructul cugetului, până ce acesta va deveni patimă.

1391. Originea este răscrucea dimensiunilor.

1392. Cum ar fi fost lumea fără de orgia păcatului?

1393. Dacă am uita răul şi binele lui deopotrivă cu ce ne-am alege?

1394. Simţirea este lumina  gândului.

1395. Fără eros lumea ar fi un etern patos.

1396. La taraba vieţii să nu mergi cu adevărul fiindcă nu vei primi nici o clipă.Ia-ţi câte iluzii doreşti şi vei putea cumpăra orice.

1397. Lacrima este o scânteie de lumină în deşertul arid al iluziei.

1398. Alături de ochii tăi mă simt aidoma vremii fără de timp.

1399. Ce s-ar timpul fără de lumina clipei?

1400. Somnul este natura libertăţii de aţi învinge propriile limite.

1401. Zborul este o aripă frântă a Iluziei Vieţii pe care Adevărul Absolut ar dori să o vindece.

1402. Cum de a ajuns pentru atât de mulţi oameni sacralitatea o traumă?

1403. Orgoliul este o fereastră spre închisoarea gândului.

1404. Valoarea nu poate fi recunoscută decât de adevăr iar cum noi nu cunoaştem Adevărul Absolut nu cunoaştem nici esenţa valorii.

1405. Căile sunt făcute pentru paşii care să le urmeze spre moarte.

1406. Doar alături de fericire vei afla ce poate fi suferinţa.

1407. Nu spune nimănui cât de amară poate fi viaţa fiindcă toţi sunt condamnaţi să o guste.

1408. Pentru a ieşi din viaţă cu fruntea gândurilor tale ridicată spre paradis va trebui să nu cauţi adevărul în această lume, care nu te va lăsa niciodată să-l afli.

1409. Fericirea sau suferinţa sunt două introspecţii ale minciunii Iluziei Vieţii.

1410. Care orânduire nu a fost rânduită de păcatul ce reprezintă esenţa gândului fiinţei umane?

1411. Umanismul înseamnă înainte de toate bestialitate  sau ferocitate  poleite cu minciuna sacralităţii.

1412. Locul viitorului va fi mereu undeva în trecut de aceea atunci când vrei să vezi înainte priveşte înapoi.

1413. Ispita este cămaşa de forţă a voinţei iluzorii.

1414. Am răsărit din neantul creaţiei şi vom apune în acelaşi neant cu deosebirea că am iubit.

1415. Ce tulburătoare poate fi epopeea inimii care-şi caută moartea iubind privirea vie a ochilor unei mari iubiri.

1416. Doar iubirea poate cuprinde orizontul eternităţii.

1417. Poezia este o lacrimă a Destinului prelinsă pe inima ochilor tăi.

1418. Fără de romantism am fi fără de noi înşine.

1419. Lirismul este poarta către înţelepciunea inimii.

1420. Care măsură poate măsura iubirea?

1421. A fi rebel înseamnă a iubi cu patimă  în lumea Iluziei Vieţii.

1422. Amintirea frumuseţii inimii tale este o boare dusă de eternitate spre marea răscruce a Destinelor noastre ce se vor uni binecuvântate de Infinitul Iubirii.

1423. Suferinţa este vânzătoarea de clipe de la taraba vieţii.

1424. Fiecare om este un vârf la poalele căruia se află  strămoşii săi.

1425. Chiar dacă ţi se pare banal să vezi într-o mulţime atâţia oameni, gândeşte-te că fiecare om este rezultatul atâtor şi atâtor poveşti de iubire prin care au trecut strămoşii lui.De aceea este deosebit.

1426. Oricât de neînsemnat ar fi  omul,  el vede întreaga lui lume făcând ca  lumea să vadă   propriul ei om prin mentalul  lui.

1427. Energia este o risipă din divinitatea iniţială care stă la originea creţiei şi care se disipă continuu.

1428. Dacă fiecare Cuvânt îşi are viaţa lui în această lume, înseamnă că îşi are şi moartea la fel ca şi noi?Să fie o lume pentru om şi una pentru Cuvântul sacru al Lui Dumnezeu?

1429. Care zaruri pot fi aruncate vremii tale?Cele trucate de păcat sau cele sacre ale divinităţii?

1430. Tăcerea este deseori cel mai sfăşietor strigăt spus acestei lumi.

1431. Ochii lumii au nu mai văd adevărul demult fiind bolnavi de  orbirea păcatului.De ce nu-i operezi doamne?

1432. Tot ce are măsură este limitat la fel ca spaţiul şi timpul sau alte dimensiuni.Asta înseamnă că fiecare dimensiune este un întreg iar timpul şi spaţiul îşi au fiecare corpurile lor la fel ca şi noi oamenii.Poate că şi noi suntem dimensiuni în alte lumi.

1433. Cu toţii suferim într-un fel sau altul de boala timpului pierdut din noi.

1434. Unic înseamnă a fi adevărat.Ce poate fi adevărat în Iluzia Vieţii?Ceea ce nu se raportează la adevărul ei:Iubirea.

1435. Nimeni nu poate trece dincolo de sine.

1436. Amăgirea este o clipă naufragiată în cascada gândurilor cuprinse de torentul speranţelor neîmplinite.

1437. Teama şi curajul sunt aceeaşi persoană.Depinde cum o provoci, ce faţetă îi abordezi.

1438. Cine poate pronunţa corect Cuvântul Lui Dumnezeu din care ne-am creat dar mai ales cine îi cunoaşte cu adevărat semnificaţia?

1439. Vâltoarea speranţei este dorinţa neîmplinită.

1440. Demiurgul purităţii este lacrima.

1441. Canoanele frumuseţii sunt date de ce a mai rămas divin din păcat.

1442. Nimic nu poate fi mai scump decât pacea din Cuvântul Creaţiei Lui Dumnezeu bolnav de păcat.

1443. Şapte zile i-au trebuit Domnului ca să facă lumea iar nouă să facem doar o săptămână plină de iluzii şi amăgiri.

1444. Care spin nu-şi apără floarea sa?

1445. Cât respect trebuie să fi avut Dumnezeu faţă de Cuvântul Lui odată ce nu l-a mai suspectat de un posibil, viitor, păcat originar.

1446. Oriunde ai merge tot nicăieri vei ajunge alături de moarte.

1447. Trufia vieţii redă imaginea nostalgică a morţii.

1448. Cel mai de preţ preţ este cel nepreţuit.

1449. Răceala Cuvântului nu vine de la frigul de afară ci de la cel din tine.

1450. Dacă valoarea ar fi iubirea în locul banului am trăi într-o lume perfectă.

1451. Suntem forţaţi de societatea măştilor  să purtăm pe fiecare sentiment o mască fiindcă altfel nu am fi morali.

1452. Spiritualitatea devine un complex oedipian într-o societate bolnavă şi înfrântă.

1453. Utopia este numele societăţii dezvoltate de păcatul originar.Să fi fost Dumnezeu un utopic?

1454. Pocăinţa este o formă de absurd al angoasei.

1455. Altruismul este o înţelegere făcută cu pacea străinului din tine.

1456. O operă care nu operează nimic nu mai este operă.

1457. A te supune înseamnă a te înstrăina de tine.

1458. Care remarcă nu-şi are marca ei?

1459. Specia este culoarul pe care aleargă genele fiinţei.

1460. Prin gene Dumnezeu îşi spune punctul de vedere.

1461. Splendoarea nu stă numai în frumuseţe iar frumuseţea doar în iluzie, ci toate stau înainte de toate în iubire.

1462. Oglinda surâsului tău în care mă îmi privesc viitorul este vraja inimii Lui Dumnezeu.

1463. Pasiunea este arta de a iubi.

1464. Şansa este cheia ruginită a Cuvântului Lui Dumnezeu aflată pe maidanul vieţii.

1465. A fi înfrânt  nu înseamnă a fi frânt.

1466. Cel ce îl ceartă pe Dumnezeu este cel mai mare  neputincios.

1467. Pacea este o verigă lipsă din lanţul păcatelor.

1468. Focul cel mai arzător este dorul inconştient al morţii care susţine viaţa.

1469. Nu-ţi risipi focul vieţii pe instinctul înşelător al frigului din inima ta.

1470. Dacă nu vrei să devii cenuşă sentimentală spulberată de vântul deşertăciunii spre nicăieri cugetă.

1471. Dacă Dumnezeu este începutul şi sfârşitul tu nu vei fi niciodată nici început şi nici sfârşit pentru nimeni şi nimic în lumea aceasta în afară de iubire.

1472. Arta este puntea făcută din lemnul morţii pe care nimeni nu o poate trece în această viaţă.

1473. Comparaţia este arta de a te substitui inconştient incomparabilului Dumnezeu.

1474. Unde şi-ar mai aranja lumea păcatele dacă nu s-ar privi în oglinda cunoaşterii?

1475. Deseori asociem binele  vieţii şi  răul  morţii doar fiindcă înţelegem răul mai puţin.

1476. Ispita este o cale de căinţă impusă de soartă.

1477. Uitarea este leacul suferinţelor vieţii care este o mare amintire a unui trecut în care a încremenit viitorul.

1478. Oropsit e tot ce se naşte în lumea păcatului.

1479. Graba de a ajunge undeva te face să trăieşti dar nu uita că atât timp cât trăieşti nu vei ajunge nicăieri decât în moarte.

1480. O minciună care minte devine un adevăr.

1481. Fără necaz lumea nu s-ar mai putea vindeca de ea însăşi.

1482. Cel mai de preţ leac al acestei lumi este minciuna fiindcă te lasă să speri.

1483. Dacă fiecare tabără vrea pacea ei înseamnă război.

1484. Doar prin mândrie îşi va împodobi goliciunea cel ce nu are nici măcar hainele cuvântului pe el.

1485. Fără cer lumea ar fi numai ţărână fără de Cuvânt.

1486. Nimeni nu poate cunoaşte întâmplarea decât Dumnezeu, unicul întâmplător.

1487. Care lumină nu-şi are strălucirea ei şi întuneric lumina lui?

1488. Totul începe şi se termină cu Dumnezeul din noi înşine.

1489. Nu există stea fără Universul ei.

1490. Tot sfârşitul inimii începe cu începutul iar tot începutul începe cu sfârşitul care l-a determinat,de aceea o iubire adevărată nu se poate termina niciodată.

1491. Nu există paradis fără libertate.

1492. Atunci când se luptă libertatea cu constrângerea şi învinge libertatea se numeşte paradis,altfel este infern.

Ne iubim fiindcă visul Destinului tău este în mine.

Ai cei mai frumoşi ochi din lume fiind ochii Clipei mele şi cred în ei. Te-am regăsit abia în amurgul sentimental al vieţii doar ca să te întreb câte priviri s-au pierdut naufragiind în tine, câte şoapte ai spart în sufletul tău, câte speranţe ai ars pe jarul dorinţelor dăruite deşertăciunii trupeşti, câte şi mai câte…. dar am uitat să te întreb de ce? Doar fiindcă nu ne-am întâlnit la Timpul de la colţul străzii Destinului atunci când ar fi trebuit?

Doar muritorii caută nemurirea, fiindcă nemuritorii nu ştiu ce este aceasta.

Ce suntem noi în afară de un vis nebun al unui înger complexat de Sine, pierdut undeva în Ierarhia Numerologiei?

Ce pot să-ţi spun decât că totul e bine aşa cum trebuie să fie, ochii plâng sau râd în adâncurile infinitului uitat din noi, oamenii se nasc şi mor la ruleta sorţii plătită cu jetoane de Destin, cerul e bântuit când de seninul fericirii când de norii suferinţei, toate sunt bune şi rele doar clipele trec fără a netrece vreodată.

Deodată a început să fulgere cu gânduri uitate sau risipite, albe, negre la început, multicolore pe urmă. S-a stârnit o furtună sentimentală cum nu mi-a mai fost dat să văd vreodată. Şi ploua cu suflete trecute peste cimitirul gândurilor mele cu nume de Deşertăciunea Învierii, unde un loc de veci e mai ieftin decât unul de o clipă fiindcă, viaţa e mai mică decât o clipă de Univers, prin care trecem.

Şi eram fericiţi fiindcă cerul era mai nins ca niciodată cu petalele privirilor noastre care au fost luate de acelaşi vânt sentimental şi duse spre nicăieri. De aceea m-am hotărât să te caut. I-am spus şi vântului care a început să râdă ironic de parcă ar fi fost ceva atât de absurd. Râdea în timp ce ducea praful clipelor cazute de pe Destin în tăriile unde se ţes noi amintiri uitate de toţi. Şi atunci am vrut să ştiu de ce duce acolo amintirile pierdute şi neştiute de nimeni că doar nu e cerul biblioteca amintirilor?

Abia acum aş vrea să cuprind infinitul, să-l întreb ce a căutat la întâlnirea sa cu Dumnezeu? Doar fiindcă vroia să cunoască Sfârşitul unui Început sau poate că se simţea la fel de singur ca şi Dumnezeu fără de noi?

Oare am greşit atât de mult cu toţii prin păcatul originar de început al lumii când am vrut să ştim neştiutul, să înţelegem neînţelesul, pentru a încerca să învăţăm să murim când pentru moarte nu ai nevoie de nici o învăţătură, cum probabil nu avem nevoie nici pentru viaţă?

Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
Să înţeleg că iarna va aduce doar puţin frig în necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apăsat decât orice vorbe? Nu cred fiindcă e anotimpul gerurilor extreme, când totul e îngheţat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom despărţi la fel de accidental cum ne-am întâlnit sau lacrimile noastre ingheţate se vor sparge pe asfaltul negru al gândurilor despre o iubire trecătoare care se credea eternă în adâncurile sufletelor noastre?

Te gândesc şi ştiu că nu ai tolera o iarnă a singurătăţii niciodată, dar mai ştiu că anotimpurile nu pot fi alungate din existenţa noastră efemeră de acum. Cu cât e mai efemeră existenţa, cu atât o dorim mai eternă şi mai înflăcărată de paşii trişti sau plini de sine ai unei iubiri care cu cât este mai profundă cu atât devine mai dureroasă. E şi asta o deşertăciune.

Îmi este frig de mine însumi de sentimentele mele atunci când mă gândesc la sensul acestora, la faptul că sunt asemeni unor frunze a căror soartă este inevitabila şi ruginia toamnă, unde ne vom pierde încetul cu încetul de noi înşine pentru a intra în iarna singurătăţii inimilor noastre.

Lumea în sine este trecătoare şi astfel îi înţeleg pe mulţi care încearcă să uite de această lume trecând ca nişte străini prin ea, asemeni nouă care am fi putut trece la fel prin gara iubirii noastre unde ne-am intâlnit accidental.

Sunt alături de tine în acest mister care e filozofia iubirii pe care as vrea să o înţeleg privind adânc în ochii tăi şi să aflu dacă iubind vei înţelege mai mult despre tine decât dacă ai fi ceea ce eşti azi ca suflet, un străin, un simplu trecător în această existenţă care va deveni un vis uitat odata cu moartea sau poate un vis reamintit dar tot un vis. Te ţin de mână şi nu vreau să mă trezesc din acest vis care este actuala mea viaţă reală tocmai fiindcă vreau să fiu etern alături de tine.

De ce suferim din dragoste? Nu ar fi mai bine să uităm de această durere care e una dintre cele mai acute ale acestui cer, peste care se aştern norii cuvintelor câteodată? Sunt momente în care vreau să-ţi scriu dar nu pot, în care vreu sa alerg dar îmi simt clipele de plumb, în care vreau să sparg cupa plină de venin scrisă în Destinul trecut de dinaintea noastră a acestei lumi dar nu pot fiindcă fac parte din el la fel ca şi tine iubirea mea şi de aceea va trebui să bem durerea iubirii până la capăt împlinindu-ne astfel soarta ca un dat al creaţiei petrecute mai demult decât însuţi timpul.

Priveşte apusul cuvintelor care strigă sau vor să tacă şi ascultă-mi şoaptele necuvintelor mele ce vor să-ţi spună cât de mult te iubesc chiar şi atunci când pe buze e frig şi peste tot e numai durere sau înstrăinare şi asta nu fiindcă lumea ar fi străină de oameni, ci exact invers, oamenii se vor străini de lume fiindcă dacă ar iubi-o şi ar înţelege-o ar realiza că ar trebui să fie ceea ce nu sunt, adică, puţin mai mult oameni, puţină mai multă iubire şi profunzime. Oare cere această lume prea mult pentru a fi înţeleasă?

Sunt momente în care simt cum cerul se prăbuşeşte peste Destinul meu, ascuns în buzunarul propriilor mele sentimente pentru a-l feri de oricine ar încerca să-l fure, tocmai pentru a ţi-l putea dărui ţie, iubirea mea cea mare. Dacă s-ar prăbuşi cerul oare aş mai putea să ţi-l dăruiesc atâta timp cât Destinul rămâne scris doar sub un cer al întâlnirii noastre accidentale? Oare am mai fi noi dacă am elimina acest accident al iubirii?

Sunt bolnav de iubire, sunt bolnav de clipele Destinului tău ce se află în inima mea care împarte cele două eternităţi ale noastre în timpi şi spaţii ale dorinţelor şi sentimentelor noastre nesfârşite.

Tu eşti catedrala de care am nevoie, iubirea mea, pentru mântuirea propriei mele existenţe.

Simt că cu cât te iubesc mai mult pe tine îl iubesc şi pe Dumnezeu în aceeaşi măsură fiindcă încep cu adevărat să-L simt, să-L regăsesc pierdut adânc în sufletul tău, dragostea mea. Abia atunci realizez că Dumnezeu nu se află acolo doar pentru a-mi spune că are chip frumos şi nici pentru a-mi demonstra existenţa Sa ci fiindcă noi suntem un accident de a ne afla în faţa Lui şi de a-I înţelege măreţia eternităţii sale în noi.

Vom fi uniţi prin sfinţenia iubirii în şi prin Dumnezeul nostru etern. Şi atunci, oricât de mult am realiza deşertăciunea acestei lumi, şi am şti că vom fi mereu acea stea care va arde continuu pentru a apărea ca imagine pe o boltă a unei lumi după ce va fi murit demult, vom înţelege că toate acestea şi încă multe altele nu au nici o importanţă fiindcă între noi, în noi şi peste noi e Dumnezeul acela tăcut care nu are nevoie nici de imagini sau alte cuvinte ci doar de iubirea noastră nesfârşită.

Şi vom fi etern împliniţi şi hrăniţi de Dumnezeul iubirii noastre ştiind că ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va rămâne etern peste timpi sau spaţii, peste orice deşertăciune, ştiind că doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este sensul iubirii noastre al sufletelor pereche.

Oriunde am fi, oricât de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alături de care ne vom plimba împreună pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsă pe iarba clipelor care se va usca şi ea la rândul ei fiindcă orice ai face iarna nu poate fi oprită.

Şi ne vom trezi într-o lume unde vom fi iar o stea, pe urmă vom arde doar fiindcă va urma să ne stingem iarăşi pentru a ne putea gasi ca două suflete pereche care să viseze la un Paris prin care să se plimbe, să se iubească, să se dorească, să fie bolnavi unul de altul, să sufere dar să şi tremure de fericire, de fiorul divin pe care ţi-l dă dragostea acea arzătoare prinsă de vâlvătaia mistuitoare a pasiunii.

Cât de puţini suntem cei care în viaţa am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puţini ne-am născut astfel aici în această lume şi cât de mulţi îşi trăiesc viaţa morţi de ei înşişi, cu sufletele neumblate de paşii nici unei mari iubiri. De ce? Să-L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Să întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa căruia am ajuns să visăm această lume? Răspunsul constă în noi şi numai în noi, în iubire.

Şi ce a mai rămas din strălucirea noastră de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici două suflete care se caută etern pentru a se mistui, pentru a arde în neputinţa acestei deşertăciuni, la fel ca şi atunci când eram o stea.

Oare aş putea vreodată, iubire, să nu cred în lumina privirii tale, acolo departe de tine, de amândoi unde ne întâlnim atât de adesea? Abia acolo simţim că în această lume e mai greu să fii fericit fiindcă fiecare clipă de fericire este o mare deşertăciune, poate mai mare decât acea de tristeţe. Acolo ştim câtă nevoie avem unul de celălalt pentru a înfrunta această lume deşartă unde am ajuns aduşi pe aripile Luminii Divine din cine ştie ce ungher al inimii acestui Univers unde am strălucit odată şi odată ca fiind o singură stea, unde am fost împliniţi neştiind că întreaga noastră strălucire şi împlinire de atunci este la fel de trecătoare precum e acum această lume.

Am crezut întotdeauna în lumina divină a sufletelor pereche cum cred în destinul privirilor pierdute pe drumurile încâlcite ale vieţii dar să nu uităm că tot lumina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.

Totul este o mare amintire, fiindcă doar Dumnezeu este Unicul real, iar atunci când iubim ne amintim mai mult ca oricând de Dumnezeu fiind mai aproape de acesta.

Atunci când privesc în străfundurile fiinţei tale, iubindu-te atât de mult, îl privesc şi îl simt pe Dumnezeu, amintindu-mi de una dintre imaginile sale atât de dragi mie: chipul tău!
Am crezut întotdeauna în lumina divină a sufletelor pereche cum cred în destinul privirilor pierdute pe drumurile încâlcite ale vieţii dar să nu uităm că tot lumina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.

Poate fi ceva mai important decât iubirea? Doar aceasta poate înfrunta praful deşertăciunii.

Prin Dumnezeu şi numai prin Dumnezeu noi cunoaştem amintindu-ne propria noastră imagine despre noi şi lume, imagine care a fost şi va rămâne etern dincolo de deşertăciunea acestei ţărâne care respiră prin noi, cei pierduţi în negura infinităţii lumilor cu nume de vis. De aceea adevăratul Dumnezeu apare doar atunci când iubeşti profund, când simţi că nu poţi muri dar nici trăi fără clipele sufletului tău drag, pe care le vrei, dar cu toate că eşti atât de însetat vei refuza apa vieţii în schimbul lor, fiindcă trezirea către marea amintire care e Dumnezeu se face doar prin moarte.

Dar tu, îngerul meu drag, tu unde eşti? În mine, în tine, sau în noi? Oare eu unde sunt? Suntem simţire şi destin, suntem repere fundamentale unul faţă de altul, de aceea vom fi mereu despărţiţi de blestemul simetriei acestui vis cu nume de lume. Ştiu că atunci când te strig în vâltoarea clipelor ai să-mi dai întâlnire doar la cascada deznădejdii, fiindcă doar acolo am putea fi alături, doar în zbuciumul ei ar mai putea înţelege calitatea aceasta a noastră de a fi repere fundamentale unul faţă de celălalt, de a fi astfel suflete pereche.

De ce atunci când mă gândesc la sufletul meu pereche îl simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar şi mai exigent, mai cald dar şi mai răzbunător, mai trist dar gata oricând de cel mai debordant optimism dar şi exuberanţă izvorâtă din adâncul etern al privirilor noastre pierdute în negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?

Nu pot să înţeleg de ce Dumnezeu trebuie scris doar cu literă mare. Oare nu ar fi mult mai mare Dumnezeu dacă şi-ar dori să fie scris şi cu literă mică? Dacă nu l-ar interesa cu ce literă e scris? Dumnezeu nu poate fi modest? Modestia e o virtute doar pentru om? La fel şi în iubire, oare nu ar fi aceasta mult mai intensă dacă nu ar fi doar strigată, ci şi şoptită sau simţită în tăcerea necuvântului?

Totul este deşertăciune în afară de iubire. Războaiele, structuralizările sociale bolnave, mizeriile acestei lumi se datorează înstrăinării oamenilor de sinele lor care este Iubire şi atât.

Noi nu suntem nimic altceva decât iubire şi în urma noastră nu rămâne nimic altceva decât tot iubirea pe care am lăsat-o acestei lumi şi atât. Restul se şterge cu buretele deşertăciunii pe tabla uitării. Asta suntem noi! Iar cei care nu au trăit o Mare Iubire înseamnă că nici nu s-au născut vreodată pe acest tărâm.

Nu poţi să strigi în iubire fiindcă este unicul loc unde nu au ce căuta cuvintele decât sensurile lor care şi aşa devin absurde. Nu poţi să minţi în iubire fiindcă nicio simţire a ta nu poate fi minţită, altfel nu ai exista tu, ci minciuna vieţii tale. Nu poţi trişa în iubire fiindcă nu sunt niciodată două căi pe care să le poţi alege, ci doar una singură care este şi va rămâne calea vieţii tale. De aceea în iubire nu poţi fi decât tu şi singurătatea din tine în afara sufletului tău pereche.

În iubire nu trebuie niciodată să te îndoieşti fiindcă nu poţi iubi cu jumătăţi de măsură. Nu! Niciodată, Marea Mea Dragoste, niciodată în iubire nu poate fi şi o zonă gri decât acele pătrate de alb şi negru aflate pe tabla de şah a acestei Iluzii a Vieţii, pe care o împărţim împreună, prin Destin, până când moartea ne va uni prin eternitatea sa.

Te iubesc atât de mult, dragul meu suflet pereche, încât nu pot exprima în cuvinte. Într-o mare iubire cuvintele nu-şi au rostul, precum îşi pierde consistenţa orice atingere sau privire, fiindcă toate acestea sunt şi vor rămâne numai în străfundurile sufletelor noastre.

Să ştii că şi sfinţenia face parte din iubire, iar tu eşti o sfântă a Destinului meu, o religie a vieţii mele. Un crez al fiinţei uitate din mine, străinul care mă îndrept spre nicăieri, ştiind că acolo unde va fi mă voi împlini prin moarte, aşteptându-te…

Nu credeam să vii acum, la vârsta şi ceasul acestei Iluzii a Vieţii, dar îţi spun printre gratiile acesteea cât de mult Te Iubesc şi să nu te îndoieşti niciodată de mine.

Să fie disperarea şi deznădejdea o fărâmă dintr-o realitate transcendentală la care noi nu avem acces, fericire şi împlinire, iar fericirea şi bucuria noastră să fie tristeţe şi deznădejde? Să fie bogăţia în acea realitate transcendentală cea mai nenorocită sărăcie, iar sărăcia cea mai mare bogăţie? Odată ce noi trăim doar Iluzia Vieţii, nu vom cunoaşte niciodată adevărata realitate.

Multă lume m-a întrebat de ce anume am denumit acest sistem filozofic ca fiind coaxialism şi nu am folosit alte definiţii.Cauza constă în faptul că toate adevărurile existenţei noastre chiar dacă sunt supuse Iluziei Vieţii devin coaxiale unicului Adevăr Absolut.Nici un alt adevăr nu poate fi adevărat în afară de Adevărul Absolut,întrucât orice frântură din acest adevăr nu mai reprezintă Adevărul Absolut ci un alt adevăr diferit de primul.Acest fapt ne induce imediat ideea că orice alt adevăr care nu este adevărul absolut este un alt adevăr care nu mai este absolut ci relativ.Relativitatea în cadrul oricărui adevăr implică falsitatea fiindcă un adevăr nu are de ales.El ori este adevărat,ori fals.Precum nici infinitul nu are de ales,în sensul în care ori este infinit ori finit.Din această perspectivă orice adevăr definit ca atare de noi oamenii se face prin intermediul logicii noastre bivalente de bine şi rău.Dacă am gândi pe baza unei logici trivalente de exemplu,acel adevăr ar fi cu totul altul, putând fi definit chiar şi ca un fals.Cum ar arăta adevărul privit prin intermediul unei logici infinite,care să fie gândită de către noi pe baza unor coeficienţi logici infinitţi ca număr şi nu doar doi cum este binele şi răul din Iluzia Vieţii noastre ce aparţine acestei lumi? O logică care ar putea gândi la nivel infinit bazandu-se pe o infinitate de coeficienţi ar fi logica care ar putea defini ce anume este Adevărul Absolut.Dacă aceşti coeficienţi logici sun finiţi chiar dacă ar fi de ordinul miliardelor la puterea altor miliarde,tot nu ar fi capabilă să discearnă Adevărul Absolut ci doar falsuri sau Iluzii care îl înveşmântă pe acesta aidoma unei mănuşi.Prin urmare toate aceste iluzii care sunt coeficienţii logici sunt coaxiale înveşmântând Adevărul Absolut.În schimb totalitatea lor infinită defineşte Adevărul Absolut.Astfel Adevărul Absolut este suma infinităţii iluziilor sau coeficienţilor logici ale căror sumă este infinită.De şi acesta este doar una dintre multiplele cauze care au stat la baza deciziei mele de a da o astfel de definiţie acestui sistem filozofic.

SORIN CERIN

COAXIALISMUL